Scriitorul zilei: Paul Goma; poezia zilei; consemnări: Premiile UNIMIR; fotografii...

Scriitorul zilei: Paul Goma,77( n. 2 octombrie 1935)

      
Biografia scriitorului şi militantului anticomunist Paul Goma, mult mai agitată decât a majorităţii scriitorilor generaţiei sale, este, oricât ar părea de curios, mai cunoscută azi în România (de unde lipseşte din 1977!) decât a altor scriitori care s-au desfăşurat numai între hotarele ţării şi n-au trecut graniţa decât ca turişti. Această "performanţă" îşi are explicaţia în biografia foarte frământată, cum spuneam, a scriitorului, din care el şi-a tras "la vedere" substanţa cărţilor sale de ficţiune, ca să nu mai vorbim de Jurnale, scrisori, memoriale, cărţi documentare etc. Sunt cel puţin trei direcţii în care se exprimă tranşant, fără pic de reţinere, PG: Problema Basarabiei răpită şi mutilată de bolşevism, cea a comunismului autohton dar de sorginte sovietică şi, în fine, dacă mai era nevoie, problema prietenilor care l-au trădat de-a lungul vremii. Or, Paul Goma nu iartă, nu uită şi nu "tace" nimic din ce i s-a întâmplat, din ce ştie, din ce-a aflat, din ce gândeşte şi simte. Atitudinea sa ar fi aceasta: dacă nu scrii despre toate astea, fără rest, ce menire ar mai avea scrisul, într-o lume a manipulărilor şi dezinformării generalizate?! "Să fie şi-n literatură precum în viaţă!", pare să spună scriitorul. Singur împotriva celorlalţi, căci toţi, la un moment dat "au fost şi ei oameni", au cedat mai mult sau mai puţin. PG pare venit pe lume şi în mod special în literatura noastră anume ca să dea pe faţă toate derobările, trădările şi ascunzişurile celor ce au intrat, de voie-de nevoie, în legătură cu disidentul.  În această demascare exasperată, inflexibilă, justiţiară, nu are pic de importanţă dacă şi celălalt deţine sau nu mica lui parte de dreptate, vreo obiecţie cât de cât... Devenit încă din vremea liceului un caz, situaţie repetată în studenţie, apoi în anul Cartei 77, Paul Goma dă literaturii noastre contemporane un relief pe care altfel cu greu şi l-ar obţine, pe cât e de necesar.
***
Născut în judeţul Orhei, sat Mana, comuna Vatici, ca al doilea fiu al unei familii de învăţători, încă de la Cedarea Basarabiei au început marile hărţuieli, tatăl fiind deportat, trimis pe front de sovietici, căzut prizonier la germani, retrimis în România, arestat...; hărţuieli reluate odată cu revenirea sovieticilor dincoace de Nistru; în 1944, refugiul în Transilvania, peregrinări din judeţul Sibiu în Târnave, cu acte false, de teama "repatrierii", desigur în Siberia.
Tatăl la închisoare, fiul începe o şcoală normală, continuă cu liceul Gh. Lazăr din Sibiu, exmatriculat pentru a-i fi vorbit de bine pe rezistenţii din munţi; reuşeşte să-şi termine liceul la Făgăraş. Se înscrie la Şcoala de poezie, intrând iar în conflict cu culturnicii. În toamna lui 1956, student, citind fragmente dintr-un viitor roman Durerile facerii, este judecat la Rectorat, propus pentru închisoare, pentru exmatriculare. Arestat în noiembrie 1956, face Jilava, Gherla şi la eliberare, noiembrie 1958, continuă cu 4 ani de deportare în Bărăgan. Ieşit din sistemul carceral, îşi va câştiga existenţa din munci de necalificat. În 1968, sub impresia ocupării Cehoslovaciei, se înscrie în partid. Va fi vreme de 4 ani redactor la România literară. Îi apare volumul de proze scurte Camera de alături, dar concomitent se luptă pentru romanul Ostinato, respins pe la edituri, unde i se impun eliminări, schimbări...; nevoit să-l trimită ocult în Vest -, a apărut în 1971 la Galimard şi în RFG.  Alt scandal politico-ideologic. Trădat de prietenul din închisoare Al. Ivasiuc, pentru subtextul romanului Uşa..., acesta apare în RFG, la Tîrgul internaţional România, în semn de protest, îşi închide standul... Căsătorit cu o evreică, fiică de nomenclaturist, este trimis în Vest cu familia, dar revine. Însă la Europa liberă se citeau textele incendiare ale lui Paul Goma. Aderând făţiş la Mişcarea Carta 77, este expulzat din ţară. În Franţa şi-a cîştigat existenţa muncind fără calificare. A publicat nenumărate cărţi, de mare succes, considerat un Soljeniţân al României.  Cu mari întârziei, după 1990, cărţile sale au fost traduse şi în România. Jurnalele sale, cu referiri nemiloase la foşti prieteni intelectuali, au stârnit duşmănii de nestins. Căci la noi una e să te superi cu prietenii, să-i abandonezi pe drum, asta e în firea lucrurilor, şi cu totul altceva, scandalos şi de neînţeles, să faci totul public... PG a refuzat cetăţenia franceză. USR nu i-a redat calitatea de membru, retrasă în 1977. Nu i-a fost redată nici cetăţenia română.Paul Goma, la 77 de ani, singur printre străini, devine un semnal de atenţionare pentru cei care încă se mai întreabă: Ce se întâmplă cu noi?

Opera literară: Camera de alături (1968); Ostinato (1971); Ușa noastră cea de toate zilele (1972); Gherla (1976); În cerc (1977); Garda inversă (1979); Culorile curcubeului '77 (1979); Patimile după Pitești (1981); Chassé-croisé (1983); Soldatul câinelui (1991); Bonifacia (1986); Din Calidor (1987); Roman intim (1989); Arta refugii (1990); Astra (1992); Sabina (1991); Adameva (1995); Amnezia la români (1995); Scrisori întredeschise – singur împotriva lor (1995); Justa (1995); Jurnale (1997-2004); Jurnal de apocrif (1999); Garda inversă (1997); Altina – grădina scufundată (1998); Alte jurnale (1998); Jurnalul unui jurnal (1998); Scrisuri (1972-1998); Infarct (2001); Basarabia (2002); Săptămâna roșie: 28 iunie – 3 iulie sau Basarabia și Evreii (2003)...
Citiţi mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Paul_Goma
http://www.literaturasidetentie.ro/detentia/carte_1_5_2.php
http://www.romanialibera.ro/cultura/oameni/paul-goma-nu-sunt-roman-daca-plesita-e-roman-202240.html
http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Social/46719/Paul-Goma-si-a-scuipat-si-in-direct-fostii-prieteni.html
http://www.alternativaonline.ca/PaulGoma.html

Omul din calidor - Petru Ursache despre Paul Goma:

(...)
"Oliolio, frate răzleţ,
N-ai venit să ne mai vezi
Cât mai sunt grânele verzi!
Că dacă se vor usca,
Mult om plânge şi-om ofta.
Cum te plâng surorile
Pe toate cărările..."
Cu aceste versuri de început ale unei balade basarabene, dintr-un manuscris inedit al lui Th. Roşculeţ, datat 1929-1930, se deschide ultimul capitol al studiului monografic Omul din calidor, despre scriitorul Paul Goma şi despre opera sa, publicat în acest an de Petru Ursache la editura clujeană Eikon. În autograful cu care m-a duruit autorul, se specifică: "această carte despre un martir al verbului "de la Nistru pân-la Tisa". Poate că n-ar mai fi nimic de adăugat, peste cele precizate de autorul însuşi în această dedicaţie: Paul Goma -, un martir al scrisului. Punct. Este esenţialul în "cazul Goma".
Mă grăbesc să spun că este o carte fără pereche în istoriografia românească, deschizătoare de drumuri. S-a adunat multă gheaţă istorică între Prut şi Nistru, de fapt în spaţiul de insecuritate dintre Rusia şi restul Europei... Mi-l închipuiam pe Paul Goma ca un crucişător ce sparge această gheaţă seculară. Iar de curând îl simt pe Patru Ursache precum un al doilea spărgător de gheaţă, trăgînd o altă pârtie, cu intenţia de a se alipi celui precedent, în lucrarea lor temerară...
Am citit cartea "în dârdoră", subliniind, notând, făcându-mi însemnări - e un eseu teribil, ce desfundă izvoarele istoriei recente şi le lasă să curgă în voia lor, dezgrădite, după legile naturale. Este vorba despre izvoarele a ceea ce iubim şi gândim noi ca întruchipând românitatea, o parte dintre intelectualii acestor vremuri de restrişte.  Dar cum se vor fi întâlnit cei doi: Goma şi Ursache, în această iniţiativă? Afirmă P.U.: "Dacă toate se pun cap la cap, însăşi viaţa lui Paul Goma este o capodoperă". Ce ştiam noi despre Paul Goma, de-i vom fi citit cărţile, romanele, jurnalele, pamfletele? Că este un om incomod, certat cu toată lumea, intratabil. Ai spus asta şi ai încheiat capitolul. Cine are timp de despicat firul în patru?  (probabil chinezii, în stare să sculpteze într-un fir de păr o caravană de cămile...) Noi, nu! L-am clasat pe Goma, nu ne mai pierdem timpul cu un "caz" ca acesta... Ci vine Petru Ursache şi, pornind de la trista constatare că "Nu cunosc alt scriitor român căruia să i se fi impus o grilă de receptare mai nedreaptă şi mai de nepătruns în propria cultură, spre cititorul de acasă...", cu o răbdare şi o atenţie şi o putere de cuprindere şi de înţelegere unice la noi, "ia la mână" tot ce a scris Paul Goma într-o viaţă de om, descâlceşte, analizează, compară pune în discuţie toate aspectele literare, toate implicaţiile sociale, politice, ideologice, mereu chestionând textul: de unde vine, cu ce îndreptăţire, în ce scop, cu ce mesaj? şi întrebând viaţa de zi cu zi a scriitorului: în ce împrejurări, cu ce constrângeri, din ce cauză s-au întâmplat toate nenorocirile, cumulate într-o singură existenţă?. Ce a însemnat pentru Goma copilăria în satul Mana din preajma Orheiului, ce a însemnat refugiul în Transilvania, arestarea tatălui, liceul stalinist, studenţia curmată, arestarea, dizidenţa, iar arestarea, lupta cu cenzura, cărţile interzise, Mişcarea Carta 77, exilul, lansarea la nivel european, colaborarea la Europa liberă, cu tot ce i-au adus acestea, în bine, dar mai ales în rău şi în mai rău. Un temperament de luptător inflexibil, care nu are decât o lumină călăuzitoare: Adevărul şi numai adevărul. Adevărul lui, desigur, dar care musai să fie spus până la capăt, peste toate reticenţele şi prudenţele şi... Despre tot ce s-a trăit în România sub comunişti, dar şi ce s-a întâmplat mai înainte, în perioada basarabeană. Pe cine mai interesează cu adevărat la noi, azi, problema Basarabiei şi a Bucovinei, teritorii răpite şi iar răpite, prin Diktat, apoi prin Tratate la nivel mondial, parafate de toate puterile lumii democratice, pe cât de nedrepte în fapt, nemiloase, mutilante? O cauză pierdută, o problemă închisă, nu? Câţi ani vor mai trece, un deceniu, două, cinci? şi nu se va mai şti ce-a fost cu românii din Basarabia şi Bucovina, ce teribile pătimiri i-au strivit, sub tăvălugul asiatic... Rusia merge mai departe, Uscaina merge mai departe, se vor şterge şi ultimele dovezi etnice despre preexistenţa românilor în Maramureşul istoric, în nordul Bucovinei, chiar în Basarabia. Vor fi moldoveni cu patalamale europene, pe când noi nu vom fi decât nişte români perdanţi la roata istoriei.Gurr-ra!
Au trecut 22 de ani de la Revoluţie şi Paul Goma este în continuare privat de cetăţenie şi de drepturile ce decurg din aceasta. La 75 de ani nu a fost chemat în ţară, sărbătorit nici atât. Cei de dincolo de Prut, mai parşivi, s-au făcut a-l invita, însă fără...
Şi, în această situaţie ce părea să se înfunde definitiv, apare Petru Ursache, să arunce în aer toată urzeala care-l însingurează-îmbălsămează-ocultează pe Scriitor; eseistul şi savantul ieşean repune lucrurile în adevărata lor lumină, le redă înţelesul furat, ocultat, răstălmăcit de 5 decenii.  Dar cine este Petru Ursache. Profesorul, nu? Doctor în etnografie, folclor, estetică, istorie literară. A făcut dovada că îi sunt cunoscute îndeaproape datele esenţiale cu privire la români, la istoria naţională, viaţa socială, culturală, la folclorul, dar şi la credinţele populare, la creştinism şi ortodoxie. I-a asimilat pe marii folclorişti, etnografi, antropologi. A fost acesta un bun temei pentru a se apropia de fenomenul cultural din contemporaneitate, dincolo de amatorism. A studiat îndeaproape literatura carcerală, imensă, preţioasă, încă neevaluată ca fenomen paraliterar, de conştiinţă, a stăruit pe aspectele de martiriu ale insului încarcerat, cele prin care ne sunt îndreptăţite aspiraţiliile de naţiune ce-şi merită locul în istorie. Martirii din sistemul concentraţional românesc, dar şi conaţionalii noştri de dincolo de Prut, neantizaţi în Gulagul sovietic.  Cine atunci să-l înţeleagă mai bine pe Paul Goma cu ale sale cărţi despre "Basarabia răpită": Din Calidor, Arta refugii, Basarabia, Săptămâna roşie, câte altele. Îl poţi departaja pe scriitor de copilăria sa, de trecutul şi de amintirile sale, de suferinţa învăţată deodată cu azbuchea? Asta niciodată. Paul Goma nu este un ficţional în sensul curent al cuvântului; el scrie în devălmăşie, după un dicteu al firii sale rebele, neadmiţând cosntrângeri formale, însă mereu depunând mărturie despre ce-a trăit şi gândit şi suferit - şi despre care îşi pune şi ne pune neîncetat întrebările cele mai ardente, esenţiale. De ce ne-a fost smulsă Basarabia în 1812? De ce am recâştigat-o abia în 1918, în ce împrejurări? De ce ne-a fost răpită încă o dată în iunie 1940? Pe mîna cui am pierdut-o? Cum s-au întâmplat realmente lucrurile, la nivel continental dar şi la nivelul satului Mana, unde o familie de învăţători români a suportat toate ponoasele inimaginabile. Cum s-au comportat minoritarii ruşi şi evrei la momentul Ocupaţiei? În decursul acelui an, din iunie 40 până în iunie 41? Atenţie!, era o ocupaţie, teritoriul a fost cedat fără împotrivire, fără rezistenţă armată, fără un singur glonţ tras... Concret; cum ar fi de justificat violenţa la nivel de etnie a evreilor, care s-au dedat la crimă organizată? Paul Goma prezintă faptele, de alţii contestate, ori ocultate, şi caută mobilurile acestor atrocităţi. Şi care ar fi explicaţia că, peste un an, la înaintarea armatelor germano-române spre Nistru, s-a trecut, cu sau fără ordin explicit, la curăţarea teritoriului de elemntul evreiesc? Principal act de acuzaţie împotriva românilor, "invadatori şi fascişti". Termeni cu care au fost îndoctrinaţi timp de 50 de ani locuitorii dintre Prut şi Nistru, rusificatorii aduşi pentru a-i dislocui pe localnici - şi propaganda nu a încetat nici azi. Or, Paul Goma consideră că lucrurile trebuie repuse în adevăraţii lor termeni. Scrie Săptămâna roşie. Îşi pune în cap toată stânga vest europeană, majoritar evreiască. Cum?!? Evreii au comis atrocităţi în iunie 1940? Minciuni sfruntate! Se înţelege, ei ar vrea să nu se vorbească decât despre Holocaust, despre evrei ca victime. Dar vine Paul Goma, singurul scriitor care  simte că nu are nimic de pierdut, dacă este vorba să repunem adevărul în drepturile sale. Vine apoi Petru Ursache şi ne prezintă cazul Wiesel, laureat Nobel, descins la Sighet, ca să vadă locurile natale, strada de unde i-au fost ridicaţi cei din familie, pentru Aushwitz.. Dar refuzând să facă nişte paşi, pentru a vizita cimitirul săracilor şi Memorialul de la Sighet, unde a avut loc o hecatombă a intelectualităţii româneşti, sub indicaţiile comuniştilor cominternişti.evrei de la noi. Aceste lucruri cu obstinaţie dosite, bruiate, ca să nu se vorbească niciodată despre greşelile evreilor, de dinainte de război, din vremea flagelului, de după aceea şi în continuare.

Omul din calidor, o carte salutară, o monografie-eseu care sparge încă o dată gheaţa ideologico-politică, spre a se drena Marele Rău al Istoriei contemporane. Prin darea în vileag a tuturor mârşeviilor, indiferent cine le-ar fi comis şi sub ce imbold, ordin etc.(...)
                                             Ion Lazu 

Poezia zilei
Ion Lazu: Sonetele verii

Drujbe (în parcul Balta Albă)                

Plopi nalţi, de nu poţi să-i cuprinzi în cadru,

Spre cer urcând, în inversă cascadă,

S-au decuplat. Şi-acum au prins să cadă

Pe noi mici inimi galbene, ca-n teatru...

În jur se-agită lucrători cu drujbe

Şi taie crengi, le stivuiesc grămadă,

Privind mereu în preajmă, ca să vadă

Ce tufe să mai prăduiască, puşi pe

Mari fapte, deci pe gălăgie mare...

Noi ne plimbăm pe-alei şi nu ne pasă,

Cu cărucioare, cu copii, cu-o plasă...

Pentru poeţi am o încurajare:

Pe bănci citesc de zor bătrânii, junii...

„Scrieţi, băieţi!”... Nu-i chiar sfârşitul lumii...

1 septembrie 2011.

Premiile UNIMIR, 2012. Muzeul George Enescu...
M-am hotărât să relatez foarte pe scurt despre o seară de neuitat, petrecută la Premiile UNIMIR, tocmai pentru că acea manifestare ar merita o descriere foarte amănunţită, pe cât de entuziastă - şi teamă mi-e să nu devin sentimental, la modul dezagreabil... De altfel în sinea mea sper că fotografiile făcute de subsmnatul, sub emoţia momentului, să transmită ceva din atmosfera de înălţare sufletească de acolo:

Aseară, pe o vreme de început de toamnă blajină, în aula Muzeului George Enescu – s-a desfăşurat sub „bagheta” faimosului fagotist Mihai Miltiande Nenoiu, preşedintele ales al UNIMIR, gala premiilor anuale. Mai întâi, raportul de activitate pe anul scadent, expus telegrafic, enunţiativ, marcând cele mai importante acţiuni ale acestei Uniuni a Muzicienilor şi Interpreţilor din România. Imediat dupa aceea, Premiile, diplomele şi medaliile de Excelenţă, acordate de un prestigios juriu următorilor muzicieni de mare valoare: Stelian Olaru, dirijor vreme de 5 decenii al Corului Operei Naţionale, cu un Laudaţio de ministrul secretar de stat Victor Opaschi; tenorului Cornel Stavru, întâmpinat de Ionel Voineag, dirijorului Ludovic Bacs, felicitat de dirijorul Vlad Conta; pianistului Dan Grigore; flautistului din ansamblul Concordia, Ioan Caţianis; sopranei Constanţa Câmpeanu, de la Opereta română; cântăreţei Sofia Vicoveanca.

Medalii de excelenţă pentru prestaţii din stagiunea trecută: tenorului Marius Budoiu, pentru rolul Lohengrin, baritonului Radu Ion pentru debut în Don Giovanni şi în Requiemul de Mozart; violoncelistului Andrei Ioniţă, pentru premii internaţionale...

Medalia de membru de onoare UNIMIR: lui Ion Antonescu, fost secretar de stat la ministerul Integrării Europene, iniţiatorul unor importante proiecte culturale; scriitorului Nicolae Breban, academician, autor a 25 de romane, cărţi de eseuri, traduceri; actorului Marin Moraru; academicianului Răzvan Theodorescu;

Medaliaţi şi laureaţi ai burselor Unimir 2012-2013 (oficiul de premiere a fost făcut de celebrul naist Gheorghe Zamfir, care i-a îmbrăţişat şi i-a felicitat pe tinerii laureaţi): Mihaela Mitrofan, clasa VI-vioară, prof. Olivia Papa, Liceul G.Enescu, Liceul Jean Monet - în microrecital a interpretat un fragment din Brahms; Szöcs Botond, cl XI, pian, prof. Rápolti Irma, Liceul de Artă Plugor Sándor, Sf. Gheorghe; Oana Leonte, anul IV flaut UNMB, clasa Lector dr. Cătălin Opriţoiu, a interpretat Claud Debussy-Syrinx; Tatiana Caisân, anul III, canto UNMB-din Republica Moldova,-clasa prof. Maria Slătinaru Nistor; Felicia Greciuc, an I master-oboi, clasa conf. dr. Florenel Ionoaia; microrecitalul laureaţilor s-a încheiat cu Andrei Ioniţă, student la Academia de artă din Berlin, care a interpretat la Violoncel Sarabanda din Suita a V-a de J. S. Bach.

O seară de spiritualitate şi bucurie, cum se pare că numai Muzica şi oamenii devotaţi ei ne mai pot oferi...

ion lazu: fotografii cu Premii UNIMIR...

Maestrul Dan Grigore, împreună cu soţia, sunt întâmpinaţi pe treptele Palatului Cantacuzino de M.M. Nenoiu

Pianistul Dan Grigore şi problemele Ateneului Român...

Constanţa Câmpeanu, inegalabila soprană a Operetei Române, în perioada ei de glorie...

 P.S. Continuare în postarea de mâine...