Scriitorul zilei: Ştefan Ciobanu, n. 11 noiembrie 1883 - d. 28 februarie 1950
Dintr-o familie de ţărani din Talmaz, comună de pe malul Nistrului, a făcut şcoala primară în satul natal, şcoala normală de la Bairamcea, apoi la Chişinău, în paralel cu liceul pe care l-a urmat în particular, din lipsă de mijloace materiale. Doi ani ca suplinitor la liceul din Chişinău, adunând bani pentru a-şi continua studiile. A urmat Universitatea din Kiev, 1907/1911 şi apoi doi ani de studii academice în pedagogie. Între 1912-1914 a fost profesor de liceu la Jitomir-Ucraina, căsătorindu-se cu fiica unor nemţi, fam. Schmidt. Doi copii: Alla şi Valeriu, viitorul poet şi istoric literar. Revoluţia bolşevică îl prinde profesor la Bolgrad. Implicat în mişcarea de promovare a intereselor naţionale ale rom\nilor din Basarabia ocupată de ţarism, ca iniţiator al societăţii culturale Deşteptarea şi prieten cu Alexei Mateevici, contribuie activ la proclamarea Republicii Democrate Moldovenească, 15 decembrie 1917 şi la Unirea cu România, în 27 martie 1918, fiind ales în Sfatul Ţării, primul parlament democratic al Basarabiei, Ş.C. devenind membru al Comitetului Director al Sfatului Ţării şi Şeful resortului învăţământ..
Director general al învăţământului între
1918 şi 1921. Din 1918 devine Directorul Liceului Alecu Russo din Chişinău, se
ocupă personal de manualele şcolare şi alcătuieşte un prim Abecedar în
Basarabia. Între 1926 şi 1938 este profesor la Facultatea de teologie din
Chişinău, iar din 1938, mutat la Bucureşti este profesor la catedra de istoria
literaturii române vechi, până în 1949, când se pensionează din motive de
sănătate. Academician încă din 1918, la recomandarea lui Ion Bianu, care îl
încurajase să cerceteze documentele din arhive ruseşti, ucrainiene şi poloneze
privind literatura şi cultura românească din teritoriul basarabean-bucovinean.
Toate lucrările lui Ştefan Ciobanu sunt în acest domeniu.
A fost între 1944 şi 1948 vicepreşedintele
Academiei Române. Ca membru al guvernului Tătărescu, ministru al Cultelor şi
Artelor, a participat la cele două şedinţe din Consiliul Coroanei, care au
dezbătut Ultimatumul URSS din 26 iunie 1940. Dintre cei 26 de membri ai
Consiliului Coroanei, toţi făcând mare caz de patriotism, numai şase au votat
împotriva Cedării Basarabiei şi Bucovinei. Regele Carol al II-lea, obosit,
descurajat dar şi scârbit, notează în jurnalul său, referindu-se la cei şase:
"Numele lor merită să fie scrise cu litere de aur în cartea demnităţii
româneşti.". Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop,
Ştefan Ciobanu, Ernest Urdăreanu.
Câteva
titluri: La continuite
roumaine dans La Bessarabie, annexee en 1812 par la Russie, 1920; Cultura
românească în Basarabia sub stăpânirea rusă, 1923; Biserici vechi din Basarabia.
Din bibliotecile rusești. 1924;
Chișinăul (monografie), 1925; Dimitrie
Cantemir în Rusia, 1925; Basarabia. Monografie sub îngrijirea lui Ștefan Ciobanu, 1926; Cetatea Tighina, 1928;
Unirea Basarabiei. Studiu și
documente cu privire la mișcarea națională din Basarabia la anii 1917-1918,
1929; Din istoria mișcării naționale în Basarabia, 1933; Istoria Literaturii
Române Vechi, 1947; ed. II 1989
Citeşte mai mult:
http://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98tefan_Ciobanu
***
Am fixat
o placă memorială la locuinţa din cartierul Tei, unde au locuit Ştefan Ciobanu
şi fiul său poetul Valeriu Ciobanu. Am mai spus: Bunicul meu dinspre mamă,
Timotei Sp. Ciobanu, din comuna Cioburciu, pe malul Nistrului, era văr cu
Ştefan Ciobanu, căsătorit în satul vecin, la 6 km în amonte. Prin anii 70, dna
Alla Mancaş, fiica lui Ştefan Ciobanu m-a rugat să mă ocup de editarea unei
antologii din lirica fratelui mai mic, Valeriu Ciobanu (n. 1917), pe care nu
l-am cunoscut. În schimb Mihail Ciobanu, fratele mai mic al mamei, fusese coleg
de liceu cu Valeriu, la Alecu Russo, din Chişinău, unde strălucitul său tată
era director.. Un prim volum din poezia lui Valeriu Ciobanu scosese, tot
postum, fostul său coleg de Institut, Dinu Pillat: Fiul Lunii. Antologia editată
de mine se numeşte:Haina de brumă, Ed. Minerva, 1984. (Vezi şi postarea
Valeriu Ciobanu, de la această rubrică.)
***
Alţi scriitori:
Gh. Şincai, n. 175
A.T. Laurian, m. 1881
***
ion lazu: poezia zilei
Cu patria la tîmplă
Pot să nici nu ascult şoapta rîului
Cîntecul luncii
Pot să ignor mireasma sălcioarei
Risipită pe coastă
Pot să nici nu mă uit pe geamul compartimentului
Cu tîmpla sprijinită de canat.
Cu patria la tîmplă pot să uit că e zi sau
s-a făcut deja seară
cu patria la tîmplă pot citi mai departe
pot visa, pot amîna oricît -
cu patria la tîmplă
poate sunt mort demult.
1986
muzica sonoriza orice ecou:
13 iulie 97. Pe 9 iulie ne-au amînat la intrarea
în NATO, pe 11 a venit Clinton
În aceeaşi seară, veste
excelentă de la Maria Urbanovici: emisiunea ei cu Diotima a fost selectată să reprezinte Radio România la un concurs
internaţional al emisiunilor culturale la Berlin
Andrei a plecat la Avrig,
probabil pînă pe 20 iulie. Aş vrea să-l iau cu mine la Câmpulung Moldovenesc,
măcar pentru zece zile, ca să o mai degrevez pe Lidia. A răcit cînd ne-a prins
grindina pe stradă şi mîine trebuie să înregistreze la radio. Am scris un
articol cu Liiceanu şi medicii, Lidiei i s-a părut lung, acum ştiu ce ar trebui
spus, dar nu am răbdare să-l reiau.
Azi noapte visez că mergeam pe
trotuarul bulevardului Bălcescu şi prin dreptul Sabenei în stînga mea văd o
pereche: Petre Lungu şi o tînără. El în costumul gri cu cravată, galben-ceară
la chip şi cu privirile în jos, nemişcate, de parcă ar fi fost surprins într-o
companie dubioasă şi voia să treacă neobservat, să nu-i reproşăm ceva. În
dreapta mea, unul dintre colegii care mă însoţeau a obiectat, cu indignare: Ce
îndrăzneală! Dată fiind situaţia dubioasă (LP mort sau doar prefăcîndu-se, ceea
ce în visul meu nu părea diferit) n-am ştiut ce să-i răspund companionului, dar
cînd m-am uitat spre el, surprins, căci îi recunoscusem glasul, am constatat că
era tot PL, plasat de data asta în dreapta mea. Secondat de alt coleg de la
Hidro pe care nu-l puteam vedea bine pentru că păşea în rînd cu LP. În mod
confuz ştiam că LP de lîngă vitrină, cel cu tînăra de ceară era un dus dintre
vii, în acelaşi timp mă mira să-l văd mergînd în dreapta mea, dar cel mai mult
mă intriga perechea rămasă în spatele nostru – aş fi tras cu ochiul într-acolo,
totuşi mergeam mai departe pe trotuar, spre Dalles, cu cei doi companioni. Pînă
cînd m-am uitat înapoi şi am constatat că PL şi fata de ceară, ca două stafii,
se luaseră după noi. Am ţîşnit la fugă, speriat, ca de altfel şi cei doi colegi,
care m-au întrecut la viteză. Ca apoi, pe rînd, de frică prea mare, să se facă
nevăzuţi, ca în filmările suprapuse: imaginea lor a devenit întîi
albă-inconsistentă şi apoi a dispărut din cadru, înălţîndu-se de la sol. Iar
eu, înfricoşat în continuare, mi-am accelerat fuga, intenţionînd să dau colţul
şi să ajung în staţie, salvarea mea părînd să fie autobuzul.
E a nu ştiu cîta oară că îl
visez pe PL mort şi vorbindu-mi, însă abia de data asta mi-a fost frică, dar nu
de el propriu-zis, care mergea în rând cu mine, ci
de dedublarea-stafia lui, din spatele nostru.
Iluzia celebrităţii, azi. Mulţi
inşi care cred că au ajuns la celebritate, n-au ajuns decît la
despersonalizare, la o cacofonie în care sunt luaţi drept altul, drept ceea ce
nu sunt. N-au fost şi n-or să fie.
(din Lamentaţiile Uitucului, jurnal 1990-1997, în manuscris)
Va urma
***
Fotografii cu scriitori... la MNLR, iunie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu