Scriitorul zilei: Radu Anton Roman; poezii, consemnări, fotografii...

Scriitorul zilei: Radu Anton Roman, n. 9 august 1948 - 29 august 2005

 

Din oraşul Făgăraş, unde a terminat liceul, a descins la Bucureşti, făcând facultatea de ziaristică, după alţi doi de drept, nefinalizaţi. Tânăr frenetic, a schimbat nenumărate îndeletniciri: învăţător, pedagog, chituitor la blocul Intercontinental, gardian de noapte, bibliotecar, redactor, director la Televiziunea Franco-română, consilier editorial, realizator TV şi în tot acest timp: turist, pescar, vânător, fotograf artistic.
A debutat ca poet, dar şi-a diversificat în modul cel mai spectaculos posibil, fără egal la noi, paleta scripturală, publicând reportaje lirice, cronici teatrale, romane, cărţi de turism, vânătoare şi pescuit, cărţi de ... bucate. S-a făcut remarcat ca teleast, deţinând o emisiune despre obiceiurile culinare ale provonciilor româneşti, cu accent pe bucătăria tradiţională, dar cu incursiuni culturale în istorie, antropologie, ritualuri.... Imediat după decembrie 1989, când în România se traducea pe capete din orice literatură străină, R.A.R. era poate singurul autor român tradus copios în Franţa, în Anglia, poate şi în alte ţări.  Pe tarabe găseai ediţii de mare lux de RAR, cu abundenţă de ilustraţii, despre Bucătăria românească, lucrări legate, copertate, în casete de 6-7 volume, pe care lumea le cumpăra în veselie.
A fost primit bine la debutul în poezie, apoi personajul s-a lansat în televiziune, colindând ţara, cu emisiuni care parcă voiau să-l concureze pe Păunescu, de la Antena vă aparţine.  Aceste emisiuni, vizionate de milioane de români, au devenit cărţi, au devenit casete video. A realizat filme documentare privind Delta, a deschis expoziţii de fotografii artistice, a făcut din arta culinară o formă de cunoaştere empatică a spiritualităţii româneşti.
Am citit cu mare interes În Deltă cu Jacques Yves Cousteau, care în mintea mea, (din tot ceea ce citisem şi mai ales văzusem la televizor şi la cinema: Lumea adâncurilor, în două serii, etc), reprezenta personalitatea cea mai proeminentă a secolului XX. Un personaj despre care RAR ştia desigur mai multe decât mine şi îl admira pe măsură, deci a ţinut morţiş să se ataşeze echipei Cousteau, în aventura ei din Deltă, imediat după 1990. Mare cunoscător al Deltei şi al oamenilor ei, lipoveni şi lipovence iubeţe, mari pescari şi la fel de mari băutori, el însuşi pescar inveterat, autor de reportaje în domeniu, deja scriitor cu platformă constituită, totuşi JYC nu a acceptat să-l angajeze ca ghid, cu toate insistenţele unora din echipă, susţinători ai lui RAR, ci ca interpret-translator. Se făceau aprovizionări abacadabrante, pentru mintea unui român de pe-atunci; se gătea excelent, iar RAR se afirma pantagruelic, răzând 6-7 porţii la o masă.. Se trăia bine pe vas, căci JYC avea fonduri incredibile, de la fundaţii şi sponsori din lumea largă, la care nimeni n-ar fi sperat să acceadă. Însă era teribil ritualul prin care JYC îşi făcea apariţia pe puntea vasului, în zori, filmat şi fotografiat de 4-5 angajaţi speciali şi exclusivi, care nu aveau voie să-l ia în cadru decât pe Corifeu. Numai el exista, numai el descoperea, numai el vorbea şi făcea planuri pentru tot mapamondul...Apariţii regizate, ţinute sub cel mai sever control; întâlniri cu şefi de state, preşedinţi de Academii, etc. Vasul a parcurs de 6 ori distanţa Tulcea- Sulina, în aşteptarea premierului Roman, care uitase să specifice locul descinderii din helicopter... JYC neobosit în a-l aştepta pe premierul României, încă un triumf personal... Nimic nu era precupeţit pentru a fi pus în pagină fascinantul personaj.  Care avea acasă o soţie fidelă, devotată de 5 decenii, iar pe vas avea o amantă şi pe fiica rezultată din relaţia cu aceasta. Iar pe fiul Philippe, fotograf talentat, îl ţinea la mare distanţă şi nu i-a dat nicicum şansa să se afirme, la rându-i. Dispărut în nu mai ţin minte ce accident naval? Sunt cutremurătoare şi pline de amărăciune consemnările lui R.A.R., constrâns să-l coboare pe idol de pe piedestalul pe care atâţia alţii, mai puţin scorţoşi, i-l lustruiau, cu metodă. Aş vrea să regăsesc cartea, plutitoare prin apartament, şi să dau câteva citate edificatoare.

Opera literară: Ohaba, Țara asta, Editura Cartea Românească, București, 1972 (poeme).Țările de sus ale merilor, Editura Eminescu, București, 1974.Călătorie spre nord, 1976; Bucate, vinuri și obiceiuri românești, Editura Paideia, 1998. În Deltă cu Jacques-Yves Cousteau, Editura Paideia, 2001. Zile de pescuit, 1984, (ed. a II-a, Editura Paideia, 2002) (roman). Des poissons sur le sable, Éditions Noir sur Blanc, 2002 (traducerea în franceză a romanului Zile de pescuit). Savoureuse Roumanie, 2004.

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Anton_Roman
www.romlit.ro/radu_anton_roman
 http://stiri.kappa.ro/actualitate/30-08-2005/aseara-radu-anton-roman-s-a-stins-din-viata-78571.html

Poezia zilei

Radu Anton Roman

Busuioc pe colţul mesei tale

mirosind a toamnă şi a brad.
Tu ca o zăpadă, eşti făptura
care va pleca în nordul florii
unde cerul e-mbăiat cu miere
picurând albine moi, de jad.

Drumu-acesta lung te va răpune
Eu am să aştept sub o cetate
alb şi îngheţat în ape albe
unde mrenele de lapte sângerează.
Am să bântui singur printre ziduri
ca un vânt de gheaţă peste sate

Dac-ai să te-ntorci, ţinutul florii
se va umple de o toamnă sură
Te voi întreba unde ţi-e trupul,
pleoapa ta ca o zăpadă pură.
Voi şopti încet să te apropii.
Carnea mea, gemând, va îndura
noaptea, sărutându-mă pe gură.


ion lazu: Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale, în manuscris:

5 august 08, marţi. Din Pţa Victoriei în str. Louis Blanc, sun la 21-A, casa de pe colţul cu str. Paris, coboară o femeie tânără, simplă: Nu a locuit aici, trebuie să sunaţi alături, la curte, dacă o fi cineva acasă. La poarta de grilaj, o sonerie cu numele lui R. A. R. şi o cutie de tablă, acelaşi nume, ap.1. Sun, nu răspunde nimeni. O curte îngustă, de asfalt (ah!, "ogrăzile de-asfalt" ale lui Bacovia?), cât să avanseze maşina până în celălalt capăt, care iese în strada următoare, iar în stânga o grădiniţă nu prea mare, triunghiulară, mai mult un hăţiş decât un loc pentru straturi de flori sau de legume. Să fi încropit aici un chioşc de vară? Sunt tare curios cum ar descrie RAR această ambianţă. (Dar el se exersa asupra Deltei, nu?) S-a folosit tot spaţiul de la acest colţ de stradă, ba chiar la colţ, pentru că rămăsese totuşi un spaţiu de 5/5/7 m, s-a mai ridicat o căsuţă, aici acum fiinţează un magazinaş de cartier la parter, gen băcănie. Femeia la care apelasem locuieşte în această plombă. Dincolo de colţ, aparţinând de locuinţa RAR, o uşă de tablă, încuiată, blocată, idem poarta de la cealaltă stradă. Revin la poarta lui R.A.R. şi văd sub boschetul de la gard o cratiţă pentru apă şi câinele corespunzător, mare, roşu, de rasă, însă depăşit de vremuri, leneş, apatic, care nu începe să latre decât provocat. Îl provoc; scoate două lătrături anemice. Dar tot nu apare nimeni.

6 august 2008: (...) Din str. Porumbaru, unde fusesem pentru Laurenţiu Fulga, prin parc până în Loius Blanc 21-A, văd lumină la etaj, ocolesc, e lumină şi la stradă; sun, se arată la geam o doamnă tânără, îi explic, vine la poartă, mă invită înăuntru, precum că dulăul nu-mi face nimic, să trec pe lângă el cu curaj. Renunţ la această experienţă, iese ea pe trotuar, îi spun, se bucură, voia să discute cu Andrei P., vecin de pe strada cealaltă. Îmi spune datele lui R.A.R. şi-mi dă telefonul ca să o anunţ când venim cu placa. Este deja 21:30, îi spun că am mai fost dar nu am găsit pe nimeni, iar informaţiile nu mi-au dat telefonul. Nu, pentru că e la secret, zice dna Ileana Roman, căreia îi amintesc că poartă acelaşi nume cu o cunoscută poetesă din Severin. O seară bună! Şi la metrou, spre casă, fiind deja noapte.
 

21 octombrie, marţi. Pe cea mai frumoasă lumină de toamnă. Încep lectura la R.A.R. cu J.Y. Cousteau în Delta Dunării. (Poate se va înţelege că acţiunea plăci memoriale, pe lângă multe altele asupra cărora nu mai revin, mi-a prilejuit reluarea unor lecturi din scriitorii români, iar în câteva cazuri cunoaşterea mai în profunzime a operei, nu doar a vieţii scriitorilor.). R.A.R. se dovedeşte în mare vervă, zice: Lumea tăcerii mi-a schimbat viaţa, L-a văzut de peste 20 de ori. Printr-o tânără ziaristă pe care o cunoscuse altcândva, intră în echipa lui J.Y.C., însă  nu  ca ghid, căci cunoştea Delta de 20 de ani, ca mare pescar şi prieten cu toţi lipovenii; iar J.Y.C. n-ar fi admis să se ştie că altcineva îl conduce pe el în descoperirea Deltei, - nu, toate iniţiativele şi descoperirile erau în exclusivitate ale lui! L-a angajat nu ca ghid, ci ca translator. Tot ce se filma de către operatori, tot ce se fotografia de meseriaşi, musai să-l aibă totdeauna în centrul imaginii pe JYC, de preferinţă singur în faţa miracolelor pe care le dezvăluie lumii...

ion lazu, fotografii... oglindiri în apă, în cer...