Scriitorul zilei: Emil Giurgiuca:
http://ilazu.blogspot.ro/2012/03/scriitorul-zilei-emil-giurgiuca-poezii.html

O pagină de jurnal, 1991 
Sîmbătă, 1 iunie. Poate ziua copilului şi a învăţătorului, de aceea încă un gînd spre casă. Din cauza vremii rele, fructele sunt întîrziate; orzul e înalt şi încă mai înaltă cu două palme secara sură. Ieri după masă, revenire prin lunca Tîrnavei Mari, chiar prin istorica Cîmpie a Libertăţii, acum parţial pepinieră de viţă de vie, în parte I.P.L.

Desigur, zice Fr. N.: “Din durere şi neputinţă creatu-s-au mereu lumile de dincolo, şi scurtul delir de fericire, pe care-l simte cel care suferă mai mult.” Are dreptate pînă la un punct – omul şi-a creat religia, desigur, şi anume pe măsura imperfecţiunii sale – şi a aspiraţiilor sale – dar şi-a creat-o pentru că altfel se simţea şi mai rău – fără ceva în care să creadă. Şi vom vedea că pînă la urmă credinţa nu este doar un opiu, sau doar o scăpare pentru omenire – ci este şi un catalizator, un magnet care-i polarizează cîmpul de forţe spirituale.

Oare Einstein era un om religios? Da, era un om singur, care n-avea nevoie de altcineva pentru a se gîndi la ale sale – dar acele  gînduri “ale sale” erau gînduri prea speciale, care nu pot fi descebăluite decît cu multă răbdare, în mulţi ani, singur…

Blajul, Mica Romă, oraşul plăcilor comemorative.

Poezia: Te arunci în Nera / ieşi cu faţa şiroind de sînge…

Eu niciodată nu ies în pierdere, chiar şi cînd pare vădit că am pierdut.

Prea bine, nu cărţile mele sunt punctul meu tare; ele sunt însă dovezi în plus că am fost un om bine intenţionat, pe cît de banal în fond. Am limite, desigur, şi pe acestea nu le pot depăşi. Mi-aş reproşa numai răutatea, dacă aş coborî pînă acolo încît să fiu rău şi nedrept. Însă mai inteligent şi mai talentat cum aş fi?

Fr.N.: Într-adevăr, eul plin de contradicţii şi de confuzii este acela care vorbeşte mai cu îndreptăţire de propria-i fiinţă. Eul care creează, care vrea să judece, Eul care-i măsura şi care dă valoare lucrurilor. P. 33.

Eu: Adesea iubirea e confundată cu plăcerea iar plăcerea este coborîtă la nivelul gîdilăturilor. Şi se iubesc oamenii în acest fel cîteva luni bune, ba chiar un an doi la rînd, iluzionîndu-se că trăiesc marea iubire…Însă după aceea...

Stelian Tănase la Europa liberă, 2 iunie: viaţa vulgarizată, rudimentară, sălbatică a transformat ţara într-o uriaşă mahala; gunoaiele ieşite la suprafaţă, sordidul, o mizerie de la trezire pînă la culcare. Cenzura comunistă refuza altă realitate decît cea acceptată oficial.
Vezi ms. :Vise şi vize.
Poezia: Dar mai întîi trebuie să te simţi un om pierdut…

La un cămin de nefamilişti ca acesta, unde toţi distrug, unde există un administrator şi 2-3 femei de serviciu care tîndălesc sau se mută de colo colo, bînd cafele, în această duminecă de 2 iunie, probabil prima zi frumoasă de la Paşti încoace, în loc să dau o tură prin oraş, pe la muzee, liceu etc, eu sunt nevoit să stau în cameră din pricina rosăturii de la călcîi, de la perechea de bocanci luaţi cu jumătate preţ de la onor întreprindere.
Mă speriasem de perspectiva a două zile claustrat într-un cămin de nefamilişti, dar deocamdată nici un incident. Am dat drumul la geam, să intre aerul cald, să se mai dezmorţească în cameră, plasată spre nord-est şi sub o perdea deasă de plopi care nu se opresc din tremurat, de nu mai ştii cînd plouă sau nu; în rest, clătinarea lor continuă în vînt cînd îi privesc pe fereastră, îmi dă senzaţia că întregul bloc este în tangaj. Aud trecînd cu mare frecvenţă trenuri de călători sau de marfă, după noul orar început azi-noapte.

Frumoasă impresie convorbirea Stelian Tănase-Monica Lovinescu, în special despre romanele muzicale pe teme clasice. Mari şi cu personaje puternice, fără de care nu poate exista romanul, ci cel mult o proză. Dar rămîne să mă gîndesc acum nu la dotarea şi seriozitatea şi la profesionalismul altor confraţi, ci la ideea lui S.T. că nimeni nu va putea scăpa ţara din acest marasm, decît intelectualii. Îţi vine a crede, căci în rest avem o clasă ţărănească dezafectată, o muncitorime retrogradă, o funcţionărime obtuză, oportunistă, agresivă totdeauna. Şi deloc o clasă de mijloc. Cine să ne pună pe linia bună, politicienii? Însă te mai gîndeşti şi altfel: n-a fost socialismul tot o ideologie promovată de intelectuali? Şi nazismul şi legionarismul de la noi - ce-ar fi fost fără lustrul şi autoritatea conferite lor de intelectuali?

Te obişnuieşti cu hărmălaia, sinele se apără, se baricadează. Deja nu mai aud trenurile trecînd în mare viteză, uneori cîte două într-un minut, în ambele direcţii. Căci suntem la 10 m de terasamentul celei mai importante căi ferate din România.

  (va urma)


Cărţile prietenilor mei: Ana Blandiana, Octombrie, Noiembrie, Decembrie, 1972, 107 pagini; Patria mea A4, 2010, 148 pagini; Călcâiul vulnerabil, 1966, 54 pagini

   



















ion lazu, Fotografii cu scriitori...

Poetul Ion Brad