Scriitorul zilei: Al. Busuioceanu; consemnare: Magda Ursache - Vieţile cărţarilor contimporani după Magda U.; poezii; fotografiile zilei

Scriitorul zilei: Al. Busuioceanu, n.10 iunie 1896 - d. 24 martie 1961

 

De felul lui din Slatina (lucru pe care abia cum îl aflu, spre ruşinea mea şi spre scârba vremurilor pe care le-am trăit), a făcut şcoala primară şi gimnaziul în oraşul de pe Olt, apoi Literele şi Filosofia la Bucureşti, cu licenţa în 1920. La izbucnirea războiului, s-a prezentat voluntar pe front, cu gândul că va lupta pentru Unirea tuturor provinciilor româneşti.  Îşi ia doctoratul în 1925, continuându-şi apoi studiile la Viena, Roma şi Berlin. În 1942 devine ataşat cultural al României la Madrid, izbutind deschiderera unui Institut Român de Cultură şi de asemenea înfiinţarea unei catedre de Limbă şi Literatură română la Universitatea din Madrid, unde va fi profesor titular până la moarte. A obţinut introducerea limbii şi literaturii române în programa de studii a încă 7 universităţi spaniole. După o scurtă vizită în ţară, 1943, nu a mai putut reveni niciodată, iar cu soţia şi fiica nu s-a revăzut niciodată. Abia în 1984, deci la peste 2 decenii de la moartea tatălui său, fiica, romanistă, specializată în spaniolă, a reuşit să se exileze în Argentina.

A debutat cu poezii în linia blagiană, ca apoi să-şi individualizeze stilul. În 1921 a contribuit alături de Nichifor Crainic, Cezar Petrescu, Lucian Blaga şi alţii la fondarea revistei Gândirea, cu mare influenţă culturală în Interbelic. A scris numeroase cronici literare, cronici de artă plastică şi muzicale şi a editat câteva monografii: Iser, Luchian, Andreescu, Brâncuşi, Cavallini, Pretiosi, dar şi monografia Pârvan gânditorul, 1933. Îi fusese discipol, îi devenise prieten. A expertizat pinacoteca regală, identificând un număr de 9 tablouri El Greco. A iniţiat o expoziţie a acestora, la Paris. În 1948 a editat Poemas pateticas, un volum de versuri în dialectul catalan, întâmpinat cu mare entuziasm, A.B. fiind unanim considerat unul dintre importanţii poeţi de limbă spaniolă. A tradus în spaniolă literatură franceză, dar şi Rebreanu, Blaga.  A militat pentru înfiinţarea Societăţii Scriitorilor Români în exil şi pentru o revistă a acestei Societăţi. A corespondat cu principalii intelectuali români din exil: Mircea Eliade, Emil Cioran, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Vintilă Horia, Al şi Gr. Ciorănescu, Pamfil Şeicaru, N. Herescu, Grigore Nandriş, cu scriitori spanioli: Vicente Aleixandre, Eugenio D' Ors. Colaborează cu articole, eseuri şi studii la principalele reviste spaniole. Studiază arhivele medievale şi pe cronicarii spanioli, descoperind faptul că nu există nici o referire la împăratul Traian, provenit din Spania, care a cucerit (parţial) Dacia, în schimb a descoperit numele zeilor cultici ai daco-geţilor, în legendele şi tradiţiile spaniole: Zamolxis, Deceneu, etc, cât şi faptul că  vechii cronicari consideră că populaţiile iberice îşi au originea în spaţiul nord-dunărean. Ca exeget al literaturii, a vorbit pentru prima oară despre metaforă  ca instrument de cunoaştere, fapt pentru care a intrat în studiile şi manualele de exegetică spaniole. S-a stins la Madrid, după o lungă şi grea suferinţă, fără să-şi fi revăzut ţara,  poporul căruia se devotase, familia...

Un român exemplar, un slătinean exponenţial. Din păcate cunoscut doar în cercurile de iniţiaţi, ignorat în exegeze, neintrat în manualele şcolare sau universitare. Abia în 1985 s-a reuşit publicarea traducerii Zamolxe, sub îngrijirea lui Dan Sluşanski, volum reeditat după 23 de ani la Dacia.

Opera: Figuri şi cărţi, 1922; Une miniature inédite du XIIIe siècle reproduisant une oeuvre de Pietro Cavallini, 1928; Iser, 1930; Daniel Da Volterra e la storia di un motivo pittorico, 1932; Intorno a Franco-Bolognese, 1934; Les Tableaux au Greco dans la collection royale de Roumanie, 1934; Preziosi, 1935; Andreescu, 1936;  Domenico Theotocopuli El Greco. Exposition organisée par la Gazette des Beaux-arts, 1937; Ethos, 1941;  Poemas pateticos, 1948; La Peinture espagnole: 2. De Velasquez à Picasso. Texte de Jacques Lassaigne. Biographies et bibliographie, 1952; Proporción de vivir - poemas, 1954; Georges Cioranescu. Un poète roumain en Espagne, 1962

Postume: Zamolxis sau mitul dacic în istoria și legendele spaniole, Editura Meridiane, București, 1985, editor, prefațator și îngrijitor Dan Slușanschi, cu o evocare de Eugenio Battisti; reeditare Editura Dacica, 2009; Compendiu de istoria literaturii române, 1998; Caietele de miezul nopţii, jurnal 1937-1957, 2001; Un roman epistolar, 4 volume, 2003-2004.

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Busuioceanu

 http://ramaniamyblog.wordpress.com/alexandru-busoiceanu/

 http://www.rostonline.org/p557-Al+Busuioceanu+omul+universal+sub+stelele+polului+getic+

http://www.formula-as.ro/2010/905/mica-enciclopedie-as-27/alexandru-busuioceanu-si-zamolxis-12105

 http://www.crispedia.ro/Alexandru_Busuioceanu

Poezia zilei

Alexandru Busuioceanu: Trup curtean dumnezeiesc de trist

Pur spectacol de Om
Trup curtean dumnezeiesc de trist
floare de gând şi de nerv
Vis e carnea ta după chimia cerească
undă coasta ta şi seminală mânia
de dragon profund a sexului tău

În durata de lumină trăind

visul ia culoarea ochilor tăi
Adevărul nu pătrunde-n pupilă
şi-n fundul privirii tale te separi
de iubirea, de rana şi cântu-n care te-ai născut

Singurătatea ta aspiră la condiţia perfectă
gol un zeu pe norul atic
Durerea ta fum fără memorie
Mai uşoară cenuşa decât umbra
când arsă într-o clipă îţi e frumuseţea

*

Fii tu lumina mea Fii apa

unde să mă cufund eu

şi s-aştept şi să tac

adânc

piatră-ntre pietre

 

A nu fi

Te doare să priveşti te doare?
Azurul ca un sânge îţi apasă pleoapele
Ca un cuţit gândul îţi sfâşie sufletul
Lasă-l să te sfâşie lasă-l
Nu va cunoaşte nimeni secretul
Închide ochii asupra acestui arbore-n lacrimă
Ai la picioarele tale drumul Acest curcubeu
Singurătate singurătate şi-uimire
Pune piciorul Urcă Urcă

Pe-acelaşi drum coborât
bulgăre de lumină
când veneai fraged de aurorele tale!


Căinţă

Totul Spiritul cere totul
Coboară iar lumină-a mea
Libertate scumpă Înger crud
Înţelepciune Chemare Dor
care-ai ştiut să-aprinzi
în trandafirişul zilelor nopţilor
floarea-arzătoare-a sângelui
a sufletului meu nemuritor

Coboară şi consolează-mă
de ce-am pierdut în viaţă
de ce n-am ştiut să câştig
n-am-şti-ut-să-câş-tig
în numele tău în spiritul meu

Ion Lazu, Consemnări, I: Despre Vieţile cărţarilor contimporani după Magda U.

    (Notă: Despre Lansarea la Bookfest a acestei cărţi am consemnat aici pe data de 1 iunie curent.)
Citind, iar de fapt recitind, adunate într-un volum: Vieţile cărţarilor... eseurile Magdei Ursache, publicate în ultimii 2-3 ani în diverse reviste literare, - despre raporturile dintre Putere şi scriitori în perioada comunistă, dar şi după aceea -, am avut sentimentul că parcurg paginile unei Istorii a literaturii române de după al doilea război mondial. Lucrarea unei eseiste care, păţită ea însăşi - dată afară din slujbă de 3 ori în doi ani - a "citit bine" tot ce se putea citi, a cercetat, a aflat, a meditat asupra tuturor aspectelor în chestiune şi are curajul la limită de a ne reda ceea ce îndeobşte se trece sub tăcere despre actanţii vieţii literare-culturale a ţării în ultima jumătate de secol. "Nu-i uit şi nu-i tac!", pare să fie deviza eseistei, fie că a preluat-o de la Paul Goma, ţinut de autoare drept unul dintre prea-înaltele repere morale dar şi artistice ale naţiunii, chiar dacă într-un mod nedemn acea naţiune îi întoarce spatele cu dinadins şi cu metodă scriitorului îndelung ostracizat, răzleţit, pierdut într-un exil fără sfârşit, fără cetăţenie, fără drepturi civice... Fie că, asta reprezintă opţiunea sa morală-temperamentală, de nereprimat. Sau amândouă deodată.

Informaţia este atât de bogată, copleşitoare, paginile se citesc cu creionul în mână - şi-mi spun că lectura adevărată, temeinică a unui text, abia cartea ţi-o poate asigura, iar nu foile unei reviste; cele 10 capitole ale cărţii sunt structurate pe anumite teme subsumate celei generale: raporturile cu puterea, în principal cu puterea discreţionară comunistă şi ilustrate cu "vieţile" concludente ale unor scriitori reprezentativi: Vasile Voiculescu, Vladimir Streinu, Nicolae Steinhardt, Dinu Pillat, Ion Caraion, Constant Tonegaru, Marino,dar şi mai recenţii: Mihai Ursachi, Cezar Ivănescu, Paul Goma, dintre cei striviţi de călcâiul securităţii; netrecându-i nicicum sub tăcere pe scriitorii deţinuţi politici, dintre care peste 50 şi-au pierdut viaţa în închisori; dar este analizat în toate detaliile şi "cazul" "piezişului" Tudor Arghezi, cel al lui Nicolae Breban, care a avut temeritatea să "întoarcă foaia" unei cariere literare la vârf; cel al poetului şi criticului literar Gh. Grigurcu, nealiniat, marginalizat, nerenunţând la demnitatea scrisului; al lui Luca Piţu, hărţuit de securitate şi de turnătorii voluntari; sunt aduse în faţă listele cărţilor arestate, scoase din biblioteci şi librării, dosite, arse, topite; dar şi literatura samizdat, atâta cîtă a fost şi cum a fost, într-o ţară unde stalinismul s-a prelungit cu un deceniu şi a fost urmat de un naţional-comunism delirant.. Sunt nu mai puţin de 30 scriitori al căror destin este prezentat în unul sau mai multe articole-eseu, însă de fapt pentru fiecare aspect în parte al raporturilor cu puterea: colaborare făţişă, propagandistică, deşănţată, activitate subterană, informativă, de turnători, sau dimpotrivă: distanţarea, izolarea, dizidenţa propriu-zisă, cea în care prea puţini s-au avântat: Goma, Ţepeneag, Nedelcovici, Virgil Tănase; infiltrările din redacţii şi edituri, din presa culturală, de la posturile de radio din străinătate...; sunt furnizate fapte şi aspecte din vieţile a sute şi sute de "cărţari", prinşi în încleştarea de conştiinţă cu sistemul opresiv. Sunt cuantificate toate gesturile de desprindere din sistem, efectele lor imediate sau reverberate în timp; încleştările dintre "ai lor", bine orchestraţi la Uniune şi în redacţiile revistelor şi "ai noştri", cei şovăielnici sau cu curajul disperării, care au încercat să salvgardeze onoarea personală şi demnitatea scrisului.

Lucrând astăzi la medalionul Alexandru Busuioceanu, am avut şocul să constat că, după 22 de ani de la "Evenimente", chiar receptiv fiind la numele şi opera celor pe care exilul ni i-a ocultat la nesfârşit, nu ştiam decât prea puţine lucruri concrete despre "slătineanul meu", unul dintre cei mai reprezentativi scriitori din exil. M-am gândit apoi că acest intelectual de mare anvergură nu este decât unul dintre exemplele cele mai elocvente ale modului pernicios în care societatea noastră, acum liberă şi democratică, scăpată din chingile  şi cercurile oţelite ale poliţiei politice comuniste, nu face decât prea puţin pentru a recupera in integrum opera de o viaţă a unor ziditori de cultură românească. M-am gândit apoi, cu strângere de inimă la frustrările unui scriitor de talia lui Busuioceanu, ţinut departe de ţară, de neam, de familie: şi, cu un rău frison, mi-am alungat din minte întrebarea: Ce soartă de Canal şi de Gherla ar fi avut Al. Busuioceanu dacă ghinionul l-ar fi adus în ţara democraţiei populare imediat după Pacea de la Paris, 1946?... La Madrid a murit în 1961, la doar 65 de ani, după o lungă suferinţă. O stare de sănătate precară. Ar fi scăpat de puşcărie, sub comunişti? Nicidecum! L-au aruncat în închisoare pe Voiculescu, la 76 de ani; pe Ion Al. Vasilescu-Valjan la 68 de ani, decedat în închisoarea Văcăreşti în aprilie 1960, la vârsta de 79 ani... Fiind vorba despre scriitori de primă linie, aflaţi la vârsta senectuţii în momentul arestării. Ar fi avut poate soarta mai tânărului Anton Golopenţia, mort în detenţie (în primăvara lui 1951, la doar 42 de ani!), după un an de torturi inchizitoriale; sau soarta şi mai tânărului Constant Tonegaru, care a decedat în anul 1952, în etate de 33 de ani, la o lună după ce-l eliberaseră, în ultimul stadiu al bolii, convinşi că n-o mai duce mult...

          (va urma)

ion lazu: fotografiile zilei...