Scriitorul zilei: Teodor Mazilu
http://ilazu.blogspot.ro/2012/08/scriitorul-zilei-teodor-mazilu-poezii.html
Lidia în recital
http://youtu.be/2lvOq6KE0DA
http://youtu.be/WkHcpDjY20I
Poezia zilei: Doru Moţoc
ion lazu / O pagină de Jurnal 1994
Cărţile prietenilor mei: Tudor Octavian, Marin Codreanu, Nicolae Gâlmeanu.
ion lazu - Fotografii de vacanţă...
http://ilazu.blogspot.ro/2012/08/scriitorul-zilei-teodor-mazilu-poezii.html
Lidia în recital
http://youtu.be/2lvOq6KE0DA
http://youtu.be/WkHcpDjY20I
Poezia zilei: Doru Moţoc
Dacă poţi
Dar dacă
poţi, iartă-mă, îngere,
tu, care-mi
stai in preajmă şi ştii
că până şi-n
cea mai dură înfrângere,
nu-mi pierd
puterea de a iubi.
Dar dacă
poţi, iartă-mă, îngere.
Sunt, ştiu, vinovat de lacrima ta,
dar
aminteşte-ţi că, şi în înfrângere,
mai am puterea de a spera.
Dar dacă
poţi, iartă-mă, îngere,
chiar dacă
însumi nu pot să mă iert.
Dar aminteşte-ţi că, şi în înfrângere,
puterea de-a crede eu nu mi-o pierd.
Deci,dacă
poti, iartă-mă, îngere.
E tot ce
cutez, cu durere, să-ţi cer.
Ascultă, rogu-te, această plângere
Şi nu îmi
închide cărarea spre cer.
Şi dacă poţi, iartă-mă, îngere…
ion lazu / O pagină de Jurnal 1994
9 ian. 94. Aseară petrecere la noi,
relaxată, blajină, cu alde Noni Cristea şi Ioana, fiica ilustrissimului Istrate
Micescu, mort în închisoare, nume ocultat cu străşnicie de comunişti.
Peste noapte,
mai multe vise frumoase şi emoţionante, cu multă mişcare în aer liber, un fel
de excursii pe dealuri şi prin păduri, cu escale şi discuţii, în compania unor
cunoscuţi şi noi cunoascuţi. La un moment dat, glasul şi prezenţa M. P. Eu deja
văzusem casa lor cea nouă, cu faţada neterminată, nu prea arătoasă; apoi,
alături, trecem înapoi, încă o dată prin faţa casei ei, M. merge mai departe,
eu intrigat că nu m-a invitat înăuntru; am stat o clipă în loc şi am aruncat o
privire de edificare prin camera mare de la intrare, aranjată în stil vechi, de
ţară sau de mahala, cu obiecte şi covoare de rînd, modeste, chiar fără gust,
nimic deosebit sau acătării în acea încăpere cam goală. Pe moment mi-am zis că
bieţii oameni vor fi cumpărat în grabă, din bani puţini, strictul necesar, în
ideea că mai tîrziu vor înlocui obiectele precare cu altceva, mai de soi. M-am
tras înapoi din faţa intrării şi mi-am continuat drumul alături de M.P. care
îmi vorbea în continuare; deodată mi-am zis, cu mare jale în suflet: Oare ce
s-ar fi ales de mine dacă aş fi avut noroc în iubirea cu M.P. şi ne-am fi
căsătorit? M-aş fi pierdut, desigur, în acea lume a ei, fără deschidere, fără
rezonanţă spirituală, limitată la nevoile materiale. Iar în clipa următoare
mi-am zis că poate iubirea ar fi transformat-o pe ea, ar fi atras-o în sfera
mea de preocupări. După clipa de spaimă că m-aş fi pierdut, a venit gîndul
liniştitor că M.P. s-ar fi racordat la aspiraţiile şi eforturile mele creative.
Îmi dau seama că asta nu este decît reluarea şi prelucrarea în vis a unui gînd
pe care l-am avut de curînd pe această temă.
Într-un alt
vis, poate chiar în continuarea precedentului, la sfîrşitul unei excursii
ajunsesem într-un tîrguşor unde urma să ne despărţim, fiecare luînd-o în altă
parte, cu autobuzul sau pe jos. Aşa se face că la un moment dat din grupul
nostru, ajuns într-o piaţă, cum ar fi cea din Slatina, una dintre excursante
s-a apropiat de mine ca să-şi ia rămas bun. O femeie tînără, puternică şi cu un
zîmbet cald pe chip. I-am luat mîna şi strîngîndu-i-o, i-am spus, cu
convingere: Sper să ne mai întîlnim şi să discutăm de-adevăratelea mai multe
lucruri, imposibil de tranşat în hărmălaia unui grup de excursionişti. Atunci
tînăra femeie a venit foarte aproape de mine şi şi-a strecurat ambele mîini în
buzunarele hainei mele, spunînd ceva nedefinit sau nespunînd nimic, însă am
înţeles pe loc că îmi dăduse adresa ei, sau un alt mesaj, la care se gîndise
deci mai demult, care nu era urmarea frazei mele încurajatoare, ci un lucru dinainte
gândit, fapt care mi-a făcut o mare plăcere. Apoi tînăra femeie s-a desprins şi
a plecat şi mi s-a părut că după un timp am zărit-o într-un grup ce cobora spre
catedrala din Slatina. Eram foarte nerăbdător să văd ce mesaj conţinea biletul
pe care mi l-a lăsat şi brusc mi-am dat seama, cu o dezamăgire enormă, că el
îmi fusese strecurat în buzunarele hainei, or eu eram de-acum îmbrăcat în pijama, deci
frumosul gest se petrecuse altundeva, nu în realitate, ci în ficţiunea unui
vis. Şi multă jale...
Iar visul cel
mai important, în care îmi venise ideea unei povestiri pentru copii: în coaja
unei nuci se găseau înghesuite mesaje de la o altă lume, captivantă, mirifică
etc. – acest vis l-am uitat şi s-a pierdut – oricît m-am străduit să-l
recuperez.
În fine, sunt
încă o dată impresionat de rigoarea cu care în vis sunt reluate ideile ce mă
frămîntă în trezie. De parcă subconştientul meu le prelucrează cum nu se poate
mai adecvat şi totodată îmi spune: Iată, aşa trebuie procedat cu faptele de
viaţă pentru a le aduce în sfera artisticului. Însuşeşte-ţi tehnica visului,
dle scrib!
Va urma
Cărţile prietenilor mei: Tudor Octavian, Marin Codreanu, Nicolae Gâlmeanu.
ion lazu - Fotografii de vacanţă...
Lidia Lazu între două costume naţionale din valea Timoc. |
Lidia fotografiind-o pe valentina B. |
Păăăii... Ce să mai commentuieşti, Pane, cînd totu-i de Ad-mirat!
RăspundețiȘtergerePupat!
C.
(Ei, nu chiar C. ... Doar, Culai)