Scriitorul zilei : Otilia
Cazimir, n. 13 februarie 1894
- d. 8 iunie 1967
Poezia zilei: Otilia Cazimir
Lumini si umbre
Lidia Lazu - Cântece în aer liber, III
Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 1997
Fotografii cu scriitori, IX... La Rm Sărat, 17 aug. 2011
Cea mai mică (şi sosită cu destulă întârziere) dintre cei 5 copii ai unui învăţător nemţean, Otilia Cazimir (pseudonimul Alexandrei Gavrilescu), copil cuminte, prea timid, a dus lipsa acută a tovarăşilor de joacă, iar în adolescenţă, atrasă de lumea curată a copilăriei, a început prin a le povesti nepoţilor ei, doar cu puţin mai mici, închipuiri de-ale sale, dar şi din ce ea însăşi citise, dar şi despre stele, de pildă, una dintre pasiunile sale. Liceul şi facultatea de litere la Iaşi, oraş pe care nu l-a mai părăsit niciodată. Scria poezii încă din şcoală, a continuat în adolescenţă şi la 18 ani a debutat în paginile Vieţii româneşti, unde şi-a publicat mai toate scrierile. Pentru copii, în primul rînd. Delicateţea, umorul, tonul jucăuş fiind principalele ei atuuri, ceea ce i-a asigurat preeminenţa în sectorul literatură pentru copii. Dar mai târziu şi amintiri, evocări ale scriitorilor pe care i-a cunoscut la Viaţa românească şi în târgul Iaşului. Este prea cunoscută prietenia de o viaţă cu George Topârceanu, căruia i-a supravieţuit 3 decenii.
În
ce mă priveşte, îmi vin în minte mai ales versurile în care Topârceanu face
aluzie la prietena lui. Poate pornind de la faptul că mi se părea neverosimil
că poeta ieşeană era încă în viaţă la mijlocul anilor 60, pe când minunatul
George Topârceanu pierise încă înainte de a doua conflagraţie mondială... Cu
surprindere constat că memorasem şi prima parte din poezia pe care am
reprodus-o mai sus... Memorie de tânăr...
Câteva titluri: Jucării, Baba Iarna intr-n sat,
Lumini şi umbre, Fluturi de noapte, Cântec de comoară. Prietenii mei,
scriitorii, A murit Luchi, Cumătra vulpe...
Alţi scriitori:
Horia Matei, n. 1923
Aurel Covaci, n. 1932
Al. Şahighian, n. 1950
Grigore Hagiu, m. 1985
Poezia zilei: Otilia Cazimir
Lumini si umbre
Ai ochii negri, mincinosi si rai
Fîntînile cu ape moarte- ascund
Pupile negre licarind în fund,
Ce ma atrag spre-adînc ca ochii tai.
Cînd vreau sa plec, ma tii în loc cu un cuvînt
Asa se zbat copacii în furtuna;
Ca pentru fuga crengile- si aduna,
Dar radacina- i leaga de pamînt.
De azi încolo n- am sa- l mai iubesc…
Dar cînd îi vad privirile pagîne
Si zîmbetul copilaresc,
Ma jur ca n- am sa-l mai iubesc- de mîine.
Pe zi ce trece- ti seman tot mai mult;
Asa izvorul ce se- arunca- n balta,
Se- nvaluie cu mîlul laolalta
Si- n loc sa- i spele apele verzui, îsi tulbura izvorul apa lui.
Ma iscodesti ca pasarea de prada,
Ma urmaresti cu ochii reci si rai,
Dar uiti ca daca- s urme pe zapada,
Noroiul e lasat de pasii tai.
Mi- e fata împietrita ca o masca
Si- n ochi lumina- i gata sa se stînga
Chiar diamantului ca sa sclipeasca
Îi trebuie o raza s- o rasfrînga.
Iubirea ta nu creste si nu moare,
Ci totdeauna- i rece si egala
E ca o floare artificiala
Pe- o pajiste cu maci arzînd în soare.
Cînd voi pleca, ma vei uita usor
Si stiu ca nici nu s- ar putea altfel:
Abia o clipa valul calator
Pastreaza chipul oglindit în el.
Am vrut în ciuda zîmbetelor tale,
Din ochii sterpi o lacrima sa storc
Si am plecat sa nu ma mai întorc,
Dar azi, din zori de zi îti umblu- n cale.
Ce demon oare mi te- a scos în drum?!
De- ar vrea viata azi sa ma dezlege
Si raiul ei sa mi- l ofere- acum
Tot iadul nostru dulce l- as alege.
Azi mi- a venit cu ochii calzi si buni
Si nu l- am întrebat de unde vine
Pe floarea de pe marginea de drum
N- o- ntrebi de- i înflorita pentru tine.
Te vad mereu ca- n clipa de pe urma;
Încremenit în capul scarii
Cu zîmbetul uitat în coltul gurii
Si- n ochi, taisul crud al nepasarii.
Esti rau. Dar cînd aud c- o spune altul
Ma uit în jos si strîng din pumni si tac.
Ca numai eu în toata lumea asta
Am dreptul sa te cert si sa te- mpac.
Eu am sa plec cu sufletu- mpacat
Ca nu las nimanuia mostenire
Un suflet greu de ura si iubire
Banuitor si trist si- nfrigurat.
M- am resemnat; atît a fost sa fie.
Ma uit cum cade soarele- n apus
Si- astept raspunsuri care n- or sa vie
La întrebari pe care nu le- am pus.
Fîntînile cu ape moarte- ascund
Pupile negre licarind în fund,
Ce ma atrag spre-adînc ca ochii tai.
Cînd vreau sa plec, ma tii în loc cu un cuvînt
Asa se zbat copacii în furtuna;
Ca pentru fuga crengile- si aduna,
Dar radacina- i leaga de pamînt.
De azi încolo n- am sa- l mai iubesc…
Dar cînd îi vad privirile pagîne
Si zîmbetul copilaresc,
Ma jur ca n- am sa-l mai iubesc- de mîine.
Pe zi ce trece- ti seman tot mai mult;
Asa izvorul ce se- arunca- n balta,
Se- nvaluie cu mîlul laolalta
Si- n loc sa- i spele apele verzui, îsi tulbura izvorul apa lui.
Ma iscodesti ca pasarea de prada,
Ma urmaresti cu ochii reci si rai,
Dar uiti ca daca- s urme pe zapada,
Noroiul e lasat de pasii tai.
Mi- e fata împietrita ca o masca
Si- n ochi lumina- i gata sa se stînga
Chiar diamantului ca sa sclipeasca
Îi trebuie o raza s- o rasfrînga.
Iubirea ta nu creste si nu moare,
Ci totdeauna- i rece si egala
E ca o floare artificiala
Pe- o pajiste cu maci arzînd în soare.
Cînd voi pleca, ma vei uita usor
Si stiu ca nici nu s- ar putea altfel:
Abia o clipa valul calator
Pastreaza chipul oglindit în el.
Am vrut în ciuda zîmbetelor tale,
Din ochii sterpi o lacrima sa storc
Si am plecat sa nu ma mai întorc,
Dar azi, din zori de zi îti umblu- n cale.
Ce demon oare mi te- a scos în drum?!
De- ar vrea viata azi sa ma dezlege
Si raiul ei sa mi- l ofere- acum
Tot iadul nostru dulce l- as alege.
Azi mi- a venit cu ochii calzi si buni
Si nu l- am întrebat de unde vine
Pe floarea de pe marginea de drum
N- o- ntrebi de- i înflorita pentru tine.
Te vad mereu ca- n clipa de pe urma;
Încremenit în capul scarii
Cu zîmbetul uitat în coltul gurii
Si- n ochi, taisul crud al nepasarii.
Esti rau. Dar cînd aud c- o spune altul
Ma uit în jos si strîng din pumni si tac.
Ca numai eu în toata lumea asta
Am dreptul sa te cert si sa te- mpac.
Eu am sa plec cu sufletu- mpacat
Ca nu las nimanuia mostenire
Un suflet greu de ura si iubire
Banuitor si trist si- nfrigurat.
M- am resemnat; atît a fost sa fie.
Ma uit cum cade soarele- n apus
Si- astept raspunsuri care n- or sa vie
La întrebari pe care nu le- am pus.
Lidia Lazu - Cântece în aer liber, III
Castelul Palamidi:
Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 1997
24 febr. La Radio România Cultural am citit: Şi asta a fost, Pe deal II, Şi eu,
Poezia însă, Rugă de geolog. Am predat cronica la Orbitor
şi m-am angajat să dau la Viaţa R. un fragment de proză din Veneticii.
ATD: Vreau să vă ajut cît mai mult. Şi îmi cere cronici de proză
despre orice altă carte. Mă gîndesc la Mahalaua,
la Bătrînul anticar şi la Cartea lui Iov.
10 martie 97. După şedinţa secţiei proză duc la Viaţa. rom.15 pagini din Veneticii: Pe uşi străine.
10 martie 97. După şedinţa secţiei proză duc la Viaţa. rom.15 pagini din Veneticii: Pe uşi străine.
Ieri seară la teatrul Odeon pentru un spectacol dat de englezi :Mr Hyde.
Zile primăvăratice, dar nu a dat nici o frunzuliţă, nici o forsiţie,
nici o floricică de zarzăr…Natura prudentă.
Visez: eram în apartamentul nostru şi ai mei fiind plecaţi, intră în cameră un copil, care se purta ca la el acasă, se aşază pe un scăunel şi începe să mănînce cu lingura dintr-o farfurie mîncare de cartofi cu carne. Flămînd, a mîncat tot timpul cît am discutat cu el. Ce e cu tine aici? M-a adus soţia dv. Dar nu reieşea pentru ce şi pentru cît timp, mai ales. S-ar fi zis că îl oploşise pentru că nu avea unde sta şi ce mînca – deci un copil al nimănui. Să-şi fi luat Lidia o asemenea răspundere şi anume fără să discute cu mine? Mai ales că puştiul părea să cunoască familia, m-a anunţat că a trecut pe aici Miţi. Mă gîndeam: ce gînduri are Lidia? Cît o să-l ţinem? Parcă ştii pe cine oploşeşti? E singur în casă, eu o să plec, să-l las cu toate pe mînă?
Visez: eram în apartamentul nostru şi ai mei fiind plecaţi, intră în cameră un copil, care se purta ca la el acasă, se aşază pe un scăunel şi începe să mănînce cu lingura dintr-o farfurie mîncare de cartofi cu carne. Flămînd, a mîncat tot timpul cît am discutat cu el. Ce e cu tine aici? M-a adus soţia dv. Dar nu reieşea pentru ce şi pentru cît timp, mai ales. S-ar fi zis că îl oploşise pentru că nu avea unde sta şi ce mînca – deci un copil al nimănui. Să-şi fi luat Lidia o asemenea răspundere şi anume fără să discute cu mine? Mai ales că puştiul părea să cunoască familia, m-a anunţat că a trecut pe aici Miţi. Mă gîndeam: ce gînduri are Lidia? Cît o să-l ţinem? Parcă ştii pe cine oploşeşti? E singur în casă, eu o să plec, să-l las cu toate pe mînă?
Am ieşit din cameră, el mînca mai departe. Era coridorul pe care-l
visez mereu, cu multe uşi de apartamente pe o singură parte, iar pe cealaltă
peretele orb, fără ferestre. Din capătul celălalt venea un ins infirm, într-un
cărucior. Nu ştiu de ce m-am speriat de el, am bătut în retragere, voiam să
intru înapoi în apartament şi să trag
zăvorul dar nu mai nimeream, de spaimă, uşa noastră; am intrat totuşi pe o uşă
dar care nu se putea închide, n-avea deloc clanţă. Momant de teamă şi
insecuritate, de primejdie iminentă.
Dar cum-necum am revenit la povestea cu copilul care continua să
mănînce din farfurie, pe scăunel. Cîţi ani să fi avut? Mai mic decît Andrei,
deci 10-11 ani? Atunci ar trebui să fie la şcoală. Cum o fi învăţînd? Dar măcar
se duce la şcoală? L-am întrebat, dar nu
a răspuns direct. Zice, cu viclenie copilărească, la vedere: Toată lumea de pe stradă mă cunoaşte. De ce te cunosc
toţi? îi ajuţi la cumpărături? El se uita la mine, în sus, cu faţa rotundă,
grăsuţă, bălaie, cu ochii albaştri deschişi şi zgîrmîndu-se în nas, insistent. Fără un cuvânt. Sau, zic, pentru că le ceri bani? Da, aşa e, a recunoscut băiatul de pripas.
Nu semăna acest băiat cu niciunul de care îmi aduc aminte. Poate să
fi semănat cu Mişulică (?!)
Va urma
Simona Grazia Dima, Victoria Milescu, Valeria manta Tăicuţu |
Florin Costinescu |
Petru Solonaru |
Neculai Tăicuţu |
Valeriu Sofronie |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu