Scriitorul zilei: Dan Laurenţiu, n. 10 august 1937 - d. 21 decembrie 1998
Opera literară: Poziția aștrilor (1967), Călătoria de seară (1969), Imnuri către amurg (1970), Poeme de dragoste (1975), Zodia leului (1978), Privirea lui Orfeu (1984), Ave Eva (1986), Psyche (1989), Călătoria mea ca martir și erou al timpului (1991), 101 poezii (1993), Femeie dormind (1993), Mountolive (1994), Patul metafizic (2000).
Citeşte mai mult:https://www.google.ro/search?q=dan+lauren%C5%A3iu&ie=utf-8&oe=utf-8&aq=t&rls=org.mozilla:ro:official&client=firefox-a
http://www.autorii.com/scriitori/dan-laurentiu/
http://www.romlit.ro/dan_laurentiu
Citeşte aici multe poeme de Dan Laurenţiu, din volumul Patul metafizic, 2000:
http://asalt.tripod.com/b_laurentiu01_volum.htm
Poezia zilei
Dan Laurenţiu: Albastru câmp şi aripi
(din Privirea lui Orfeu , 1984)
S-a născut la Podul Iloaiei- Iaşi, a făcut liceul la Iaşi, apoi tot acolo facultatea de filosofie, 1963-1966, după care a fost profesor de liceu, redactor la revista ieşeană Cronica, după care s-a mutat în Capitală, ca redactor la Luceafărul. A debutat devreme cu poezii, în reviste, iar în volum destul de târziu: Poziţia aştrilor, 1967, plasându-se fără echivoc printre poeţii de frunte ai generaţiei sale. A continuat să scrie poezie, în registru neoromantic, desprins cu orgoliu de contingent, de istoric, considerat ca impur, descalificant şi asumându-şi cu tot riscul condiţia orfică, gestul ritualic, monodia litaniei, preocupat de transcendent, de nostalgia paradisiacă, de iubirea ideală, de sferele înalte, astrale. Egal cu sine, a scris de asemenea şi interesante eseuri (Eseuri asupra stării de graţie, 1976). Egolatru, abstras, s-a considerat un "martir şi erou la timpului" său. A tras după sine, cu maximă discreţie, traumele unor drame de familir, despre care nu a scos un singur cuvânt şi o uşoară infirmitate care îl constrângea să folosească bastonul. A trăit numai pentru poezia sa şi a câtorva mari poeţi, nu mulţi, pe care i-a venerat. Între convivi, avea o vorbire inspirată, producând distihuri memorabile. La prima descindere a Regelui în România, pe scena de la Drept, a apărut psalmodiind. "Numai sângele albastru / Ne mai scapă de dezastru!". Adevăr peremptoriu, pe care numai un poet putea să-l rostească. Şi care adevăr, nu a folosit la nimic, ca să cităm un alt mare poet iaşiot, pe Mihai Ursachi, cu al său "un om din Tecuci..."
Poetul nostru este favorabil receptat în cele două Istorii pe care le am la dispoziţie şi la care mă raportez în creionările mele: Marian Popa îi acordă 3 coloane, iar N. Manolescu cu ceva peste 4 coloane. (Pentru cine ştie lucrările, nu va fi de mirare să afirm că, în fapt, M.P. îi acordă un text de două ori mai extins). Însă pe când MP se fereşte de epitete şi calificative, atenţia în sinea criticului şi spaţiul acordat reflactând importanţa pe care i-o conferă autorului discutat, dimpotrivă, N.M. se pronunţă foarte categoric: ...versuri ..."pline de imaginile somnului şi morţii caracteristice plutoniei eminesciene"; "imaginaţie fastuoasă şi solemnă", "fior dionisiac", "un neoromantic emfatic şi sublim", "originalitate deplină"; deci, cum scrisese în altă parte, D.L. i se prezintă dlui N.M. drept "unul dintre poeţii cei mai personali din câţi am avut ocazia să citim în deceniile postbelice".
.Poetul nostru este favorabil receptat în cele două Istorii pe care le am la dispoziţie şi la care mă raportez în creionările mele: Marian Popa îi acordă 3 coloane, iar N. Manolescu cu ceva peste 4 coloane. (Pentru cine ştie lucrările, nu va fi de mirare să afirm că, în fapt, M.P. îi acordă un text de două ori mai extins). Însă pe când MP se fereşte de epitete şi calificative, atenţia în sinea criticului şi spaţiul acordat reflactând importanţa pe care i-o conferă autorului discutat, dimpotrivă, N.M. se pronunţă foarte categoric: ...versuri ..."pline de imaginile somnului şi morţii caracteristice plutoniei eminesciene"; "imaginaţie fastuoasă şi solemnă", "fior dionisiac", "un neoromantic emfatic şi sublim", "originalitate deplină"; deci, cum scrisese în altă parte, D.L. i se prezintă dlui N.M. drept "unul dintre poeţii cei mai personali din câţi am avut ocazia să citim în deceniile postbelice".
Opera literară: Poziția aștrilor (1967), Călătoria de seară (1969), Imnuri către amurg (1970), Poeme de dragoste (1975), Zodia leului (1978), Privirea lui Orfeu (1984), Ave Eva (1986), Psyche (1989), Călătoria mea ca martir și erou al timpului (1991), 101 poezii (1993), Femeie dormind (1993), Mountolive (1994), Patul metafizic (2000).
Citeşte mai mult:https://www.google.ro/search?q=dan+lauren%C5%A3iu&ie=utf-8&oe=utf-8&aq=t&rls=org.mozilla:ro:official&client=firefox-a
http://www.autorii.com/scriitori/dan-laurentiu/
http://www.romlit.ro/dan_laurentiu
Citeşte aici multe poeme de Dan Laurenţiu, din volumul Patul metafizic, 2000:
http://asalt.tripod.com/b_laurentiu01_volum.htm
Poezia zilei
Dan Laurenţiu: Albastru câmp şi aripi
(din Privirea lui Orfeu , 1984)
Albina tremură în câmpul suav
cu raze infraroşii albina tremură
şi mă întunecă
pleoape de porţelan voi avea voi avea ce bine
sub valuri uşoare
creşte părul pe sexul lui Venus
ierburi nu se mai văd
cerul nu se mai vede
râul râul râul
suliţe infraroşii în câmp
cazi tu şi se înalţă
pleoapa mea dintre lacrimi
lângă îngerii albi lunecând
pe aripi suave
în văzduhul curat albastru
fără inimă albastru fără inimă
Fericirea castă
(din Patul metafizic, 2000)
cu raze infraroşii albina tremură
şi mă întunecă
pleoape de porţelan voi avea voi avea ce bine
sub valuri uşoare
creşte părul pe sexul lui Venus
ierburi nu se mai văd
cerul nu se mai vede
râul râul râul
suliţe infraroşii în câmp
cazi tu şi se înalţă
pleoapa mea dintre lacrimi
lângă îngerii albi lunecând
pe aripi suave
în văzduhul curat albastru
fără inimă albastru fără inimă
Fericirea castă
(din Patul metafizic, 2000)
Ce fericire să-l
descoperi pe Dumnezeu
în pântecul unei femei
acolo unde se naşte copilul
acolo unde arta absolută
nu mai are nici un sens
acolo unde toţi poeţii
ne naştem
şi toti oamenii trebuie să murim
dar ce fericire
să-l găseşti pe Dumnezeu
în pântecul unei femei
Ion Lazu: Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale, în manuscris:
Autografe de la Dan Laurenţiu:
descoperi pe Dumnezeu
în pântecul unei femei
acolo unde se naşte copilul
acolo unde arta absolută
nu mai are nici un sens
acolo unde toţi poeţii
ne naştem
şi toti oamenii trebuie să murim
dar ce fericire
să-l găseşti pe Dumnezeu
în pântecul unei femei
Ion Lazu: Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale, în manuscris:
5 aprilie, joi. (...) După ce m-am descurcat ca prin minune în privinţa lui Florin Mugur, să mă ocup de Dan Laurenţiu et co, la numărul 1: merg
înapoi pe unde venisem, trec bulevardul D. Cantemir, caut numere, întreb. Nişte
muncitori în construcţii îmi spun că aici suntem deja pe str. Negru Vodă; trec
din nou bulevardul, întreb la o firmă, mi se spune că nr. 1 e în capătul
dinspre Patriarhie al străzii, oricât ar părea de ciudat acolo este nr. 1,
toată lumea se miră...Am ajuns la blocul P4, dinspre Patriarhie, dar îmi dau seama că aici este
scara 3. Unde să fie însă scara 2 şi apoi 1? Neapărat la acelaşi bloc... deduc
că se află către rondul dinspre Piaţa Unirii. Când ajung la următoarea scară,
după multe magazine, văd că e scara 2, înseamnă că scara 1 pe care o caut e cea
din colţul spre metrou. Intru fără dificultăţi, aici e altă regulă, iar la
parter nu e nici un apartament; urc pe scări şi constat că nici la etajele I şi
II nu se află intrări. Probabil etajele corespund magazinelor supradimensionate din dreapta şi
stânga. Abia la III sunt apartamente; sun la prima uşă, nr 10 şi nu răspunde.
Sun la 11 şi, surpriză!, îmi deschide LIS, care aflând ce vânt mă aduce, mă
invită, dar se scuză că e pe plecare, se duce să facă gimnastică de recuperare
pentru piciorul lui rănit. Camere mari. Mă invită, mă îmbie cu alune sărate, îl
previn să nu mănânce decât câte puţin, ficatul omului nu poate procesa mai mult
de 100 grame, mi-a confirmat şi C., a păţit-o un prieten de-al meu, a ajuns la
Urgenţă cu icter mecanic... Îi spun că e mare alergătură pentru identificarea
imobilelor unde au locuit scriitorii duşi. Îi relatez pe scurt aventura de mai
ieri, cu casa Jean Bart. Îmi sugerează să scriu un serial cu aceste păţanii. Gând
la gând... Îi explic că la Uniune am simţit un moment favorabil, cei de la
conducere au nevoie de imagine, trebuie profitat de bunăvoinţa sau de neatenţia
lor, spre interesul breslei. Astea toate i le spun pentru că sunt sigur că în
mintea sa se miră că m-am angajat în treaba asta complicată, în pofida faptului
că au trecut peste mine fără păs, când cu mazilirea lui C. de la VR,
restructurarea avându-mă şi pe mine ca victimă colaterală. Mai ales că el
însuşi e la cuţite cu N.M., lucru ştiut de toată lumea. Zice că nu doar Dan
Laurenţiu, pentru care mă agit, ci şi alţi scriitori, între timp decedaţi, au
locuit pe scara asta: Ioan Roşu şi Al. Protopopescu de la Constanţa, cel
pe care îl cunoscusem în compania lui Regman şi Grigurcu, dar şi Ion Stratan, care ce-i drept se mutase
de doi ani la Ploieşti; dar şi Corneliu
Brahaş, care şi el vânduse apartamentul iar după aceea a murit. Acum pe
scară mai stau: Cornelia Maria Savu, Eugen Negrici, D.M. Ion şi George Alboiu,
al cărui fiu este preşedintele asociaţiei de locatari. El: să se pună o singură
placă memorială pentru toţi cei duşi. Eu: nu ştiu dacă o să arate bine şi ce
impresie va face... Şi în curând plec, deşi după alune mă invitase la o tărie,
la un vin... Nu e cazul, zic. Şi ne despărţim în pripă, fără să fi apucat să-mi
fac o idee mai exactă despre apartamentul deloc boem al lui LIS, uitându-mă
doar la câteva stampe şi la un portret al lui ”făcut de o vecină care
pictează”, cum s-a exprimat LIS.
28 nov. 2007, miercuri. (...).Prin spatele blocului răzbim la
Palatul Justiţiei, dau telefon din mers la Pucu Negrici, e şi el în mare grabă, să
iau legătura cu soţia lui, la interfon 18, sau cu fiul lui Alboiu, care e
administraror, sau cu cei de la restaurantul din vecini. În faţa locaţiei,
ezităm: unde să punem placa pentru Dan
Laurenţiu şi ceilalţi? Deasupra intrării e prea sus. Avem a face cu faţada
supradimensionată de pe urma megalomanului care dorea ca totul pe traseu
Victoria Socialismului să fie megalitic. Pereţii laterali sunt plini de
ornamente, nu găsesc nici o suprafaţă plană sau destul de lată, de...
Intru la restaurant, merg la
bucătărie, iese o doamnă cumsecade, mergem să cercetăm peretele dinspre ei, va
da telefon la şefă, revine şi roagă să mai aşteptăm puţin, atunci ne hotărâm să
punem placa pe peretele nostru, cât mai bine plasată, căci suprafaţa e curbă,
cu puţine puncte de sprijin. Ar trebui să consolidăm cu ciment în spatele
plăcii. Aranjez cu dna amabilă să ne dea curent, întind firul cel lung, îl duc
până la barul din restaurant, fixăm placa, fac două poze şi iute plecăm. Nu
înainte să fi coborât Negrici care inspectează ce facem şi mă felicită. Mai
coboară şi alţii de pe scară, citesc inscripţionarea. (Apoi, seara văd pe net că
e ziua de naştere a lui Pucu Negrici, păcat că n-am ştiut, să-l fi felicitat.
Nu ştiu cât de bine i-a căzut momentul.)
Autografe de la Dan Laurenţiu:
ion lazu, fotografii: oglindiri în apă, în cer..., II.
Nu mai ştiu de unde reţin acest Chip. Dar, sigur ne-am intersectat pe undeva... De n-o fi-n joc hazardul sosiilor. Mi-a uns sufletul aprecierea "poetul cîtorva poeţi" (ori cam aşa ceva). Într-adevăr, nu poţi fi admiratorul şi mai ales cititorul tuturora. Mulţi îţi plac, şi mai mulţi te derutează, dar numai pe cîţiva îi admiri şi-i invidiezi lipsit de rîcă. Şi, desigur, massa poeţilor n-o cunoşti, nefiind un/o mafalda.
RăspundețiȘtergereEste însă blogul acesta la îndemînă, să îmi aducă aminte de cîte nu am cetit şi-ar trebui să mă las de altele, să recuperez ce-am pierdut. Dar florile şi aromatele Ninei cer îngrijire (lenea tij). Maşina de spălat arată ca din vitrină după ce-n trei zile am estetizat-o pînă-n viscere pe balconul dormitorului... Era să rămîn cu 3 şuruburi suvenir, dar am redeschis pacienta şi i-am completat hibele.
Restul se va ceti-n al meu blog, delăsat de o mică veşnicie, în care am aşteptat convalescent o vindecare ce nu se străvede.
Abia acum iau seama la marea discordanţă dintre parcul spectacular al Naturii şi pădurea de bloace din fundal. Cred că de voi ajunge vreodată prin parcul IOR, nu mă voi rătăci, dînd la tot pasul peste locuri familiare.
Pe Ion Roşu l-am cunoscut foarte bine, dar nu întru binele ce ar fi trebuit... Dumnezeu Ierte-l!
S-ar putea ca şi pe pictoriţa pomenită s-o fi cunoscut, dacă-n blocul cu pricina locuieşte şi-un ins (ne)domn puşcă fără curea lată, expert nu doar în bahice licori... Ori, de nu, se-nseamnă că mai toate bloacele din zonă sunt decorate şi cu cîte-o pictoriţă. Măcar!
Unde o fi pitit arsenalul din buncărele alea?
UuuRrrAAA!... E Prima Dimineaţă cu Răcoare de-ţi face pielea-găinăăă!
Deja mă strînge-n spate, de-o fi şi iarna ca vara ce abia ne lăsă-n viaţă.