...Scuze tuturor! Transmiterea în direct a Maratonului de muzică foarte uşoară de la Bacău ("La Bacău, la Bacău, într-o mahala...") s-a prelungit până la 0:30... aşa că episodul promis s-a difuzat pe postul TVH abia de la acea oră până la 1:30. Mi-am spus că faţă cu "10.000 de spectatori plătitori" care doreau să ţopăie dincolo de miezul nopţii în piaţa oraşului, actanţii  şi eventualii privitori ai unei emisiuni precum Memoria creatorului nu au decât să aştepte (astupându-şi urechile...) sau să meargă la culcare, omeneşte... Cei de la TVH nu au binevoit să a anunţe nici măcar pe realizatoarea emisiunii, marea pianistă Ilinca Dumitrescu (după cum a reieşit din cele două discuţii telefonice)... Că acest episod ultim va fi fost reluat după câteva ore, iar nu mai ştiu... Decât că la 6:06, când m-am uitat din nou pe post, se difuza o emisiune cu copii. Bine gândit, nu?
Sincere scuze, tuturor.  Oricum, cartea în discuţie Ion Lazu - Odiseea plăcilor memoriale există la Bibliotaca Municipiului Bucureşti (nepusă în comerţ!) şi, mi s-a spus, poate fi descărcată pe internet... Devotat, Lazu


Scriitorul zilei: Cornel Ungureanu
http://ilazu.blogspot.ro/2012/08/scriitorul-zilei-cornel-ungureanu.html

Poezia zilei: Adrian Popescu
Cearcăn astral

Cearcăn astral, dintr-o altă Viaţă,
Văzduhul întreg se schimbă la Faţă.

Rouă, un strop, atât ţi-e tainul.
Ce greu e Uşorul, cum doare Puţinul.

Soare te-a ars, dintr-un alt anotimp,
În pădurea pierdută, în pădurea cu ghimpi.

În frunze şi muşchi, îmi eşti catedrală,
Un înger căzut în lacrimi se spală.

În roua ta-mi spăl păcatul şi viaţa,
Din rouă un strop îţi jertfesc dimineaţa.

Cearcăn astral, cât de dulce la gust
Cules într-o vară, îngeresc august.
 
(din O milă sălbatică, ed. Cartea românească, 1983) 


O pagină de jurnal, 1993

Aseară, la Tv aflu că Goethe avea nopţi întregi cu vise foarte complicate – pe care cred că apoi le prelucra, sau se folosea în vreun fel de unele sugestii de acolo. Om ambiţios, se lăsa prins de o iubire, dar tot el îşi lua seama, punea coada pe spinare şi, îngrozit că ar putea deveni un ins onorabil de salon, schimba locul, o lăsa baltă pe Lotte sau pe Hilde şi o lua de la început, în altă parte (tănăr fiind şi dornic de afecţiune). Cînd zic “de la început” greşesc, se ducea de fiecare dată la mai bine, la mai mare, la privilegii şi onoruri. În două luni a scris Suferinţele…, fără măcar să-i fi făcut planul. Refuza să-şi mai vadă prietenii: scria dezlănţuit. A nu te întrerupe, ca să nu ieşi din transă!

3 nov. Multe evenimente culturale în Bucureşti, care trec şi nici nu ştiu de ele, aflu după ce s-au produs. Azi bat la maşină Imaginea României în România şi duc un exemplar la Rom. Liberă. Ieri am lăsat vreo trei materiale la Dreptatea, amicului P. Izverna, şi două lui Alex. Ştefănescu.  Pe acest parcurs îl văd pe Stelian T., care-mi spune că e pe punctul de a termina un nou roman; îl invit la recitalul Lidiei. Nu sare în sus, cum ne-am fi aşteptat, zice să-i dau un telefon.

Aseară, senzaţie! Roman şi Băsescu renunţă la imunitatea parlamentară, demascînd în acest fel manevra guvernului de a arunca pisica moartă în ograda vecinului. Termeni foarte duri, lupta politică ia forme aprige.

4 nov. Pînă la urmă, nu atît religia, cît politica poate deveni ( a devenit deja, în acest secol crunt) un drog pentru popor, mai ales cînd e vorba de români. Cea mai sigură armă, cea care nu dă greş niciodată, căreia nu-i rezistă nimeni, este a le spune oamenilor că le va fi mai bine, că se va trece la abolirea răului, a nedreptăţii, a sărăciei, că vom lichida înapoierea, mizeria, dezordinea şi pe cei care ne împiedică să o ducem bine, aşa cum am merita, ca indivizi şi ca naţiune. Iată care sunt cauzele răului, iată-i pe inamicii naţiei! Spune-le asta şi te vor urma în masă, fanatizaţi, mai dihai ca pe apostoli.

Îmi place, de la un timp, forma craniului meu – pe care îl ignorasem decenii – mă frecam pe frunte, insistent, pînă la rană, dar niciodată atent – acum îl pipăi milimetric, îi detectez suturile tainice, carenele, zonele aplatisate… am un fel de duioşie faţă de el şi recunoştinţă – şi un fel de regret că o să ne despărţim…

Mă visez pe teren, făceam echipă cu Andrei şi cu tata, era spre toamnă, mergeam pe o viroagă şi am ajuns la un izvor…Astfel povestit, îmi dau seama, visul ăsta aduce a alegorie...

(din Lamentaţiile Uitucului, în manuscris) 

Cărţile prietenilor mei: Constanţa Buzea, Mircea Cărtărescu, George Cuşnarencu, Florin Grigoriu.

ion lazu - Fotografii de vacanţă - În Groapa Văcăreştilor, II