joi, 31 octombrie 2013

Scriitorul zilei: Eugen Lovinescu http://ilazu.blogspot.ro/2012/07/scriitorul-zilei-eugen-lovinescu-poezia.html
Alţi scriitori din Calendar:
Onisifor Ghibu, m. 1972  http://ilazu.blogspot.ro/2012/05/scriitorul-zilei-onisifor-ghibu-poezii.html

Petre Dulfu, m. 1953

Poezia zilei: Ion Lazu 


Clorofilă         

S-au luminat şi frunzele la faţă
Trecând de verdele adânc, din vară
Spre o culoare transparent-solară –
Sau va fi Spaima ce le-a prins în braţe?

În seve,-n fibre şi în clorofilă
E-o-nseninare care se răsfaţă
Şi o paloare-n arbori se agaţă
Şi-o resemnare. Şi o dulce milă.

În păsări e-o nelinişte febrilă
Şi o vibrare - şi un dor de ducă
Pe toate dintr-o dată le apucă
Şi orice rezistenţă-i inutilă...

S-au luminat şi frunzele la faţă –
E-o galbenă lingoare, ca de gheaţă.
31 august 2011.


Combustibil               

Ce bine e să scrii pe cartonaşe!
Nu ştiu altă metodă mai comodă:
Scoţi pixul, cartonaşul, scrii o odă –
Ţi-ai potolit pornirea nărăvaşă

De a fixa în slove chiar Ideea –
Care-n curând va genera o modă,
În lumea gângavă, miriapodă
Unde Tu singur declanşezi scânteia...

(Cu cartonaşele nu-i vreo problemă:
Le tai cu foarfeca, în jeb să-ncapă.
Scoţi pixul...- cred că eşti deja în temă –
Şi nici o inspiraţie nu-ţi scapă!)

Iar de s-or dovedi... maculatură,
Ce bune-s iarna, la făcut căldură...
30 august 2011.


Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 1994  
 Bat în continuare la maşină Jurnal, anul 1980, deşi nu mi-e clar ce voi face cu dactilogramele. Nici vorbă să le tipăresc şi atunci le bat totuşi ca să-mi trec timpul şi să fac oarecare ordine în vrafurile de carnete greu de stăpînit. Şi mai e mica surpriză de a da peste unele exprimări ce nu sunt chiar rele. Şi apar nişte “poezii de care uitasem”, cum ar zice Lidia, peste care mi-au mai trecut privirile fără a le acorda atenţie. Cînd caut ceva anume în carnete, celealte aspecte peste care nimeresc, foiletând, îmi scapă. Aici în jurnal coexistă postmodernism şi alte cele. Şi asta pentru că orice trăire îşi caută haina potrivită, orice impuls calea sa de acces spre cuvânt.
Îmi reamintii cum m-am revăzut cu Şt. Niţu, fostul şef, după revoluţie, cu cîtă fervoare mă zguduia, de plăcere că ne revedem. Pe faţă i se citea un sincer: Sunt altfel decît mă arătam subalternilor! Şi l-am înţeles. Cum să-i fi zis: Sictir, comunistule! Sigur, mă mîhneşte un asemenea caz, dar nu i-aş arunca în faţă dispreţul meu. M-a luxat cînd să plec în străinătate. Explic aşa: Nu le pot pretinde altora să fie la fel de exigenţi ca mine. Colega A. zice: N-aş fi rezistat să nu-i arunc în faţă scîrba mea şi să văd că-i e ruşine! Nu înţelege că eu nu am nevoie de scuzele, nici de ruşinea şi de remuşcările lui, ci el are nevoie de toate astea.
7 dec. 94. Duc la şcoala lui A. o mică colecţie de pietre.
9 dec. 94. De dimineaţă, ceartă cu Sandu şi Gicu, de data asta se iau după concluziile studiului celor de la GDS, care conchid că Basarabia şi Bucovina sunt pierdute; le atrag atenţia că de fapt e vorba de trei inşi ultrazeloşi care vor să arate că au înţeles normele europene şi ştiu bine să le aplice. Cînd nici cei de la Bruxelles nu le aplică decît aproximativ. Alde S. şi G. par să exulte de cîte ori cineva susţine contrariul a ce spun eu; simt bine că aceştia doi, dar câţi alţii n-or mai fi, ar consimţi la cedarea Basarabiei şi Bucovinei numai ca eu să nu am dreptate sau cîştig de cauză. Minţi aberante. Dar nu e doar asta, cred. Există jubilaţia sadică a celui ce vede sinceritatea terfelită, băgată cu capul la fund...
(din Lamentaţiile Uitucului)
Va urma


 
Cărţile din bibliotecă: Shakespeare, Mircea Ciobanu, Dan Doman.




























ion lazu - Fotografii din excursie...La Buşteni, pe valea Jepilor...














3 comentarii:

  1. Frumoasă povestea de acum vreo 2 decenii, cu CePeCa a bibliotecomanilor, cu veveriţa aulică, cu urşii de la tomberoane şi cu buchetul de flori dat oportun unei tinere inimoase. Poveeştile sensibile răsar când nu te gândeşti, mâine sau peste decenii; iar seminţele din piramide încolţesc după milenii, nici o mirare. Căci mirare este lumea însăşi, prin care ne spulberă norocul Vieţii...
    Nouă ni se spune iar şi iar o întâmplare similară, cu doi urşi aflaţi după curba drumului spre Cota 1400: o altă dacie a oprit să-i prevină pe prietenii noştri că imediat dincolo de curbă sunt doi-urşi-doi, zdrahoni înspăimântători. De-o vreme facem descinderi la Munte cu o pereche de excursionişti pe care i-am alipit pe traseu, în modul cel mai natural, fără fasoane. Primim un telefon, ne vedem a doua zi dimineaţa la Gară şi pornim spre Predeal, fie că ne dăm jos acolo sau ne oprim la Buşteni, unde lor le place mai tare. De Sinaia se feresc, din motivul deja spus. Fac ochii foarte mari când le povestim excapadele noastre la Poiana Stânei Regale, traseu de 3-4 ore numai şi numai prin pădure, unde nu întâlneşti neam de om. Doar undeva, o căsuţă procăjită, de unde dau năvală zeci de câini fioroşi. Preveniţi de la mare distanţă, noi facem tapaj, iese o femeie care iute îi potoleşte, cât să ne continuăm drumul, cu un ocol larg, strategic. Totuşi, cîndva, ne-am intersectat cu un pădurar care ne-a spus povestea femeii: acum mulţi ani a fost părăsită de soţul ei, muncitor forestier dinspre Moldova, dus la muncă, nemaiîntors vreodată. Biata femeie a rămas acolo, în adâncul pădurii, unde îşi creşte cei doi copilaşi. Uneori pleacă la vale, la abatorul din Sinaia şi vine în spinare cu un sac de oase, din care alege de o ciorbă, iar restul aruncă la câini, straja ei permanentă; care noaptea se înţeleg de minune cu urşii, mâncând delaolaltă la oase... Dar să o vezi la chip, pe femeia aceea sălbăticită, slabă ca o arătare, pe cei doi copilandri... Acum pe loc îmi e dificil să spun de ce am sistat excapadele la Poiana Stânii, unde făceam trasee inegalabile, fabuloase, unde eu "vânam" fotografii pe sprânceană, iar Lidia se lansa în Cântările ei în aer liber. Ne-au speriat poveştile cu urşi flămânzi?, ... sau poate ne-a secat la suflet povestea familiei sălbăticite...
    Lazu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aşa-i a oamenilor nenorociţi viaţă, fără de noroc şi ajutor numai de la ei şi Natură...
      În timp ce loazele din învăţămînt, după ce au distrus şcolile săteşti, acum vor să bage tableta-manual de la anul. Cei care n-au cu ce, vor veni la ore cu "tăbliţa" străbunicilor... Şi eu am apucat-o, pusă la loc de cinste pe grinda centrală a odăii. S-o fi-ngropat o dată cu vetrele de altă dată.

      Mulţămesc pentru aprecieri, ce mă copleşesc, ştiind de la cine vin!
      C.

      PS nu mi-ai spus dacă mergi la Urma lui AAG, la Lib. Bastilia, ori vrei să mă surprinzi...

      Centrul cultural JL Calderon e fostul CCF de pe fosta Dacia, sau aiurez eu?

      Ștergere
  2. Desigur, vreau să vin la Urma lui AAG, însă cu ăst program draconic nu pot şti sigur decât în ultimul minut...
    Centrul Calderon e pe str. JLCalderon, fostă îmi pare Al Sahia. Cercetaţi Harta Buc. Oricum, de la altarul bis. Batiştei tot la stânga, cam a 5 casă. Vis-a-vis de imobilul Al. Kiriţescu, cu placă m.
    Lazu

    RăspundețiȘtergere