Scriitorul zilei: Petre Pandrea; consemnări; poezii; fotografii...

SCRIITORUL ZILEI: Petre Pandrea, n. 26 iunie 1904 - d. 8 iulie 1968
       

S-a născut în oraşul Balş de pe râul Olteţ (numele din acte: Petre Ioan Marcu), ca al nouălea copil din cei 12 ai unei familii modeste însă ambiţioasă, care şi-a trimis toţi fiii la învăţătură. După şcoala primară din Balş, terminată cu cunună, a urmat ca bursier la Liceul Militar Nicolae Filipescu de la Mânăstirea Dealu, unde l-a avut ca profesor de filosofie şi germană pe Nae Ionescu. Bacalaureatul luat cu Magna cum Laude la Craiova. Se înscrie la nu mai puţin de 6 facultăţi din Bucureşti, dar urmează consecvent Dreptul, Literele, Filosofia şi Istoria antică, avându-l profesor pe Vasile Pârvan. Primeşte o bursă de studii de 7 ani la Berlin, unde audiază mari profesori. Se căsătoreşte cu Eliza Pătrăşcanu, sora lui Lucreţiu Pătrăşcanu.

Ca avocat va fi un pledant strălucit, chiar şi Fără onorariu, mai întâi al comuniştilor şi israeliţilor, în perioada 1933-1944, apoi al PNŢ-ului, între 1947-1948, iar între 1953 şi 1058 al unor grupări de călugări ostracizaţi (periodizarea este stabilită chiar de Pandrea. A publicat câteva lucrări de specialitate în domeniul juridic, dar şi eseuri şi texte memorialistice sau de călătorii.

Între 1940 şi 1944 a fost arestat de 4 ori, în timpul dictaturii antonesciene, însă pentru perioade scurte, de maxim 8 zile. În 1946 a fost arestat şi deţinut până în 1952, deşi prieten cu Dej şi Groza; rearestat în 1958, în lotul Pătrăşcanu, eliberat cu ultimii deţinuţi poliitici, în 1964. Cu sănătatea ruinată, a mai trăit doar 4 ani, scriind necontenit, fără teamă, despre drama sa şi a întregii intelectualităţi, victima tăvălugului bolşevic. Nu a reuşit să publice decât un eseu despre Constantin Brâncuşi, pe care l-a cunoscut îndeaproape şi cu care se revedea periodic, la Paris sau la venirile în ţară ale sculptorului-pandur. Să-şi fi potrivit Petre Marcu pseudonimul Pandrea pe acest cuvând de mândrie oltenească?. Manuscrisele lui Petre Pandrea au fost ridicate de securitate şi abia spre anul 2000 fiica acestuia a reuşit să recupereze şi să publice lucrările, se crede că doar o parte dintre manuscrisele-fluviu, memorialistice-evocatoare şi analitice ale Mandarinului valah. La o lansare găzduită chiar de CNSAS a Documentaţiei în cazul Dinu Pillat-C. Noica-N- Steinhardt şi toţi ceilalţi vreo 20 de intelectuali din lot, dna Monica Pillat, fiica lui Dinu Pillat a reclamat faptul că a dispărut fără urmă însăşi piesa de bază a acuzării: romanul aşa-zicând pro-legionar Aşteptând ziua de pe urmă, pe care "complicii" îl citiseră etc. (Între timp romanul a fost editat - şi s-a putut convinge toată lumea că nu era nicidecum o abordare pro-legionară, ba dimpotrivă. Dar avea asta vreo relevanţă, în cazul când Securitatea dorea să te condamne?!). Atunci din sală s-a ridicat o tânără cercetătoare, şi-a spus numele şi a declarat că dânsa găsise, în cu totul alt dosar, manuscrisul dactilo al romanului în cauză. A spus că făcuse cunoscut acest lucru în publicaţia periodică a CNSAS. Totuşi, nimeni din sală nu conoştea acest aspect. Iar familia, tot în mod inexplicabil, nu fusese anunţată, necum repusă în posesia manuscrisului confiscat de Securitate şi dispărut cu jumătate de veac în urmă. În acest context, tot din sală s-a ridicat fiica lui Petre Pandrea, dna Nadia Pandrea şi ne-a adus la cunoştinţă faptul că din dosarele confiscate de Securitate au dispărut fără urmă un număr de 36 scrisori olografe ale lui Constantin Brâncuşi adresate lui Petre Pandrea. Nu este greu să ne imaginăm că oameni de nădejde, care au manevrat aceste dosare cu manuscrise confiscate, dând de setul de corespondenţă semnată C. Brâncuşi se vor fi gândit să le valorifice pe căi lăturalnice...
Spunea despre sine Petre Pandrea, în linie brâncuşiană, că el "nu este român, ci oltean şi european". Asemenea eroilor săi sociali, Tudor Vladimirescu şi Iancu Jianu, el însuşi "boier şi haiduc", Pandrea a avut totdeauna o superbie  şi o demnitate pe care măciucile din anchete şi din închisori sau truda din minele Ocnele Mari, unde a stat nu mai puţin de 7 ani nu i-au frânt cerbicia. La Aiud reuşea să ţină cursuri la nivel universitar. Să scrie în condiţii incredibile, fie că manuscrisele îi erau confiscate, distruse, etc. În 1944 îşi cumpărase o vilă în zona Periş, se certase definitiv cu cumnatul comunist Lucreţiu Pătrăşcanu, devenit ministru - orgolios, hotărât să părăsească scena luptelor sociale şi arena politică, să se dedice în exclusivitate scrisului. Vremurile au vrut altfel...

Debutase la doar 19 ani şi apoi a colaborat cu fervoare la marile reviste ale vremii, pe unele iniţiindu-le el însuşi. În Gândirea a publicat Manifestul Crinului alb, ce a stârnit vii dispute, căci echivala cu un program al noii generaţii, ce se desolidariza de mai vechile grupări, ce nu mai făceau faţă imperativelor istoriei.

Opera: Germania hitleristă, 1933.; Psihanaliza judiciară, 1934.; Beiträge zu Montesquieus deutschen Rechtsquellen (Eine Untersuhung der 2 hinterlassenen Manuskripte), 1934; Filosofie politico‐juridică a lui Simion Bărnuțiu,(teza sa de doctorat) 1935; Procedura penală, 1939; Criminologia dialectică, 1945; Portrete și controverse, vol. I, 1945, vol. II, 1946; Pomul vieții. Jurnal intim, 1944, 1945; Brâncuși. Amintiri și exegeze. 1967; Memoriile Mandarinului valah, 2000; Reeducarea de la Aiud. Jurnal penitenciar 1961-1964. 2000;Garda de Fier. Jurnal de filosofie politică. 2001; Helvetizarea României. 2001; Crugul Mandarinului. Jurnal intim 1952-1958. 2002; Călugărul alb, 2003

Citeşte mai mult:  http://ro.wikipedia.org/wiki/Petre_Pandrea
http://www.romlit.ro/petre_pandrea
 http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/petre-pandrea-un-haiduc-al-cuvantului-130405.html

Poezia zilei

Ion Lazu: Pădure, pădure

Lui Andrei Pandrea

Pădurea ne-a ţinut pe loc

Dar ne ţinu şi-n loc pădurea.

Noi nici n-am pribegit aiurea

Dar nici n-am dat-o la o parte

Să ridicăm cetăţi în loc.

 

Ne-a fost ea şi lăicer şi vatră

Şi-un somptuos cuier de gânduri,

Dar ne-a oprit să punem piatră

La temelie şi sub rânduri.

 

Azi prin păduri ascult un vaier

Ca de istorii netraduse.

Cetatea noastră e de aer

Şi cu fereşti de frunze smulse.

20 mai 79 

(din volumul Muzeul Poetului, Ed. Eminescu, 1981

Ion Lazu: Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale (în manuscris )

11 august 2007: (...) Trec Şoseaua Kiseleff, ajung pe Barbu Delavrancea, caut numărul 20, dau de o vilă cochetă, are trei porţi, două sunt inaccesibile, blocate. La a treia văd o luminiţă la demisol. Sun, se stinge lumina, sun din nou, dau glas, răspunde o doamnă: nu poate discuta, e grăbită să facă mâncare pentru soţul internat la Urgenţă. Aştept să-şi ia ceva pe ea, vine la uşă, o femeie trecută de 75 de ani, încă în formă; discutăm, e din Avrig, dintr-o familie de 12 copii, a plecat de-acolo la 14 ani, are patru fraţi răspândiţi în Europa, unii sunt profesori universitari. Nu ştie de familia Jugăreanu, numeroasă şi ea, la care am stat în gazdă patru campanii. Gh. Lazăr e din Avrigul ei, avea sânge de Brukental, a contribuit şi ea la monumentul de la mormântul lui Gh. Lazăr, preot fiind un Constantinescu. L-am cunoscut şi eu. Îi spun că Paul Everac face parte din acea familie. Doamna recunoaşte: alde Pandrea au fost daţi afară din casă, noaptea, aruncaţi în stradă, au venit alţi locatari, s-au folosit de mobila domnoasă a lui Petre Pandrea. Ei au venit în locul acelei familii, prin 1957, apoi s-au băgat gaze în imobil. Soţul e la transfuzii, la Urgenţă. Îi las telefonul meu, promite să-i pună problema peste câteva zile, când speră să se refacă.

(...)

 

9 oct. 07. Pentru dezvelirea plăcii memoriale Emil Manu. Plec mai devreme, ies la Victoriei şi fac drumul prin Parcul Jianu. Întunecat ca după ploaie, bănci cu apă pe ele, mă învârt puţin, nevoind să trec pe la Curtea Veche, nici să ajung prea devreme la Manu. Şi brusc îmi vine ideea să văd ce e cu casa Petre Pandrea, din vecinătate. O întind într-acolo, sun, iese avrigeanca, dar şi soţul; acum e acum! Mi se postează în faţă un domn zdravăn, la peste 75 de ani, ostil, ochi verzi. Nu neapărat încuiat, ci resentimentar pe faţă. De ce numai pentru scriitori şi nu şi pentru oamenii de ştiinţă? De ce nu marilor romancieri? De exemplu? Lui Ion Lăncrănjan. El are, zic, cu basorelief. Noi suntem mai modeşti... Îi arăt tabelul, vede. Punem 100 de plăci, la scriitorii care s-au remarcat. El nu ştia de PP. Îi notific că de la această adresă a fost dat afară în stradă, încă în 48, el la puşcărie pentru zece ani, familia ostracizată. Am vorbit la telefon cu fiica, spune că în această curte a copilărit, are amintiri, are poze... El: Lui Sadoveanu, de pe strada asta, i-au dat jos placa memorială, au să vină şi la el cu târnăcoapele. Nu e acelaşi lucru, acolo s-a întâmplat în zilele lui decembrie, oamenii îşi făcuseră idei ciudate, şi în fapt nu au dat-o jos vecinii, ci chiar locatarii, din tembelism... La tot ce-i spun şi îi propun vine cu obiecţii care de care mai fanteziste. Ar reieşi că oricând se poate schimba regimul, să vină alţii, să dărâme plăcile memoriale. Îi spun răspicat: Sper să nu se mai întoarcă niciodată din prăpastia istoriei un regim care să-i bage la puşcărie pe adversarii politici.

Să-l fi întrebat, de-a dreptul: Vă simţiţi ameninţat, credeţi că există măcar 1% posibilitatea să fiţi băgat la puşcărie pentru ceea ce aţi susţinut chiar acum? Că au să vă ia casa pentru simplul motiv că aveţi alte convingeri decât ei, decât regimul? Vă asigur că nu mai există temeiuri legale pentru încarcerarea duşmanului ideologic, de clasă, etc. El: Fără adresă oficială? Păi de adresă ducem lipsă, de semnături şi ştampile?! V-o aduc chiar mâine, asta e problema? Dacă am pus deja 60 de plăci înseamnă că e o chestiune oficială, anunţată în presă, aprobată la Minister, ştiută de o lume întreagă... I-am pus de curând şi lui Octavian Paler. Deja? Abia a murit... Şi ce lucruri aşa importante a scris? Păi, zic, el nu a apărut numai la televizor în aceşti 15 ani, e un scriitor cu vechi ştate, a scris nenumărate romane de succes, un romancier afirmat încă pe vremuri, citit de o lume întreagă. La târgurile de carte din ultimul deceniu era singurul scriitor la care se făceau cozi pentru autografe, cinci zile la rând avea anunţate orele când dă autografe. Un succes fără vreun echivoc, un succes net, la vedere. Pentru acest caz în speţă, adresa am făcut-o, cu toate semnăturile şi ştampilele, am expediat-o chiar eu, se va fi rătăcit, de unde să ştiu dacă au primit-o sau ba, unii le-au rătăcit, alţii le-au făcut pierdute, fel şi fel de oameni. Dar vin cu o copie a acelei adrese oficiale, nu asta e problema, nu asta... Iar la ei am mai venit, poate i-a spus soţia, el era internat în spital. Aşa e, dar el nu e singurul proprietar. Să-mi dea telefonul celuilalt. Nu se mai dau telefoanele ca pe vremuri, telefoanele mobile sunt o chestiune personală. Nu mi-l poate da. O să dea el telefon coproprietarului, acum plecat. O să aflu ce hotărâre au luat. Îmi dă telefonul său: Zaharescu. Să revin cu telefon.

Şi ne-am mai fi contrazis, el pus pe riposte, dar a trebuit să-mi iau seama şi să o zbughesc spre întâlnirea de la Emil Manu. Să nu uit cum se fofila tot timpul soţia lui Zaharescu, trăgând cu ochiul şi cu urechea de la bucătărie, de pe hol etc; îmi era clar că avrigeanca e tot timpul stresată de soţul ei autoritar, discreţionar, care nu-i dă nicio şansă, din al cărui cuvânt nu cutează să iasă vreodată, probabil fost ofiţer sau securist.

(...)

Mă plâng celor veniţi la dezvelirea păcii Emil Manu de dificultăţile întâmpinate cu pusul plăcilor, de şicanele ce mi se fac de colocatarii obstrucţionişti, resentimentari. Le spun, încă sub reaua impresie a discuţiei  cu Zaharescu: aceşti oameni ai muncii, băgaţi de regimul comunist în locul unor mari intelectuali aruncaţi în stradă sau direct în închisori, profitori ai regimului roşu, dacă nu şi zeloşi activişti ai comunismului, au profitat încă o dată, la revoluţie, li s-a dat dreptul să cumpere pe sume derizorii apartamentele respective, vilele, acum sunt stăpâni de drept, cu titluri de proprietate şi se opun cu îndârjire când e vorba de fixarea unor plăci memoriale, dar totodată nu se sfiesc să se plângă şi să cârtească împotriva regimului democrat actual, care le-a dat o asemenea pleaşcă...

Pan Izverna se arată interesat de acţiunea mea. Fusese şi la Horia Gane. Aflând ce-am întâmpinat chiar înainte de a veni la Manu, îmi spune că după închisoare Petre Pandrea a stat în Sandu Aldea, îmi poate arăta casa, unde l-a vizitat pe scriitor. Coleg de medicină cu fiul Andrei P., prieten cu fiica Sonia. Păi da, acest vechi al meu prieten, poetul Pan Izverna, el este mereu solidar cu scriitorimea, nu numai ca medic (neplătit!) al breslei, ci şi ca implicare umană. El ştie bine că printre semeni, noi scriitorii suntem nişte intruşi. Un intrus D. Alexandru, alt intrus Radu Albala, alt intrus Petre Pandrea, musai să fie aruncaţi în stradă. Lor fericiţii colocatari nu vor să le mai ştie nici de nume...

Azi reiau legătura cu Zaharescu şi mi se pare mai îmblânzit, dar tot mă întreabă: sunteţi vreo rudă de-a lui Petre Pandrea? Nicio rudă, dle, nici cu el şi nici cu vreun altul dintre cei 150 scriitori de pe listă. Nu l-a prins la telefon pe colocatar.

ion lazu: fotografii, Pe Dig, XVIII