Scriitorul zilei: Al Kiriţescu, n. 28 martie 1888 - d. 9 aprilie 1961
  

  
    

Piteştean prin naştere, şi-a făcut liceul la Gh. Lazăr în Bucureşti, 1903, apoi Dreptul, 1915. A debutat cu piesa Învinşii, 1914 şi a avut o intensă activitate publicistică la Rampa, Adevărul, alte reviste în vogă. Anişoara şi ispita, 1929, Gaiţele , 1930 şi Florentina, 1931, constituind "trilogia burgheză" l-au propulsat în prima linie a dramaturgiei româneşti din Interbelic. A continuat cu alte câteva piese în registru comic-buf: Lăcustele, Intermezzo, Dictatorul, dar s-a concentrat asupra unei fresce renascentiste: trilogia": Borgia, 1936, Nunta din Perugia, 1947 şi Michelangelo, 1948, piese de un formidabil suflu romantic, nemaiîntîlnit în dramaturgia românească. Între 1938 şi 1940 fusese ataşat cultural la Roma, s-a pătruns deci de atmosfera  din vremea papilor Borgia şi a lui Michelangelo, Rafael etc, o lume de titani şi de monştri. (Şi fapt este că, ascultate la radio, în emisiunea "Teatru la microfon", aceste piese ale lui Kiriţescu mi s-au părut tot ce avem mai valoros în acest domeniu al dramaturgiei clasice, mult deasupra lui Danton de Camil Petrescu.) Aşa cum dincolo, în "trilogia burgheză" avea să atingă performanţa din prezentarea unui clan de burghezi scăpătaţi, un infernal "cuib de viespi", în care generaţiile se sfâşie la modul isteric, într-o irepresibilă răbufnire resentimentară exacerbată, a unor "oameni furioşi", animaţi de cruzimi fără motiv, de resorturi ale automatismelor vidate de orice sentiment.

Abstras în lumea harpiilor sale, autorul s-a cam dezinteresat de soarta operei, astfel că prima culegere a pieselor sale apare abia în 1956, când şi primeşte marele premiu I. L. Caragiale. Oricum, după instalarea comuniştilor, dramaturgul se repliase, scria texte pentru casele de cultură, pentru subsistenţă. Şi se ocupa de traducerea marilor dramaturgi ai lumii, pe măsură ce lucrul devenea posibil. 

Capodopera sa Gaiţele, a cunoscut un succes fulminant, mereu beneficiind de interpreţi excepţionali, fie că vremurile au impus viziuni de satiră socială, fie că totuşi regizorii au mizat pe mesajul general uman al piesei. Personaje inconfundabile, replici memorabile, situaţii scenice explozive, un sondaj nemilos în psihologia abisală a omului de relaţie, care nu trăieşte pentru sine ci pentru a-i demola pe ceilalţi, cu atât mai mult dacă fac parte din clan. El ne sugerează inversul a ceea ce se crezuse îndeobşte: că familia ar asigura protecţia, perpetuarea, mica nemurire în amintirea celor dragi...Nemţoaica din casă, tocmai pentru că stârneşte un haz nebun, ne surprinde prin lucrarea sa malefică întru distrugerea clanului.

Citeşte mai mult:  http://www.autorii.com/scriitori/alexandru-kiritescu/

Din Ion Lazu: Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale:

28 iulie 2008: (...) Pe jos spre fosta stradă Al Sahia spre numărul 40, acum J.L. Calderon; am timp să mă gândesc la portarul fost miliţian, care se pliază imediat, îmi toarnă o poveste cu tatăl persecutat de partid. Ca apoi să încerce să mă convingă că totuşi, Dej şi Ceaşcă au făcut mult bine acestui popor. Cât e dezinformare, cât e viclenie, cât e sarcină de serviciu sau provocare (căci mi-a luat datele de pe buletin, nu? – şi până la urmă cum de a ajuns paznic la o bancă străină? Ar fi un personaj cu ascunzişuri şi surprize, dar am eu acum timp de construcţii epice?

Intru, sun la trei apartamente de la parter, nici un răspuns. Când să ies, apare o tânără, îi spun cu ce problemă am venit (pentru Al. Kiriţescu), îmi arată că la avizier este telefonul unei administratoare, care nu locuieşte aici şi care, biata, tocmai a suferit o operaţie. O sun, e de acord în principiu, dar să dăm un telefon la preşedinta asociaţiei de proprietari; îmi dă telefonul ei, o sun de pe mobil; e de acord, dar să-i dau timp de vreo săptămână, ca să vorbească despre asta cu colocatarii.

De acolo tot pe jos spre C.A. Rosetti 24, unde a locuit poetul Virgil Gheorghiu. Până să ajung acolo, de la colţul cu nr. 25, unde vreau să pun placa cu Alice Voinescu, tocmai iese din imobil un bătrânel; îl abordez despre reparaţiile blocului lor, îmi spune că da, s-a terminat cu consolidarea, iar de ajustarea faţadei nu s-au mai apucat, din lipsă de fonduri. Îi spun că am vorbit cu preşedintele pentru punerea unei plăci memoriale, da, cu Mihalache de la etajul 2, ap. 11. Şi bravul om mă bate amical pe umăr. O dată în plus, omul sfinţeşte locul.

                             

Alţi scriitori:

Camil Petrescu, n. 1894

Francisc Munteanu, n. 1924

Poezia zilei, Mihu Dragomir, m. 1964

Tu

Numai cât te gândesc,
si sângele dansează în jurul inimii,
numai cât te aud,
si sângele se resfiră ca o harfă.
Poate nu stii, poate n-ai să ştii,
dar mersul tău e-un alfabet copilăresc,
şi numai cu el îmi scriu poemele,
sub recele pojar al stelelor.
Numai cât surâzi,
şi dezleg alchimiile,
numai cât te gândesc,
şi-aud în lacul neliniştit al inimii
un foşnet : se desprimăvărează.

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 1998

Poveste crudă şi sîngeroasă: O fată frumoasă se mărită în alt sat; flăcăul astfel părăsit o prinde şi o violează, cu alţi 5-6 consăteni, ea avortează şi moare în zăvoi. I-a văzut un băietan cu oile, suit într-un copac şi i-a spus. Au fost prinşi şi arşi pe jarul a şapte copaci. Sălbăticie...aici, la Voroneţ, cu mânăstiri şi mari voievozi... Iată romanul, scribule!

Mitea Obrejan, perceptor, se îmbăta la tata în prăvălie, îşi uita servieta cu banii. Iar Natalia, nevasta lui, era gagica tatei. La petreceri, Mitea iute să turtea, ieşea în grădină, se culca în prisacă; l-a găsit odată tata: Ce faci aici? Ascult cum lucrează albinele…

În poetica română / Cum a fost o să rămînă: / Eminescu duce greul./ El e Leul!

Să n-o fi lăsat pe mama să deşire acel pulover vechi, tocmai când era mai bolnavă-slăbită; i-a îmbîcsit plămînii. I-a otrăvit sîngele. Pe măsură ce strîngea lîna pe ghem, se strîngea şi funia pe par, după expresia tatei...

Minunat lucru dacă după ani de la moartea părinţilor mei, ei mai prezintă pentru mine enigme, zone neclare, indescifrabile - sau altele care brusc se luminează…

În Cireaşov poreclele mi se păreau veşnice, mai importante ca numele de familie, care se putea schimba prin căsătorie. Rămîneai Miţa lu’ Iagăru, Dida lu’ Bolborea…, Floarea lu’ Patitică...

28 mai. Ieri la Krippleri, veniţi în ţară. Le duc Trakl, vorbim despre cartea lui Jean Portante, Memoria balenei. Vor să ne invite pe toţi trei la vară în Luxemburg; de acolo putem să ne întoarcem prin Italia… Ar fi grozav, Lidiei îi surîde ideea, ar trebui să facem economii, ceareuri, dar merită. Le spusesem direct: de acum încolo nu mai vreau să călătoresc singur, nu-mi tihneşte să văd locuri frumoase fără ai mei… Pentru grădiniţa lor luxemburgheză, le zmulg nişte lăstari de iasomie şi de mîna maicii domnului.

Va urma 

Fotografii de autor...la Mrea Mărcuţa