Lidia în recital
Scriitorul zilei: Saşa Pană
http://ilazu.blogspot.ro/2012/08/scriitorul-zilei-sasa-pana-poezii.html
Poezia zilei. Nichita Stănescu
Al meu suflet, Psyhee
A venit îngerul şi mi-a zis:
- Eşti un porc de câine,
o jigodie şi un rât.
Pute iarba sub umbra ta care-o apasă;
mocirlă se numeşte respiraţia ta!
- De ce, i-am strigat, de ce?
- Fără pricină!
A venit îngerul şi mi-a zis:
- Mai străvezie este sticla
decât cel mai statornic gând opac al tău!
În curând ai să mori şi viermi
îţi vor forfoti în nări, în bot, în rât, în trompă!
- De ce, i-am strigat, de ce?
- Fără pricină! îmi zise îngerul...
Apoi îngerul, ah, îngerul, ah, îngerul, ah, îngerul
a plecat cu aripi de aur zburând
într-un aer de aur.
Fluturi de aur
fîlfâiau în aura îngerului de aur.
El zbura aurit,
el era cu totul şi cu totul de aur.
El se îndepărta către o depărtare de aur,
în care apunea soarele de aur.
El se îndepărta către o depărtare de aur,
în care apunea soarele de aur.
- De ce te îndepărtezi de la mine, i-am strigat,
de ce pleci, de ce?
- Fără pricină, mi-a răspuns, fără pricină...
(din În dulcele stil clasic, Ed. Eminescu, 1971)
va urma
Cărţile prietenilor mei
ion lazu - Fotografii de vacanţă... În Cişmigiu, cu barca pe valuri...
Bună dimineaţa, nană!
http://youtu.be/WkHcpDjY20IScriitorul zilei: Saşa Pană
http://ilazu.blogspot.ro/2012/08/scriitorul-zilei-sasa-pana-poezii.html
Poezia zilei. Nichita Stănescu
Al meu suflet, Psyhee
A venit îngerul şi mi-a zis:
- Eşti un porc de câine,
o jigodie şi un rât.
Pute iarba sub umbra ta care-o apasă;
mocirlă se numeşte respiraţia ta!
- De ce, i-am strigat, de ce?
- Fără pricină!
A venit îngerul şi mi-a zis:
- Mai străvezie este sticla
decât cel mai statornic gând opac al tău!
În curând ai să mori şi viermi
îţi vor forfoti în nări, în bot, în rât, în trompă!
- De ce, i-am strigat, de ce?
- Fără pricină! îmi zise îngerul...
Apoi îngerul, ah, îngerul, ah, îngerul, ah, îngerul
a plecat cu aripi de aur zburând
într-un aer de aur.
Fluturi de aur
fîlfâiau în aura îngerului de aur.
El zbura aurit,
el era cu totul şi cu totul de aur.
El se îndepărta către o depărtare de aur,
în care apunea soarele de aur.
El se îndepărta către o depărtare de aur,
în care apunea soarele de aur.
- De ce te îndepărtezi de la mine, i-am strigat,
de ce pleci, de ce?
- Fără pricină, mi-a răspuns, fără pricină...
(din În dulcele stil clasic, Ed. Eminescu, 1971)
O pagină de Jurnal 1993
14
nov. Duminecă. Peste noapte a
nins din belşug (expresie care te duce cu gîndul la determinarea dintre
precipitaţii şi recolte); ne plimbăm prin parcul de basm, cu frunze verzi şi
galbene luminînd de sub podoaba bogată de nea; pe alei, din zăpada bătătorită
răzbeşte o zeamă gălbui-ruginie, din frunzele strivite sub paşi. Mergem să
vedem Indochina. În hol, ne iese în
cale Grişa Gherghei, acum director al acestui cinema Gloria, după ce se perindase
pe la alte săli. Îi dăm o invitaţie pentru 20 nov., la ieşire ne invită în
biroul lui, ne tratează cu felioare de dovleac copt, vorbim nimic altceva decît
politică. El cu Modorcea şi alţii au scos Acuz,
la care mă invită să colaborez. Îi acuză în devălmăşie şi pe cei de la putere
şi pe cei din opoziţie. G.G. a fost 8 luni în Israel şi nu a rămas acolo. Nu-l
întreb ce şi cum. Mai ales nu îl... acuz.
Colegul G.
povesteşte despre un delfin care venea la mal, sinucigaş; ei îl duceau în larg,
la sute de metri, înota acolo, dădea un ocol şi revenea la mal, ca spre a-şi da
duhul. De ce? Boala, bătrîneţea, o eroare a instinctului de conservare? O trăznaie în capul lui?
Articolul Înţelegerea. Să convenim toţi, de toate
culorile, în ce situaţie ne aflăm, cu adevărat. Să tragem linie şi să socotim. E primul pas, fără de care nu
putem trece la remedierea stării de lucruri.
18
nov. Între mama, care avea un miros
extraordinar, percepînd orice damf de la mari depărtări, mereu în alertă – şi tata, lipsit
complet de simţul mirosului, parcă prin atrofierea totală a senzorilor, impasibil la semnalizări – aici
mă plasez eu, mai spre tata, desigur; tot astfel mă plasez şi temperamental,
dar şi fizic, şi din multe alte puncte de vedere: o tentativă de mediere a antagonismelor, de echilibrare
a contrastelor?
La noi la
Cioburciu, nefiind conflicte interetnice, iar părinţii mei fiind toleranţi,
nexenofobi, m-am pomenit la Cireaşov că nu eram stresat de ocupaţia rusească,
deşi poate cei mari erau. În altă ordine de idei, e grozav ce credul eram în prima tinereţe, şi ce ambiţios în a-i
contrazice pe unchiul M. şi pe Petrică Ţipei, care de altfel nu au riscat să-mi
producă o argumentaţie temeinic articulată, ce poate mi-ar fi schimbat optica.
Le era tare frică, se cunoşteau cazuri în care adolescenţii zeloşi îşi
trădaseră părinţii, rudele.
Gabriela N. se
arată dispusă să vină sîmbătă la spectacolul Lidiei, poate cu o cameră video.
Se indignează cînd află că amicul C. nu m-a ajutat să-mi pun un biet telefon…Pare să-mi spună: Nu ştii la ce sunt bini prietenii, relaţiile!?
Ar fi fost
poate mai bine ca Noica să fi analizat nu doar expresia “n-a fost să fie”, ci
şi “aşa a fost dat”: ca unii să se răzleţească de familie (ca el însuşi) şi să
n-o mai regăsească decît tîrziu, sau deloc. Cum se “pierd” puii de mama lor, cu
spaimă, în transă, dar spre binele speciei, nu al mamei, nici propriu-zis al
lor…
Angela: Băieţii
ăia de viaţă, pe care-i ştim cu toţi, care au tras bine cu paharul: Teodoru, Şalăul, Bădescu, Dobrescu…
toţi au clacat. Probabil spune asta mai mult pentru urechile lui S., deşi nu e
genul ei să o ia pe ocolite. Oricum, observaţia ei este valabilă.
(Din Lamentaţiile Uitucului, jurnal 1990-1999)
va urma
Cărţile prietenilor mei
ion lazu - Fotografii de vacanţă... În Cişmigiu, cu barca pe valuri...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu