Scriitorul zilei: Ion Petrovici; consemnări Magda Ursache, IV, poezii, fotografii

Scriitorul zilei: Ion Petrovici, n. 14 iunie 1882 - d.17 februarie 1972

 
 

Personalitate de primă linie a lumii universitare, academice şi filosofice a anilor de dinainte de 1944, unul dintre marii români ai veacului trecut, Ion Petrovici s-a născut la Tecuci, a urmat colegiul Sf. Sava din Bucureşti, apoi facultatea de Litere şi Filosofie, unde a devenit discipolul unor Titu Maiorescu şi Nicolae Iorga. Îşi ia licenţa în 1904, apoi obţine doctoratul în filosofie şi face două trimestre de perfecţionare la Leipzig şi Berlin. La revenirea în ţară, devine conferenţiar la catedra de Logică şi filosofie a Universităţii din Iaşi, 1906, titularizat ca profesor în 1912; între 1923-1926 este decanul facultăţii iaşiote; din 1940 se transferă la catedra corespunzătoare a Universităţii din Bucureşti.

În 1900, student fiind, scrisese o piesă în versuri O sărutare, recomandată de I.L. Caragiale şi jucată pe scenă. Autor de manuale universitare, strălucit orator, conferenţiar în străinătate, la universităţile din Viena, Paris, Geneva, Alger, Praga, Bruxelles, colaborator la reviste de mare prestigiu, în corespondenţă cu ilustre figuri ale filosofiei europene, cooptat în organisme de profil filosofic. A adus contribuţii notabile în filosofie, prin Teoria noţiunilor, prin teoria cunoaşterii, prin punerea în valoare, pe urmele lui Kant, a metafizicii - a elaborat o monografie Kant, o alta despre Schopenhauer. Membru corespondent al Academiei din 1927 şi titular din 1934. Ministru în diferite guverne, în 1921, 1926, 1937-39, apoi în guvernul Antonescu, la Ministerul Culturii, din 5 decembrie 1941 până la 23 august 1944.  În 1938 i-a creat la Universitatea din Cluj o catedră de filosofie lui Lucian Blaga. Este iniţiatorul Rotondei Scriitorilor din Parcul Cişmigiu (Bustul lui Octavian Goga a fost spart, înlocuit, vremurile se întorseseră pe dos...)

 Imediat după căderea guvernului Antonescu, va suporta prigonirile împreună cu toţi intelectualii care colaboraseră la Administraţia Antonescu. Arestări peste arestări, privarea de orice mijloace de subzistenţă. Condamnat în 1949 pentru crimă de război, va fi eliberat abia în 1958 din penitenciarul de la Rm. Sărat şi, deşi împlinise vârsta de 75 de ani, va suporta încă 3 ani de domiciliu obligatoriu, la Olanu-Călăraşi; se îmbolnăveşte în lagărul de muncă şi obţine aprobarea să revină în Bucureşti, tot în domiciliu obligatoriu. Fără pensie, fără vreun mijloc de subsistenţă. Supravegheat îndeaproape de securitate, care semnalează faptul că reluase legăturile cu indivizi din fosta administraţie antonesciană... Ajutat tacit de preşedintele de pe atunci al US, Zaharia Stancu. Va fi contat şi faptul că, deşi naţionalist, Ion Petrovici nu se raliase mişcării legionare, fapt pentru care şi fusese cooptat în guvernul Antonescu (un guvern de tehnocraţi, lucru pe care astăzi nu-l mai percepem corect...). Iar în fapt, pe vremea ministeriatului său  îi sprijinise din răsputeri pe Tudor Vianu, pe Eugen Lovinscu, pe care l-a susţinut cu premii ale Academiei (pentru monografia Titu Maiorescu), cu conferinţe la radio. Omenia caldă, recunoştinţa pentru cei ce-l ajutaseră să se ridice, corectitudinea şi un profesionalism excepţional i-au fost trăsături definitorii ale caracterului. A pledat curajos pentru dreapta percepţie a iniţiativelor lui Nicolae Tituklescu, în momente total defavorabile (1941), cînd România era aliatul militar al Germaniei hitleriste.

A murit nonagenar, ca printr-o minune, însă fără să mai poată da cărţile ce i-ar fi  nemurit numele. 

Reconsiderarea lui Ion Petrovici in integrum era absolut necesară. La Iaşi, la Tecuci, unde există o statuie, o stradă, o sală de spectacole, un liceu; există un premiu al Academiei, ce-i poartă numele; studii şi monografii ale filosofului şi omului de cultură, toate sunt în desfăşurare, pe mâinile unor exegeţi de maximă probitate - şi vor da roade, chiar împotriva cursului dezastruos al vieţii culturale.
Evocarea memorialistică din 1966, De-a lungul unei vieţi, scrisă "sub vremi", cu gândul la cenzură, a fost reeditată la Ideea Europeană, 2007, am avut privilegiul de a fi lectorul manuscrisului.

Opera literară:Un colț de viață, București, (1902),Văzute și trăite, Ed. "Adeverul", București, f.a.;Amintiri universitare, Alcalay, [București], (1920);Simțiri rostite. Discursuri și însemnări, Alcalay Calafeteanu, (1922);Raite prin țară (1926);Momente solemne, București, (1927);Felurite probleme și oameni. Evenimente. Note de drum, București, (1928);Impresii din Italia, vol. I, II, București, (1930-1938);Peste hotare, Editura Casei Școalelor, București, (1931);Rotocoale de lumină. București, (1934);Alexandru Philippide în evoluție culturii românrști, Discurs, București, (1935);Figuri dispărute, București, (1937);Amintirile unui băiat de familie, București, (1938);O sărutare. Poem dramatic într-un act, București, (1942);Momente solemne, Ediție întregită, București, (1943);Raite prin țară, Ediție (a II-a) întregită, București, (1944);De-a lungul unei vieți, Amintiri, Editura pentru literatură, București, (1966).
Apariții postume:Prin meandrele trecutului. Evocări inedite - Pagini memorialistice, Cartea Românească, (1979);Însemnări de drum, Editura Sport-Turism, București, (1983);Fulgurații literare. Alecsandri, Eminescu, Iorga, Goga, Ed. Ramida, București, (1997): Curs de logică; Corespondenţă pamfil şeicaru-Ion Petrovici; Recurenţe; Prejudecată şi adevăr;  etc...

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Petrovici
http://www.romlit.ro/ion_petrovici_-_la_reeducare
http://www.romlit.ro/ion_petrovici_-_probe_la_un_dosar_neglijat

Poezia zilei

Cezar Ivănescu 

Amintirea Paradisului

Când eram mai tânar
si la trup curat,
Într-o noapte, floarea mea,
eu te-am visat.
Înfloreai fara pacat,
într-un pom adevarat
Când eram mai tânar
si la trup curat.

Nu stiam ca esti femeie, eu barbat
Lânga tine cu sfiala m-am culcat
Si dormind eu am visat; tu, visând,
ai lacrimat
Când eram mai tânar
si la trup curat

E pierduta noaptea aceea
de acum!
Carnea noastra, de-i mai stii
al ei parfum
Poamele ce-n poame stau,
gustul carnii tale-l au
Si cad mâine toate, putrede,
pe drum.

Fa-l sa fie, Doamne Sfinte,
numai om
Pe acel care ne-a ispitit sub pom
Si când pomul flori va da,
fa sa-i cada carnea grea,
Cum cadea-va, dupa cântec,
mâna mea…

Rosarium

stau în pamântul sterp fără noroc,
cadavrul mi-l îngrop si mi-l dezgrop
gropar al vietii mele fara viaţă
traita-n scârba, în dezgust si greaţă,
platit cu Timpul care mă omoară
dator vândut celui ce mă plăteşte
din groaza mea nu pot ieşi afară
cum Soarele arzând se osândeşte!
 

ion lazu, consemnări: Vieţile cărţarilor... după Magda U.

Seismogramă (despre Cezar Ivănescu), p. 20-24:

"Marii poeţi sunt generoşi cu confraţii. Şi marele poet Cezar Ivănescu a fost: "Din Daniel Turcea sau petru Aruştei rezistă tot ceea ce au scris.", nota în Timpul asasinilorPe Mircea Cărtărescu, însă, "piatra tombală" a literaturii, l-a văzut ca plagiator care n-are un stil pentru că le are pe toate, de la Bolintineanu la Dimov. Exprimare frustă, iritantă.Şi câte alte adevăruri ale lui, spuse oblu, mai ales de pe baricada" lui Victor Eduard Gugui, nu i-au creat duşmănii, pe viaţă şi pe moartea lui.Nu-şi masca antipatiile, nici nu le atenua. A tras cu puşca polemicii, provocând umori şi rumori..(...0

S-a aflat în multe conflicte deschise, a provocat încăierări cu cobreslaşii, a ofensat şi a fost ofensat. S-a mai îndepărtat de ad-de verum, dar a şi fost lovit brutal, atins de Rău: denigrat, discreditat, ponegrit...

Optzeciştii nu i-au plăcut. dar s-a manifestat mai ales contra impostorilor. Găsea că "prostmodernismul" negase tradiţia religioasă a poeziei, funcţia ei de act liturgic, sacru şi nu profan; că ludicul verbal îl împiedică pe poet să întrezărească a lumii taină. Or, ştacheta ridicată de Dom Cezar era foarte înaltă: "scriind, hârtia poate lua foc de lumina lui Dumnezeu".

Spun cu superba-i putere de a fascina: "Arta poeziei era o artă fundamentală, religioasă şi totală, pentru că poezia era însoţită de muzică."...

Da, prin Cezar Ivănescu, Ioanid Romanescu, Mihai Ursachi, Emil Brumaru, Nichita danilov, Iaşul devenise "epicentrul poeziei româneşti"...

A fost împins în greve ale foamei, ca-n 86, când i-au interzis cenaclul. Nepeceristul Cezar ivănescu, anticomunist pe faţă, a fost dat afară de la Luceafărul. Minerii, chemaţi la Bucureşti să planteze nu mă uita în Piaţa Universităţii, l-au bătut, să-i facă praf creierii.... Hăituirea CNSAS l-a epuizat. Mircea Dinescu a câştigat concursul Vrei să fii miliardar?, dar şi cămaşa lui Ivănescu, la zaruri. S-a zbătut să-şi facă dreptate. N-a suportat să-i fie terfelită demnitatea. Cu ce cost psihic nu mă întrebaţi. A şi spus-o: "nu există păcat mai mare în univers decât să batjocoreşti sufletul unui om."...

Războiul scriitorului român contra scriitorului român a înscris cea mai ruşinoasă filă din istoria ei.

"Când o să mor, vreau să mor cântând Eminescu".

Din Vieţile cărţarilor.... după Magda U., p. 69:
(despre Ion Petrovici) :

 "Într-un august 1948, noul statut al Academiei Române îi excludea pe "dăunătorii" Ion Pterovici, Blaga, P.P. Negulescu, Gh. I. Brătianu, C.Rădulescu-Motru, D. Gusti, Simion Mehedinţi, G.T. Kirileanu, Onisifor Ghibu etc. După 10 ani de Aiud, Ion Petrovici, cu DO în Bărăgan, căuta o fântână să se arunce în ea. După o conferinţă a filosofului, la Academia Franceză, în 1934, Elena Văcărescu nota că fusese "unul dintre cele mai mari succese pe care le-a obţinut vreodată un român la Paris". În 1952, Dimitrie Gusti confecţiona în comuna Căţelu jucării de cauciuc, într-o cooperativă meşteşugărească, să nu moară de foame. Simion Mehedinţi chiar murea de foame, îm 1959: orb, fără pensie, dar mai ales fără bibliotecă."

ion lazu- fotografii: Buşteni-Mrea Caraiman

Diaclaze în stratele de Sinaia

Catapeteasma Mrii Caraiman

	Home > Arhivă > 2006 > Numarul 27 > Ion Petrovici - la reeducare