Scriitorul zilei: Mircea Cojocaru, n 21 iulie 1938 - d. 31 mai 1995
Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Cojocaru
http://www.crispedia.ro/Mircea_Cojocaru
Gol
Am iubit o femeie care a plecat.
Am avut un prieten care m-a vândut.
Ţară. Drum pierdut.
Oraş fără niciun bărbat.
Eu am ajuns până-n ţinutul de unde
nu se mai crede şi nu se mai speră.
Atâta frunzărie de aur şi meduze
Întârziată-n carnea bacantelor, la hanuri...
Ne-au răguşit beţiile pe buze
şi sângele în căni de porţelanuri.
Îmbrăţişare limpede-n heralde
funingini scuturate şi imbolduri -
nu ne mai ştie vremea, plâng la şolduri
arhipelaguri mimice şi calde.
Deliciul de opium şi de comă
alunecă-n porfir de coapsă brună,
o strălucire reavănă cu-aromă
de piersici pârguite şi de prună.
S-au dezbrăcat aici zăpezile în goluri
fierbinţi, cu jurubiţe moi şi-agreste
Ne bântuie iubirea prin alcooluri
şi viaţă nu-i şi ziuă nu mai este.
(din volumul Cimitirul din stele, ed. Eminescu, 1995)
ion lazu: O biserică de cartier... (str. Cerceluş, zona Baba Novac)
Bucovinean din Cernăuţi, al şaselea copil din şapte ai unui pastor protestant, în timpul războiului familia s-a refugiat la Bucureşti. Face liceul Dimitrie Cantemir, absolvit 1959 şi va fi mecanic auto, apoi fotograf, cu un minuscul atelier pe str. Brezoianu, nu departe de locuinţa sa.La mijlocul anilor 80 s-a exilat la Detroit-Canada, unde nu s-a adaptat nicicum, dar nici nu a avut curajul să revină în ţară. A murit pretimpuriu, neiubit.
A debutat cu proză în revista Cronica, 1967 şi a scris 4 romane în doar 10 ani, ceea ce nu pare puţin. După romanul Minciuna, a dat o nuvelă mai amplă, Ramayana, după care, în următoarele două romane reia tema şi materia primului său roman, recombinând, rescriind, în căutarea unei structuri adecvate pentru scriitura sa de tip oniric: minciuna ca autoizolare de lumea agresivă, dar refugiul în imaginaţie se dovedeşte el însuşi o refulare, cu tentaţii de cruzime şi diabolism, cu obstinaţia descrierii sordidului, a urâtului, într-o atmosferă de anxietate, echivoc, de sorginte kafkiană.
A debutat cu proză în revista Cronica, 1967 şi a scris 4 romane în doar 10 ani, ceea ce nu pare puţin. După romanul Minciuna, a dat o nuvelă mai amplă, Ramayana, după care, în următoarele două romane reia tema şi materia primului său roman, recombinând, rescriind, în căutarea unei structuri adecvate pentru scriitura sa de tip oniric: minciuna ca autoizolare de lumea agresivă, dar refugiul în imaginaţie se dovedeşte el însuşi o refulare, cu tentaţii de cruzime şi diabolism, cu obstinaţia descrierii sordidului, a urâtului, într-o atmosferă de anxietate, echivoc, de sorginte kafkiană.
Prozele lui Mircea Cojocaru au fost bine primite de critica momentului, au scris M. Iorgulescu, G. Dimisianu, N. Manolescu, care consideră Minciuna "un roman interesant dar fără urmări, autorul dispărând literalmente...". Ăn Istoria sa, Marian Popa vorbeşte de "complexe patologice psihanalizate", Despre "defulări onirice", amintindu-ne literatura interbelică.
Prieten din copilărie şi coleg de şcoală cu scriitorul Mircea Ciobanu, pe cei doi viitori scriitori se poate să-i fi apropiat nu doar firea meditativă, atracţia spre literatură, ci şi opţiunile religioase. M.Ciobanu îl va fi încurajat în scrierea şi îl va fi sprijinit în apariţia romanelor sale. Am asistat la lansarea romanului Risipa, la librăria Eminescu, prezentat de Mircea Ciobanu. Cu care ocazie redactorul a amintit că romanul era cât pe ce să primească premiul Uniunii scriitorilor. Pe internet, foarte puţine date despre scriitor, rubrica fiind acaparată de un pictor omonim, de un antrenor de fotbal... În mod ironic, cu privire la Mircea Cojocaru, fotograf profesionist, există doar 3 imagini, cele pe care eu însumi, împrumutându-le de la familia Ciobanu, le-am postat pe blog.
Opera literară: Minciuna (1968); Ramayana, Roman zadarnic (1970); Înapoi la Savina (1976); Risipa (1979; 1984)Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Cojocaru
http://www.crispedia.ro/Mircea_Cojocaru
Poezia zilei
Ion Caraion, 24 mai 1924 - 21 iulie 1986Gol
Am iubit o femeie care a plecat.
Am avut un prieten care m-a vândut.
Ţară. Drum pierdut.
Oraş fără niciun bărbat.
Eu am ajuns până-n ţinutul de unde
nu se mai crede şi nu se mai speră.
Nacelă
Atâta frunzărie de aur şi meduze
Întârziată-n carnea bacantelor, la hanuri...
Ne-au răguşit beţiile pe buze
şi sângele în căni de porţelanuri.
Îmbrăţişare limpede-n heralde
funingini scuturate şi imbolduri -
nu ne mai ştie vremea, plâng la şolduri
arhipelaguri mimice şi calde.
Deliciul de opium şi de comă
alunecă-n porfir de coapsă brună,
o strălucire reavănă cu-aromă
de piersici pârguite şi de prună.
S-au dezbrăcat aici zăpezile în goluri
fierbinţi, cu jurubiţe moi şi-agreste
Ne bântuie iubirea prin alcooluri
şi viaţă nu-i şi ziuă nu mai este.
(din volumul Cimitirul din stele, ed. Eminescu, 1995)
ion lazu: O biserică de cartier... (str. Cerceluş, zona Baba Novac)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu