Scriitorul zilei: Raluca Anta Buzinschi, n. 15 aprilie 1964 - d. 13 iunie 1983
  
Fiică a scriitorului Corneliu Buzinschi şi a redactorei Florica Buzinschi, viitoarea poetă s-a născut la Bacău, însă după doar 3 ani familia s-a mutat la Bucureşti. A făcut liceul la Sf. Sava şi la Gh. Şincai. La numai 19 ani, adolescenta a pornit în Marea călătorie. Un zbor invers, sinucigaş...

Nu publicase nimic, însă şi-a compus cu maximă exigenţă poemele, editate postum, în două volume: Versuri pentru aer, ediţie prefaţată de Nicolae Manolescu. Despre poetă au referit: Eugen Simion, Gh. Grigurcu, Cezar Ivănescu, Constantin Crişan, George Anca, Al. Protopopescu, Vlad Sorianu, Theodor Rogin, Florentin Popescu - exegeţi care au îngrijit noi ediţii ale poeziei sale, plină de frumoase intuiţii, de inspiraţie şi de presimţiri tragice. "De-aceea două aripi îmi sunt de-ajuns..." Aripi icariene?...

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Anta_Raluca_Buzinschi

Ion Lazu: Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale:

9 august 07, joi. Ies din metrou la Unirii şi merg la Apolodor 13-15. Norocul meu că la scara A intrau-ieşeau nişte muncitori care tot cărau nişte instalaţii la nu-ştiu ce etaj. Consult cutiile de scrisori, căutând numele Buzinschi, Serebreanu etc. Îmi notez şi o iau pe scări în sus. Trec pe la V.B., incoerent, încă de la această oră, aşa că renunţ. De la soţia lui aflu de Cristina Petrescu, n. 18 dec. 1926, m. 26 oct.2005. Sun la Buzinschi, nu răspunde, dar simt că a venit cineva la uşă; bat din nou, sun, întreabă cine sunt şi de unde vin; mi se deschide. Dl I.L? a auzit (probabil în legătură cu plăcile memoriale?), dar, continuă doamna, nu semăn cu felul de a scrie (?!), ci sunt un bărbat prezentabil, frumos. Ca să evit complicaţiile, spun: Da, am scris o povestire intitulată Un bărbat urât. Mă invită înăuntru, îmi spune că a vrut să mă caute la Uniune, dar e timidă. Zic: Nu sunt de găsit la Uniune, nefiind angajatul lor... Reiese că V.B. a sfătuit-o să nu mă caute: ce rost are? Ba da, zic. Ştiu ce impact a avut poezia Antei. Iar cu Corneliu B. ne-am cunoscut destul de bine, în prezenţa lui Pan Izverna. Da, a îngrijit-o pe Anta în repetate rânduri. Vine des pe-aici, la cumnata lui Irina Mavrodin. Îmi spune datele pentru cei doi, le notez, sună cineva la uşă, e o profesoară, prietenă. Continuăm să vorbim, îmi oferă o carte-antologie din poezia Antei, cu autograf. Apoi aveam să observ că scrisul mamei seamănă cu al poetei. Soţia lui Buzinschi e şi ea bucovineană. Iar CB a fost conceput şi s-a născut în Regat. Pe la USR nu prea vine, i-a spus secretara AS să vină şi să facă cerere de ajutor. O îndemn să meargă, e un drept de-al urmaşilor, bani sunt, ca de altfel şi pentru plăci memoriale, trebuie fructificaţi, altfel se duc pe diverse fleacuri.

Urc la  Serebreanu, despre al cărui apartament aflu că a ajuns la nişte rude din Basarabia. Bat, acolo o pereche de tineri care nu au auzit de scriitor, ei stau aici în gazdă de trei luni. N-ar trebui puse nişte indicatoare?, întreabă tânărul.  Bat alături, la Nicorovici, vine cineva la uşă: Cine e? De la Uniunea Scriitorilor... Plecaţi! Nu ne interesează! Bat alături, nu ştie nimic despre situaţia de la V.  Nicorovici.  Deci într-un bloc numai de scriitori, colocatari care se ignoră reciproc, dacă nu şi mai rău de-atât...

Poezia zilei, Raluca Anta Buzinschi, 

Tărâmul acesta există

 Pasăre, mare pasăre

ai muşcat din mine

pâinea zborului tău - Poezie.

Cine va crede, cine

că până acolo

nu e drum şi nici sunet

lumină şi îngeri.

Taina moare cu cel care vine

şi nu se pot lăsa testamente.

Tărâmul acesta

nu este în hărţi şi busole

martor - Cuvântul

semn rămânând pentru voi că există.

Posteritate

Judecător şi critic mi-am fost de când mă ştiu

Şi de m-a ars Lumina, ea Ochiul mi-a deschis.

Riscându-i două aripi acestui gând al meu

În taină, i-am pus lacăt, ascunsă-n cercul mut

Cum a închis Gioconda nedezlegatul zâmbet,

Rostirea-mi poezie e arderea de tot.

Şi-am rîs de uniforme şi îngerii de lut

Vorbind în gura mare de Moarte şi de Rut

Nevoia de oglindă eu n-am avut nicicînd.

Teamă nu-mi e de moarte, mai teamă mi-e de Somn

De-aceea două aripi îmi sunt de-ajuns şi-un gînd.

Anta

de Emil Oanţă

Există o punte între
Adolescentul târziu şi bărbatul precoce
Între vis şi trezire,
Între plăcere-durere, castitate-dezmăţ...
Între speranţa că Ea există,
Şi resemnarea că Ea demult a plecat...
Între versuri pentru aer şi manualul de supravieţuire...
Steaua ce-a dăruit lumina
Din care puntea a fost creată
Se cheamă, simplu,
Anta.

Alţi scriitori:

Modest Morariu, m. 1988

Petru Creţia, m. 1997

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 1998

12 iunie. La Voroneţ, pe un început de vară ploios. Ieri ajunsesem acasă înainte ca ploaia să fi umplut curtea şi grădina. Gazdele ajung spre seară, femeia îmi spune că a lucrat toată ziua cu cămaşa udă în spate. Mereu cu gura pe fată. Îi spun mamei: Nu o tot certaţi, de două zile nu am văzut zîmbet pe faţa ei. Ea: Copiii s-au răit, nu-mi spune ce face, nu mă ascultă, ştiţi unde a fost ieri? Eu: Să nu stricaţi în cîteva zile ce aţi ridicat în ani, ţinînd-o prin şcoli. Cearta nu-i bună, ajungeţi la vrăjmăşie…

L-am angajat pe fiul lor, are 16 ani împliniţi, mă gîndesc să-l ajut, să aibă o carte de muncă… Foarte bucuroşi, chiar uimiţi că vreau să le fac un bine…

Vine Jimmy, cu veşti rele de la întreprindere, doar 40% din salariu. Şi eu din ce să trăiesc aici? Ce să le trimit alor mei? Vestea bună e că vine în echipa noastră şi Marian P. Să-i găsesc gazdă. Micu vine de fiecare dată cu tensiuni, suntem firi foarte deosebite, el nu ştie decît de propriul interes, pentru asta ar călca în picioare pe oricine. Îndreptăţirea lui şi nimic altceva. Dovadă că toţi cei care au lucrat cu el îl evită, eu am acceptat pentru că nu credeam că voi pune la suflet malversaţiile lui; mai ales nu credeam că şi le va permite. Acum constat că m-a vorbit de rău pe la toţi, de ce? Aşa îi e firea… Or, eu i-am dus în spate pe atîţia, realmente nuli şi niciodată nu am scăpat un cuvînd depreciativ. El e tare aprig.

Revenind la conflictele dintre gazde şi fiica lor absolventă de liceu, e de speriat cît pot să fie de înapoiaţi aceşti voroneţeni, mama pretinde să nu i se iasă din vorbă, se prevalează de poziţia ei de părinte, nici gînd să se apropie de fiică-sa, să-i devină prietenă, confidentă, sprijin de nădejde în momentele dificile. Mai la îndemînă e hinghereala, hărţuirea celui care depinde material de tine. Dar dacă mă gîndesc că nu au reuşit ei să-l domesticească pe Ursu, de care le e teamă cînd îi dau sau îi iau ceaunul... Să-i sfîşie, nu alta! Nu cred să i se fi dat vreodată drumul din lanţ. Iar cu ceaunul, când cu mare fereală i se împinge vasul cu mâncare, câinele Ursu are un adevărat ritual sălbatic. Ţîşneşte din coteţ, leorpăie cu furie, mugind literalmente, scîncind disperat, crănţănind nediferenţiat oasele ce se nimeresc între colţii lui, apoi linge cu frenezie ceaunul şi marginile, pînă le albeşte, conştient de faptul că altceva în plus nu i se va mai arunca pînă mîine; ca în final să se dedea la o scenă năucitoare: apucă ceaunul între labele din faţă, îl propteşte cu bărbia, însă cu mare tandreţe, se încovoaie apoi asupra lui şi execută în aer, la discreţie, gestul copulării, cu o străşnicie pe care nu i-ar acorda-o poate nici partenerei, de care nu cred să fi avut parte vreodată . În prima zi aici, la prînz, pe o căldură zăpăcitoare, văzînd scena asta halucinantă, am crezut că şi-a ieşit din minţi, apoi am constatat că scena cu ceaunul se reeditează după fiecare masă – una singură pe zi, în care se include şi cantitatea zilnică de lichid, pentru că nu i-am văzut să-i dea apă de băut.

Un om care a trecut printr-ale vieţii şicane şi pretinde a fi înţeles cîte ceva, apoi acela caută să se apropie de tineri, să le cunoască păsurile, să le împărtăşească din propria experienţă, să încerce a le netezi drumul şi, de ce nu? să le cîştige atenţia, simpatia, chiar admiiraţia – de s-ar putea. Un astfel de om ajuns la numita înţelepciune, are mereu un aer permsiv, prietenos, comunicativ, iar nicidecum atitudine inabordabilă; face el primul pas, atunci cînd simte că e nevoie de o vorbă bună, de crearea unei atmosfere de cooperare. Şi încă: un om care a trecut printr-ale vieţii cataracte are tactul de a nu da atîta importanţă la ceea ce a fost (şi s-a dus), cît se concentrează asupra a ceea ce este şi cată să fie. Se gîndeşte că ploiţa asta prevesteşte o rupere de nori; se întoarce acasă, nu se mai înfundă în pădure…

Va urma

Fotografii de Aprilie... 

Lidia Lazu citind din romanul Jocul de-a viaţa, de Ana Calina Garaş, în cadrul emisiunii TVH "Ilinca Dumitrescu şi invitaţii săi"

O nouă primăvară interculturală la MNLR

În ziua de 12 aprilie 2014 la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti s-a desfăşurat manifestarea anuală a revistei “Orizont literar contemporan”, plasată sub genericul “Primăvara interculturală 2014”. Manifestarea s-a deschis cu prezentarea primului număr din acest an al revistei, despre care au vorbit Simona Cioculescu şi Lucian Chişu, invitaţi de onoare, şi redactorul şef al publicaţiei, Daniel Dragomirescu. Actriţa Lidia Lazu a impresionat asistenţa cu recitarea poemului “Rana” de Dante Gatto (Brazilia), text inclus în OLC 1 (39)/2014.

     A urmat o interesantă dezbatere despre traducerea textului literar contemporan, la care au participat Monica Manolachi (moderator), Tatiana Rădulescu, Adriana Bulz şi Daniela Şontică, care au fost completate cu observaţii pertinente, din sală, de către prof. Lucian Chişu, poetul Petru Solonaru şi publicistul Florentin Popescu. Poeta Tatiana Rădulescu s-a remarcat prin prezentarea poemului “Corydon”  în versiune română şi franceză, completată de către actriţa Doina Ghiţescu, care a recitat versuri din poemul analizat. Cu interes au fost primite volumele de versuri recent publicate: “Declaraţie de Dependenţă” de Adriana Bulz, “De-a buşilea prin aer” de Ştefan Ciobanu, “Iubita cu nume de profet” de Daniela Şontică şi “Poveştile Fragariei către Magul Viridis” de Monica Manolachi. Cvadrupla lansare de carte a fost însoţită de prezentarea unor texte ilustrative în lectura autorilor.

     La final, Monica Manolachi şi Daniel Dragomirescu au prezentat mesajele de salut primite din partea colaboratorilor externi ai revistei, precum şi cărţi recente semnate de Luis Benitez (Argentina), César Augusto Valdivia Carrasco (Peru), Antonio Arroyo Silva (Spania), Donald Riggs (poet, actor şi profesor la Universitatea Drexel din Philadelphia, Statele Unite), Neil Leadbeater, Martin Bates şi Byron Beynon (Marea Britanie), cu toţii vechi şi buni colaboratori ai OLC. Discuţiile şi prezentările au fost agrementate cu momente muzicale de către ghitaristul şi cântăreţul Alex Turcu, discipol şi partener la “Pasărea Colibri” al regretatului actor şi muzician Florian Pittiş.

      Nu au lipsit nici surprizele sau manifestările neincluse în scenariul oficial, alcătuit de echipa universitară condusă de Monica Manolachi. Actriţa Doina Ghiţescu a impresionat asistenţa cu o inedită interpretare românească a piesei “Blow in the Wind” / “Vânare de vânt” de Bob Dylan, iar sculptorul Constantin Sinescu, după ce a vorbit elocvent despre “formele concave şi convexe” în reprezentarea plastică a feminităţii, servindu-se în demonstraţia sa de o mostră renascentistă de nud din creaţia personală, dorind să convingă publicul că fiecare sculptor cultivă un “violon d’Ingres”, a preluat ghitara lui Alex Turcu şi s-a metamorfozat în cântăreţ de muzică folk de la şcoala anilor ’70. Publicul a primit demonstraţia sa de virtuozitate melomană ca pe o mare noutate, iar actriţa Doina Ghiţescu a pus capăt stării de perplexitate, propunându-le celor prezenţi în sală să-l aplaude pe... sculptorul Constantin Sinescu. Din sală s-a formulat observaţia că OLC este, în mod paradoxal, cunoscută mai bine în străinătate şi s-a exprimat regretul că “Primăvara interculturală” a revistei nu a avut loc intr-o zi din cursul săptămânii, când ar fi putut beneficia de un public mult mai numeros. Dan Vatamaniuc, fotograful MNLR, a imortalizat prompt toate momentele importante ale manifestării.
     O combinaţie de artă poetică şi artă a traducerii, muzică, artă plastică şi artă teatrală într-o fiestă a interculturalităţii, care în ziua de 12 aprilie 2014 şi-a fixat pentru câteva ore capitala mondială la Bucureşti. Din sală au lipsit reprezentanţii români ai Institutului “Cervantes” şi ai Centrului Cultural American, care păruseră anterior interesaţi de revistă şi care ar fi avut ocazia să afle, în sfârşit, care sunt rosturile acesteia şi ce obiective urmăreşte cu prioritate. Poate data viitoare.     

                                             Revista "Orizont literar contemporan"