CITIŢI despre cel mai mare jaf din istorie:
https://mail.google.com/mail/u/0/?shva=1#inbox/142414a2c2d1165d
Scriitorul zilei: Ovidiu Genaru http://ilazu.blogspot.ro/2012/11/scriitorul-zilei-ovidiu-genaru-poezia.html
Alţi scriitori din Calendar:
Ion Clopoţel, n. 1892
Al. Odobescu, m. 1895
Şt. Cazimir, n. 1932
Dan Cristea, n. 1942
G. Ţărnea, n. 1945
Poezia zilei: Victoria Milescu
Clar de înger
Îngerul mă atenţionează:
ai uitat să închizi gazul, apa, lumina
ai uitat să încui uşa
intră luna, cârtiţele
ai uitat să te închei la haină
afară-i furtună
inima ta uşoară
o ia vântul
sau cine-i mai iute de mână
ai uitat să închei cuviincios viaţa
unde alergi
crezi că e politicos faţă de ea
să pleci aşa
fără un cuvânt, fără un rând scris de mână
cu primul tren întâlnit în gară
prăfuit, zdrenţăros, fără locomotivă
fără o şină bine lustruită, strălucitoare
pe care să-ţi odihneşti capul
doldora de creveţi
crezi că scapi aşa uşor
din ghearele unei vieţi.
(din volumul Existenţele fastuoase, ed. Semne, 2013)
Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 1995
4 ian. 95. Lumea nu e nici pe departe
conştientă în ce măsură este datoare scriitorilor, ca oameni de direcţie. E de
ajuns să ne întrebăm ce ar fi doctrina creştină fără aportul celor patru
extraordinari scriitori – evangheliştii – ce restrîns ar fi fost impactul
creştinismului fără forţa de penetraţie a stilului lor.
Angela:
Băiatul tău a ieşit aşa de reuşit pentru că voi aţi vorbit mult cu el în primii
patru ani; pe când ea a calculat totul: luna, zodia, să fie fată, să aibă numai
un copil. Acum nu pare deloc mulţumită de rezultatul acestor premeditări.
Meschinărie, egoism, inversul generozităţii…
8 ian. 95. Ziua de nume, la prînz,
acasă, cu invitaţii de suflet: Const. Popovici şi Augustina; îmi dăruiesc un
tablou de-al lui, Cucuveaua; vin deasemenea
poetul Pan Izverna şi bunul coleg Nae Ştefănescu, care îmi aduce două desene
de-ale lui. În discuţii străluceşte Pan Izverna, cu nemaipomenita-i cuprindere
intelectuală. Nae ne spune o poveste cu o mînăstire de patru maici, prăbuşită
în ‘89 şi, cînd merge acolo cu lucrările în mai 90, găseşte aleile betonate,
totul reconstruit şi călugări tineri-zdrahoni, zice-se de la Cîmpia Turzii, dar
pe care îi bănuieşte a fi foşti terorişti reciclaţi. A dormit o dată în mănăpstire
şi a auzit de la ei blasfemii. Nu aveau idee de viaţa monahală, deci… Îi spun lui
P.I. că nu-mi place Jurnalul lui
Noica şi exclamă: Pierdere de vreme!
Eugen
S., la televizor, schimonosit de ură, cu buzele tremurînd, vorbeşte de
“sfidarea pe care o aruncă unora în cunoştinţă de cauză”.
9 ian. 95. Îmi dă telefon N. Ţone, vrea
un nou reportaj din munţi. Şi să plecăm sîmbătă-duminecă la Rm. Vîlcea pentru
un simpozion cu Megalitele.
Noaptea,
un vis lung cu Nichita, căruia îi spuneam că noi îl iubim şi el, cu o eschivă
tipică, îmi dă de înţeles că ar fi ceva şi asta, dar nu foarte important; un
vis care se structura precum un text şi-mi sugera că s-ar putea transforma
într-un poem.
Apoi,
ca într-o piaţă cu tarabe, a apărut Petrică Lungu, în costumul cenuşiu, palid
la faţă şi cu mirare m-a întrebat: Ce mai faci, Lăzucă? Cu un gest al mîinilor
de parcă ar fi vrut să mă cuprindă în îmbrăţişare, sau doar să-mi strîngă mîna.
Dar în acea clipă, de pe partea lui a apărut acelaşi Nichita. Care cu salutul
lui i-a distras pe moment atenţia lui P. Şi-au dat mîna, schimbînd cuvinte de
salut şi eu, profitînd de situaţie, am făcut cu grăbire paşi spre a mă
îndepărta pe după şirul de tarabe al pieţii (Matache?), ştiind şi în vis că nu
e bine să dai mîna şi să intri în vorbă cu cei care au murit.
Aflu
că Olguţa Ionescu a lăsat vorbă să nu vină nimeni şi să fie incinerată. Reiese
că avea un cancer la creier şi că s-a otrăvit, spre a evita agonia şi chinul
celor din jur. Soţul nu răspunde la telefon. Îngrozit de acest final crâncen.
Cancerul, otrăvirea, crematoriul. O fiinţă profund religioasă. Probabil a vrut
să ardă Răul din ea, pe Diavolul!
Va urma
Cărţile din bibliotecă: Victoria Milescu.
ion lazu - Fotografii de toamnă...
Valentina Bărbieru a scris din Londra:
RăspundețiȘtergereDraga domnule Ionu,
Multumesc frumos pentru acest articol din revista Acolada.
Relatat in cateva fragmente pe blogul dumneavoastra, interviul ce v-a fost luat este suficient de cuprinzator si sincer ca si viata toata, pentru ca o descrie in totalitatea ei, fara nici un fel de ocolis. E ca si cum ati fi asteptat atat de mult, dar cu mare folos, sa impartasiti cea mai bogata, profunda si mai fragila parte a existentei dumneavoastra, cea de scriitor, desi intricat legata de cea de geolog, toate insa vazute prin prisma omului Ion Lazu, cel nedespartit de familia lui, de prietenii de breasla si de grijile vietii.
O marturisire atat de simpla si frumoasa nu mi-a mai fost dat sa citesc de mult. Faptul ca ati ales geologia a fost de fapt un mare punct de sprijin pentru activitatea literara. Dragostea de literatura, de frumosul din arta v-a impins sa va apropiati atat de mult de natura devenind geolog.
Apoi toate frecuşurile regimului comunist pe perioda pe care o petreceaţi in Bucuresti, la birou, ţinut departe de familie, chiar si in zilele libere.
Este mentionata si cartea care va este cea mai draga si care a primit si cele mai bune aprecieri, "Veneticii", tocmai pentru ca, asa cum ati precizat, este autobiografica, descrie un inceput dureros de destin.
In aceeaşi nota, vine si descrierea eforturilor uriaşe pe care le-ati intreprins pentru montarea placilor memoriale ale confratilor in literatura, iar apoi publicarea "Odiseii placilor memoriale".
Prezentul va caracterizeaza prin aceeasi abnegatie, efort propriu indarjit si necontenit pentru incetarea proiectului mult nefolositor, pagabitor pentru natia romana, cel de la Roşia Montana.
Faptul ca ati asteptat atat de mult sa va fie publicate cartile, scenariile de film si cu toate acestea nu ati purtat pica celor ce v-au ingradit si lasat deoparte, dovedeste totusi un caracter menit sa se intareasca prin orice obstacol si pregatit sa-si astepte linistit incununarea eforturilor. Multe din cele pe care le-ati intreprins au fost putin cate putin recompensate si viitorul cred ca va aduce si mai multa multumire. Cel putin, prin acest interviu le-ati putut relata pe toate, si pe cele bune si pe cele rele si i-ati lasat pe cititori sa traga o linie la toate.
Eu cred, cel putin, ca v-ati implinit in tot ce ati perseverat si ati crezut.
Va doresc numai bine, Valentina
Doamna Valentina Bărbieru a exprimat şi gândurile mele la citirea acestui interviu! Să-mi îngăduie, aşadar, să mă alătur cu drag domniei-sale!
RăspundețiȘtergereFelicitări Doamnei Lucia Negoiţă pentru inteligenţa şi sensibilitatea cu care a ştiut să se apropie, prin întrebările sale, de Omul şi de Scriitorul Ion Lazu!
Jurnalul - mereu interesant, poeziile citate - precum cea de azi - frumoase! Florile - vrăjitorese! Iar fotografii cu monumente şi clădiri (dintre care unele ar putea rămâne simple amintiri, în BARBARIA devastărilor şi demolărilor întreţinută cu bună ştiinţă de edilii oraşelor) cred că într-o ţară NORMALĂ ar fi disputate de editori, de organizaţii guvernamentale, de ministere, pentru albume luxoase dar şi pentru ediţii în tiraje de masă; ne-ar oferi şi nouă şi străinătăţii imaginea adevăratei Românii, care încă respiră, încă speră (Dum spiro, spero)...
Cu stimă,
Sânziana Batişte
Dragă Valentina, mă bucur că ţi-a făcut bună impresie interviul luat mie de poeta Lucia Negoiţă. A fost realizatoare de emisiuni culturale la TVR, apoi la Radio Cultural, deci nicio mirare că a ştiut cum să mă încolţească din toate părţile cu întrebări incitante. Ne cunoaştem de ani mulţi şi a participat la recitalurile Lidiei, încă prin anii 94-95, dar de fapt nu a lipsit niciodată, spre bucuria Lidiei. Am căutat să fiu scurt şi sintetic, căci aveam limitare drastică de spaţiu, impusă de revista Acolada. Iar mai pe larg am vorbit despre aventura mea în lumea literelor în volumul de confesiuni în dialog epistolar cu poetul prieten Ion Murgeanu: Himera literaturii (pe vremea terorii şi după aceea), 385 pagini, apărut în 2007 la editura Curtea Veche. Nu-mi dau seama dacă ştii de această carte au ba. Nu mai am exemplare, dar facem cumva, când vii pe-acasă, ţi-o împrumut dacă esti curioasă. Nu-mi dau seama dacă poţi să obţii fragmente din ea de pe Google. Oricum mulţumiri pentru comprehensivele comentarii, pe care observ că le apreciază şi poeta Sânziana Batişte. Cu caldă simpatie, Ion Lazu
RăspundețiȘtergereDomnule Ionu,
ȘtergereSi eu ma bucur ca v-au facut placere gandurile mele referitoare la acest interviu pe care l-ati acordat doamnei Luciei Negoita.
M-a surprins si pe mine foarte placut modul cum a abordat toate intrebarile si flexibilitatea lor. O felicit pentru prestatia dumneaei.
De cartea 'Himera literaturii' am foarte mare cunostinta. Am citit-o integral, chiar dumneavoastra imprumutandu-mi-o. De acolo stiu amanunte mult mai variate decat a putut sa dezvaluie acest interviu.
Cu drag am observat ca doamna Sanziana Batiste a impartasit aceleasi opinii ca si mine. Posibil sa avem sensibilitati apropiate.
Mult bine, Valentina Barbieru
Stimată poetă Sânziana Batişte, mulţumesc mult pentru frumoasele cuvinte de apreciere a interviului recent publicat în Acolada. L-am postat şi pe-al meu blog pentru că nu ne putem baza pe difuzarea în ţară a acestor reviste literare, oricât de merituoase, fie ele centrale sau de prin provincie. Or, pe blogul meu sunt zilnic peste 150 de vizitatori.
RăspundețiȘtergereŞi DA, sunt pasionat de arta fotografică, deşi niciodată nu am avut aparate performante, ba dimpotrivă . Ce să mai vorbim de anii 60.70, când foloseam un Smena ca vai de lume, iar filmele color erau o raritate... Aproape nu-mi vine să cred prin ce-am trecut. Acele tehnici au ieşit definitiv din uz...Acum, ce-i drept, ar fi de făcut fotografii excelente - şi mai tot omul fotografiază, în neştire, existând imensă capacitate de stocare şi prelucrare. Nici de data asta, vai! nu am un aparat performant, ci unul cadorisit, care deformează marginile... Nu-i nimic, ne facem cheful... Cât despre posibilitatea de a scoate albume de artă fotografică, nicio şansă! Dezinteres generalizat...
Manuscrisul Odiseea plăcilor... a zăcut vreme de 4 ani la MNLR, după care BMB s-a oferit să-mi scoată cartea. Ea a ajuns în bibliotecile municipiului nostru, însă nicidecum în vreo librărie din Buc. sau din ţară. Aşa stau lucrurile pe la noi (..."sunt codri mari de brazi / şi câmpuri de mătase"...) Se poate şi mai rău. Mi s-a spus că în Franţa, ca să-ţi apară un text în revistele literare trebuie să plătească autorul... De asta ce să mai zici?
Noi să fim sănătoşi, când celelalte lucruri ne scapă de sub control...
O toamnă frumoasă vă doresc, acolo, sub pulpana Apusenilor...
Devotat, Ion Lazu