Scriitorul zilei I. Valerian; consemnări, poezii, fotografii...

Scriitorul zilei I. Valerian, n. 1 august 1895 - d. 21 noiembrie 1980
 

Unul dintre cei 7 copii ai unui meseriaş şi ajutor de grefier, I.V. (pseudonimul lui Valerian Ionescu), s-a născut la Iveşti - Tecuci, şi-a făcut şcoala primară şi gimnaziul la Tecuci 1907-1911, apoi liceul la Galaţi, 1911-1915. A urmat o şcoală de ofiţeri de rezervă şi a mers pe front, fiind rănit în luptele de la Mărăşeşti, scăpat ca prin minune de un glonţ de iconiţa din buzunarul vestonului; decorat cu ordinul Coroana României, avansat în mod excepţional la gradul de locotenent şi trimis în spitalul din Bârlad, unde Vasile Voiculescu îl îndeamnă să-i cunoască pe Al. Vlahuţă, G. Tutoveanu şi Victor Ion Popa, scriitori aflaţi în urbe. Va face o pasiune pentru literatură, imediat după război se înscrie la Litete şi Filosofie în Bucureşti, licenţă Magna cum Laude, 1925. Va fi instructor la licee militare, dar se va dedica literaturii. Debutase cu poezii încă în 1919. Editează revista Viaţa literară, 1926-1941, unde îi are colaboratori pe V. Pârvan, C. Rădulescu-Motru, Ioan Petrovici, Ioan Bianu; iar pentru militari, scoate revista Soldatul, 1939-1945. A fost secretar al Societăţii Scriitorilor Români şi membru în Societatea Regală de Geografie. A frecventat cu asiduitate cenaclul Sburătorul, Eugen Lovinescu nominalizându-l printre scriitorii consacraţi de cenaclul său.
A debutat în volum cu Caravanele tăcerii, 1923, dovedind virtuţi de peisagist; volumul Stampe, 1927 reuneşte poezii simboliste, de o "invederată imaginaţie" după opinia lui G. Călinescu, cu vagi  influenţe din Arghezi, Blaga şi Minulescu. Romanul Cara-Su/Apa neagră, 1935, singurul din bibliografia scriitorului, este o frumoasă poveste de dragoste dintre un român şi o tătăroaică, acţiune localizată la Medgidia, o primă abordare artistică a "islamismului pontic" (G.Călinescu). Se pare că Zaharia satncu a venit cu Uruma pe un drum deschis de I.V. Mult mai târziu, după ravagiile proletcultismului, când s-au refăcut punţile cu literatura interbelică, lui I. Valerian, care lucrase între 1941-1944 la Direcţia Presei din Ministerul Propagandei Naţionale, reprimit în Uniunea Scriitorilor (1966), i se publică  nepreţuitele  memorii Cu scriitorii în veac, 1967, dar şi interviurile cu Arghezi, Barbu, Blaga, Călinescu, Sadoveanu, Rebreanu, Vianu etc, din Chipuri din viaţa literară, 1970.

Opera literară:   Caravanele tăcerii, cu ilustraţii de Victor Feodorov, 1923; Stampe, cu desene de Victor Feodorov,  1927; Cara-Su,  1935; ediţia II-a, 1969; Cu scriitorii prin veac, postfaţă de G. Călinescu, 1967; Chipuri din viaţa literară, 1970.

Citeşte mai mult:  http://migl.ro/cladiri/Ivesti/I%20Valerian.html
 http://www.crispedia.ro/I__Valerian
 http://www.miscarea.net/w/?p=4496


Poezia zilei
Radu Cange, (n. 1 august 1943 )
LITANIE            Domnului dr. Vasile FĂGARAŞ

… Şi Creatorul m-a
chemat la El şi mi-a spus:
Ce vrei, poete, ce mai
doreşti de la mine?
I-am răspuns, ca şi cum
m-aş fi trezit dint-o lungă,
pedepsitoare aţipire:
Doamne, dacă mi-ai dat viaţă,
te rog, totuşi, mulţumeşte-le părinţilor
mei că mi-au dat viaţă.
Tu poţi să faci acest lucru.
Dorinţele mele sunt infinite,
dar, vreo câteva dintre ele
mi-ar fi de folosinţă.
Nu-ţi cer sărăcie, că mi-ai dat
suficientă şi eu întotdeauna
am fost mulţumit.
La dragoste ai fost zgârcit, dar
trebuie să recunosc, nici eu nu am
alergat după ea. Mi-a ajuns aceea
a părinţilor mei. De ură mi-a fost
frică, deşi, constrâns de împrejurări, am
folosit-o, uneori, ca pe o femeie de serviciu.
În prietenie nu mai cred,
prea s-au confundat prietenii
cu duşmanii, iar din acest impas
e prea târziu să mă scapi.
Pruncul pe care l-am dorit, încă de pe
când eram tânăr, mă urăşte de moarte, încât
chiar că aici aş vrea să mă luminezi.
Să vină, Doamne, cândva sfârşitul lumii
anunţat de ura copiilor pentru părinţi?
De minciună mi-a fost frică şi,
totodată, destul de străină, încât
nu ne-am împăcat niciodată.
Trădarea femeii e la ordinea zilei,
aşa că nu o mai discutăm.
Între hăţişul picioarelor ei s-au
încurcat geniile şi vitejii.
Dar, Doamne, încă puţină libertate
mai poţi să ne dai, deşi, dedesubtul ei,
stăruie nevinovăţia a o mie de
suflete încrezătoare. Rupe-mi de acolo
şi mie o fărâmă şi fă în aşa fel
încât, atunci când muşc cu sfială
din ea, să nu mă podidească plânsul.

Tu, cu tine
… Şi gândurile tale
ca nişte unghii
smulse din memorie;
Puritatea sângelui
care năvăleşte;
Poemul pornit ce
nu te lasă să dormi –
ca o femeie nimfomană
întâlnită pe o stradă
dintr-un cartier mărginaş;
Şi gândurile tale
ca nişte unghii
smulse din memorie…

Niciodată
Niciodată n-am fost
mai aproape de moarte
ca de tine încât,
mă întreb, mai am timp
să născocesc poezia,
mai am timp să privesc
prin gaura cheii vreun contur?
Elegia se desprinde
de mine ca un
funigel, în copilărie.
Niciodată n-am fost
mai aproape…

Finiş
La căpătâiul meu,
nu mai trebuie
decât să aprind
o lumânare
ce de-abia mai pâlpâie,
să pot ucide iubirea.
Nu-mi mai trebuie
decât o picătură
de apă în care
să mă pot îneca.

Pacienţă
Să ne gândim
la moarte: eu şi
fratele meu, acel alter;
el, ocrotitorul, duşmanul
şi fratele meu,
lumina şi întunericul meu.
Să ne gândim la moarte…
şi, numărând zilele,
să începem să le trăim.
Câte ne-au mai rămas.

Stare
Şi eu sunt
la fel de singur,
ca frunza pe apă
scuturată de copac.
– Umbra copacului
zace în mine. –

Vers
De abia mai
pot înainta
prin desişul
Singurătăţii;
……………….
Condiţie
Din propriul trup,
mă pândeşte moartea,
anesteziată de iluzii.
Moartea – o fecioară
ea îşi aşteaptă
dezvirginarea în a-mi
elibera sufletul

(poeme preluate din revista Ramuri, nr. 5/2011)



ion lazu - fotografii: Pe dig (o descindere în Natură)