Scriitorul zilei: Tatiana Nicolescu, n. 9 iulie 1923
Dintr-o familie de fugari din faţa sovietizării în Ucraina (tatăl Nicolae Golim), s-a născut la Chişinău, a absolvit liceul "Regina Maria" din Bucureşti, apoi şi-a luat licenţa în Filologie şi în Drept, 1945, iar cea în filologie rusă în 1947. A făcut carieră universitară la catedra de limbi slave. Din 1960 este redactor la Revista Secolul XX. Şi-a luat doctoratul în 1962 cu tema Lev Tolstoi şi literatura română, iar în 1971 a obţinut docenţa. A predat limba română la Universitatea din Moscova. Comparatistă, a pus circulaţia şi influenţa literaturii ruse asupra marilor prozatori români în legătură cu contextul social-cultural şi politic al vremii; a tradus din literatura rusă şi a prefaţat nenumărate alte traduceri din rusă. A tradus în romînă o istorie a literaturii ruse. Autorii de care i-a studiat în mod special: Puşkin, Gogol, Tolstoi, Ivan Bunin, Vasili Belâi, cărora le-a închinat monografii. A editat antologii de literatură rusă şi sovietică. Coautoare la Dicţinarul Rus-român. L-a tradus pe Turgheniev, Bulgakov, pe Viktor Astafiev, Leonid Andreev, Ilya Ehremburg, V.A.Kaverin, Leonid Leonov, Galina Serebreacova, K.L. Derjavin, L.V. Nikulin, Vl. Piskunov etc.
Memorialistică: Pe scara timpului, 1972.
Dintr-o familie de fugari din faţa sovietizării în Ucraina (tatăl Nicolae Golim), s-a născut la Chişinău, a absolvit liceul "Regina Maria" din Bucureşti, apoi şi-a luat licenţa în Filologie şi în Drept, 1945, iar cea în filologie rusă în 1947. A făcut carieră universitară la catedra de limbi slave. Din 1960 este redactor la Revista Secolul XX. Şi-a luat doctoratul în 1962 cu tema Lev Tolstoi şi literatura română, iar în 1971 a obţinut docenţa. A predat limba română la Universitatea din Moscova. Comparatistă, a pus circulaţia şi influenţa literaturii ruse asupra marilor prozatori români în legătură cu contextul social-cultural şi politic al vremii; a tradus din literatura rusă şi a prefaţat nenumărate alte traduceri din rusă. A tradus în romînă o istorie a literaturii ruse. Autorii de care i-a studiat în mod special: Puşkin, Gogol, Tolstoi, Ivan Bunin, Vasili Belâi, cărora le-a închinat monografii. A editat antologii de literatură rusă şi sovietică. Coautoare la Dicţinarul Rus-român. L-a tradus pe Turgheniev, Bulgakov, pe Viktor Astafiev, Leonid Andreev, Ilya Ehremburg, V.A.Kaverin, Leonid Leonov, Galina Serebreacova, K.L. Derjavin, L.V. Nikulin, Vl. Piskunov etc.
Memorialistică: Pe scara timpului, 1972.
Soţia profesorului universitar, critic şi istoric literar G.C. Nicolescu. În prezent locuieşte în Italia, la Milano.
Opera literară: Opera lui Gogol în România,1959; L.N. Tolstoi şi literatura română, 1963; Prozatori sovietici contemporani, Bucureşti, 1968; Ivan Bunin, Bucureşti, 1971; Pe scara timpului..., Bucureşti, 1972; A.S. Puşkin, Bucureşti, 1978; La hotar de veacuri (în colaborare cu Vladimir Piskunov), Cluj Napoca, 1981; Leonid Andreev (în colaborare cu Ana Maria Brezuleanu şi N. Vucolov), Bucureşti, 1983.
Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Tatiana_Nicolescu
http://www.crispedia.ro/Tatiana_Nicolescu
Poezia zilei
Elisabeta Isanos, n. 8 iulie 1941
cu greul ei pe tas mã cântãreşte,
ca sã mã urce-n cer, în zãri descreşte,
scãzând sub mal ca apa Mãrii Moarte.
Uitându-şi urma-n aerul golit,
adânc din înãlţimi se va lãsa,
când eu apãs ca plumbul, urcã ea,
îşi scoalã-n zare muntele lichid.
Ce-am sã mã fac dacã disearã plouã
şi cad pe tasul meu darale mici?
Ne-apucã ameţeala pe-amândouã,
leşinã marea-n zãri, şi eu aici.
SENSURI
Reintrã lacrimile pe canale,
se-ncuibã viermii în rotund de mere,
sub nave se scufundã marea moale,
pãmântul se taseazã sub tãcere.
Elanul spre adânc începi sã-l simţi
când se sfârşesc poveştile-n poveste,
cum se dãrâmã un fişic de-arginţi,
ai vrea sã vezi ce zace sub ce este.
Dar în oglinzi, adânc şi-nalt se-ncurcã,
atenţi copacii când în lac se vãd,
se bucurã când e de fapt prãpãd,
coroanele-n cãdere parcã urcã.
Pãmântul naşte munţi, şi valuri marea,
din viermi ies fluturi, crinii sar din cepe,
comori renasc... Uitându-şi brusc urmarea,
povestea rãsuflatã-abia începe.
CARCASA
Când scriu fãrã mâini, înnegrindu-mã-n gând,
mai ţterg, mai bifez ori mai schimb câte-o frazã,
şi stau nemişcatã -n adânc alergând,
din gros încleiatã-ntr-o fostã amiazã.
Sã nu mã treziţi, cãci poeme se rup,
sincope au loc şi blocãri de artere,
fluidele calde stau fãrã putere,
şi cheagul de vers nu mai curge prin trup.
Pe dos decât alţii mã faceţi sã mor
când frânele faptei mai frâng câte-un vers:
aceea pe care-o-ndemnaţi uneori
e fixul vehicul al frazei în mers.
De sute de pene-am zãcut pânã-acum,
cândva o sã vinã o ultimã oarã,
silitã voi fi şi împinsã la drum:
carcasã din care poeme coboarã.
VIILE ARSE
În ţara cu viile arse,
toţi umblã cu gurile
negre de struguri.
În ţara cu limbile smulse,
toţi umblã
cu cântec în gât,
cântã de frunzele verzi,
în ţara
fãrã nici o pãdure.
Publicul bate
din palmele dure.
Cerul nu spune nimic,
ninge şi-atât.
TE CULCI OM LIBER
Te culci om liberşsi te scoli legat,
Ai adormit într-un minut de pace,
şi-n timpul nopţii, iar rãzboi se face,
şi te trezeşti de osti înconjurat.
Te culci sperând în zorile opace,
şi te trezeşti la ziuã disperat,
Adormi pe-obraz de altul mângâiat,
şi singur eşti când pulsul nopţii tace.
Om tânãr te-ai culcat, te scoli bãtrân,
Te scoli cãrunt, când te-ai culcat valid,
Te culci – gând slobod, te trezeşti în ham...
Eu, din ce-am fost sã fiu, cu ce rãmân?
Ştiu cã mai bine nu mã mai trezeam,
şi totuşi ochii singuri se deschid.
ion lazu, fotografii: Povestea unei sălcii, VI (luna mai - salcia cu raţe...)
Opera literară: Opera lui Gogol în România,1959; L.N. Tolstoi şi literatura română, 1963; Prozatori sovietici contemporani, Bucureşti, 1968; Ivan Bunin, Bucureşti, 1971; Pe scara timpului..., Bucureşti, 1972; A.S. Puşkin, Bucureşti, 1978; La hotar de veacuri (în colaborare cu Vladimir Piskunov), Cluj Napoca, 1981; Leonid Andreev (în colaborare cu Ana Maria Brezuleanu şi N. Vucolov), Bucureşti, 1983.
Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Tatiana_Nicolescu
http://www.crispedia.ro/Tatiana_Nicolescu
Poezia zilei
Elisabeta Isanos, n. 8 iulie 1941
BALANŢA
Simt tremurarea mãrii de departe,cu greul ei pe tas mã cântãreşte,
ca sã mã urce-n cer, în zãri descreşte,
scãzând sub mal ca apa Mãrii Moarte.
Uitându-şi urma-n aerul golit,
adânc din înãlţimi se va lãsa,
când eu apãs ca plumbul, urcã ea,
îşi scoalã-n zare muntele lichid.
Ce-am sã mã fac dacã disearã plouã
şi cad pe tasul meu darale mici?
Ne-apucã ameţeala pe-amândouã,
leşinã marea-n zãri, şi eu aici.
SENSURI
Reintrã lacrimile pe canale,
se-ncuibã viermii în rotund de mere,
sub nave se scufundã marea moale,
pãmântul se taseazã sub tãcere.
Elanul spre adânc începi sã-l simţi
când se sfârşesc poveştile-n poveste,
cum se dãrâmã un fişic de-arginţi,
ai vrea sã vezi ce zace sub ce este.
Dar în oglinzi, adânc şi-nalt se-ncurcã,
atenţi copacii când în lac se vãd,
se bucurã când e de fapt prãpãd,
coroanele-n cãdere parcã urcã.
Pãmântul naşte munţi, şi valuri marea,
din viermi ies fluturi, crinii sar din cepe,
comori renasc... Uitându-şi brusc urmarea,
povestea rãsuflatã-abia începe.
CARCASA
Când scriu fãrã mâini, înnegrindu-mã-n gând,
mai ţterg, mai bifez ori mai schimb câte-o frazã,
şi stau nemişcatã -n adânc alergând,
din gros încleiatã-ntr-o fostã amiazã.
Sã nu mã treziţi, cãci poeme se rup,
sincope au loc şi blocãri de artere,
fluidele calde stau fãrã putere,
şi cheagul de vers nu mai curge prin trup.
Pe dos decât alţii mã faceţi sã mor
când frânele faptei mai frâng câte-un vers:
aceea pe care-o-ndemnaţi uneori
e fixul vehicul al frazei în mers.
De sute de pene-am zãcut pânã-acum,
cândva o sã vinã o ultimã oarã,
silitã voi fi şi împinsã la drum:
carcasã din care poeme coboarã.
VIILE ARSE
În ţara cu viile arse,
toţi umblã cu gurile
negre de struguri.
În ţara cu limbile smulse,
toţi umblã
cu cântec în gât,
cântã de frunzele verzi,
în ţara
fãrã nici o pãdure.
Publicul bate
din palmele dure.
Cerul nu spune nimic,
ninge şi-atât.
TE CULCI OM LIBER
Te culci om liberşsi te scoli legat,
Ai adormit într-un minut de pace,
şi-n timpul nopţii, iar rãzboi se face,
şi te trezeşti de osti înconjurat.
Te culci sperând în zorile opace,
şi te trezeşti la ziuã disperat,
Adormi pe-obraz de altul mângâiat,
şi singur eşti când pulsul nopţii tace.
Om tânãr te-ai culcat, te scoli bãtrân,
Te scoli cãrunt, când te-ai culcat valid,
Te culci – gând slobod, te trezeşti în ham...
Eu, din ce-am fost sã fiu, cu ce rãmân?
Ştiu cã mai bine nu mã mai trezeam,
şi totuşi ochii singuri se deschid.
ion lazu, fotografii: Povestea unei sălcii, VI (luna mai - salcia cu raţe...)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu