Scriitorul zilei Stelian Filip http://ilazu.blogspot.ro/2012/09/scriitorul-zilei-stelian-filip-poezia.html
Poezia zilei: Nicolas Catanoy, n. 1925
Aspero mundi
Ca verbul şoimului urcând
trecusem Alpii,
peste Rhin, -
la proră un ultim nor cu
ochii bulbucaţi de
beduin.
Din nou tangaj şi-apoi
pământ. Un râs intim;
Angelo Gonzalez
cu mersul fin,
verosimil ca rima din ASPERO MUNDI,
un spasm şi-un crin:
Todos ustedes parecen felices...
Y sourien, a veces, cuando hablan.
Dar totul e în van.
Nici un ocol, -
din lobii Anzilor
şi până-n Yucatan,
nu poate-ntoarce brazdele de rău
augur
din palmă.
Da. E în van.
Nici o monedă sau coapsă
cu octave de Veneră
nu poate-nfrânge, seduce
sau opri,
moartea fertilă cu ochi de şacal.
Madrid, 1969
(din Poezia românească din exil, Ed. ICR, 2006)
O imagine de pe Facebook , de George Popescu
Ion Lazu: O pagină de Jurnal, 1994
Cărţile din bibliotecă : Florenţa Albu, Vasile Andru, Angela Marinescu.
Fotografii de vacanţă...Case şi statui din Bucureşti...
Poezia zilei: Nicolas Catanoy, n. 1925
Aspero mundi
Ca verbul şoimului urcând
trecusem Alpii,
peste Rhin, -
la proră un ultim nor cu
ochii bulbucaţi de
beduin.
Din nou tangaj şi-apoi
pământ. Un râs intim;
Angelo Gonzalez
cu mersul fin,
verosimil ca rima din ASPERO MUNDI,
un spasm şi-un crin:
Todos ustedes parecen felices...
Y sourien, a veces, cuando hablan.
Dar totul e în van.
Nici un ocol, -
din lobii Anzilor
şi până-n Yucatan,
nu poate-ntoarce brazdele de rău
augur
din palmă.
Da. E în van.
Nici o monedă sau coapsă
cu octave de Veneră
nu poate-nfrânge, seduce
sau opri,
moartea fertilă cu ochi de şacal.
Madrid, 1969
(din Poezia românească din exil, Ed. ICR, 2006)
O imagine de pe Facebook , de George Popescu
Într-adevăr, Numai tineri-tineri... şi un geolog 'tânar'... |
Ion Lazu: O pagină de Jurnal, 1994
(continuare 12 mai 1994) Ai promis ceva.
Ţi s-a spus că se contează pe tine. Vrei să nu te faci de ruşine, să nu-ţi
terfeleşti numele. Crezi că toate astea ar conta. Îţi închipui că lumea din jur
nu poate funcţiona fără aceste contracte, între om şi om, între ins şi clanul
lui, între unul şi toţi. Dar sunt atît de diferite modurile în care se onorează
aceste contracte! În proporţii aiuritoare şi cu rabaturi atît de ciudate! S.
Butler spune că vom trăi cu mandat, cîndva, în oamenii din viitor, necunoscuţi,
care ne vor citi opera. Bietul de el, îl prea înţeleg, nu a reuşit să se culce
nici cu femeia care îl adora. Nimic de ironizat într-asta, ci de ştiut că ăsta
pare preţul pentru ca opera să fie încărcată cu tensiune, cu dramă umană, cu
originalitate – substanţă umană fără de care nu va interesa şi nu va convinge
pe nimeni. Tot Samuel B., contemporan cu Lytton Bolwer al meu, credea că
scriitorul nu trebuie să piardă timp cu cenacluri, întruniri, acţiuni obşteşti,
ci doar atît: să scrie, în plin! Va fi reuşit el însuşi asta? Iar de va fi
reuşit, tot nu l-ar citi nimeni astăzi decît pentru însemnările despre cei din
jurul lui, dintre care cei mai mulţi îl ignorau sau nu-l tratau cu consideraţia
cuvenită. Abia cu Carnetele, publicate
postum, a atras atenţia – şi de asemenea cu o carte autobiografică pe care nu a
avut curaj s-o publice în timpul vieţii, ca să nu-şi supere convivii. Astfel a
plătit S.B. izolarea sa, zice Eliade; şi tot în Eliade citesc un formidabil
studiu Aldous Huxley, pe care tare mult l-aş fi vrut ca prefaţă cînd am citit Contrapunct, prin ‘68, cred. Femeile
mimetice. Tînărul idealist ridicol, dar şi epicureanul rafinat, fără mari
iluzii -, sunt pagini extraordinare, cum n-ar putea scrie alţi trei condeieri din
România. Dacă s-ar fi ocupat de critică
literară, Eliade i-ar fi suflat uşor locul lui Călinescu, asta sunt sigur.
Lidia se
întoarce entuziasmată de la spectacolul teatrului maghiar din Tg. Mureş –
artişti totali, inepuizabili, armonizaţi, voci perfecte. Regia V.I. Frunză. Cruciada copiilor, de Blaga. N-a înţeles
un singur cuvânt, dar ce contează, dacă jocul este total?! Tot Lidia aranjază
să facă cu A. o tabără de 7 zile cu şcoala în Bucovina. Numai bani ne trebuie.
Dacă C. Abăluţă
a falimentat editura sa, el care scrie, traduce, prefaţează etc. şi nu face
nimic altceva, înlăturat fără milă de pe piaţa cărţii, atunci cum m–aş îmbogăţi
eu din scris? Totuşi, o fi prea mult să-mi doresc să strecor o carte la 2-3 ani,
din multele manuscrise care aştepată de
două decenii?
Va urma
Cărţile din bibliotecă : Florenţa Albu, Vasile Andru, Angela Marinescu.
Fotografii de vacanţă...Case şi statui din Bucureşti...
George Enescu |
Elena Văcărescu |
Nicolae Cătănoiu, aven-turînd prin lume (să tot fii medic, nu?), l-a cunoscut şi pe belgul Jean Dumortier (cam aceeaşi generaţie, dealtfel, şi cu Veronica Russo). Au împreună o plachetă.
RăspundețiȘtergereAm ştiut de el prima oară prin Veronica (deţinea o prelucrare după folklor indo-canadian) şi abia apoi prin Jean Dumortier, care se aştepta să-l ştiu mai bine. Nu, mai mult de atît.
Au unii şansa de a se lipi oriunde, iar N.C. (dar nu Ciobanu) a avut-o.
Mă amuză de mă enervează petuleţele de rigoare cu apă chioară, alături de coşteiuţele de unică folosinţă. Oameni serioşi, le-ar fi stat mai bine cu o carafă-n faţă şi nişte pahare din steclă. Iar, în carafă, ceva la care să-ţi steclească ochii minţii.
reCunoaştem florile şi aranjamentele florale din pervazul lazian. Gheara leoaicei.
C.
Nici eu nu ştiam prea multe despre scriitorul medic-pilot Nicholas Catanoy, pe care l-am inclus pe lista de scriitori încarceraţi sub regimul comunist. Acum citesc prezentarea făcută de Ion Cristofor, la cei 85 de ani ai scriitorului planetar şi sunt impresionat de biografia sa tican-rumanescă dar încă mai mult de activitatea sa literară la reviste din toată lumea, în 5-6 limbi de circulaţie, punând în pagină sute de scriitori români din secolul XX.
RăspundețiȘtergereCiteşte mai mult: http://www.napocanews.ro/2010/11/nicholas-catanoy-la-85-de-ani.html
Mai concret, am o antologie cu 31 poeţi din exil şi ţin să-i prezint măcar cu câte o poezie... Şi aşa ne cunoaştem doar din auzite.. Şi ce o să mai urmeze pentru scriitorul român, fie el de-aici sau din exil? Ceaţa milenară...
RăspundețiȘtergereLazu
Sincer, eu nu vreau să ştiu cum s-a ajuns la acreditarea ideii că NC a făcut şi face un bine mondial culturii române în mod absolut dezinteresat. Nici cum de unii îl leagă cu = de reprezentanţii români ai EuLi, de alte somităţi ale diasporei "noastre", care numai a noastră nu mai e. Şi care n-au scris, dar nici nu au călătorit aşa de mult... Dar sunt mult mai credibili prin cum ne-au reprezentat, măcar o vreme. Din ceata diasporei aici vizate, îl exclud pe Domnul Paul Goma, faţă de care am o stimă cu totul deosebită.
ȘtergereFumul de la coada avioanelor e de două feluri: de la "motor" (motoare) şi e vizibil numai la viteze supersonice, în rest nu; cel de fumigene pro domo se vede, însă lasă dîre mai puţin durabile, deşi mai spectaculoase. Între aceste feluri de fum se disipează diaspora de aici dezrădăcinată.
Ca unul care am mirosit cum şi cu ce ne-au "acoperit" occidentalii (din hoteluri tip Ambasador, Bucureşti, Intercontinental, ori foste sedii ale cepecăi, desigur!) şi-n dec.1989 (dar şi-nainte) şi mai ales după, pînă şi-n "plan" cultural (Quel est ton prix, dis, hein?), eu nu mă dau în vînt după nici un diasporist.
Pe mine, mă întristează enorm, că acest Prietin al meu, care se ocupă de toţi, se implică în toate cele ale culturii şi cetăţii - neavînd însă preţ, fiind de nepreţuit EL, deci! - nu are trecerea pe care ar merita-o de la confraţi, mai ales de la cei de dînsul apreciaţi, sincer..., decît cu cîteva zeci, poate suta de excepţii.
Dar, Aici trăind şi aşa cum a înţeles să-şi facă Datoria, Ion Lazu al nostru şi Lidia lui merită mai multă consideraţie şi iubire decît oricare dintre diasporişti. Oricare!