Scriitorul zilei: Paul Miron; consemnări, IV: Vieţile cărţarilor...după Magda U.; poezii, fotografii

Scriitorul zilei: Paul Miron, n. 13 iunie 1926 - d. 17 aprilie 2008

 Sucevean din comuna Giuleşti, avea doar 15 ani, în toamna lui 1941 şi era elev la liceul militar din Iaşi când, după o întrunire a Frăţiilor de cruce la care luase parte împreună cu Valeriu Gafencu şi alţi câţiva colegi, li s-a intentat un proces de răsunt şi au fost condamnaţi pentru uneltire împotriva Statului, primind condamnări de 15 ani, în cazul lui Miron, de 25 de ani în cazul Valeriu Gafencu, ce va deveni în timp unul dintre "sfinţii închisorilor". După 3 ani de calvar în închisori precum Galata, Cetatea Albă, Aiud, Alba Iulia, este graţiat pentru că încă nu împlinise vârsta de 18 ani... Îşi găseşte familia refugiată în Banat şi, în momentul întoarcerii armelor, înţelegând că, datorită opţiunii sale creştine nu are nici o şansă într-o ţară sub ocupaţie bolşevică, s-a retras împreună cu armata germană şi s-a stabilit în zona aflată sub administraţie aliată. După încheierea ostilităţilor, îşi face studiile la Bonn, apoi la paris, 1948 şi revine în Germania Federală, unde trece un doctorat în lingvistică romanică, 1951. În 1962 se stabileşte la freiburg, iar în 1974 devine primul profesor universitar de origine română din germania. În 1967 înfiinţase Societatea culturală Mihai Eminescu din Fireburg, care edita un anuar Dacoromania, cel înfiinâat cândva de Panfil şeicaru. Prestigiosul profesor universitar, filolog, lingvist şi editor este poate persoana care a înţeles să-i ajute cel mai mult pe intelectualii români, invitându-i în germania sau acordându-le burse de studii, participări la cele 24 colocvii internaţionale organizate de Societatea M. Eminescu. A reeditat Dicţionarul de limbă română veche al lui Tiktin şi Biblia de la Bucureşti, 1688.. După 1990 a fost invitat în ţară, a devenit Doctor honoris cauza al unor universităţi; a publicat cărţi de literatură, convorbiri, corespondenţă (cu Valeriu Gafencu, cu Horia Stamatu, cu mulţi intelectuali pe care i-a ajutat, gărduit, publicat), memorii, poezii.

Citeşte mai mult: http://www.romlit.ro/paul_miron_la_80_de_ani
 http://valeriugafencu.wordpress.com/2008/01/29/elisabeta-ionescu-miron-despre-paul-miron-si-valeriu-gafencu/

Poezia zilei

Mihai Ursachi 

Missa solemnis

I

Si nu se mai aude... Prin vaste nebuloase
Mai ratacesc departe, stinghere si disperse,
Ca niste fluturi-îngeri; nici semn nu mai ramase,
Si caile-s pierdute, pe care totusi merse.

„Se-aprinde si se stinge mereu dupa masura.”
O, nu se va aprinde nicicând si nicairea
Întocmai ca aceea de sfânta si de pura,
Cum nu s-a mai aprinde în sufletu-mi iubirea...

...................................................................

La ce sa se jeleasca aceea ce-a fost ceara
Obscura si inerta, sortita consumarii,
Când razele plecate din sine în afara
Lumina sunt si viata, din moartea lumânarii?

Spre lacul perfectiunii duc drumurile sfinte,
Si pânza lui subtire cu-a cerului e una,
Pe care delireaza febrila si fierbinte
Corabia, nebuna.

Acolo se aude. Concentricele valuri
Emise dintru sine spre tainicele sfere,
Chemate sunt la sine din lacul fara maluri
Situat la înaltime, umbrit de conifere.

II

În pânzele apei se înfasoara
Cu funii de raze la cer se pogoara
În limpede groapa
Sapata în apa.

Deasupra lui zac rânduri de lespezi stravezii
Cioplite din cristaluri albastre-asa de clare,
Încât nici nu exista: pe ultima-n tarii
Clipeste-ncrustata hipnotic Ursa mare.

III

Faclii din ceara vietii aprindeti, si cununa
De chiparos si laur gatiti pentru-necatul
Ce cârmuie prin stele Corabia nebuna.

Pâna-n înaltul apei i-atât de-adânc întinsul,
Bataile de clopot abia daca-l strabatu-l,
Ca zvonul sarbatorii s-ajunga pân’ la dânsul...
 

ion lazu -   consemnări, IV: Vieţile cărţarilor...după Magda U.

Cristal de cuvinte (despre Mihai Ursachi). p. 9-10.

" (...) Gîndul că Mihai Ursachi a plecat în moarte, la 63 de ani, încheindu-şi destinul omenesc, nu-i uşor de dus. Va fi avut la el un ban, să treacă şi apa ultimă?

A făcut trei ani de închisoare politică, după ce a fost prins cînd traversa Dunărea; pe urmă, a exersat în fundacul Dochia, din "mahalaua cerească Ţicău", sărăcia, în nepăsarea forurilor peceriste faţă de şomajul lui prelungit.

"Dar vouă de istoria asta nici că vă pasă."

După Herodot, un tiran al Corintului l-ar fi întrebat pe Thrasybulus al Miletului cum să guverneze mai puţin primejdios. Thrasybulus l-a scos în afara cetăţii, între grâne. Şi, mergând şi discutând, mai tăia câte un spic săltat peste celelalte. Tiranul a înţeles: i-a scurtat de cap pe toţi cetăţenii mai răsăriţi din Corint, descoperind antiselecţia la anul 600 înainte de Hristos. Comunismul a vrut să-i aducă şi el pe toţi la înălţimea potrivită. Elita, inteligenţele superioare au fost distruse, eliminate, marginalizate.

Lui Mihai Ursachi i-a ajuns să scrie, atâta tot...

Când zările României păreau închise definitiv, în '81, sătul de hărţuielile Securităţii şi-ale cenzurii, s-a dus în alt popor şi-n altă limbă, pe care n-o cunoştea mai deloc. În limba asta, engleza-americană, avea să-şi susţină dizertaţia Poezia fiinţei. De la Holderlin la Paul Celan şi să profeseze în universităţi din Texas şi California. Pînă la căderea Ceauşescului, drumul spre Catedra de germană din "Al.I. Cuza" îi fusese barat de un decan-prorector. Folklorul samizdat transmisese din generaţie în generaţie de studenţi gluma necruţătoare a lui Mihai Ursachi, cum că lingvistul-germanist avea şapte ţucale în care-şi ţinea ideile sale. În variantă posdecembristă, prorectorul cu pricina a "manipulat" aceleaşi ţucale, fără să-l fi scăpat din ochi pe cel mai mic, "în care nu avea, însă, nimic."... 

 

ion lazu: fotografii...Predeal, Sinaia...

Spre Trei Brazi

 

Palatul Cantacuzino din Zamora

Casa memorială Cezar Petrescu din Buşteni.

 

Palatul Peleş, curtea interioară