Scriitorul zilei: Calistrat Hogaş, n. 19 aprilie 1847 - d. 28 august 1917

   

Fiu al unui preot din Tecuci, la şcoala primară i se trece numele Hogaş, porecla bunicului, spre a-l diferenţia de alţi şcolari cu numele Dumitriu. Urmează Academia Mihăileană şi Liceul Naţional din Iaşi, coleg şi prieten cu A. D. Xenopol (vor colabora la un moment dat), cu Vasile Conta, Al. Lambrior, Gh. Panu. Între 1867 şi 1869 urmează Literele la Iaşi. Prin concurs, devine profesor şi destul de repede director la gimnaziul din Piatra Neamţ, unde va fi director până în 1915, cu câteva întreruperi, din cauza unor conflicte cu autorităţile - intervale când este profesor la Tecuci 1878-1880, la Iaşi, la Alexandria, 1886, la Roman, 1891, din nou la Iaşi 1899. 

S-a manifestat în literatură cu mare întârziere, după ce debutase în 1874 cu poezia Legenda Lăcrămioarei şi peste vreun deceniu publicase fragmente din Amintiri dintr-o călătorie, 1882, poate sub influenţa lui Caragiale, pe atunci inspector şcolar în judeţul Neamţ. Abia prietenia cu Garabet Ibrăileanu, care înfiinţase revista Viaţa Românească îl determină să înceapă în 1907 o colaborare susţinută. În 1912 ar fi fost să apară prima ediţie din Pe drumuri de munte, distrusă chiar de autor din cauza nenumăratelor greşeli de tipar, urmare a unei corecturi neglijente prestată  de autorul însuşi. A doua ediţie, din 1914 are un destin şi mai nefericit: întregul tiraj pregătit de expediţie arde împreună cu tipografia. Urmează anii războiului. Autorul însuşi se stinge, în 1917, la 70 de ani. Prima ediţie, în două volume, va apărea abia în 1921, prefaţată de Mihail Sadoveanu. Liviu Rebreanu face un referat prin care opera postumă va fi încununată cu primul premiu al noii Societăţi a Scriitorilor Romîni, 1924.

Discuţiile cu privire la receptarea critică a operei lui Calistrat Hogaş par să fi împrumutat ceva din destinul frământat al autorului. Admirat de colaboratorii Vieţii Româneşti ca scriitor de mare talent şi personaj pitoresc, i s-a remarcat pe rând: primitivismul, păgânismul, vitalismul, tendinţele clasicizante, barochismul, umorul şi intenţiile parodice. Înseamnă a-i numi unicitatea cu un singur termen, ceea ce nu poate fi cazul acestui scriitor de mari viziuni, indiferent care vor fi fost influenţele de lectură, remanente în text. De ce nu i-am14 introduce în formulă pe un Rabelais, pe un Creangă, la nevoie? Ci Calistrat Hogaş şi-a tras pe propriul temperament un stil pe măsura firii sale - şi în rest, a dat frâu liber nestăvilitei sale iubiri pentru Natură, pentru momentele de reverie, pentru fiinţele întâlnite în sălbăticie, în singurătatea munţilor majestuoşi. Este o lectură delectabilă, din care ieşi împrospătat, revigorat, ca după o scaldă într-un iezer alpin.

Cel puţin eu, am absorbit prin toţi porii firii mele introvertite semnalele chemării spre munte, spre evadarea din constrângerile cotidianului. Nu m-am hotărât nici acum de nu cumva prima mea excursie la munte, în masivul Iezer-Păpuşa, se va fi petrecut sub semnul lecturilor din Pe drumuri de munte. Să fi văzut adică acolo ceea ce deja Hogaş mă învăţase să văd... Am preferat să reduc totul la strictul necesar, afirmând că "după ce am văzut munţii nu am mai vrut să trăiesc decât acolo..."

Citeşte mai mult:  http://www.neamt.ro/cmj/memoriale/hogas/biografie.html

http://www.biografii-online.net/index.php/scriitori/8-romania/25-calistrat-hogas-1848-1917

Alţi scriitori:

Adrian Rogoz, n. 1921

Ileana Vrancea, n. 1929

Maria Ana Tupan, n. 1949

Ion Lazu - O pagină de jurnal, 1998

18 iunie. Ieri m-a prins ploaia pe Cracul Închis. Aseară a început iar şi a ţinut-o aşa toată noaptea. Azi dimineaţă Jimmy n-a mai apărut. Vine Marian P. şi spune că s-ar putea să primim banii mîine. Acum, la 10 dimineaţa, e întuneric ca în zori. Ceaţă scărmănată în brazi. Apoi plouă iar, îndesat…

Plouă toată ziua, în reprize lungi. Scriu cinci-şase pagini la Veneticii, teama de lupi la Strehareţ şi venirea din prizonierat a unchiului M. Încă n-a ajuns la Sărăceşti.

Ora 20:48, plouă şi scriu. Ieri s-a vorbit deja de inundaţii. Şi aceşti localnici, probabil obişnuiţi cu astfel de regim pluvial, nu se opresc din lucru. Vin acasă, descarcă lemnele, pleacă iar cu căruţa. Ce-i drept, se fură mai lesne pe astfel de vreme: Noaptea, pe fulgerătură… pe ceaţă, când nu vezi omul la faţă... Folclorul suveran.

Poezia: Te opreşte un japonez pe stradă, îţi face semne, îţi zîmbeşte, te întreabă ceva, într-o limbă care nu e japoneza lui: îi răspunzi ceva îngăimat, într-o limbă care nu e româneasca ta. Fusese derutat, obosit, se relaxează, se luminează la faţă. Te bucuri. Poezia nu e limba lui, nu e limba ta, în care aştepţi să ţi se vorbească pe înţeles. Dar v-aţi înţeles: cu mirare, cu bucurie. Tot aşa funcţionează şi poezia, asemenea este miracolul ei.

 (din Lamentaţiile Uitucului, în manuscris)

Va urma

Fotografii...biserici din ţară...