Lidia în recital

http://youtu.be/LNE1Lsvyv2k

http://youtu.be/2lvOq6KE0DA

 http://youtu.be/WkHcpDjY20I 


Scriitorul zilei: George Magheru
http://ilazu.blogspot.ro/2012/08/scriitorul-zilei-george-magheru.html 


Poezia zilei: Sânziana Batişte (Maria Felicia Moşneang)

De n-ar fi timpul

De n-ar fi timpul care se depune
Adăugând un stat întunecat
Lucrurile toate s-ar arăta în lume
Cu miezul lor adevărat
Curat -
Noi ne-am apropia vibrând de ele
Şi-am vrea să le privim nerăbdători
Dar ne-ar orbi cu aspră strălucire
De parcă am fi prins în palme
Sori -
De n-ar fi timpul care se depune
Şi pe albastrul meu ulcior
Ai obosi, iubitul meu
Şi-ai spune
Mai lasă-mă din când în când 
Să mor 


Încă un pas

Încă un pas
Şi-am afla neştiutul -
Locul acela respins şi râvnit
Cum ne-atrage
Cum ne-nfioară
Cu legănarea-i de fruct oprit -
Timpul a nins peste dragostea noastră
Cu nepăsare vicleană
Straturi de mit

Încă un pas
Şi-am afla adevărul
Încă un pas
Şi-am şti
De-am murit


Domn fără somn

Domn fără somn
Te-am chemat ades
Gura mea vorbea
Fără înţeles
Mai bine cântam risipită-n flori
Mai bine râdeam în privighetori
Mai bine îmi spunea dorul fratele izvorul
Mai bine dorinţa sora mea sămânţa
Şi tristeţea mea o surată stea

Acum e târziu
Şi eu nu mai ştiu ce-aş putea să fac
Vraja s-o desfac

Gura mea fierbinte ar mai şti cuvinte
Dacă gura ta
S-o-nveţe ar vrea
Să-nceapă încet
Uitat alfabet

(din Odaie sub cer, Ed. Casa Cărţii de ştiinţă, Cluj,  2007)


O pagină de Jurnal, 1994

(...) Colegul Sandu B.: că noua generaţie va judeca altfel, că încă de pe acum se simte cum glasul lor se desprinde de al nostru, se diferenţiază şi se va constitui într-un punct de vedere diferit, altul decît al nostru. Voia să spună că eu mă refer la un sistem de valori care pentru ei nu mai e funcţional. I-am răspuns: Pe la 26 de ani traduceam din spaniolă versurile unui poet din America latină: „Vor veni alte vremuri, diferite de-acestea / Şi mulţi îţi vor spune: Rău ai vorbit!”... Nu-mi spui vreo noutate. Am mereu în gând acest avertisment... Şi am continuat: Ştiu asta, că judecăţile asupra unui fapt se schimbă. Aspiraţiile şi scopurile se schimbă. Nu însă şi valorile umane: adevărul, cinstea, demnitatea, binele...

Zice deci dl Bujor N. că el a plecat din ţară de răul comunismului; că apoi, imediat după revoluţie l-a întrebat pe frate-său, plecat şi el: Nu ne întoarcem în ţară? Că efectiv s-ar fi întors, dovadă că nu se dădea în vînt după Franţa. Şi chiar a venit, în 1990 şi 1991. Dar cei de la Uniune nu i-au acordat destul interes şi nu i-au oferit nimic. Şi că, de fapt, în ţară nu s-a schimbat mai nimic. Pe cînd acolo are o situaţie sigură, îi apar cărţi, se scrie despre el. În ţară i-a apărut o carte şi critica nu a prea scris despre ea. Apoi reiese că de fapt, în acei primi 3-4 ani i-au apărut în ţară vreo trei cărţi, că i s-a repus în circulaţie un film – Faleze de nisip, un film oarecum comunist, zic unii, dar care totuşi a deranjat, nefiind prea explicit comunist – şi mai reiese că i se face un film anul ăsta. Fiecare le ştie pe ale lui. Dar iată: nici altor scriitori importanţi de aici nu le-au apărut 3-4 cărţi, una după alta, ci doar una-două, poate niciuna… Iar cazul meu,fiind atipic, iese din discuţie: Eu am luat un premiu pentru subiecte de film încă în 1970, or, filmul nu s-a făcut nici pînă azi…nu l-au vrut aceia, nu-l vor nici acum... Ce ar vrea aceşti domni din exil? Personal îi înţeleg şi pe P. Popescu şi pe B. Nedelcovici şi pe D. Ţepeneag şi pe Ilie Constantin şi pe Paul Goma şi pe toţi ceilalţi care se simt în continuare frustraţi privind receptarea operei lor în ţară. Şi apoi, una e să ai succes în Apus şi alta e să-l ai aici, una e să tragi mîţa de coadă acolo, neştiut de confraţi, şi cu totul alta să o faci aici, în anii nouăzeci. Că au plecat e o chestiune de opţiune. Unii n-au vrut să plece, în orice condiţii, asta iar e drept; în schimb alţii nu au avut nici o posibilitate să plece. Nu mă prenumăr printre aceştia. Oricum ar sta lucrurile, fapt este că nu putem pleca toţi. Acum însă, nu se mai pune problema că scriitorii din exil n-ar putea să se întoarcă în ţară. A plecat şi Soljeniţîn şi s-a întors. Iar alţi mulţi nu s-au întors, totuşi. Din cele mai diferite motive. Dar, din decenţă, B.N. n-ar fi trebuit să se plîngă că nu i se oferă pe tavă ceea ce nu avem nici noi, în mod vădit. Pe vremuri – e chestiune de fire, de ambiţie personală, de propria părere despre sine – se zbătuse pentru un statut privilegiat în fosta Uniune a scriitorilor şi l-a obţinut, desigur cu sprijinul vreunui grup de presiune, oricît va fi fost autorul de merituos. Acum vrea ca lucrurile să se repete. Rîndurile lui B.N. ne fac să tresărim şi asta nu pentru că ar cere mai mult decît i se cuvine sau decît merită sau decît are în Franţa, ci pentru că ia incapacitatea Uniunii Scriitorilor (şi a ţării) de a-i satisface pretenţiile drept pretext pentru a nu reveni într-un loc de care poate că nu mai este suficient legat sufleteşte. Nici asta nu e obligatoriu – să te simţi legat cu toate fibrele de ţara ta, în indiferent ce condiţii te-ai / şi s-ar afla – ceea ce supără şi distonează, ca un falset, este că mimează cu insistenţă nişte sentimente pe care poate că nu le nutreşte în fapt. La drept vorbind, nu-i cere nimeni socoteală de ce stă acolo sau aici, acum cînd poate alege liber. Treaba d-sale! Poate să stea în continuare acolo şi să-şi publice în avalanşă cărţile aici, unde cu cîteva sute de dolari faci minuni. Şi dacă nu-i pune nimeni unghia în gît: întoarce-te!, de ce toată tevatura? Dl Tupan l-a chestionat, desigur din politeţe, sau din comoditate reportericească, apoi a bătut textul pe calculator şi l-a dat la România literară. I-a făcut dlui B.N. un deserviciu. Ajunse la cititor, aceste aserţiuni riscă să-l scadă pe autor.

Ce spune nepoata lui Lenin? Că nu înţelege de ce i se distrug statuile cu ură. Nu cu ură, stimată doamnă, ci cu scîrbă şi ciudă! Că, admite, erau prea multe şi identice, şi că nu-l reprezentau pe el, ca om, ci un simbol. Dar de ce să fie sfărîmate cu ură, se miră nepoata. Ea crede că datorită mentalităţii învechite, şi mai crede că oamenii nu au fost pe măsura ideii de comunism a lui Lenin, care, dragă doamne, a continuat politica marilor ţari, de a menţine Marea Rusie… Despre marile înscenări revoluţionare, despre minciuna organizată, despre crima de stat, despre genocid, dictatură, învrăjbirea între semeni, despre lupta de clasă, despre lichidarea duşmanilor poporului, despre legile discreţionare, criminale, redactate manu-propria, despre ura neîmpăcată împotriva ţăranilor, despre înfometarea cu metodă, despre lagărele Gulagului, iniţiate de Lenin şi unde au muncit în condiţii de robie şi au murit multe-multe milioane – nici un cuvînt! Păi cum?!

Va urma

Cărţile din bibliotecă


 ion lazu - Fotografii de vacanţă...în Piaţa Romană, în Piaţa Sfatului din Braşov