joi, 12 septembrie 2013

Scriitorul zilei: Ion Agârbiceanu
http://ilazu.blogspot.ro/2012/09/scriitorul-zilei-ion-agarbiceanu-poezia.html 
Alţi scriitori din Calendar
Ovidiu Cotruş, m. 1977


Poezia zilei: Al. Busuioceanu (1896-1961)

Veghe

Noaptea asta mi-e teamă de umbra mea
ca de un câine ce se ţine după mine furiş
Îmi aud paşii sunând ca pe-o lespede grea
şi ochi nevăzuţi sunt asupră-mi deschişi
Presimţiiri zboară din creangă-n creangă
cu ţipete scurte de cucuvea
Aud după mine răguşit un lătrat
Mă-ntorc Nu e câine
şi-n aceeaşi clipă mă simt de mână muşcat
E prea întuneric E prea întuneric
Cerul e-o boltă neagră deasupra mea
Nu văd drumul
Ca să-l pot lumina
un soare de spaime în mine aprind

(Din Poezia românească din exil, Ed. ICR, 2006)


Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 1994


28 apr. 94 La drept vorbind, pe mine gîndul că aş nota aici pentru alţii mă crispează, îmi ia tot elanul. Astă seară, la radio aflu că şi Elţîn scrie o carte de memorii, şi el vrea să nu fie înţelese greşit unele gesturi ale sale. Îşi pregăteşte apărarea, justificarea faptelor. Nu-i e de ajuns puterea unei jumătăţi de lume, de cîţiva ani încoace, îşi gospodăreşte imaginea viitoare, posteritatea, ca faraonii.
Brusc  mi se vădeşte că literele unei cărţi nici n-ar fi distincte dacă nu ar exista albul total al foii, care să atragă lumina, să dea contrastul, să elibereze literele din neant…
Uneori, trăiesc sub impresia netă că tot ce mi se întâmplă este literatură şi că nu trebuie decît să notez; alteori, cînd mi-e ciudă că trece timpul inutil, mi se pare că viaţa mea e un fleac, ceva cu totul insignifiant, în mare parte trecut deja  - şi care o să se spulbere în vînt, repejor…
Cine m-aude cîntînd / Crede că n-am nici un gînd / Dar atîtea gînduri am / Cîte zile-s într-un an / Gînduri care mă apasă / Cîte cuie sunt pe casă: Maria Tănase.
Dar nu cumva mai nebuni suntem noi decît cei pe care îi numim astfel – pentru că ei se manifestă, protestează, ricanează, iar noi ţipăm pe dinăuntru şi în faţa semenilor tăcem, înveninaţi de moarte, cu sufletul jelind. Oare nu suntem noi adevăraţii nebuni, răstigniţi între ţăruşii convenienţelor, bunului simţ, ruşinii, onoarei etc?
Mare lucru am pierdut pierzînd acel somn din prima tinereţe, somn atît de străveziu că simţeam tot ce se mişcă în preajmă, aşa că îmi păstram practic controlul asupra vieţii exterioare, zi şi noapte, moment de moment.
Mă îngrozesc numai la gîndul că ar mai putea exista măcar un singur om cu mintea atît de confuză ca a mea. Cu lipsa de memorie m-am resemnat, trebuie s-o scot cumva la capăt, buchisind aceste însemnări. Dar tot nu înţeleg: ce să fi intervenit, căci în tinereţe nu mă puteam plânge, memoria îmi era de ajutor? O presiune pe meninge, deci ceva la nivel fiziologic? – sau altceva, abstract, din domeniul metodei/stilului..., un virus ca la calculator, care mănîncă informaţia şi te lasă descoperit în faţa vieţii? 
Va urma


Cărţile din bibliotecă: Florenţa Albu, Pan Izverna, C. Stănescu.
 



 
Ion Lazu - Fotografii de vacanţă...  vile la Şosea, str. Ion Mincu










3 comentarii:

  1. Interesante note, în acest "28 apr. 94". Recensez:
    1. "Elţîn îşi scrie o carte de memorii... îşi pregăteşte apărarea, justificarea faptelor". Citind (în alt plan) memoriile reginei Maria, am avut revelaţia că se dorea a ni se transmite, peste ani şi peste moarte, o părticică din inima ei, în care a putut încăpea România... întreagă. Cum, de altfel, n-am mai văzut (de aşa amploare şi măreţie) nicăieri.
    2. "Cine m-aude cântând/Crede că n-am nici un gând..." - o constatare populară, cât filosofia risipită prin zecile de tomuri a atâtor poeţi, în ziua de azi. Nu ştiu să vă şi spun, pentru cine, anume, scrise.
    3. "noi ţipăm pe dinăuntru şi în faţa semenilor tăcem" - să fie fatalmente, ancestralul mit mioritic de vină, că aşa suntem plămădiţi? Ori Dumnezeu - cum spunea Nietzsche- e mort pentru naţia română şi nu mai e nimic de făcut, şi trebuie să ne bucurăm doar de "curajul amăgirilor" cum spunea Emil Cioran?
    P.S. Ce părere aveţi, domnilor?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ee-hei, Efendi, Efendi!...
      Ce-mi pare mie rău, e că nu putem tăifăsui noi (măcar cei trei pe care LIS ne-a descoperit, iar Panu Ionu ne-a cimentuit), cu mustăţile-n halbe-fecioare, cu cum apune Soarele şi tot el răsare...
      Poate ne-om vedea la Focşeni, la Comemorarea lui Mircea Dinutz. Oi avea, n-oi avea unde dormi, eu tot vin. Păzea!
      Culai

      Ștergere
  2. Bădie Culai! Păi, acum, pe 14 şi 15 sept. sunt invitat la Adjud, la ... zilele "Emil Botta". Mă voi interesa de comemorarea de care faceţi vorbire şi să văd cum voi face să putem sta la taifas, de ale amintirilor brazde literare, trase ici-colo, pe unde ne-am intersectat cu pana. Conu Ionu, pentru amândoi, va rămâne îngerul cu pana, deasupra Jurnalului său. Aferim!

    RăspundețiȘtergere