Scriitorul Zilei: Duiliu Zamfirescu; poezia zilei; fotografii ateniene...

Scriitorul zilei: Duiliu Zamfirescu, n. 30 oct. 1858 - d. 3 iunie 1922

       

Dintr-o familie cu ascendenţă bizantină, primul fiu dintre cei opt copii ai unui arendaş din zona Vrancea, viitorul scriitor, diplomat şi academician s-a născut la Dumbrăveni (înrudit cu intelectuali ai vremii, printre care arhitectul Ion Mincu şi pictorul Ştefan Mincu, cu alţi unchi care i-au asigurat o educaţie aleasă), a făcut şcoala primară şi gimnaziul la Focşani, liceul la Matei Basarab, cu bacalaureatul în 1876 şi Facultatea de Drept la Bucureşti, cu licenţa în 1880, după care va fi magistrat la Hârşova, transferat în 1881 la Târgovişte, de unde renunţă la cariera juridică după câteva luni. Câţiva ani de profesorat la Liceul Sf. Gheorghe şi la pensionul de fete al Elenei Miller-Verghi. Prin concurs intră la Ministerul de Externe în 1885, din 1888 va fi secretar de legaţie la Roma şi va rămâne ca ambasador timp de 18 ani, deci până în 1906, cu două detaşări la Bruxelles şi Haga, 1892-1894. La Roma se căsătoreşte cu fiica unui potentat şi va avea trei copii, dintre care Alexandru va face carieră diplomatică şi scriitoricească.. Din 1906 revenit în ţară va fi secretar general al Ministerului de externe, disponobilizat în 1913 de Titu Maiorescu, cu care fusese în foarte bune relaţii şi din prietenia cărora ne-a rămas cea mai importantă corespondenţă între scriitori. Se retrăgea la vila sa din Faraoanele-Odobeşti. A devenit ministru de externe în guvernarea Averescu, 1920.

După un prim eşec la Convorbiri literare, a debutat în 1877 cu poezii în Războiul lui Gr. M. Grandea, a publicat apoi schiţe şi a continuat o colaborare intensă la revistele vremii, titular al rubricii de cronică literară, de teatru şi arte: Româna liberă, dar şi la Literatorul, Viaţa românească, semnând cu pseudonime dintre cele mai ciudate.  Debutul editorial în 1883 cu Fără titlu, o culegere de versuri, schiţe, portrete literare. A început să frecventeze cenaclul Junimea, împrietenindu-se cu Titu Maiorescu. În 1884 îi apare în foileton romanul În faţa vieţii.Dar partea substanţială a scrierilor sale literare, inclusiv cele cinci volume ale ciclului Comăneştenilor, cea mai redutabilă scriere romanescă de acest fel din literatura noastră, se  rporteză perioadei de diplomaţie în Italia, limbă pe care o cunoştea la perfecţie. A tradus din Leopardi, dar şi din Victor Hugo, fragmente din Hernani. În 1898 devine membru corespondent al Academiei, iar mebru titular în 1908. Însă discursul său de recepţie din 1909, despre poporanismul în literatură, a stârnit violente reacţii, căci atacase de-avalma literatura română cu tematică rurală, îl desfiinţase pe Ion Slavici şi făcuse multe alte afirmaţii scandaloase, ce au încheiat relaţia amicală cu maiorescu. Un alt dicurs, din 1911 amplifică ripostele violente împotriva lui D.Z. A continuat pe aceeaşi poziţie de contestare a poporanismului sub toate aspectele sale. dar şi să publice la revistele ce-l contestaseră, Convorbiri... Viaţa românească. În 1916 a fost ales Preşedinte al Socoetăţii Scriitorilor Români; în aceeaşi toamnă este ales vicepreşedinte al Academiei Române. În od simptomatic, a ajuns în conflict cu cei alături de care mersese ani mulţi. devenise depresiv, după moartea soţiei sale italience, în 1906, moartea fiului său Lascăr, într-un duel, în 1921, a agravat lucrurile. S.a sfârşit din viaţă în timpul unei exceursii la Agapia şi a fost înmormântat la Focşani. A lăsat o moştenire literară inestimbilă, mai cu seamă prin ciclul romanesc al Comăneştenilor.

Opera literară:  Fără titlu, Bucureşti, 1883;  În fata vieţii, Bucureşti, 1884;  Prea târziu (în colaborare cu Ştefan Vellescu), Bucureşti, 1884;  Novele, Bucureşti, 1888;  Alte orizonturi, Bucureşti, 1894;  Lume nouă şi lume veche, Bucureşti, 1895;  Novele romane. Frica, Bucureşti, 1895;  Imnuri păgâne, Bucureşti, 1897;  Viaţa la ţară, prefaţa autorului, Bucureşti, 1898;  Poezii nouă, Bucureşti, 1899;  Temps de guerre, traducere de Dem. J. Ghica, Paris, 1900;  În război, prefaţă de autorului, Bucureşti, 1902;  Tănase Scatiu, prefaţă de autorului, Bucureşti, 1907;  Îndreptări, Bucureşti, 1908; Poporanismul în literatură, Bucureşti, 1909; Miriţă, Bucureşti, 1910;  Anna (Ceea ce nu se poate), prefaţă de autorului, Bucureşti, 1911;  Furfanţo, Bucureşti, 1911;  Lydda. Scrisori romane, Bucureşti, 1911;  Metafizica cuvintelor şi estetica literară, Bucureşti, 1911;  Câteva cuvinte critice, Bucureşti, 1916;
 Pe Marea Neagră, Bucureşti, 1919;  O muză, Bucureşti, 1922;  Poezii alese, prefaţă de Mihail Dragomirescu, Bucureşti, 1922;  Poezii, ediţie îngrijită şi prefaţă de Mariana Rarincescu, Craiova, 1934;  Romanul Comăneştenilor, I-V, ediţie îngrijită şi prefaţă de Mariana Rarincescu, Craiova, 1935-1938;  Duiliu Zamfirescu şi Titu Maiorescu în scrisori (1884-1913), ediţie îngrijită şi prefaţă de Emanoil Bucuţa, Bucureşti, 1937;  Nuvele, ediţie îngrijită de Mariana Rarincescu-Zamfirescu, Craiova, 1939;  Poezii alese, ediţie îngrijită de Ion Pillat, Bucureşti, 1942;  Viaţa la ţară. Fanase Scatiu, ediţie îngrijită şi prefaţă de G.C. Nicolescu, Bucureşti, 1956;  Poezii şi nuvele, ediţie îngrijită şi prefaţă de Al. Săndulescu, Bucureşti, 1961;  Scrieri alese, I-II, prefaţă de Mircea Zaciu, Bucureşti, 1962; Scrisori inedite, ediţie îngrijită şi introducere de Al. Săndulescu, Bucureşti, 1967;  Cele mai frumoase scrisori, ediţie îngrijită şi prefaţă de Al. Săndulescu, Bucureşti, 1974;  Opere, vol. I-IV, ediţie îngrijită şi prefaţă de Mihai Gafiţa, Bucureşti, 1970-1974, vol. V-VI, ediţie îngrijită de Mihai Gafiţa şi Ioan Adam, Bucureşti, 1982-1987, vol. VII-VIII, ediţie îngrijită de Al. Săndulescu, Bucureşti, 1984-1985;  Romanul Comăneştenilor, prefaţă de Aureliu Goci, Bucureşti, 1993.


Poezia zilei, Ștefan Baciu

Poemul poetului tânăr

E-atât de bine să stai uşor în zi. Să cânţi încet, să nu auzi

Cum ierburi cresc, să muşti din traiul ca un măr

Să mergi pe drumul neted lângă pomii uzi

Şi să visezi cu palma rătăcită-n basme şi în păr.



Prin lanuri să păşeşti cu munţii – şal pe umeri

La gât, fâşii de zări să-ţi legi cravate,

Germanice balade să scandezi, să numeri

Fântânile de secetă şi sete deşertate.



Prin cucuruzi să-ţi legi deschise răni adânci

Cu frunze ude de scuipatul cald de îngeri

Să treci prin şanţuri mici cu inima pe brânci

Să râzi când sufletul îţi spune: sângeri.



În seară să te-afunzi cu părul netezit

De palma calmă a curentelor de munte

Să dormi cu capul pe nadir, cu tălpile-n zenit

Şi-apoi să-ţi scrii poemele ţâşnind din frunte.



ion lazu, fotografii ateniene...IV