Scriitorul zilei: Ioan Missir

 

Scriitorul zilei: Ioan Missir, n. 17 februarie 1890 - d. 30 noiembrie 
1945  

 

Dintr-o veche familie de armeni, străbunicul a fost căminar, bunicul un cunoscut junimist, tatăl avocat, care totuşi pleacă în Statele Unite, după ce se căsătorise cu o institutoare elveţiancă; se stabiliesc la New Jersey, în comitatul Huston, unde li se nasc cei patru copii, dintre care al doilea, născut la 17 februarie 1890, va deveni scriitorul I.M.. Fie că ferma din State nu a prosperat pe măsura eforturilor şi aşteptărilor, fie că dorul de patrie a precumpănit, fapt este că familia exilaţilor se întoarce la Botoşani, în 1894. Copilul face şcoala primară în urbea părintească, tot acolo şi liceul Aug. Treboniu Laurian, cu bacalaureatul în 1909, după care urmează Dreptul la Bucureşti, cu licenţa în 1913. Intră în echipa unchiului său, avocat, politician, senator, deputat, chiar ministru; însă după un timp novicele se sastiseşte de deputăţii, de Bucureşti şi revine în Botoşani, înscriindu-se în baroul local. Curând survine mobilizarea pentru front şi sublocotenentul I.M. din regimentul de vânători Botoşani va face toată campania 1916-1917, cu înaintarea în Transilvania, cu retragerea pe aliniamentul munţilor, cu luptele din zona Caşin-Oituz. Răstimp în care I.M. pătimeşte toate rigorile din linia întâia a frontului şi spre finalul războiului avansează până la gradul de căpitan. Imediat după încheierea războiului şi după Marea Unire, fostul căpitan devine ajutor de primar la Botoşani, 1919-1920; ulterior, avocatul prins în luptele politice va fi primar între 1931-1932 şi încă o dată, între 1941-1944. Cu întoarcerea frontului şi iminenţa venirii armatei roşii, organizează refugiul botoşănenilor, iar primarul va părăsi ultimul oraşul. Din păcate, nu mult după aceea, la 30 noiembrie 1945  va deceda, la doar 55 de ani!

A fost o teribilă surpriză pentru toată lumea apariţia în primăvara 1937 a romanului Fata Moartă. Nu-l citise în manuscris decât Petru Manoliu, care îl prezintă unei edituri. Aceasta pune condiţia unui referat de susţinere din partea unui general, în chestiune fiind probleme de război, de organizarea şi funcţionarea armatei naţionale. Se vor mulţumi cu o prefaţă-scrisoare din partea marelui Nicolae Iorga, el însuşi uimit de performanţa unui botoşănean de-al său, care făcea şi politica iorghistă. Va nota: "...talentul iese din emoţia lucrului văzut bine, înţeles adânc şi din notarea mişcărilor inimii...".  În anul apariţiei, an de maximă efervescenţă culturală, în care toţi marii scriitori ai momentului ieşiseră pe piaţă cu cărţi importante, romanul Fata Moartă se bucură de o receptare entuziastă dinspre toate fronturile criticii literare, primeşte premiul SSR, în anul următor şi pe cel al Academiei; consacrare instantanee, la cele mai înalte cote, inimaginabile. Primire în SSR, cu derogare de la statut. În următorii 8 ani romanul va avea 5 ediţii succesive, iar altele două, în 1967 şi în 1977, la Minerva, îngrijite de Teodor Vârgolici, care totuşi nu a reuşit să evite croşetele cenzurii, în cauză fiind şi armatele ruseşti, alte aspecte care musai să fie eludate. Stilul de extremă urgenţă, (ce nu lasă să bănuieşti că textul a fost elaborat după trecerea a două decenii!), exprimarea directă, rapiditatea episoadelor, schimbările dramatice de pe linia frontului, tensiunea, moartea camarazilor, incongruenţa ordinelor primite de la superiori - şi până la urmă solidarizarea umană cu soldatul de rând, cu obidele sale, cu umorul din chiar clipele de cumpănă, recviemul final pentru ordonanţa care îl slujise cu devoţiune pe toată perioada ostilităţilor, inserturile de epistole primite de la mama sa, toate acestea însumate cu simţul sigur al construcţiei romaneşti, şi un har anume, intraductibil fac din textul Fata Moartă o capodoperă. 
Personal, de câte ori am ocazia, elogiez Fata Moartă, chiar riscând să fiu întâmpinat cu ridicări din umeri. În prezentarea de pe acest blog, printre romanele preferate, al cincelea este Fata Moartă. Întâmplarea face să fi lucrat, ca geolog, în anul 1965, îmi pare, chiar în zona Caşin-Fata Moartă, dar şi pe valea Bucinişului, dar şi la Oituz-Poiana Sărată, am călcat cu pasul pădurile, viroagele, crestele de deal unde au combătut ostaşii noştri în 1916-1917; am dat, în zone nemaiumblate de pas omenesc de căşti perforate de gloanţe, de  cranii, de schelete rămase încă din primul război mondial...
Este de aceea inexplicabilă, ca să rămânem la termeni cuminţi, omisiunea acestei performanţe din Istoria... lui G. Călinescu, apărută în 1941 şi care totuşi îl eludează pe acest autor eminent, deşi prezent doar cu un roman. Dar un singur roman a scris, oricât de târziu şi contele Giuseppe Tomasso di Lampedusa, binemeritând un loc de onoare în literatura contemporană italiană. Idem  autorul Cărţii de la San Michele. Este exclus ca lui G.C. să-i fi scăpat anume această apariţie de excepţie, din anul 1037, inclusiv recepatarea elogioasă, premiile, reeditările. Omisiune inexplicabilă, impardonabilă de fapt. Să fi plătit marele critic bir prejudecăţii că pentru a avea un loc în Cetatea literară musai să scrii şi să scrii, să prestezi publicistică săptămânală etc? Imposibil de înţeles. În ediţia Piru sunt multe copletări, modificări, augmentări făcute de Divinul critic în următoarele 2 decenii, însă nimic în cazul Missir.  Or, GC avea ştiinţă de numele Missir, la pagina 498 a Istoriei..., pe jumătate de coloană este fotografia lui "Petre Missir, junimist, prieten al lui I.L.Caragiale". Cu amărăciune, constatăm că Istoriile lui Marian Popa şi N. Manolescu nu-i fac dreptate autorului Fetei Moarte. Un număr de 75 de ani nu au modificat imaginea deficitară transmisă nouă de Călinescu. Ce şanse are, în veac, autorul atipic, neînregimentat, pe cât de talentat Ioan Missir? Să-i fie reeditată cartea, să fie citită, să ajungă în vreun fel şi la cunoştinţa criticii şi istoriei literare, grav dezafectate amândouă.

Citeşte mai mult: http://astra.iasi.roedu.net/texte/nr39IoanMissir.html

http://agonia.ro/index.php/author/0016023/index.html 

http://www.crispedia.ro/Ioan_Missir 

ion lazu, fotografii de la poiana Stânii regale, IV...