Scriitorul zilei: Nicolae Davidescu  http://ilazu.blogspot.ro/2012/11/scriitorul-ilei-nicolae-davidescu.html

Alţi scriitori din Calendar:
Constantin Stere, n. 1865
Ioan G. Sberea, m. 1836
Dumitru Almaş, n. 1908  http://www.ziarpiatraneamt.ro/dumitru-almas-om-de-cultura-al-judetului-neamt-%E2%80%93-102-ani-de-la-nastere/
Vasile Nicolescu, n. 1929
Mircea Muthu, n. 1944
Eugen Uricaru, n. 1946   http://www.romlit.ro/eugen_uricaru
Aron Cotruş, m. 1961   http://ilazu.blogspot.ro/2012/01/scriitorul-zilei-aron-cotrus-poezii.html

Poezia zilei: Adrian Alui Gheorghe

Ceremonia ceaiului

În timp ce în dreptul ferestrei

norul se înnegrea

ca o scăfârlie de înger

îngropată în albastrul veşnic,

tu puneai apa la fiert

ca să-mi pregăteşti ceaiul.

Apa scotea mici ţipete,

- aşa îmi imaginam facerea cerului:

                    din aburul adunat

                    de la atâtea piei asudate de privighetori

                    care cântau o missa solemnis

                    la nesfârşit,

                    silnic

                    sau care îngânau pur şi simplu neputinţa de a

                    fi pentru o noapte

                    om.

Nimănui nu-i este indiferentă clipa ce trece,

nici clipei însăşi care se vede

pe sine trecând.

Apa fierbea.

Norul se înnegrea şi mai tare.

Oamenii n-au bucurii multe. Trec livizi unul pe lîngă altul

Măcinaţi

de adevăruri finale. Ceaiul

curgea prin mine

prelingându-se

direct în cer.

Iubirea?

Că trebuia să fie şi iubirea

se prefăcuse

într-un spiriduş

care îşi rodea tacticos unghiile.

Norul din dreptul ferestrei explodase

ca un sân cu lapte negru. 

Păianjenul

Ai, evadaţii din moarte în viaţă

Se-agaţă unul de altul

Ca naufragiaţii care se prind de

Resturile corabiei spartă de stânci

Ei spun că se iubesc şi chiar

Îşi zâmbesc frumos în timp ce

Dau din mâini, spornic, să ajungă

Din urmă ţărmul care se lasă dus de val

E greu de suportat fericirea pământească

De asta când îngerul vine

Brusc ai revelaţia că în lumea de dincolo

Era o prezenţă destul de familiară

Şi ecoul iubirii care ne încălzeşte pântecele

Şi pune oasele în mişcare într-un ritm

Care nu are nimic de a face cu tropăitul

De avarie al sângelui în tâmple

E tot un rest de la facerea lumii. Că numai amintirile

Explică viaţa. Şi asta ca păianjenul

Care dacă nu secretă pânza ca să prindă

Timpul ce trece şi o ţine în sine

Firul se adună, îl înăbuşă... Şi

Moartea care nu secretă viaţa

Într-o zi va cădea sufocată în stradă

O va lua ambulanţa ca pe ultimul beţiv.     

Plăcerile simţurilor sunt rădăcinile anemice

Care mai caută pământul altei lumi.

Pentru asta treci dintr-o lume în alta trântind

Uşa de perete cu zgomot.     

Otrava

Cititorul stă la porţile dimineţii

   şi aşteaptă poeziile pe care,

      la lumina nopţii,

         poetul le scrie

            cu propriul sânge,

               cu sângele celorlalţi îndoit cu apă,

                   cu vin,

                       cu virtute.

E înduioşător, realitatea nu-i aşa cum pare,

Lumea nu-i ticăloşită de tot, încă mai are pentru cine

Să înflorească dimineaţa trandafirul de hârtie,

Încă mai are cui să-i întindă inima aburindă

Femeia născută pentru dragoste…

Dacă poezia ar fi pâine, vă daţi seama cum ar ieşi

Dimineaţa flămânzii pe stradă,

Cum ar smulge-o din mâinile poeţilor

Şi câinii ar trage de ea, foamea s-ar citi printre rânduri,

Mâinile hulpave ar sfâşia paginile pline de subînţelesuri,

În cancelariile lumii s-ar face planuri secrete de subordonat poezia

Căci o lume flămândă de poezie poate fi uşor manipulată, asta se ştie,

De asta nici un vers nu trebuie lăsat la voia întâmplării,

Continentele pot să se războiască pentru un distih, pentru o noapte

De inspiraţie a vreunui poet, patriile se ţin întregi după câtă disperare

Au flămânzii lor,

              în final lujerul cuvântului

                 se va legăna

                     în bătaia vântului,

                         rădăcinile se vor hrăni

                             din trupul de ţărână al victimelor…

Cititorul ar putea să creadă, de asemenea, că poetul trudeşte sub

Câmpiile somnului şi picură veninul în guşele viperelor,

Că otrava este micul câştig al nopţilor de veghe

Iar poezia este o sinucidere controlată.

               (Iar sinucigaşii,

               doamne,

               sinucigaşii sunt cei care

               zgârie cu unghiile lor aerul

               să găsească pentru toată lumea

               o cale de ieşire

               din această lume tare îngustă).

Da, fiecare cititor are poetul său.

Dar ce te faci când poetul e un beţiv

Care dă gata butoiul cu bere

Vreme de o poezie,

Se îmbată cu Dumnezeu în timp ce aranjează un mic trafic

Cu clipe eterne,

Cu ochii holbaţi de gradele de la vodkă se uită la tine şi se vede

Tot pe sine, imperial se ia de după umeri şi plonjează

În cea mai neagră drojdie:

      ziua în care îşi clătesc vieţile

      ca nişte cămăşi asudate

      toţi nefericiţii pământului

Sau, mai rău: e un fustangiu care se îndrăgosteşte

De femeile tuturor, le sminteşte, le încurajează să vadă

Stele acolo unde nu sunt decât scaieţi purtaţi de vânt,

Le adună, le posedă cu ferocitatea albinei în floare,

După care le îndrăceşte şi le asmute

        să se arunce goale în mare;

De asta copiii din flori îl cunosc cu toţii

Şi îi strigă: tată

Da, fiecare cititor are poetul său.

Dar dacă poetul e un grăsan

Care a vrut să adune tot pământul sub coajă,

Să-l ocrotească într-un fel încasând bobârnacele celor zvelţi,

Îşi alintă trupul cu: fratele meu, porcul,

Iar pe tine, cititorule, te pune pe drumuri greşite

Arătându-ţi ipotetica stea Canopus,

Trimiţându-te pînă acolo, tăindu-ţi apoi orice posibilitate

De a mai reveni între muritorii fericiţi 

Se pupă cu câinii prin parcuri - spun unii -,

Botul i s-a alungit ca al lupilor,

Şi-a inventat un pedigriu fabulos

Cu care vrea să treacă toate vămile pustiei din jur,

Dar, cititorule, ţine-te deoparte,

Poţi să iei turbarea

Iar de turbare nu scapi nici

Cu toată poezia lumii injectată

Sub piele

De asta zic:

          în pământul de sub unghii

          îngroapă-l

          - cât mai adânc -

          şi pune-i deasupra drept lespede

          un sughiţ

Da, fiecare cititor are poetul său. 

(Preluare de pe Internet.)


NOTĂ: Mâine, pe acest blog, o relatare cu fotografii de la lansarea Adrian Alui Gheorghe, romanul Urma.
Au prezentat: Daniel Cristea Enache, Ioan Groşan, Răzvan Voncu, a citit din roman actorul Vasile Murariu. Ni s-a confesat autorul.


Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 1994

Angela şi ea îmi reproşează că în articolul Iuliu Maniu, un martir nu l-am pus pe Const. Popovici în rînd cu ceilalţi patru. În rezumat, aceşti oameni, aşa-zişi colegi şi prieteni, au o bucurie sadică să mă contrazică. Subtextul fiind: oi fi tu scriitor etc., dar uite că ţi-o întoarcem noi!

Colega: Că ei nu-i place Eminescu de la Ateneu, că nu i-a plăcut Bacovia. A trecut o vară pe lîngă el, i se strîngea stomacul. Că ştie ce s-a scris de bine, dar ea nu acceptă. Dar poezia lui Bacovia? o întreb. Îi place, o ştie bine. Păi, zic, nu înţelegi nimic din spiritul ei dacă nu înţelegi acea sculptură. Probabil ar spune şi că nici Brîncuşi sau Mestrovici sau Moore nu-i plac, dar nu are curajul să înfrunte opinia generală. Pe oamenii ăştia i-au lăsat nervii, ei te atacă mereu. Ar fi o temă de proză.

Le prezint cazul unui ins premiat la ultimul concurs de proză; are în sertar opt romane nepublicate. A, zic ei, păi nu de ăsta e vorba, voi de la Uniune v-aţi lăudat că aveţi literatură de sertar. Dar ăsta ce e?, întreb.  Nu e tot scriitor? A scris opt romane  într-un an? El nu a mers pe la edituri, nu a vrut să-şi publice cărţile, crezi? Vrei să-ţi dau pe loc 10 nume de scriitori trecuţi de 40 de ani şi care nu au reuşit să publice absolut nimic înainte de decembrie?  Discuţii absurde, “încontrări”, numai ca să fie de altă părere decît mine. Astfel de oameni îl susţin cu dinţii pe ticălosul de Brucan, iar după ce află că e un impostor, tac mîlc, nu comentează; dar continuă să te contrazică, cu aceeaşi încăpăţînare în alte probleme, unde sunt la fel de intoxicaţi de ce strecoară agenţii KGB, de exemplu.

Mai ieri, Angela cugeta astfel: Cu cît timp pierzi tu pe la diverse manifestaţii, ai putea ocupa un post în vreun partid. Adică i se pare că aş face faţă. Mă uit crucit. Nimic din firea mea nu rimează cu partidele. Nu-i intră în cap că eu nu vreau să mă înregimentez. Că nu fac decît să-mi exercit dreptul la opinie, în stradă, în funcţie de evoluţia situaţiei concrete din ţară.

Diavolul nu poate crea, dar are ştiinţa imitaţiei. Cine începe o frază în adevăr şi o continuă în minciună, acela este Diavolul, îmi spun.

Copilăria. Tot timpul îl mînăm din spate pe Andrei: Grăbeşte-te, nu pierde timpul, dă-i viteză! Ce-ai făcut toată dimineaţa? Etc. La treabă! Pentru că noi înşine ne grăbim şi nu ne ajunge timpul unei zile ca să facem ce ne-am propus. Or, copilul nu are astfel de probleme, scadenţe... noi i le punem abuziv în spinare. Copilăria nu are treabă. Noi îl somăm: Treci la treabă!

Bat cu interes la Jurnal. Ce-ar fi ca tocmai acest jurnal, pe care l-am scris practic fără vreo premeditare, să fie cel mai bun lucru al meu? 

(din Lamentaţiile Uitucului)

Va urma 

Cărţile din bibliotecă: Ştefan Augustin Doinaş, Florin Mihăilescu, Alexandru Ecovoiu.

 ion lazu - Fotografii de pe Valea Jepilor-Buşteni...