Scriitorul zilei: Pavel Dan; consemnări; poezia zilei; fotografii de autor...

Scriitorul zilei: Pavel Dan, n. 3 septembrie 1907 - d. august 1937

   

Fiu de ţărani săraci (Simion şi Maria), s-a născut la Triteni-jud. Cluj, a făcut liceul la Turda, ultima clasă la Tulcea şi bacalaureatul la Ismail, 1927 , înscriindu-se la Filologia clujeană, 1927-1931, unde a participat la cenaclul lui Victor Papilian. Un an (1931) a fost bibliotecar şi pedagog la Turda, din 1932 suplinitor de greacă şi latină la Liceul Sf. Vasile din Blaj. În 1934 se căsătoreşte şi va avea un copil, viitorul profesor şi scriitor Sergiu Pavel Dan, editor al operei paterne. În 1935 este operat de cancer la Colţea, va face călătorii în străinătate, la Viena, internat la spitale, apoi la cel din Cluj. În 2 august 1937, cu o lună înainte de a fi împlinit 30 de ani, decedează la Cluj.  Primul lui volum de nuvele şi povestiri, Urcan bătrânul, va apărea la Editura Fundaţiei Regale, un an mai târziu, în septembrie 1938

Debutase în 1930 cu note de lectură la Garabet Ibrăileanu, şi colaborează la revista Fire de tort, de el fondată, ca licean. Proiectatele romane ale adolescenţei: Mizerie şi Logodnica nu s-au finalizat, cum nici romanul Ospăţul diavolului, aşa cum cu ardoare dorise autorul, hotărât să facă totul pentru a urca pe cele mai înalte culmi ale creaţiei.. A dus întru aceasta o frenetică activitate scriitoricească, de nuvelist, completată cu studii critice pe diverse teme literare-culturale. Scrisă în 1933, cu titlul iniţial Poveste ţărănească, nuvela Urcan bătrânul va face parte dintr-o suită în care neamul Urcanilor este urmărit în diverse ipostaze, inclusiv înmormântarea bătrânului. Unul dintre cei mai puternici prozatori ardeleni, plasat în continuarea lui Ion Slavici, a lui Liviu Rebreanu, din aceeaşi generaţie cu mai norocosul Ion Agârbiceanu (care va rosti necrologul  celui prea repede răpit literaturii noastre), Pavel Dan se individualizează printr-o abordare de mare originalitate, în care realitatea este continuată în supranatural, trecerea de la scenele comune de viaţă la vis, la fantastic, la atmosfera de basm-baladă-descântec se face cu ingeniozitate, iar stilul autorului, îmbinare unică a unui limbaj ardelenesc bine marcat, de precizie a detaliului şi de lirism, de amănunt şi invenţie sunt dovada unei înzestrări excepţionale; o foarte puternică promisiune şi un gol nemaiacoperit de urmaşi. Ce-i drept şi de remarcat, toţi exegeţii de anvergură aparţinând Ardealului i-au acordat o atenţie specială, au editat opera, au prefaţat-o, au scris monografii, asigurându-i o pe deplin meritată postumitate. După G. Călinescu, care îi acordă o coloană în Istoria sa, perceput laudativ, Ion Chinezu, îl editează în 1943, în 1944, apoi în 1956 şi 1960; Cornel Regman, în 1965; Sergiu Pavel Dan îi publică Jurnalul în 1974. Monografii au semnat: Monica Lazăr, Ion Vlad, Constantin Cubleşan; Nicoale balotă îl vede un rapsod al Câmpiei ardelene dar şi un judecător lucid al acesteia. Istoriile literare dinspre sfârşitul secolului XX îi acordă atenţie specială: Ion Rotaru, Al. Piru, Ion Negoiţescu, în schimb Marian Popa îl citează o singură dată, iar N. Manolescu de două ori,  o dată pentru studiul lui Ion Chineză, a doua oară la "Scriitori de dicţionar"..

A fost tradus în franceză, în 1965, de Gabrielle Catorini şi Eugen Ionescu, care a scris şi prefaţa,  semnalând un "realism... saturat de fantastic". Tradus şi în maghiară, 1959, 1969, 1988, în rusă, 1963, în germană 1963 şi 1973, în engleză, 2002.

În vara lui 1991, când am lucrat în zona confluenţei Târnavelor, în Blaj treceam adesea pe o stradă ce cobora săre Târnava şi la începutul cărei, pe partea stângă se afla o casă simplă, sătească, fără etaj deci, pe al cărei perete dinstre stradă vedeam placa memorială a lui Pavel dan. O priveam cu jale nevindecată, gândindu-mă la nedreapta secerare a unui destin de posibil mare scriitor. Mă gândeam că nici Rebreanu, cu 20 de ani mai vârstnic, nu dăduse până la vârsta de 30 de ani decât volumul de preze scurte Frământări, iar romanul Ion abia la 35 de ani. Pavel Dan, spre paguba literelor româneşti, scos din joc de mâna maşteră a destinului, înainte să-şi fi scris Opera...


Poezia zilei:
Gellu Naum, n 1 august 1915

 Athanor

(Dintr-un stravechi gest ars
de patru mii de ani)

Fosnet al cenusii memorie stinsa a focului
peste tatuajele de calcar
camasi de apa limpezi între nisipuri
viermi vegetali ocolind pietricelele
vuiet al galetilor cazute în fântâni

dar toate acestea se petreceau sub o patlagina
si într-o buna zi el a iesit sa vada

deasupra noi sedeam lânga araci
si cârliontii ni se întindeau spre ei

groapa de var se cam paraginise
prin ceata umblau pasarile amenintatoare ale somnului

noi ne feream pe cât puteam
si el ne rezema cu ochii

ion lazu: Consemnări: Doctoratul lui Nicolae Tzone.

Ieri, 1 august 2012, la Filologia Universităţii Bucureşti, poetul, editorul şi cercetătorul într-ale avangardei istorice româneşti şi europene, Nicolae Ţone şi-a susţinut lucrarea de doctorat cu tema Geo Bogza şi avangarda românească. Ceremonialul de susţinerea a fost condus de decanul şi prorectorul Liviu Papadima, care a anunţat că toate condiţiile impuse de reglementările în vigoare au fost îndeplinite, după care a dat cuvântul doctorandului spre a  face o sinteză a susţinerilor din lucrare, urmată de citirea referatelor de susţinere, din partea prof. univ dr. Florin Mihăilescu, conducătorul doctoratului, a prof. univ. dr. Ion Bogdan Lefter, a prof. univ. dr. Nicolae Oprea de la Universitatea din Piteşti şi a prof. univ dr. Vasile Spiridon, de la Universitatea din Bacău.
În sală, ca niciodată, foarte multă asistenţă: în afară de Vladimir Pană, fiul avangardistului Saşa Pană şi a dnei Sorana Georgescu-Gorjan, fiica inginerului care a pus în operă ansamblul C. Brâncuşi de la Tg. Jiu, am remarcat nume de marcă ale literaturii momentului şi prieteni într-ale scrisului: Gheorghe Iova, Dinu Flămând, Nicolae Grigore Mărăşanu, Victoria Milescu, Mariana Ionescu, Lidia Lazu, Niculina Oprea, Ana Calina Garaş, Mihai Nenoiu, Valeriu Stancu, Nicolae Macovei, Emil Păunescu, alţi prieteni-scriitori ale căror nume îmi scapă şi, desigur, familia doctorandului. Însă, nicio mirare, pentru că trăim în deplină postmodernitate, faza ei lipsită de fard: n-am zărit măcar unul dintre zecile şi chiar sutele de tineri poeţi pe care în aceste ultime două decenii editorul Nicolae Ţone i-a promovat la de-acum faimoasa-i editură Vinea, în revistele sale Facla literară şi Aldebaran, cărora le-a scos cărţi în condiţii grafice fără egal, le-a organizat lansări în stil mare, cu surle şi tobe, în manieră curat... avangardistă. Probabil şi lipsa lor de la susţinerea doctoratului se înscrie în vreun scenariu avangardist, pe care în naivitatea noastră îl ignorăm...


ion lazu: fotografii...La un doctorat.