Scriitorul zilei: Ion Brad, n. 1929
Poezia zilei, Ion Brad.
Amiaza mediterană
De-atâta lumină
Toţi am ajuns transparenţi.
Ziua e-o simplă radiografie
Cu umbre fierbinţi.
Numai coloanele negre ale chiparoşilor
Veşnic prezeni
Mai măsoară distanţa pustie
Dintre noi şi părinţi.
În lumină căutăm cuvintele lor,
Ochii lor, mâinile lor,
Ca pescarii stele de mare,
Vietăţi fantomatice, de duhuri altoi.
Adâncul de sus, amăgitor,
Are gust de iod şi de sare,
De sărutul cu care suntem datori
Părinţilor ce-au evadat din noi
În mările-acestea solare.
Dispar litere, cuvinte dispar,
Fraze, uimiri, înţelesuri
Refăcute de tine, suav anticar,
Cu ele din nou să mă-mpresuri.
Praf mult port pe frunte - sahară s-o treci
Stârnind beduinii, cămilele,
În suflet s-auzi cântând biblioteci
Şi piramide ce-ţi tăinuie zilele...
Stau piatră de hotar cu scrisul șters
Între surâsul tău și univers.
Cine mi-a spus că ești și tu statuie?
Aud prin vine sângele cum suie
În brațele din care m-alungai
Ca să mă cauți călărind pe cai
De foc, de ghiață - albele năluci
Pe care încă știi să mă mai duci...
Cad... Mă ridic... Încremenesc... Aștept...
Urlu și râd... Parcă mă ții la piept...
Ți-e frică ție? Ori mi-e frică mie
De atâta uragan în armonie?
Ion Lazu:
Blaj, Câmpia Libertăţii, 1991
ion lazu, fotografii ateniene, XI...
Primul fiu dintr-o foarte numeroasă familie de ţărani români de pe valea Târnavei, Pănade - la 7 km de Blaj, - care se întâmplă să fi fost şi locul natal al lui Timotei Cipariu -, a făcut şcoala primară în satul natal, liceul Vasile cel Mare din Blaj, 1940-1948, filologia de la universitatea din Cluj, 1948-1952, când a debutat editorial, după un debut poetic în revista Cîntec tineresc, 1947. S-a raliat realismului socialist,- remarcat ca atare de Călinescu, care subliniază şi talentul dar şi aservirea ideologică -, dar scrisul său se purifică în curând, orientîndu-se spre temele autohtonismului, al arhetipalului, în versuri atent cizelate, clasiciste, simple, lapidare, pe cât de inspirate, în urma modelului cotruşian. A cîntat viaţa tradiţională a satului, ambianţa blîjeană a copilăriei, mama ca figură tutelară a familiei, natura, trecerea inexorabilă a timpului, amintirea, valorile de temelie ale românismului. A colaborat şi a fost redactor la principalele reviste literare ale vremii: Almanahul literar, Contemporanul, Gazeta literară, România literară, Flacăra, Scânteia tineretului, Steaua, Viaţa românească. A avut o carieră eclatantă: şef filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor, 1953-1955, secretar al Uniunii Scriitorilor, 1962-1965, şef secţie Cultură şi Artă în Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, 1966-1968, vicepreşedinte al acestui for ceauşist, 1968-1973, după care a fost trimis ambasador la Atena, 1973-1982, nouă ani pe care îi foloseşte în mod salutar pentru relaţii culturale cu cei mai valoroşi scriitori elini, din care a şi tradus pe larg: Ioana Tsatsos, Tossizza, Dimos Rendis, Odiseas Elytis, a editat antologii de poezie contemporană elină. Din 1984 pînă în 1990 director al teatrului Nottara. Din 1990 director al unei edituri Demiurg pe care a fondat-o.
Poet, romancier, eseist, dramaturg, traducător, a purtat o vastă corespondenţă cu scriitori ai vremii, material din care se nutresc câteva volume de memorialistică, interesante pentru cei ce vor studia atmosfera ideologică şi spirituală din anii regimului ceauşist. A scris despre figurile luminoase ale Şcolii ardelene, despre spiritul Blajului, despre frustrările credincioşilor "uniţi" greco-catolici, urgisiţi sub regimul comunist, nici acum repuşi cum se cuvine în drepturile lor istorice. Aflat din prima tinereţe, prin liberă opţiune, în "fruntea bucatelor" pentru breasla scriitoricească, poetul Ion Brad este cazul rarisim al celui care, rămânând omenos în toat ce a ăntreprins, nu a făcut cu dinadins vreun rău şi de accea nimeni nu a avut motive să-i întoarcă spatele după 1990. A fost un om sub vremi, dar a rămas un om. Şi un poet ce merită atenţia cititorului onest. Căci e nevoie şi de onestitatea celui ce ser împărtăşeşte de la lumina cuvântului.
Opera literară: Cincisutistul, 1952; Cu sufletul deschis,1954; Tânărul mecanic, 1954; Balada împuşcaţilor, 1955; Cântecele pământului natal, 1956; Orele cântatului cu copiii satului, 1956; Cu timpul meu, 1958; Să citim cu voce tare, 1960; Mă uit în ochii copiilor, 1962; Descoperirea familiei, 1964; În luna mai, , 1964; Fântâni şi stele, 1965; Cele patru anotimpuri, 1966; Ecce tempus, 1968; Orga de mesteceni, 1970; Poeme, prefaţă de Ov. S. Crohmălniceanu, 1970; Emil Isac, un tribun al ideilor noi, 1972; Zăpezile de acasă, 1972; Noapte cu privighetori, ediţie bilingvă, traducere de Marcel Pop-Corniş, 1973; Templul din afară - The Outlying Temple, ediţie bilingvă, traducere de Marcel Pop-Corniş, 1975; Ultimul drum, 1975; La zei acasă sau O călătorie lirică prin Elada, 1976; Transilvane cetăţi fără somn, 1977; Raiul răspopiţilor, 1978; Ora întrebărilor, prefaţă de Aurel Martin, 1979; Războiul cunoaşterii, cu ilustraţii de C. Piliuţă, 1979; Muntele catârilor, 1980; Cartea zodiilor, 1982; Leagănul mării, 1983; Audienţă la consul. Nu pot să dorm, 1984; Întâlnire periculoasă, 1985; Romanul de familie, I-II, 1986; Oracole, 1987; Proces în recurs, 1988; Rădăcinile cerului, prefaţă de Irina Petraş, 1989; Vase de Tanagra, 1993; Icoana nevăzută, 1996; Muntele, 1996; O carte pentru toţi românii. Catolicism şi ortodoxie, 1997; Monologuri paralele (în colaborare cu Monica Anton), 1999; Al doilea suflet, 2000; Ambasador la Atena. Memorii şi biografii diplomatice, 2001; Avatarurile diplomaţiei, 2002; Mamei, dincolo, 2002; Dialog epistolar (în colaborare cu Mircea Zaciu), ediţie îngrijită de Maria Cordoneanu, 2003. Poezia zilei, Ion Brad.
Amiaza mediterană
De-atâta lumină
Toţi am ajuns transparenţi.
Ziua e-o simplă radiografie
Cu umbre fierbinţi.
Numai coloanele negre ale chiparoşilor
Veşnic prezeni
Mai măsoară distanţa pustie
Dintre noi şi părinţi.
În lumină căutăm cuvintele lor,
Ochii lor, mâinile lor,
Ca pescarii stele de mare,
Vietăţi fantomatice, de duhuri altoi.
Adâncul de sus, amăgitor,
Are gust de iod şi de sare,
De sărutul cu care suntem datori
Părinţilor ce-au evadat din noi
În mările-acestea solare.
Biblioteci călătoare
Dispar litere, cuvinte dispar,
Fraze, uimiri, înţelesuri
Refăcute de tine, suav anticar,
Cu ele din nou să mă-mpresuri.
Praf mult port pe frunte - sahară s-o treci
Stârnind beduinii, cămilele,
În suflet s-auzi cântând biblioteci
Şi piramide ce-ţi tăinuie zilele...
Piatră de hotar
Stau piatră de hotar cu scrisul șters
Între surâsul tău și univers.
Cine mi-a spus că ești și tu statuie?
Aud prin vine sângele cum suie
În brațele din care m-alungai
Ca să mă cauți călărind pe cai
De foc, de ghiață - albele năluci
Pe care încă știi să mă mai duci...
Cad... Mă ridic... Încremenesc... Aștept...
Urlu și râd... Parcă mă ții la piept...
Ți-e frică ție? Ori mi-e frică mie
De atâta uragan în armonie?
Ion Lazu:
Blaj, Câmpia Libertăţii, 1991
„Dintr-un loc
de pe malul Târnavei Mari,
De unde cel
mai bine se văd
Cele două
turle ale catedralei,
în sus de
podul Vezei, la nici o sută de paşi
de monumentul
din Câmpia Libertăţii,
unde în noaptea
de 28 octombrie 1948
şi în nopţile
următoare au fost arse
cărţile
bibliotecii metropolitane: manuscrise,
incunabule,
papirusuri, adunate de Timotei Cipariu,
- Sfântul
Timotei al nostru! –
documentele
permanenţei românilor,
(un dezastru
mai mare decât războiul mondial)
revenind
surpat de şale spre căminul de nefamilişti
străbaţi un
loc plin de bălării şi deşeuri
un imaş
sălbăticit pe lângă care râul
se strecoară
cu capul în pământ
Ruşinat,
astupându-şi ochii şi nasul
şi gura şi
sufletul – ca să nu mai ştie de nimic
pe lumea asta
şi în veci de veci.
Iar pe-un
tăpşan, mai încolo, într-un pâlc de verdeaţă
mormintele lui
Timotei Cipariu, lui Axente Sever,
lui Inocenţiu
Micu Clain...
Sfinţind
pământul…”
ion lazu, fotografii ateniene, XI...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu