Lansare Adrian Alui Gheorghe: Urma

Ieri spre seară, ne prezentăm la Librăria Bastilia, pentru lansarea romanului Urma, de Adrian Alui Gheorghe, apărut de curând la editura Cartea românească. Până să mă racordez la reţea, până să-mi pun în stare de funcţionare aparatura de filmare, se strânseseră deja câţiva scriitori, dintre care unii cunoscuţi mie (iar alţii rămaşi până la urmă necunoscuţi, cameramenului lipsindu-i timpul fizic pentru prezentări protoocolare, pentru ...socializare). Surpriza a fost apariţia poetului Tudor Cicu, venit tocmai de la Buzău, şi nu singur-singurel, ci împreună cu soţia şi fiul (care-i şi seamănă, şi despre care aflu că lucrează la televiziune). Oricum, chipurile alor săi îmi erau cunoscute din postările de pe blogul buzoianului, cu deosebire din relatările excursiilor în Grecia. Eu, cât de cât îngrijorat că lumina din sala de lansare nu e prea bună -, e vorba despre mansarda imobilului din Piaţa Romană colţ cu Caderea Bastiliei - devenit librărie şi unde am mai participat la lansări.
În sală, dintre scriitori, notez, dintre Doamne: Georgeta Dimisianu, Rodica Lăzărescu, Lidia Lazu, Cornelia Maria Savu, Doina Popa, Teodora Stanciu; apoi, dintre Hidalgos: Mircea Bârsilă, Liviu Ioan Stoiciu, Radu Cange, Ion Cristescu, Pavel Şuşară, Tudor Cicu, Constantin Cristian Bleotu, Constantin Ardeleanu etc, deci oameni de inimă, veniţi nu doar din Capitalie, ci şi din Buzău, Piteşti, Timişoara... scriitori, editori, actori, artişti plastici, fotoreporteri, inclusiv cei doi foarte cunoscuţi redactori de la Radio România Cultural - nota bene: veniţi la o lansare tocmai în seara când se sărbătorea a 85-a aniversare a Radiodifuziunii noastre.
Nu se putea ca aceste aspecte, în sine îmbucurătoare, privind "ieşirea din bârlog" a scriitorimii, cu o astfel de ocazie "care cum rar se întâmplă...", să nu atragă atenţia vorbitorilor, în primul rând a lui DCE, care a preluat din mers rolul de moderator al soarelei. Actorul Vasile Murariu, presat de obligaţiile speciale ale unei premiere la teatrul  Ion Creangă unde activează, a avut prioritate şi ne-a delectat cu citirea unui fragment consistent din roman, cel în care ni se povestesc împrejurările, în parte hazlii, fiind vorba de trupa Constantin Tănase, în parte tragice, în care un actor-circar-prestigitator este trimis în închisoare, la indicaţiile ocupantului militar sovietic, victimă a scheciurilor teribilului comediant Tănase, gen "De la Nistru pân la Don / Davai ceas, davai palton"... Trebuie să deducem că insul cu pricina este unul dintre cei care ne relatează scene cumplite din închisoarea de la Aiud. Or, spune DCE, noi facem parte din generaţia care şi-a trăit copilăria, adolescenţa şi prima tinereţe sub comunism, am simţit pe propria piele "binefacerile" epocii de aur... Sigur, nu am suferit detenţii politice, precum un Ion D. Sârbu, dar vremurile apăsătoare ne-au marcat felul de a fi. Constatăm însă că generaţia recentă, în necunoştinţă de cauză, se arată foarte exigentă cu noi, ne acuză că am suportat fără crâcnire tratamentul inuman al unui regim totalitar. Se impune deci să depunem mărturie.
Prozatorul Ioan Groşan a dat citire unui text ce va fi publicat în Viaţa românească; apreciază că noi avem o literatură carcerală consistentă, consideră drept capodopere ale genului cărţile mărtirisitoare ale unor Ion Ioanid, Teohar Mihadaş şi N. Steinhardt. AAG vine cu o ficţiune, care se referă la aceleaşi probleme ale vieţii de privaţiuni şi nedreptăţi şi crime politice într-un regim concentraţionar. În închisorile politice existau torţionari şi victime, două categorii ireconciliabile. În roman, starea apăsătoare din închisoare este aruncată în aer de apariţia, într-o dimineaţă de iarnă (să fi fost ziua de Crăciun?) a unor urme pe zăpadă, însă care în mod ciudat, inexplicabil veneau dinspre gardul de sârmă spre intrarea închisorii.  Cum s-ar putea explica o astfel de enigmă?! Venirea Mântuitorului în celulă?!? Rămâne să ne lămurim singuri, parcurgând cartea...Oricum, încă din prima frază, Ioan Groşan îl citase pe Radu Gyr, cu celebrul său poem despre venirea lui Christos în celulă...
Răzvan Voncu vede în acest roman o parabolă a regimului totalitar, ce s-a dovedit mai apăsat la noi ca în ţările vecine, un regim care a strivit oameni, destine, dar care s-a prăbuşit din propriile greşeli. Imaginaţia creatoare a autorului este dublată de un demers realistic, fiecare personaj imaginat se pliază pe posibile modele ale realului. O formulă mai rară în proza noastră, observă vorbitorul, care subliniază aspectul moral al demersului romanesc; R.V. face o trimitere la SorinTitel, cu a sa Lunga călătorie a prizonierului, unde autorul acredita ideea că în relaţia călău-victimă, graniţele se estompează, până la urmă şi călăul devine el însuşi o victimă a contextului inuman; or, AAG subliniază că, dimpotrivă, nu poate fi vorba despre un destin comun. Cartea este scrisă pe un ton grav, însă autorul găseşte cu cale să intercaleze câteva scene de mare umor, chiar într-un context sinistru. Să nu uităm, cum s-a spus, conchide vorbitorul. Dacă uităm, nu merităm.
Revenind, DCE remarcă faptul mai rar că autorul de astăzi, plasat prin volumele sale de poezii din ultimele 3-4 decenii în plutonul fruntaş al generaţiei sale optzeciste, "într-o poziţie chiar dominantă", cu acest roman scris parcă dintr-o răsuflare - şi care tot dintr-o răsuflare se citeşte -, face dovada unei generozităţi mai rar întâlnite printre confraţi: AAG este mereu implicat în viaţa literară şi culturală, este unul dintre animatorii ei redutabili, înfiinţează reviste, conduce cenacluri, se înfruntă cu politicul şi birocraţia, participă la prezentarea scriitorilor în trecere prin Piatra Neamţ, etc etc.
Venindu-i rândul să ni se confeseze, autorul mărturiseşte că a avut o perioadă dură în tinereţea sa, când a lucrat într-o mină de cărbuni din Valea Jiului, la Petrila, totuşi fără să fi avut ocazia de a-l cunoaşte pe I.D. Sârbu. În alte împrejurări a purtat lungi convorbiri cu foşti deţinuţi politici, l-a cunoscut îndeaproape pe Grigore Caraza, unul dintre sacrificaţii regimului concentraţionar, care îşi povestea avatarurile din detenţie; l-a convins să-şi scrie memoriile din închisoare. Într-o etapă ulterioară, l-a întrebat cum este posibil ca în acele împrejurări sinistre să nu fi existat măcar câteva momente de destindere între deţinuţi, clipe de haz, de relaxare spirituală, absolut necesare igienei mentale. În ultimă instanţă s-a decis să scrie el însuşi un roman de ficţiune, oarecum în replică la abordarea lui Grigore Caraza. Mai departe, scrie-n carte...
Aplauze, autografe, o cupă de vin alb, sec, inducând vigilenţa. Nu ne rămâne decât să trecem la lectura propriu-zisă - să luăm deci urma Urmei..., a personajelor sale Gurii, Cocoţoi, Mustea, Geangu, Şoavă...
(Aţi înţeles: subsemnatul a început deja lectura Urmei...)


Scriitorul zilei: Gheorghe Şincai   http://ilazu.blogspot.ro/2012/11/scriitorul-zilei-gheorghe-sincai-poetia.html
Alţi scriitori din Calendar:
Anton Pann, m. 1854
Iulia Hasdeu, n. 1869
Cincinat Pavelescu, n.1872
Laurenţiu Fulga, n. 1916   http://ilazu.blogspot.ro/2011/11/ion-lazu-o-excursie-in-buila.html

Poezia zilei: Ion Lazu

***

Din pîinea furată unchiului meu,

Ofiţer închis pentru înaltă trădare

Au crescut copiii gardianului din vecini

Colegi de şcoală cu mine şi cu fraţii mei -

Posibila mea iubită, flirtul fratelui mai mic.

Gardianul a murit demult

Unchiul fost deţinut politic, la 82 de ani, amnezic.

Posibila mea iubită s-a sinucis

Flirtul fratelui meu a fugit peste graniţă -

Am rămas eu, trecut de şaizeci

Să scriu despre toate astea.

1994

   
Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 1994

1 dec. 94. Veneticii: Cu gîndul la Mama, îmi dau seama că pentru a reda cît mai adecvat lumea unei femei, ar trebui să o descriu în timp ce spală rufe şi se gîndeşte pe rînd la cei din familie, la problemele lor. Spălatul rufelor e un prilej foarte potrivit şi un ritm al muncii care se pliază foarte bine pe cel al gîndirii şi al rememorării: fragmentarism, reluări, adăugiri…

5 dec. 94. Azi  la Tribunalul mare, unde s-a rejudecat Procesul ziariştilor. Supravieţuitor Pan M. Vizirescu. Se amînă pentru 6 mai următor. La ieşire, P.V. dă interviuri la 4-5 ziarişti, inclusiv red. şef de la Gîndirea-Sibiu, tinerel, cu ochelari: Sămîrghiţan.(Nu cumva fiul preotului care l-a găzduit/ascuns pe Crainic, în 47, păstrându-i manuscrisele, participând apoi, în 72 la înmormântarea corifeului?). Este şi Ernest Verzea de faţă, şi Dan Cosmulescu cu soţia şi fiica doctoriţă de la Slatina, rudele care l-au adus pe Vizirescu cu maşina. Venise şi Lucia Negoiţă cu un operator TV, dar din uşă, aflînd că s-a amînat, au făcut stînga-mprejur. Pan I. se oferă să colaboreze la Gîndirea, ca redactor pentru Bucureşti. Grăbindu-mă să revin la slujbă, îi las pe scări. Bătrînul pierit, dar vorbind s-a mai însufleţit. Mă căuta mereu din priviri. Voia să mă ştie în preajma lui.

Ieri cu ai mei la Ateneu, pentru spectacolul Colinde. A., pentru prima oară la Ateneu, priveşte cu interes metopele şi superbul tavan boltit. Mă văd cu Nelu Ciocoiu, aflat pe rîndul din fa’a mea; îmi spune că are un fiu de 17 ani şi jumătate, balerin, deja racolat în SUA. Recunoaşte că nu a citit nimic de mine, întreabă dacă am publicat sub pseudonim. Nu, zic, descurajat, căci îi mai spusesem asta. La plecare îl aşteptăm în hol pe Vasile Speranţă, acesta se uită prin hol şi exclamă: „Amelia n-a venit, e nebună de gelozie, crede că am amante pe-aici! Trebuie să-i dau telefon, ca să ştiu dacă mă duc la ea sau la mine acasă....” Îi explic apoi Lidiei că sunt împreună de vreo 25 de ani. Lidia: Chiar nebună! Şi tot ea: V. S. are voce foarte frumoasă. Cred şi eu, zic, nu degeaba a avut contracte în Germania şi Italia. 

(din Lamentaţiile Uitucului, în manuscris)

Va urma

Cărţile din bibliotecă

ion lazu - Fotoreportaj de la lansare: AAG - Urma 

Protagoniştii: Daniel Cristea Enache, Vasile Murariu, Răzvan Voncu, AAG, Ioan Groşan

Familia Tudor Cicu în acţiune

Optzecişti: Mircea Bârsilă, Lidia Lazu, LIS, Radu Cange...

...Cornelia Maria Savu, Ioan Cristescu, Pavel Şuşară, Mircea Bârsilă

Georgeta Dimisianu, Teodora Stanciu...

Mircea Bîrsilă, LIS, Radu Cange, Doina Popa, Rodica Lăzărescu...

O excepţie de la regulă: fotoreporterul fotografiat?!

Rememorări, mărturisiri...

La rând la autografe...

Iată şi autograful pentru Alde Lazu: