Scriitorul zilei Haralamb Zincă, n. 4 iulie 1923 - d.28 decembrie 2008
Născut la Roman (evreu de origine, Hary Isac Zilberman), a fost ucenic de frizer, apoi băiat de prăvălie la Bucureşti 1934-1940, iar în timpul războiului, la nici 22 de ani a fost pe front, conform mărturisirilor incomplete, probabil de partea Armatei roşii, de la început şi până la victoria finală, cu tot ce va fi însemnat asta, după cum sugerează Marian Popa în Istoria sa. Îmediat după război, îl găsim activist de partid şi de sindicat, bibliotecar la ARLUS, 1945-1946; mai aflăm că între 1950-1951 a fost la Şcoala de literatură Mihai Eminescu, învăţăcel şi totodată profesor. Ceea ce i-a asigurat în continuare funcţia de redactor şef-adjunct la Tânărul scriitor, la Luceafărul, la Viaţa Românească şi la Gazeta literară, 1962-1966, revistele-cheie, care dădeau tonul, conform indicaţiilor la vârf; după care va fi director al Casei scriitorilor, până la pensionare.
A scris la început literatură partinică, propagandistică, apoi s-a făcut remarcat în domeniul literaturii de tip poliţist-de spionaj; a publicat nu mai puţin de 50 de titluri şi a scris scenariul pentru câteva seriale TV pe linie, despre izbânzile antihitleriste; în a doua parte a carierei sale, s-a axat pe romane de spoinaj economic-industrial, cu virtuţi de montaj şi de suspans, dar cu finaluri previzibile.
A decedat aproape uitat, după o lungă suferinţă de boala Altzhaimer.
Opera literară (selectiv):
'Un civil in transee' (1959), 'O invitatie dupa miezul noptii' (1967),
'Crima de la 217' (1979); nuvele: 'Cazul R-16' (1953), 'Urmele' (1958),
'Zefirul' (1964), 'Ordinul 'Stejarul' in actiune' (1965), 'Dragoste
moarta' (1975) si romane: Moartea vine pe bandă de magnetofon; 'Ultima toamna' (1958), 'Dintre sute de
catarge' (1961), 'Ochii doctorului King' (1968), 'Limuzina neagra'
(1973), 'Un glont pentru rezident' (1975), 'Glontul de zahar' (1981).
De asemenea, a scris o serie intreaga de carti-document: 'si a fost ora H' (1971), 'Ultima noapte de razboi, prima zi de pace' (1985), 'Revelion 45' (1989), 'Cosciugul agentului K-05' (1991), 'Spion prin arhive secrete' (1993), 'Noiembrie insangerat' (2000).
De asemenea, a scris o serie intreaga de carti-document: 'si a fost ora H' (1971), 'Ultima noapte de razboi, prima zi de pace' (1985), 'Revelion 45' (1989), 'Cosciugul agentului K-05' (1991), 'Spion prin arhive secrete' (1993), 'Noiembrie insangerat' (2000).
Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Haralamb_Zinc%C4%83
http://www.romlit.ro/haralamb_zinca_octogenar
Poezia zilei
http://www.romlit.ro/haralamb_zinca_octogenar
Poezia zilei
Ion Lazu: Tăcere şi cuvânt
E gândul cel cu care vărui
Un cer în care n-ai să sui,
Tăcerea e a fiecărui
Cuvântul e al nimănui.
E jalea cea cu care nărui
ci taci – şi în tăceri să stărui –
Cuvintele sunt ale cui?
Întoarcă-se de-aceea-n sine
Cel care crede şi nu minte!
Tăcerea doar ni se cuvine
–
Cu gura plină de cuvinte!
Şi dacă totuşi adevăru-i
Copilul minţii cel mai drag,
Tăcerea-i partea fiecărui
Cu vorbe-n gură strânse cheag.
(1980)
Ion Lazu: Povestea unei sălcii, I
Dureros roman de viaţă, ilustrat cu geniu de regizor. Îmi imaginez "volumul de căutare/timp" ca să recompui din cîteva cadre această sfîşietoare poveste.
RăspundețiȘtergereCred că şi artiştii meseriaşi ar avea ce îngelozi.
Leneşii occidentali au concurat o vreme BDul şi filmul cu reviste poze-roman, doar că...
O vreme, am avut cinstea să fim oaspeţii vacanţieri ai Veronicăi Ruso. Aşa am ajuns să descoperim mai pe îndelete capitala, încă patriarhală-n multe părţi ale sale. Şi, cred că sălcii asemenea erau prin zona statuilor din Herăstrău, spre plăcerea pescarilor care pescuiau la umbră, a tinerilor care se puteau giugiuli mai feriţi şi a copiilor care făceau din ele trambuline. În depărtare era "insula", dar un lux să iei vaporaşul era, cu doar cîteva curse pe zi...
Despre Zincă, deşi romaşcan - nimic de bine ca scriitor, din parte-mi. Zecile de metri-cărţi Zincă (zi-i, încă!... pesemne geamăn la "care mai e viaţa ta" din ticul informatorilor subt acoperire) - desigur, dublete-n exces, răseditate cu precizie aproape cheferistă - avea şi un public pe potrivă: gradele inferioare, familia lor şi cei/cele care asta visau să devină. Dacă tot iubea el aşa spionajul, n-o fi fost cumva... ceva... pe-aproape? Întreb numai, că par n-am. Şi, la ce bun?
Eram mai atras (pe cînd policierele străine intraseră-n prohibiţie) de Ojog-Braşoveanu şi Vlad Muşatescu - ironici pînă şi în suspence. Mai erau doi ce scriau în tandem (Bărbulescu? + ?), chiar un Călinescu, Arion parcă... În postloviluţie înecaţi, striviţi de anglosaxoni de pe ambele riviere atlante.
Iar, dacă Zi-i'ncă şi-a continuat "scrierile", răseditările şi stivuirea excesivă-n biblioteci şi după..., cînd nimeni nu-l mai căuta..., ce să mai comment, că explodez fără ceas.
PS: Lungan ai spus?... Oare din cine s-o trage el, piticotul?... Vînă moldavă, poate... Nu-i fie-n deochi, ptiu-ptiu-ptiu, dar la fete - tronc!
În rest, doar "bobă bună"!
"E gândul cel cu care vărui
RăspundețiȘtergereUn cer în care n-ai să sui,
Tăcerea e a fiecărui
Cuvântul e al nimănui."
Cînd citesc şi restu-mi evoc solitudinile singulare-n casa parohială din Traian-Roman, dar şi singurătăţile printre atîţia străini mie... Şi-l admir pe cel ce-a scris mai bine ce eu doar am resimţit!