Scriitorul zilei: Virgil Ierunca; poezia zilei; consemnări; fotografii...

Scriitorul zilei: Virgil Ierunca, n. 16 august 1920 - d. 28 septembrie 2006

    

Vâlcean din comuna Lădeşti, dintr-o familie de ţărani, Virgil Iernunca (nume la naştere Virgil Untaru) a făcut liceul Al. Lahovary din Rm. Vâlcea, apoi studii de Litere şi Filosofie la Bucureşti şi concomitent a debutat în gazetărie, 1939, publicând intens la Timpul, 1940-1944, ţinând o rubrică permanentă la Vremea ("Caiete franceze"), dar şi la Ecoul, Fapta, Meridian, Kalende; în 1942 propria revistă Albatros este suprimată de cenzură, iar Agora, revistă iniţiată cu Ion Caraion este şi ea suprimată de la primul număr. După 1945, ca om de stânga, va scrie la România liberă, la Scânteia, va fi în redacţia Editurii de Stat. Înţelegând cam ce avea să urmeze sub dominaţia bolşevică, pleacă în 1947 cu o bursă a statului francez. Urmează o perioadă destul de lungă şi cu deosebire dificilă, trăind din expediente, în dezbinare cu exilul românesc şi primit cu mefienţă de intelectualitatea parisiană, pro-comunistă. Aceste aspecte reies din fragmentele de jurnal publicate, restul fiind distrus chiar de autor.  Va colabora la Radiodifuziunea franceză (1951-1974), la emisiunile în limba română şi de asemenea la Europa liberă, emisiunile binecunoscute, bine-ascultate de milioane de conaţionali: Actualitatea românescă şi Povestea vorbei (pagini uitate, pagini cenzurate, pagini exilate); a colaborat la revistele exilului, înfiinţate de N. Rădescu, Gr. Gafencu, C. Vişoianu, de asemenea la Luceafărul, Caiete de dor, iniţiind el însuşi revista Ethos, unde a susţinut rubrica Antologia ruşinii, despre scriitorii din ţară, aserviţi regimului comunist. Figurează cu poezii în antologia lui Vintilă Horia.

Este foarte interesant de citit în paralel prezentarea pe care i-o fac, în Istoriile lor, N. Manolescu şi Marian Popa.  N.M. îl tratează în chiar ultimul capitol, printre "memorialişti de ieri şi de azi", alături de Steinhardt. Acterian, Pandrea, Ioanid, Comarnescu, Lena Constante, I.D.Sârbu şi alţii; aminteşte despre dificultăţile începutului, "într-un Paris dominat de o stângă prosovietică, pe cât de naivă ideologic, pe atât de agresivă verbal" (în ce mă priveşte, cred mai curând că nu era naivă, ci ticăloasă, adică bine plătită de sovietici...), consideră că partea valabilă rămâne jurnalul din anii 49-60, "unul dintre cele mai bune jurnale intime din câte avem"..., dar şi cartea despre experimentul Piteşti; în privinţa criticului literar, textele acestuia îi par "mai degrabă inflamate stilistic decât expresive", autorul este "deseori emfatic", având "aerul de cenzor moral"..." pe care autorul şi-l arogă fără nicio ezitare." (p. 1434-1435).

La rându-i, Marian Popa, abordându-l oarecum de la celălalt pol al vieţii literare din comunism, deci dinspre tabăra lui Eugen Barbu (menţionând chiar faptul că acesta "e continuu atacat"), îl plasează pe Ierunca între "criticii de front", aserviţi ideologic: unii regimului comunist - I.D. Bălan, Al. Oprea, Mihai Ungheanu, A. Silvestri, Dan Zamfirescu, C. Sorescu, lăudători până la capăt ai literaturii proletcultiste, apoi ai celei naţionalist-comuniste; alţii, printre care şi V.I, înregimentaţi pe frontul "inamicului"; din această perspectivă aproape tot ce produce V.I. este privit cu suspiciune: omul, plasat la Paris, rupt de realitatea la care se referă obstinat, scrie numai şi numai despre situaţia din ţară şi cu deosebire depre literatura de acolo, pe care nu o poate cunoaşte decât incomplet; aserţiunile sale sunt totdeauna maniheiste (scriitori lăudabili sau criticabili), autorul în discuţie este ori aservit regimului - şi atunci nimic din ce scrie acesta nu are valoare literară, sau dimpotrivă, când autorul încearcă să-şi păstreze independenţa politică, prin acest simplu fapt valoarea textelor este asigurată, indiscutabilă, proclamată ca atare. Stilul criticului literar "n-a depăşit nivelul gazetăriei politizate de comandă"; stil tarat de "grandilocvenţă şi vanitate"; la adăpostul imposibilităţii de a i se replica, de a se verifica referirile la opere ce nu au fost traduse la noi. Etc.

Iar până la urmă, niciunul dintre cei doi autori de Istorii ale literaturii nu îl discută pe V.I. decât ca un caz aparţinător Europei libere şi perioadei războiului rece dintre cele două lagăre.

Opera literară: Fenomenul Pitești (Ed. Humanitas, București, 1990; reeditat în 2007); Românește (Ed. Humanitas, București, 1991; reeditat în 2005); Subiect și predicat (Ed. Humanitas, București, 1993); Dimpotrivă (Ed. Humanitas, București, 1994); Semnul mirării (Ed. Humanitas, București, 1995); Trecut-au anii (Ed. Humanitas, București, 2000); Poeme de exil (Ed. Humanitas, București, 2001).


Poezia zilei

Lidia Lazu: 

***

Filosofului Mihai Şora

  

Bisericuţa de lemn se vaietă la fiece pas

Dacă nu ştii să-i fereşti încheieturile bătrâne

Pe pereţi sunt zugrăviţi câţiva meşteri

Cu priviri curate şi o maică neadormită

Care veghează

Enoriaşii cântă slujba de-odată cu preotul –

O doină care ţi se prinde de inimă

Să ai mai mult spor la drum

Şi bucată aleasă pe masă

Fum albăstrui şi lame de soare

Printre brazi heralzi

Bisericuţa de lemn este înconjurată de cruci

Ale căror suflete adastă prin preajmă

Şi se bucură de orice pălărie sau traistă

Aninată direct de braţul de piatră

Aşteptând ca însuţi să mulţumeşti

Fiecărei clipe trecute aici

Fiecărui zbor pe care îl vezi sau îl presimţi

Bisericuţa de lemn ce nu putrezeşte vreodată

Este mai mândră la mine în gând

Decât o catedrală bogată

3 aug. 1996, Gârda de Sus

 ***

             lui Mircea Ciobanu

Ardea un capăt de lumânare

Rămasă de la botez

Pe masa împinsă de-o parte

În încăperea nemobilată

Ea singură lumina dansul nostru

Şi arunca pe pereţii cubişti

Frânturi de trupuri în căutare frenetică

De parcă n-am fi fost

Demult îmbrăţişaţi

Şi-ntreaga noapte era

Sub stăpânirea noastră

Cu tot cu stele şi ger

Cu tot cu crengile pe care mugurii

Stăteau la pândă ca în tranşee

Să nu piardă cumva

Clipa asaltului de primăvară

5 oct. 1996

***

Simt în mine oase de pasăre

Şi nu le pot opri

Să încerce să zboare

Prezenţa lor îmi aşterne

Vârfuri de munţi la picioare

Şi n-ar trebui să mai fac nimic

Decât să mă las în voia

Pornirii mele spre zbor

Şi spre cântec

Fără nici o urmare

4 febr. 1997

(din volumul Balansoarul umbrei, ed. Vinea, 1999)


ion lazu - fotografii...secţiuni în timpul geologic