O pagină de jurnal 1991, Cărţile prietenilor mei, Poezii regăsite, Fotografii cu scriitori

Scriitorul zilei: Pompiliu Marcea...  
http://ilazu.blogspot.ro/2012/03/scriitorul-zilei-pompiliu-marcea-poezii.html

ion lazu, O pagină de jurnal 1991
Stagiarei i se pare că nimic nu-i iese şi se sufocă de ciudă şi exasperare. Împacă-te cu tine, omule, dacă ţi-e ciudă pe ce faci, gîndeşti şi spui, cum să te împaci cu lumea, cu rudele, colegii, cu viaţa? Nu merge pe teren, rămîne acasă: să-şi muşte pumnii că întîlnirea cu vrînceanul ei nu a reuşit. Speriată că rămîne nemăritată? Cum să alegi bine, dacă alegi la repezeală şi din puţine oferte?

Probabil mă crede un fraier că zilnic plec cu rucsacul în spate, iar după amiezile stau ore întregi în faţa hărţilor. Deşi nu-mi fac decît datoria, căci fac prospecţiuni geologice şi anume pentru asta primesc un salariu. Nu-i trece prin minte că aş fi neliniştit dacă mi-ar veni banii pe nemuncite.

Se pare că guvernul nostru a angajat nişte avocaţi americani care să dea de urma averilor lui Ceauşescu.

Se dă în vileag că ruşii subvenţionau anual p.c.f. şi din alte ţări capitaliste. De fapt văzusem cu ochii mei, la Luxemburg.

În Jugoslavia e un război religios, sprijinit din umbră de catolici, de unguri, austrieci, papă etc.

Îi spun stagiarei cum a eşuat nepotul B. în mrejele unei secte; pentru el poate fi o salvare, ca să nu o mai ia razna, - el, omul viitorului, în convorbire cu extratereştrii, cu fenomenul Philadelphia etc, etc, căci îşi bagă în cap cu toptanul idei aiurite, de peste tot…

Ponegrirea vreunui coleg, oricare ar fi el, asta e pe prim plan în mintea stagiarei; chiar dacă ar trebui să-i fie recunoscătoare acelui ins pentru a o fi ajutat cîndva; sau tocmai de aceea?

Întrebare: Un asemenea personaj, căruia în mod vădit ceva îi lipseşte – mă voi gîndi ce anume… - deci ar putea el, încăput pe mîna unui om bine intenţionat, altruist etc, ar putea să fie adus pe făgaşul cel bun? Mai curînd pare marcat de neîmpliniri, de alarme, de o panică neîntreruptă că nu va intra în rîndul lumii. După cum se vede, nu numai prea multă minte strică, dar strică şi prea puţină. În schimb, de orgoliu nu ducem lipsă de loc! Să-i spună vreo rudă ceva ce nu-i convine, imediat sare ca o leoaică.

Îmi spune diverse lucruri din viaţa ei aşa-zis amoroasă şi apoi, din nimic se repede: că mă urăşte fiindcă mi le-a spus. Mi se ridică sîngele în obraji, mi-e ruşine de ruşinea ei. Şi ca să pună vîrf la toate, cînd vine să dreagă adică lucrurile, în loc de scuze o aud: Dvs. n-aveţi minte să vă luaţi după ce spun eu? am scăpat nişte vorbe…

Ar fi de disecat reacţia abruptă la vestea că am adus un rucsac de ciuperci. S-a săturat, nu mai vrea să audă! Cînd de fapt se dă în vînt după ficat de porc prăjit, considerat de ea o delicatesă, cînd e de fapt la îndemîna oricui… Dar ce energie se degaja din respingerea ei, disporporţionată faţă de împrejurarea respectivă şi jenantă. Dacă nu aş avea la ce mă gîndi, dar am cu prisosinţă! Dacă nu aş avea ce scrie – dar am scris Despre Nistru...ar fi de luat în seamă şi un astfel de personaj, prefăcut-amical, dar de fapt plin de ranchiune, de resentimente, de neîmpliniri şi invidii, gata oricînd să pună la cale o revanşă.

Unor astfel de tineri fără substanţă, fără aşezare interioară, plini de ţîfne şi ifose şi pretenţii nejustificate, pentru că nu sunt capabili de un efort susţinut şi aplicat spre a ajunge la un rezultat, chiar mediocru – acestor tineri neisprăviţi, care au ciupit, pe ici pe colo, cîte un pospai de cultură – kitsch, dar nu au o bază serioasă de înţelegere, nu au nişte repere serioase şi o scară necesară a valorilor, lor deci, le pare de mirare, ba poate şi de dispreţuit, că tu stai aici şi-ţi vezi de treabă şi, culmea! te declari mulţumit de acest mod de viaţă: le pari un prost, un tîrîie brîu, dacă nu cumva un incapabil, care îşi dă aere de mare profesionist... (Iar pe de altă parte, îmi spun, lucru şi mai grav, acestor tineri neisprăviţi nu le trebuie decît ceva înzestrări, o leacă de voce, puţin talent literar, sau la desen, la învârteli/afaceri, ca să devină figuri proeminente ale vieţii culturale, sau măcar nişte vedete... E aici vreun paradox?)

Cît de puţin îi trebuie omului ca să fie împăcat cu soarta lui – singura stare pe care se poate construi o fericire de durată! – şi, dimpotrivă, cît de mult timp le va trebui junilor de azi ca să-şi dea seama că toate înlesnirile după care aleargă ei cu gura căscată sunt deşertăciuni! De reţinut cît de greu îi e cuiva să admită că tu, de alături, spre deosebire de el, te simţi bine, eşti mulţumit de tine şi de soarta ta!

(va urma)

Cărţile prietenilor mei

ion lazu, Fotografii cu scriitori...

Andana Călinescu, Radu Cârneci, Carolina Ilica, Adam Puslojic