Scriitorul zilei: Dumitru Radu Popescu
http://ilazu.blogspot.ro/2012/08/scriitorul-zilei-dumitru-radu-popescu.html

Poezia zilei


Lidia în recital...

http://youtu.be/LNE1Lsvyv2k

http://youtu.be/2lvOq6KE0DA

 http://youtu.be/WkHcpDjY20I

 
ion lazu - O pagină de Jurnal, 1994

(29 ianuarie, continuare) Alt aspect: colegii mei faţă cu articolele pe care le public. Liviu: L-am citit, da, şi mi l-am însuşit. Horia: E bun, are şi literatură, eseistică…Angela: Bine scris şi duios, dar mă întreb: Cui foloseşte? Că s-a uitat atentă în Rom. Lit. şi crede că nu are cititori, ştiri ce se dau şi la TV, altădată revista asta era o sursă importantă de informare culturală, acum însă… Despre dirijismul comunist nu pare să aibă ştiinţă.
Tot ieri le spuneam: Naţia noastră, pe care o blamaţi, nu e mai rea ca altele, dar această naţiune amărâtă cum e ea ne justifică în faţa Omenirii căci ea dă, la fiecare generaţie, măcar trei patru personalităţi importante pentru omenire, exemplare. În această idee restul populaţiei poate să nu fie decît îngrăşămîntul biologic al lanului. Nu le-a căzut bine această afirmaţie a mea. Îi scotea din cauză, ca indivizi…

Citeşte articolul şi Gică M. şi spre surprinderea mea nu zice nimic. Îl întreb şi răspunde scurt că i-a plăcut. Nu vrea să şi-i pună în cap? Ceva se întîmplă cu amicii mei, nu suntem sinceri decît pe porţiuni. Deci nu suntem nici liberi, aşa cum s-ar cuveni.

Le mai spun colegilor: Nu sunt pregătit pentru o altă viaţă, pentru afaceri, de pildă, însă eu niciodată nu am visat la altă viaţă, pentru simplul motiv că asta e viaţa pe care mi-am dorit-o şi în care pot fi fericit. Să muncesc pentru a-mi cîştiga existenţa şi să-mi rămînă ceva timp pentru buchiselile mele. Cer prea mult? Nu vreau în ruptul capului să fiu milionar, cu tot binele şi răul care decurg din asta.

Am pierdut jumătate de oră cu curăţatul încălţărilor. De-ar fi fost ca pe vremuri, treaba asta i-ar fi revenit vreunei slugi, eu aş fi stat în salon, la discuţii. Nici un cîştig într-asta, căci cînd discut nu cîştig idei, ci le pierd pe ale mele. Pe cînd aşa, singur la baie, îmi vin fel de fel de idei neaşteptate, nesperate, uimitoare chiar…

Bucuria de a-i avea în casa mea pe Eliade, Noica, Ţuţea, Vulcănescu, Nae Ionescu, Ion Ioanid, chiar şi pe Cioran. Îmi e greu să înţeleg cum am putut trăi şi respira fără ei. Am acum în rafturi cărţile lor, le citesc, le las deoparte, le reiau, mă aflu cu ele într-o relaţie de iubire, am cu ele o comuniune vitală pentru spiritul meu. Asta mi-e de ajuns ca să pot suporta cu înseninare aceste vremuri triste. Poate dacă le-aş fi avut pe vremea dictaturii, atunci chiar nu mi-ar fi păsat deloc de comunişti. Fire de evazionist? Dar se pare că politrucii au simţit asta şi au ţinut cu dinţii ca noi să nu avem la îndemînă aceste cărţi de căpătîi. Or, colegii mei nu au dus lipsa acestor cărţi; nu le citesc nici acum.

Sigur, dinspre societatea de consum primim semnale alarmante, unele înspăimîntătoare chiar. Ce vor aceşti tineri, unde îi va duce superficialitatea, nerăbdarea, nesaţiul simţurilor, violenţa, sfidarea? Agresivitatea, sexualitatea, egoismul, orbirea, exhibiţionismul. Ce va fi mîine?

Cad cele două idei: Anti-Pleşu şi Anti-Nedelcovici, pentru că la o lectură atentă şi calmă, fără parti-pris, ambii au totuşi dreptate, chiar dacă nu în toate afirmaţiile.

N-ar merita o cărţulie-bijuterie precum Bucuriile simple a lui Noica să fie tradusă în franceză, în spaniolă, în italiană, chiar şi în germană? Ce face Fundaţia culturală română?

Va urma

Cărţile din bibliotecă 

ion lazu - Fotografii de vacanţă...