Tinerii salvează Roşia Montană!!! 
Cianuri şi gaz de şits / viitorul cel mai trist !
Peste tot poliţie / Nicăieri Justiţie !
Ne vrem ţara înapoi!
Vreţi cianură / Luaţi o gură!
Otrăvire, Furt, Manipulare...

 

Scriitorul zilei: Aurel Dumitraşcu   http://ilazu.blogspot.ro/2012/09/scriitorul-zilei-aurel-dumitrascu.html 
Alţi scriitori din Calendar: Victor V. martinescu, n. 1910
Marin Codreanu, n. 1937

Poezia zilei: Nicolae Caranica (1911-2002)
Jălanii

Line cortegii de daruri sub cer apenin
Voi amfore-adânci, dimineţilor, serilor,
Daţi-mi, vă rog, un singur strop de senin
În cupa durerilor.

Fraţi nesătui de ceruri, arbori în delir,
Preaminunaţilor, marilor, cuiburi de îngeri,
Rogu-vă staţi din foşnet: trece Regele Lear
În mantie de-nfrângeri.

Iar tu m-ai ales, tu, soare bătrân,
Lasă-mă să mă-mbuib din mierea ta de toamnă.
Cât timp? Cât timp? Ah, Italia-doamnă
Mă strânge la sân.

Din inoportunele mele jălanii barbare
Ce-o fi ghicind? Ce-o fi-nţelegând?
Nu ştiu. Ca o pată pe alba-i serbare
Întârziu plângând.

(din Poezia românească din exil, Ed. ICR, 2006)

O pagină de Jurnal, 1994

7 mai 94, sîmbătă. Cu mare bucurie ţin să consemnez aici foarte frumoasa reuşită a recitalului  de aseară al Lidiei, la Teatrul Studenţesc Podul. Maica Sica, Pan Izverna, Nicolae Pan Halippa, Lucia Negoiţă – care a ţinut să vadă spectacolul şi, foarte plăcut impresionată, mi-a mărturisit că îi vor trebui 2-3 zile pînă să iasă de sub emoţie. Nu-şi închipuie cum ar putea tăia din spectacol, ceea ce de altfel susţine şi dl Cătălin Naum: recitalul e un tot, poeziile ei originale şi imporovizaţiile muzicale se îmbină la modul magic... Acasă îi spun Lidiei că ar putea să-i sugereze dnei Negoiţă să preia caseta de la Manuela Cernat, ca să-şi facă o idee despre cum vor face înregistrarea. La spectacol au mai fost destui colegi de geologie:  Petrică Lungu cu soţia, Horia Nichiforescu, Valentin cu Stela, Dan Pomârjanski, apoi Andrei, un domn Bîscă, fost coleg de-al Lidiei, un domn de la Pro-Basarabia şi alte cîteva persoane care mai fuseseră şi data trecută, la Muzeul Ţăranului Român, anume pentru că le-a plăcut. 

Este o mare surpriză pentru mine că Lidia a reuşit să facă faţă, deşi era grozav de răguşită şi băuse vreo doi litri de ceai de muşeţel. Maica Sica a numit-o Libelula, probabil pentru că aşa i-a apărut, cu şalul albastru-străveziu pe mîini. A zis: Nu-mi pare rău că am renunţat la programul pe care mi-l făcusem (ieri a fost Izvorul Tămăduirii, ar fi vrut să meargă la Cernica...)

În timpul spectacolului, Lidia a observat că Lucia Negoiţă era foarte emoţionată, mai că-i dăduseră lacrimile. Iar eu am văzut-o pe maica Sica absorbită de recital, ridicînd din cînd în cînd mîinile, în semn de admiraţie. În primele momente eram aşa de stresat că mi s-a făcut rău, pur şi simplu, deci am luat un Pentalong. După ce Lidia a început, mi-a mai venit inima la loc – acum ştiu exact ce înseamnă asta; simţeam pasta argiloasă a pastilei dizolvîndu-se pe limbă. Dar am fost cu ochii în lacrimi pînă la sfîrşitul întregului recital.

Maica Sica ne-a povestit apoi, pe drumul spre Romană, cum la ea acasă, într-o seară a sunat cineva. Ştii că la mine uşa e deschisă. Intră!, a strigat; dar acela a sunat din nou. M-am dus să deschid, căci mi-am dat seama că e cineva care nu a mai fost pe la mine şi nu ştie că uşa e mereu deschisă. Cînd colo, două fetişcane. Intraţi. Suntem mesagerii lui Cristos. Le-am invitat în cameră şi le-am lăsat să vorbească, asta e metoda mea, întîi îl las pe om să-şi spună păsul pentru care a venit, apoi îmi spun şi eu părerea… Dar n-a apucat să ne spună cum a decurs acea întîlnire. E împotriva filmelor protestante care se dau la TV cu ocazia Învierii.

La emisiunea Sandei Vişan, Nemoianu şi Matei Călinescu spun că “monolitul” emigraţiei ungare şi poloneze este o invenţie; iar adevărul ca atare ar fi că emigranţii unguri sunt mult mai numeroşi decît emigranţii români, mai ales după 1956... Cei 11 milioane de polonezi l-au putut face pe Ford să piardă alegerile pentru că s-a exprimat inabil cu privire la Polonia. Nemoianu ştie că emigraţia ungară nu e solidară. Iar Ionel Vianu spune: Cînd am părăsit ţara, pe aeroport erau participanţii la un Congres. Mi s-a părut că părăsesc o ţară de surdo-muţi şi plec într-o ţară cu oameni normali..

O bandă de magnetofon zbătîndu-se în crengile copacilor de afară, sclipind. Cu mâini nevăzute o derulează, cu ochi nevăzuţi o citesc: extratereştrii…

(din Lamentaţiile Uitucului, Jurnal 1990-1999, în manuscris)

Va urma

Cărţile din bibliotecă : Doina Uricariu, Petru Ursache, Vasile Igna, Valeriu Matei. 

  



ion lazu - Fotografii de vacanţă...  Case din Bucureşti, IV