Scriitorul zilei: Constantin Nisipeanu; poezia zilei; consemnare: Viorel Mărginean; fotografii...

Scriitorul zilei: Constantin Nisipeanu, n. 10 octombrie 1907 - d. 1999

           

Viitorul poet suprarealist-oniric, C.N., oltean de la Craiova, şi semnând uneori cu pseudonimul C. Olteanu, numele de familie arată provenienţa dinspre Drăgăşani, satul Nisipi;  dintr-o familie de intelectuali, a început  prin a fi casier, a continuat cu o şcoală secundară comercială, apoi a făcut o şcoală  comercială superioară, încheind cu facultatea de înalte studii comerciale, 1938. A debutat în 1928, în Bilete de papagal, a fondat la Craiova revista efemeră avangardistă Radical, în care se consemnează debutul slătineanului Eugen Ionescu, apoi a trecut redactor la revista unu, 1931-1940, unde şi-a publicat cel puţin trei volume de poezii, în tiraje minime, cu desene de-ale autorului sau de-ale confraţilor graficieni avangardişti. După război, nepublicând nici el vreun volum până în 1953, a fost director la Muzeul Peleş, 1953-1957, îndrumător la Muzeul Literaturii Române, 1957-1958. A scris o poezie în cadrele suprarealismului, cu accent special pe cristal, lumină, oglindă, vis. După război, aceste preferinţe fiind oficial dezavuate, poezia lui CN a pierdut din pregnanţă, devenind formală, neconvingătoare. Având talent şi la desen, a desenat acuarele pentru ilustarea cărţilor, şi-a ilustrat adecvat unele dintre volumele proprii. A atins senectutea, în ultimul deceniu fiind repus în circulaţie de Editura Vinea, care i-a publicat pe puţin 4 volume, antologându-i întreaga creaţie lirică. A excelat împreună cu gellu naum şi Saşa Pană în lirică suprarealistă, cultivând umorul negru, parodia, absurdul, asociaţiile insolite de imagini şi idei.

Opera literară: Cartea cu grimase, Editura Radical, Craiova, 1933; Metamorfoze, editura unu, București, 1934 (tiraj de 226 exemplare); Spre țara închisă în diamant, editura unu,  1937 (tiraj de 199 exemplare); Femeia de aer. Un poem și două desene, 1943 (cu două desene de autor; tiraj de 150 exemplare); Moș Ioniță Făt-Frumos,  1956 (ilustrații de Gheorghe Adoc); Cartea cu oglinzi, 1962; Să ne iubim visele,  1967; Stăpâna viselor, 1968 (cu prefață de Miron Radu Paraschivescu și portret de Jules Perahim); Păstorul de umbre,  1971 (copertă de Langada Zoe); O lăută de frunze, 1977; Păsări de fum, 1982; Arbori cu aripi de harfe,1986 (copertă de Florica Tapu); Fata pescărușului,  1988 (copertă de Val Munteanu); Pădurea de oglinzi, Editura Vinea,  1998; Bună dimineața, noapte frumoasă!, Editura Vinea,  1998 (cu un desen al autorului pe copertă); Tristețea firului de iarbă, 1999 (copertă de Aurel Bulacu); Gloria tăietorului de lemne, prefaţă Ion Cocora, 2000.

Citeşte mai mult.http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Nisipeanu
http://www.crispedia.ro/Constantin_Nisipeanu


Poezia zilei, Constantin Nisipeanu


Autobiografie

Sunt frate cu câinele, cu măgarul şi cu şarpele.
Sunt frate cu toate lighioanele de sub pământ şi din aer.
Sunt fratele plantelor şi ale stâncilor.
Sunt fratele planetelor.

Trupul meu este un vehicol, al vieţii
Care stă cu chirie în el un număr limitat de ani.
Visele mele sunt ca fructele coapte
Pentru cei flămânziţi de Linişte şi de Adevăr. 

Din cremene a izbucnit o pasăre

Spre ţara închisă în diamant

Cu perdele de bambus la gât
Când zboară se desprind umbre din ea
Ca dintr-o sacsie cu flori de-ntuneric

O voce cu sandale de pâslă
Calcă pe lumini
Mi-am smuls pulsul de la tâmplă
Să mă orientez cât e ora

Imediat s-a aprins un fluviu în mine

Timpul a derapat
Nouă cai şi-au înfipt aripile
În sângele meu

Eu sunt absent

Am fugit să mă regăsesc
Într-o altă sevă 


Femeia de aer

1

Am dus mâna uşor pe deasupra capului
Şi aerul a luat înfăţişarea unei femei
Cu mâini de aur şi părul de smoală.

Atunci am mai dus o dată mâna prin aer
Şi am rupt o bucată de suflet
Pe care am legat-o fundă
În părul femeii cu trupul de aer.

Deodată din braţul meu au început să cadă
Cascade luminoase
Pe care femeia de aer le culegea în palmă
Şi le lăsa să zboare păsări către suflet.

"O, Ranna, niciodată nu te-am presimţit
Atât de frumoasă
Şi niciodată n-am bănuit că te vei naşte
Din visul meu ca dintr-o scoică."

O ameţeală de frunze uscate mi-a trecut prin vertebre
Şi toţi au înţeles că numai sânul frumoasei Ranna m-a turburat
Aş fi vrut ca sânul să fie un pian,
Dar sânul era o algă,
Aş fi vrut ca sânul să fie un munte sau un ocean,
Pe care să-l închid în suflet ca într-un sertar,
Dar sânul era de oglinzi.

Atunci am ridicat din inimă o sabie
Şi am despicat tăcerea care urzea pânzele de in
Din vocile noastre.

Deodată am cuprins-o în braţe şi am sărutat-o lung
Până când toate pădurile s-au scurs prin sângele nostru.


2

Apele sunt mai verzi când cerbii se înfăşoară în oglinzi.
Din oglinzi apele fug cu pădurea în braţe
Şi înşiră şerpi pe la fiecare casă.
Ranna cunoaşte şerpii după felul frunzelor
în care inima se lasă adormită.

Eu sunt totdeauna pe aproape.

Mâinile mele simt când iubirea se apropie.

Un felinar a căzut pe o frunză.
Un domn trece şi îl salută respectuos.


3

Dintr-o vitrină manechinele au plecat la plimbare
Lăsând imprimată pe geam umbra lor care a devenit un pian
La care trecătorii se opresc să cânte game.

Ranna a cules multe game şi acum cu braţul plin
Va putea să construiască un ocean
Şi o corabie pentru navigat prin întuneric.

Mâinile au început să se destrame ca o plapumă
Din care lâna curge afară ca undelemnul de candelă.
Aerul este de pâslă.
Corabia e gata pentru navigat.
Trecătorii se îngrămădesc către tunel
Cu gândurile aşezate frumos
În buzunarul de sus de la haină,
Gata pentru orice întrecere
Pentru orice luptă.
Armele sunt excluse de la început.
Acum numai luptătorii pot trece unul prin altul
Ca un deget prin toate inelele.
La ochi este admis orice monoclu.
La pupă e numai Ranna care îşi sărută singură degetele.
În picioare poartă un pantof de bal
Şi un pantof de călătorie.
Pantoful cel de bal e transparent
Şi cântă fără coarde o melodie
Pe care vântul o duce mai departe
Către inima cutie
Din care chibriturile sar
Cu flăcări ce se întind ca un pod,
Peste care toţi peştii din fundul mărilor
Sunt invitaţi să facă salturi mortale.

Ion Lazu: Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale (în manuscris)
2 iunie 2007: (...)

Mă prezint la blocul dinspre capătul bulevardului 1 mai, actualmente Ion Mihalache, unde fusesem cândva cu echipa de la Vinea, la nonagenarul poet suprarealist. Acum Dna Tatomir Victoria, administratora, care mă aşteaptă în faţa intrării la scara IIi, şi căreia i-l evoc pe venerabil, cunoscut mie, vizitat, asistat la lansări etc,  îmi spune că apartamentul lui C. Nisipeanu a revenit nepotului, care l-a închiriat unor studenţi. Se va interesa între ce ani a locuit poetul în imobilul lor. Nu are nimic împotriva fixării unei plăci memoriale, va fi o onoare pentru bloc. Iar o doamnă care se apropie de noi, aflând că a existat un poet la scara vecină, doreşte să contribuie şi ea la plata plăcii. Îi spun să caute cărţile poetului la biblioteca din cartier.
30 august,2007: (...)

Repede punem placa memorială pentru poetul Marcel gafton, repede plecăm, cu vorbe de solidarizare din ambele părţi. Dar deja dădusem telefon pentru C. Nisipeanu, alte manevre ca să ajungem cu maşina în faţa intrării, la scara 3. Apare dna Tatomir, dezgheţată, cooperantă, ne dă pe loc curent de la panoul scării, punem iute placa şi îndată plecăm, tot cu vorbe bune. Aflu că în apartamentul maestrului, vizitat împreună cu Ţone şi Aura C. acum nişte ani (ce se mai înflăcărase poetul, în preajma tinereţii feminine!), stau nişte nepoţi de-ai poetului, din Gorj, rude de-ale lui Mischie. Nu se poate trăi de răul lor, toţi vecinii se plâng: aroganţi, obraznici la culme - asta până de curând, acum sunt ca mieluşeii, căci Mischie a căzut... Românul nostru iubeşte cu patimă avanscena, ăşi descătuşează energiile vitale, "calcă totul în picioare" -, dar de fapt e pregătit pentru toate rolurile. Vorbesc de românul etern, vezi bine.

.

Ne lansăm spre Piaţa Domenii, acolo căutăm strada aviator Petre Creţu, pentru a fixa placa memorială a altui suprarealist, bun amic cu Nisipeanu: Gellu Naum, ambii supravieţuind ca prin minune (Ori cumva poezia suprarealistă i-a izolat de contrarietăţile vieţii curente?). Din mers,o caut la telefon pe vecina cu magnetism, mi se spune că nu e în Bucureşti...

Ion Lazu, consemnare: La emisiunea Ilinca Dumitrescu şi invitaţii ei, clanul artistic Viorel Mărginean, II.

Am avut surpriza ca să fie chemată din sală adolescenta Maria Ştefănescu, elevă la Liceul de arte plastice, discipola maestrului Mărginean. Şi cu asta se conturează şi mai pregnant ideea că ar fi vorba despre un alt clan de artişti, clanul Eusebiu Ştefănescu: tatăl actor, fiul muzician flautist, un virtuoz al instrumentului în cauză, compozitor pe deasupra; şi acum pictoriţa Maria, care vine pe scenă ca să-i mulţumească maestrului ei şi să fie lăudată la rându-i, încurajată de acesta. Dna Ilinca Dumitrescu, se arată dispusă să programeze o emisiune pentru această familie. Oricum, întrebarea cu privire la înrudirea şi influenţa reciprocă a artelor fusese una dintre temele dezbaterii. 

Poate pentru ca această cooperare între arte să fie şi mai vădită, a fost invitat pe scenă poetul Ion Brad, unul dintre cei ce onorează îndeobşte emisiunile Ilincăi Dumitrescu. La cei 83 de ani ai săi, a cunoscut multă lume din domeniul artelor, a fost prieten cu protagonişti de primă linie ai poeziei, picturii, muzicii, actoriei etc. În ce-l priveşte pe Viorel Mărginean, cei doi ardeleni sunt prieteni de-o viaţă întreagă. Iar în fapt, Cenadele se află la 15 km de Blajul tinereţii lor, iar Pănadele la încă 7 km. Îi leagă multe alte similitudini de destin, nu doar faptul că ambii provin din familii de ţărani. Ion Brad este primul dintre cei 8 copii, pe când Viorel Mărginean este ultimul dintre cei 8 copii ai unui pădurar. Pădurar fusese şi tatăl din Cenade al lui Ion Agârbiceanu, unul dintre "sfinţii literaturii noastre", cum l-a numit Blaga, mai tânărul său prieten.  Cuvinte din inimă, care stârnesc amintiri din copilăria şi juneţea pictorului. Întâmplări de pe vremea războiului...

Şi, pentru că fără criticii de specialitate niciun artist nu se poate considera consacrat,  împlinit în carieră, sunt invitaţi pe scenă criticii din domeniul artelor plastice: dna Adina Nanu şi Corneliu Antim. Aveam să aflăm, cu mare mirare, că dacă Viorel Mărginean a fost mai întîi profesorul şi apoi soţul dnei Olga Morărescu, dna Nanu i-a fost profesoară la Institut lui Viorel Mărginean, un student foarte conştiincios, perseverent, dăruit fără rest chemării sale.. Ce-i drept, explică dna Nanu, "în prima tinereţe eu m-am grăbit foarte tare, treceam câte doi ani de studii într-unul singur...". Grabă, fiind un fel de a spune, în realitate fiind vorba despre capacităţile intelecuale deloc obişnuite ale dnei Nanu. Oricum, uzina gânditoare din capul domniei sale dă semne clare că lucrează şi acum la turaţia maximă.
Şi, "din vorbă în vorbă", cum spunea cu alt prilej George Astaloş, se iscă între participanţii la discuţie o dispută despre întâietatea cuvântului, sau a sunetului, sau a pantomimei, sau a.. cărei modalităţi la care omul a recurs la începuturi, pentru comunicarea cu ceilalţi?  O dispută ce a dat în clocot, fără să se ajungă la o concluzie unanim acceptată... Mai expeditivi, anticii născociseră câte o muză pentru fiecare dintre manifestările artistice... Erai ca artist în custodia unei muze sau a alteia. Astăzi, pictura şi artele grafice au fost în sărbătoare, dar ni s-a arătat şi muzica, şi arta declamaţiei. Ce mai urmează la Sala Euterpe? Musai să fim de faţă... 


ion lazu, fotografii cu Mărgineni...

 Maestrul Ion Brad, de la Pănade, unde s-a născut Timotei Cipariu, de lângă Blaj, de lângă Cenade, unde s-a născut  Ion Agârbiceanu, unde s-a născut Viorel Mărginean

Şi discuţiile cu clanul Mărginean continuă...