luni, 4 iunie 2012

Scriitorul zilei: Vasile Vlad; consemnări, poezii; fotografii

Scriitorul zilei: Vasile Vlad, n. 4 iune 1941
   
Născut la Constanţa, la scurt timp familia se mută la Bucureşti, iar tatăl va ocupa o funcţie înaltă la Minitserul Comunicaţiilor. În 1952 survine o mare nenorocire: tatăl este arestat, torturat şi se va sinicide, aruncându-se pe fereastră. Imaginea tatălui zdrobit îl şochează pe copil, care cu greu îşi va reveni.... Începe liceul M. Sadoveanu în 1956. Cercetează anticariatele, citeşte la Biblioteca Academiei. În 1960 intră la Filologie, dar va fi exmatriculat în 1961, din motive ideologice. Zilier, paznic de noapte la o Şcoală de surzi; se apropie de scriitori margiali. Alice Botez, Virgil Mazilescu, Cezar Ivănescu, Mircea Cojocaru;  în 1965 din nou admis la Filologie. În 1969 îi apar Pedepsele. În 1970 Omul fără voie, iar în 1971 Sărbătorile absenţei. Titluri care incomodează, sunt respinse, însă autorul rămâne inflexibil, nu acceptă nici o intervenţie pe textele sale. În conflict cu cenzura, urmărit de securitate. Sărbătorile absenţei este retrasă de pe piaţă. Abia în 1978 reapare cu Îndreptările doctorului Faustus sau Calea cea lungă. În 1980 va fi inclus în Colecţia Hiperion, reprezentativă pentru poezia acelor ani. Mereu susţinut de Mircea Ciobanu, practic unicul său editor, care în antologia Omul fără voie reintroduce poemele din Sărbătorile absenţei. Sprijinit şi de Al. Ivasiuc, de Ion Caraion, care îl prefaţează, de însuşi Marin Preda.  Acelaşi Mircea Ciobanu îl va reedita la Ed. Eminescu, în colecţia Poeţi români contemporani, în 1993, iar peste alţi 10 ani Cezar Ivănescu îi va scoate antologia Poeme, 2003 la editura Junimea din Iaşi. 
Un poet cu stil inconfundabil, de unii critici foarte apreciat, de alţii eludat. A publicat cele câteva titluri, după care s-a reîntors la muţenie. Caz rar întâlnit în literatura noastră, unde poeţii nu abandonează nici scrisul, dar mai ales nu părăsesc lupta pentru un loc în ierarhie, în privilegii. Prezent în Dicţionarul Marian Popa 1977, Istoria dsale nu-l mai reţine. Aceeaşi atitudine şi la criticul N.M., care nici măcar n-a scris despre poetul V.V., neamintindu-l în Istoria sa critică. Între poezia lui Vasile Vlad, din care nu poate fi schimbată o literă şi Istoriile care schimbă mereu fişele, când nu le rătăcesc iremediabil, poetul român, chiar excepţional - este cazul lui Vasile Vlad - se trezeşte împins de-o parte, în cea mai nedreaptă uitare. Barbaria care se reinstalează...
Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Vlad

Poezia zilei

Vasile Vlad 

Cântec pentru apropierea maternității

Poate murdara de pamânt înca din naștere,
dar poate tot de atunci colcaind de lumina.

Tu nu ai aparut în lume ca o mâna întinsa,
nici ca o taina trecuta dintr-o palma în alt
nici ca un sturz trecut prin roțile soarelui.

Alba și teafara
tu reprezinți o excepție șovaitoare.

Tu ești un pumn de apa.
Tu ești o continua așteptare,
Așteptarea: suflet cu cocorii pe drum.
Așteptarea: suflet cu o margine
suspendata.

Nu se poate plati cu o groapa
nimic
din adevarul frumuseții tale,
și nici-un cuvânt nu are îndestule trepte
ca sa te poata salta în adevarat aerul tau.

Tu ești o simpla pauza în veșnicie
și eu, care cunosc disciplina silabelor,
de asemenea.

Stau însa cu urechea pe pântecul tau
și aștept o zvâcnire,
cum aștepți zborul unei pasari gureșe
pe deasupra unei șosele cu sticle goale
pe margine.

Stau însa cu urechea pe pântecul tau
și aștept un țipat
cum îl aștepți în marginea scoicariilor.

În aburul secundei
vocea mea deviata
sta ca o iluzie de staniol.

Dar mâine cerul se va desface
dând ploaie,
în tablouri vor apare ciupercile.

Și nimeni nu va ști
ca în noaptea aceasta
cântarele minții au fost obosite.
Și nimeni nu va ști ca în noaptea aceasta
în vârful degetelor am simțit
crescând plamânii aburoși ai unui miel.

Alba și teafara
tu reprezinți o excepție șovaitoare.
Dar nici tu nu vei ști
sufletul meu,
strâns ca pe îndoitura genunchilor,
așa cum tresari
cu un fluture adormit pe umar.


Ion Lazu: Fotografii...(Pe Dig, IX)



 

2 comentarii:

  1. Sunt Bujor Voinea.
    Postez ca anonim pentru a simplifica procedura!

    Prin 1969, poate că toamna, tocmai scrisesem o poezie, când a sunat la ușă Vasile Vlad.
    Sigur că, după ce l-am invitat să ia loc, i-am și citit ce scrisesem, poezia fiind proaspătă.
    Nu cred că din complezență, mi-a spui că ar vrea să i-o dedic, ceea ce am și făcut.
    Poezia a apărut în volumul „Hidrargir”, 1971, la Editura Cartea Românească.
    Sunt clipe care rămân și trebuie să rămână.

    ÎN STÂNGA

    lui Vasile Vlad

    În stânga ţi se văd lumini
    Şi-n stânga stângii întuneric
    Şi-n stânga negurii-nnegrite
    O transparenţă de holeric.

    Şi tu ai stânga foarte lungă
    Spre buzunarul meu defunct,
    În care ard coleoptere
    Cu punct în fiecare punct.

    Dar de ce oare ne târârăm
    Până aici, dumnezeire?
    Deasupra noastră-i un cutremur
    De adevăr, de licărire.

    Ah, şi pământul ăsta moale
    În care mâinile-mi sunt goale,
    Cu frunzele dospind de veacuri
    Înseninării ancestrale,

    În care clopote se-apleacă
    Pe orizonturi de simină,
    În care clopote se-apleacă
    Dar nu se-apleacă, ci se-nchină.

    RăspundețiȘtergere
  2. O splendidă poezie, domnule Poet Bujor Voinea! Nu mă mir defel că Vasile Vlad a dorit imediat să-i fie dedicată. Pe de o parte o merită, ca poet autentic (acest Om fără voie), iar pe de altă parte sunt mirat de abilitatea sa, profitând de generozitatea ce survine, deodată cu satisfacţia pură, după ce poetul îşi încheie poezia... Spun că mă cam mir, pentru că îndeobşte poeţii nu reacţionează oportun, ci cu totul anapoda. De exemplu, invidiindu-l pe celălalt. Nu a fost cazul... Mulţumesc pentru contribuţia la blogul meu de scriitor. Întru slava limbii române! Devotat, Lazu

    RăspundețiȘtergere