consemnări, poezii, eseuri

Scriitorul zilei: Banu Rădulescu, n.12 februarie 1924 - d. 9 decembrie 1998

Bucureştean prin naştere, se înscrie la liceul militar din Cernăuţi, apoi se transferă la Nicolae Filipescu de la Mănăstirea Dealu. Reformat din armată, intră la medicină, dar este arestat scurtă vreme pentru a fi scris epigrame la adresa Anei Pauker şi compania. Revenit la Medicină, este arestat din nou, în 1948, de la catedra de medicină, pentru tentativă de trecere a frontierei. Face turul marilor puşcării comuniste: Constanţa, Jilava, Piteşti, Caransebeş, Canal, Gherla. Eliberat în 1954, mai este arestat încă o dată, în 1956. Reuşeşte să termine medicina, face stagiul la Geoagiu, iar în 1962, prin concurs, revine în Bucureşti. Cu sănătatea distrusă, bolnav de plămâni, face un nou tur al ţării, nici acesta vesel, la sanatorii... Renunţă la practica medicinei. În 1967, la 43 de ani, reuşeşte să publice primul volum, nuvele: Dincolo de aşteptare. Titlu care pentru cei preveniţi, spune mult. În timp, îi mai apar: Lumina şi piatra, Păsările mari nu cântă, Nimic despre fericire, În iarbă, cu faţa la soare, tot atâtea sugestii privind o viaţă distrusă.

L-am cunoscut abia după "evenimente", eu prins cu acţiunile "Basarabia, pământ românesc!", BR cu regruparea foştilor deţinuţi politici. A fondat revista Memoria, unde au început să apară masiv mărturii despre ororile comuniste, atât de stict ţinute sub obroc, practic necunoscute multora, sau oricum incorect percepute. Şedinţele de la sala mare a re-înfiinţatului Muzeu al Ţăranului român aveau ceva sacerdotal. Prietenul poet şi medic Pan Izverna, devenit redactor la Dreptatea, mi l-a prezentat pe Banu Rădulescu. Când să obţin autograf pe o carte de-a sa, am aflat că îl chema Şerban Rădulescu. Tot în acele împrejurări l-am cunoscut pe Pan M. Vizirescu, condamnat la moarte în contumacie în Procesul ziariştilor. Supravieţuise 23 de ani ascuns în podul unei căsuţe din Slatina. Am trăit alături de aceşti oameni ai unui ideal de democraţie şi dreptate socială momente de mare înălţare sufletească. Însă fragmentele prezentate revistei Memoria, din mărturisirile unui bătrân ţăran din Bocşa Montană, pe numele său Iosif Cireşan-Loga, chinuit doi ani şi jumătate la Canal, fără condamnare (detenţie administrativă), nu au apărut, în vălmăşagul atâtor materiale ce asaltau redacţia.

***

Am dorit să pun o placă memorială pentru Banu Rădulescu, la nr. 7 din Intrarea Nopţii, lângă MŢR, dar mi s-a spus că în acel moment se aştepta echipa de constructori, pentru remedierea imobilului. Sau a fost doar un pretext din partea vecinilor binevoitori? Căci nici până în acet moment situaţia nu s-a schimat, în privinţa renovării. Cât despre Proiectul plăcilor memoriale, lucrările s-au amânat... la calende.

Alţi scriitori:

I. Peltz, n. 1899

Valeriu Gorunescu, n. 1922

Teodor Vârgolici, n. 1930

D. Nanu, m. 1943

Poezia zilei: Virgil Diaconu
Îndepărtare

Ştii şi tu: vine vremea
când trupul nu îl mai porţi după tine.

Dai roată pe câmp - şi câmpul nu-l mai zăreşti.

Cu duhuri neştiute vorbeşti până în zori
Sau înfloreşti pădurea pe care nu o ai.

Este vremea când Fiara îşi leapădă dinţii,
când piatra o deslegi de lespede.

În sufletul tău se întâmplă
o lume mai mare ca lumea.

Sub sabia mulţimii poţi râde,
iarba creşte sub fier.

Vine vremea când trupul nu-l mai porţi după tine.

Numai îmbrăţişare eşti!

Şi îmbrăţişarea este mai mare ca lumea.

(din volumul Secol, ed. Valman, 2011)

Lidia Lazu - Cântece în aer liber, II

acropole 2:

http://youtu.be/2lvOq6KE0DA

acropole 3:

http://youtu.be/nuYJmrnJu_k

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 1997

5 febr. 97. Azi la plecare inginerul-şef I. Stoica îmi vorbeşte de bolile de informaţie ale bătrîneţii. Anticorpii nu mai recunosc cifrul propriilor celule bune, le confundă cu infecţiile, sar la ele, le distrug.. La nivel cerebral gîndim mai încet, nu reacţionăm decît cu întîrziere şi numai la anumiţi stimuli – iată de ce timpul trece atît de repede!

Încerc să recuperez ms Mai devreme de la Nemira.Redactorul mă duce într-o încăpere vastă, cu mormane de dosare. Căutare îndelungată, pe cât de zadarnică...

N Oancea minte fără să clipească şi promite mai departe.

12 febr. 97. În Rom. Lit îmi apare fragmentul Ceainicul, pe două pagini. I-a plăcut Lidiei. Zice: Multă minuţie. Eu nu aş putea să fiu prozatoare.

Dihorul, schiţă. Ins de-o urîţenie agresivă, ieşind din limite, ceea ce se pare că l-a înrăit pe toată lumea, femei, bărbaţi, genii, oameni de jos. Masiv, butucănos, ar face oricînd paradă de forţa lui, iar în rest, le ştie pe toate, la cel mai înalt nivel; discută cu octogenarul x care a făcut războiul, a cercetat, şi-a luat doctoratul în tema asta, însă nu-l lasă să spună o frază, el ştie mai bine, toate lucrăturile masoneriei şi jidănimii mondiale.. Încă o dată: de-o urîţenie care iese din orice închipuire. Din o mie de poze pe care i le-ar face un mare maestru, oricît le-ar retuşa, nu poate scoate nici una care să nu te indispună prin hidoşenia chipului. Din gura lui, un şuvoi rapid şi otrăvit de cuvinte. Violent, turbat şi nu doar atît, ci foarte închipuit: redactora aia îl curtează, poeta aia moare după el, redactorul cutare, el însuşi bun poet, dă buzna la el acasă şi nu mai pleacă, fascinat se pare de poezia lui – de-a ajuns să-l întrebe: eşti cumva homosecsual? S-a dus la cutare poet bucureştean, acela i-a dat toate cărţile, îl îmbrăţişa mereu, s-a oprit din discurs cînd a intrat el în sala de la Uniune; mulţi îl sapă la Ulici, iar Vatamanu a încercat să-l corupă cu bani. Bişniţar el însuşi, pescuind în ape tulburi. Că a avut această presimţire macabră: ăsta miroase a mort! Nu m-aş mira să fie chiar el odiosul care i-a călcat pe mormînt, ca răzbunare că nu i-a publicat despre regi, lucruri oribile. Maşina lui de scris nu e bună, nu reacţionează imediat, îl opreşte din fluxul inspiraţiei. Să-l mintă pe el?! Începe să-l imite, mustind de dispreţ, de batjocură, îşi dă drumul într-un pamflet. Despre A.B, că s-a dus la nu-ş-ce somitate anglo-americană, acela i-a spus că stilul lui e depăşit, a făcut pe loc infarct, a fost necesară operaţie pe cord deschis. Păi ce cred ei, care s-au suit în vîrful trebii?!. Omule, eşti mai rău ca Goma, acela se mai opreşte din vituperări. Închipuie-ţi că ai scrie toate acestea şi ele ar fi citite, te-ai compromite pentru vecie! Poartă-te în viaţă ca în scris.

Ideea de a accentua toleranţa din Veneticii, scîrbit rău de agresivitatea şi intoleranţa ipochimenului.

21 febr. 97. Tupan promite că fragmentul apare în miercurea următoare. Seara, Maria U. mă convoacă pentru o înregistrare: interviu despre geologie şi poezie. Am terminat Marea lectură, 14 pagini despre Orbitor, luni i-o duc lui ATD la Viaţa

Rom.

Va urma

Fotografii cu scriitori...VIII