consemnări, poezii, eseuri

duminică, 18 august 2013

Lidia în recital

http://youtu.be/2lvOq6KE0DA

http://youtu.be/WkHcpDjY20I

Scriitorul zilei: Sorin Alexandrescu
http://ilazu.blogspot.ro/2012/08/scriitorul-zilei-sorin-alexandrescu.html

Poezia zilei: Sînziana Batişte (Maria Felicia Moşneang)

Astăzi

Astăzi am încălţat ghetele călduroase ale mamei
Şi-am păşit uşor, atent pe pământ
Ieri voiam să te cert şi chiar te-am certat
Astăzi am devenit mai înţeleaptă
Spunându-mi: Întâi să mă privesc mai bine
Întâi să ştiu cine sânt
Şi-am privit în oglindă cu ochi de vietate ciudată
Şi-am văzut masca plânsului
Pe care am descoperit-o mirată
Era plânsul mamei mele
Era plânsul fetiţei care a fost
De-acum trebuie s-o ocrotesc - mi-am zis
Trebuie să-i dau adăpost -
Să se întoarcă în mine mereu
Trebuie să fiu tare
Să o învăţ ceea ce ştiu eu
Din marea ei depărtare

Am plâns cu plânsul amândurora
Cu fruntea pe zidul
Care de ea mă desparte
Şi-acum te-aştept liniştită să-mi vii
În fila aceasta de carte

Edicte... 7

Ceva ca o plasmă de imagini
Un câmp magnetic răscolitor
Un nimb de flacără şi răcoare
O speranţă
Un zâmbet
Un nor

Ceva ca o oază ameţitoare
Ceva ca o mare de vis
Ceva neimaginat
Lumii nedat
Ceva de nedescris

Fără nume să te-nfăşoare
Fără ştiinţă
Şi nemilos
Să mi te ţină aproape
Aproape
În lumea asta
Cu mituri pe dos

(din Odaie sub cer, 2007)

ion lazu - O pagină de jurnal 1994

29 ian. 94. Ieri Lidia luase caseta cu gînd să i-o arate lui G. Stanca, dar se întîlneşte întîmplător cu Victor E. Maşek, cu care mai demult vorbise despre spectacolul respectiv, îi dă caseta, iar acela promite că o va viziona chiar azi, iar discuţia să o aibă loc luni dimineaţa. Lidia bucuroasă, cu sentimentul că întîlnirea a fost de bun augur.

Ieri îl găsesc pe Val. povestindu-i lui Gică aspecte din ultimul Memorial al durerii. Pe la 13 revine şi continuăm discuţia. Angela, care îmi spusese că are destule necazuri cu ai ei şi nu a mai suportat să asculte cîinii din generic, stă îmbufnată, recunoaşte că pînă la un anumit punct a urmărit şi ea serialul. Iar după detaliata relatare a lui Val., care pleacă în fine, colega îmi spune că un an a stat cu el în acelaşi birou şi nu făcea decît să se laude cu prieteni securişti, cu vizite, înlesniri etc. Poate n-a găsit altceva mai de soi cu care să vină în faţa ta, zic, ştiindu-ţi opţiunile, însă mie nu mi-a vorbit niciodată în acest sens. Că ea nu-l crede sincer. Că nu crede că tatăl lui ar fi fost la procesul lui Antonescu. Cei din Mărgău, pe care tatăl ei îi cunoaşte foarte bine, pe familii (ca între geamgii şi făcătorii de rame tablouri) nu s-au ocupat niciodată cu politica. Ba da, zic, în Mărgău a existat chiar o revoltă armată, au fost partizani, vezi şi Feţele tăcerii de Buzura. Ar fi un argument imbatabil, nu şi pentru colega mea. În fapt, eu nu o cred pe ea, nici ce-i va fi spus taică-său, de-i va fi spus. Oricum, nu pare să-i fi spus fiicei sale nimic din ce-au păţit intelectualii, boierii, foştii politicieni. Unde-i era colegei capul şi gîndul şi ochii, greu de spus, cînd aceste lucruri se vedeau şi se discutau pe la colţuri. Orbită de propaganda bolşevică? De data asta a tăcut mîlc cînd a venit vorba de nevasta lui Brucan, preşedinta acuzării în Tribunalul poporului, cea care i-a dat două palme dnei general Macici. În fapt, colega Angela ştie mai mult decît recunoaşte, însă nu vrea să accepte adevăruri care nu-i convin: din ciudă, din ambiţie. Şi pentru că pe ea n-a deranjat-o comunismul, când n-a fost coada cozii, ci doamna inginer! Şi pentru că nu a visat nicicum un mai bine pentru această naţie.

Iar Sandu al ei mă luase iar cu excursiile şi taberele pioniereşti, cu tot litoralul construit de comunişti pentru popor. Dar, zic, nu te gândeşti cum arată litoralul Italiei, chiar fără construcţiile socialiste, fără taberele pioniereşti. O fi vreun litoral în paragină, sau dimpotrivă?! Sau litoralul Greciei, al Spaniei, al oricărei ţări europene ne-comuniste. Ei au stat pe loc în aceşti ultimi 40 de ani?! Mă întreabă cînd am fost prima oară la mare. În anul întîi. Dar pe Andrei ai reuşit să-l duci la mare? Da, în vara lui 90, cînd avea doar 7 ani, pentru două săptămîni. Deci nu reuşeşte să mă înfunde.

Ce constată ei? Că o ducem mai rău, că tinerii nu au perspective. Le răspund: ce înseamnă că sub comunişti aveai acces la şcoli şi facultăţi, dacă odată ajuns inginer, profesor etc., trebuia să duci o viaţă amărîtă, în condiţii de primitivism? În fond cei doi sunt nişte adevăraţi nostalgici ai comunismului, pe cînd eu am a-i reproşa regimului roşu lucruri foarte grave. Angela: Atunci eram tînără, am călătorit în toată Europa, Meleacă îmi semna pe perete aprobările. Mie nu, zic, oare de ce? Pentru că puterea discreţionară era la şeful personalului, la securist. De ce oare avea un Meleacă dreptul de decizie asupra vieţii mele, a excursiilor etc? Aceşti doi colegi se fac a nu fi aflat că acum avem acele drepturi şi încă multe altele, fără discriminare, fără dosar de cadre, doar că posibilităţile practice sunt mult diminuate pentru că producţia merge din rău în mai rău, s-a prăbuşit la jumătate, odată cu lagărul socialist şi cu CAER-ul, formă de într-ajutorare în cadrul lagărului socialist, închis, necompetitiv, fapt care ne-a scos practic din competiţia economică cu Apusul...
Va urma

Cărţile din bibliotecă