Scriitorul zilei: Şt.O. Iosif; consemnări; poezii; fotografii

Scriitorul zilei: Şt.O. Iosif, n. 23 octombrie 1875 - d. 22 iunie 1913

   

Fiul unui profesor din Braşov, face gimnaziul românesc din urbea natală, va urma liceul maghiar din Sibiu, continuând la Tg. Mureş şi încheindu-l la Gh. Lazăr şi Matei Basarab din Bucureşti.  Se înscrie la Litere şi Filosofie în Bucureşti, dar nu-şi va lua licenţa.  Încearcă să trăiască din scris, fiind corector la reviste,  copist, secretarul lui Tiktin, la Iaşi. Călătorii de studii în Germania şi la Paris; la revenire, devine redactor, apoi şi proprietar la Sămănătorul şi totodată bibliotecar la Fundaţia regală, vreme de 11 ani. În 1904 se căsătoreşte cu poeta Natalia Negru (de care se îndrăgostise şi prietenul D. Anghel), cu care va avea o fiică; se despart în 1911 şi poeta se va recăsători în acelaşi an cu Dimitrie Anghel, care în 1914 o împuşcă, din gelozie şi încearcă să se simucidă: ceea ce nu reuşise glonţul, desăvârşeşte septicemia, pe atunci de necombătut... Supravieţuind atentatului, Natalia Negru va trăi încă aproape 5 decenii (d. 1962)...

Romantic întârziat şi "mîntuit" prin temperament, şi într-altfel o fire de boem incurabil (ceea ce i-a reproşat Natalia negru), cu vers de o mare limpezime şi muzicalitate, aproape neegalate vreodată, va fi un continuator al lui Coşbuc în maniera tradiţionalist-rurală, însă sensibilitatea sa se dovedeşte a fi simbolistă, receptivă la noul curs al liricii europene, în aşa fel că poetul va fi considerat de Manolescu, pe urmele altora, un fel de placă turnantă a poeziei noastre, la răscruce de veacuri, cu deschideri spre poezia noului secol XX. Tematica rurală îl prefigurează pe tumultosul Octavian Goga, preocuparea pentru ethosul popular îl anunţă pe Blaga, iar accentele simboliste-pesimiste deschid calea liricii bacoviene. Impus în literatură prin Patriarhale, 1901, volumele următoare nu se mai ridică la aceeaşi cotă valorică. Scrie inclusiv o piesă de teatru în versuri, în 2 acte. O seamă de producţii lirice sunt semnate împreună cu Dimitrie Anghel: Caleidoscopul lui A. Mirea. Temeinic cunoscător de maghiară şi germană, dar şi de franceză şi engleză, pe care a învăţat-o anume pentru a-l traduce pe Shakespeare, Şt. O. Iosif va fi un traducător redutabil al unor mari nume germane mai ales, Haine, Schiller, Goethe, Lenau, Burger, dar şi Petoffi, Corneille, La Fontaine etc. Pe scenele româneşti de astăzi încă mai sunt folosite traducerile sale din marii dramaturgi europeni...

Opera literară: Versuri, 1897; Patriarhale, 1901;  Poezii, 1901-1902; A fost odată, 1903; Din zile mari, 1903; Credinţe, 1905; Zorile, dramă în versuri, 1907; Cântece, 1912; Opere alese, vol.I-II, 1962

Citeşte mai mult:  http://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98tefan_Octavian_Iosif
 http://www.unstory.com/triunghiul-fatal-st-o-iosif-natalia-negru-dimitrie-anghel.html

Poezia zilei

Stefan Octavian Iosif 

Bunica

Cu parul nins, cu ochii mici
Si calzi de duiosie,
Aieve parc-o vad aici
Icoana firavei bunici
Din frageda-mi pruncie.

Torcea, torcea, fus dupa fus.
Din zori si pâna-n seara;
Cu furca-n brâu, cu gândul dus,
Era frumoasa de nespus
în portu-i de la tara...

Cata la noi asa de blând,
Senina si tacuta;
Doar suspina din când în când
La amintirea vreunui gând
Din viata ei trecuta.

De câte ori priveam la ea,
Cu dor mi-aduc aminte
Sfiala ce ma cuprindea,
Asemuind-o-n mintea mea
Duminicii preasfinte...

Icoane din Carpaţi

V

Este ceasul când truditul
Muncitor voios aruncă
La o parte grija zilei
Şi uneltele de muncă.
S-au întors de la păşune
Liniştitele cirezi,
Umbre cresc pe nesimţite
Prin grădini şi prin livezi.

Dar un zvon de mii de glasuri
Umple zarea fără veste:
Craiul zilei, stând s-apună,
A încremenit pe creste.
Văile răsună toate,
Dealurile viu răspund
Şi vijelios se-nalţă
Pulberea departe-n fund.
Sună dealul, valea sună,
Stă văzduhul să se spargă
De tălăngi nenumărate
Ce izbesc în bolta largă,
Căci coboară de la munte
Oile, şi curg puhoi,
Cu un greu potop de ceaţă
Înainte şi-napoi…
Un berbec cu coarne-ntoarse,
Tacticos şi prea cuminte,
După gât c-un clopot mare,
Merge singur înainte.
Pe la margine dulăii;
Urecheatul, la mijloc,
Cu desagii grei în spate,
Anevoie-şi face loc.
Iar prin pulberea de aur
Tocma-n capul celălalt
Creşte umbra-ntunecată
A ciobanului înalt:
Cu căciula într-o parte,
El păşeşte plin de fală,
Seara purpurie-i schimbă
Zeghea-n mantă triumfală…

VI

DOINA
Se tânguiesc
Tălăngi pe căi,
Şi neguri cresc
Din negre văi,
Plutind pe munţi…
La făgădău,
La Vadul-Rău,
Sus, la răscruci,
Vin trei haiduci
Pe cai mărunţi…

Grăiesc încet…
Un scurt popas —
Şi spre brădet
Pornesc la pas
Cei trei călări…
Sus, peste plai,
Tăcutul crai
Al nopţii reci,
Umbrind poteci,
Se-nalţă-n zări…
Şi neguri cresc,
S-anină-n crăngi; —
Se tânguiesc
Şi plâng tălăngi
Pe căi pustii…
Se duc uitaţi
Cei trei fârtaţi,
Săltând în şa,
Plutind aşa,
Ca trei stafii…
Dar când ajung
La cotituri,
Un chiot lung
Din mii de guri
Dărâmă stânci…
Haiducii mei
Doinesc toţi trei:
Şi clocotesc,
Şi hohotesc
Păduri adânci…

Şt.O. Iosif, Rotonda scriitorilor, Cişmigiu

Şt. O. Iosif, parcul Herăstrău.

Magda Ursache: Vieţile cărţarilor contimporani ...

(Despre Luca Piţu, p. 116)

  

(...) "Luca Piţu este crunt la mânie (nu şi vărsătoriu de sânge nevinovat) cu delobotomizaţii prin operaţie marxistă, dar şi cu aceia care deţin ideologia corectă la zi. Desigur, după săpături temeinice "în cestiune", armele polemistului fiind argumentul, citatul exact, nicidecum reaua-credinţă... 

A fost "epurat în anul şcolar 87-88 ca "element imoral şi nociv", periclitând (de)formarea comunistă a tinerimii. Alte acuze în limba de lemn şi în cea de beton, a forurilor: "asocial şi neintegrat în colectiv".  În fapt, colectivul era alergic la stilul judecăţii Lukas Pitz, fără fisură, privind "potlogăremele" de la examene, "găinăremele" de la inspecţiile de grad, de unde şi numeroasele fricţiuni şi ficţiuni pe seama sa.  Frica de profesionalismul lui Luca i-a făcut pe mulţi să răsufle uşuraţi când "elementul" a fost rejectat.  Post şloviluţie,  corpul profesoral, în cap cu decanul Al. Andriescu, a fost nevoit să-şi ceară iertare, Luca Piţu cunoscând şi limba de cârpă a scuzelor domnilor colegi. În jocul de-a şoarecele şi pisica, nu câştigă numai pisica. Face parte însă din absurdul democraţiei să fie iarăşi coleg cu gradaţii din Cuza, dar şi cu progeniturile coloneilor care l-au percheziţionat /interogat/ anchetat, ba i-au dat şi formularele mari, ca să-l zvârle din ţară. Luca nu le-a completat...."

Nespăimit cum este, în cea mai urâtă toamnă a dictatorului, a "denigrat" regimul ceauşesc şi "realizările", dând interviuri riscate lui Gilles Schiller de la Liberation, lui Neculai Constantin Munteanu şi lui Dorin Tudoran. Neresignatul a ajuns în arest la domiciliu...A plătit amenzi la miliţie pentru contravenţie auto, el neavând nici maşină, nici doctrină îngurgitată...

(va urma) 

 

 ion lazu: Fotografii, Pe Dig, VI...