O pagină de jurnal, 1991, Cărţile prietenilor mei, Fotografii...

Scriitorul zilei, Al.O. Teodoreanu (Păstorel)
http://ilazu.blogspot.ro/2012/03/scriitorul-zilei-alo-teodoreanu.html

O pagină de jurnal, 1991 

7 aug. Veste bună: putem sta încă o perioadă de timp în acest cămin. Îi dau vestea Lidiei, care se bucură, în felul ei total şi cuceritor. Apoi îmi spune că Niki a aranjat cu Caius să-l ajute. Vom vedea dacă e chiar aşa. Caius şi-a luat câteva zile ca să se documenteze asupra lui N.O.

Bilanţ tragic: 82 morţi, 26 dispăruţi; 68.000 ha inundate. Asta îmi aminteşte o spunere de-a mamei: Focul îl stingi cu apă; dar apei ce să-i opui?

Joi, 8 aug. În prima parte a zilei, plecând pe ceaţă şi rouă mare, fac cu Andrei pe jos drumul până la Sâncel şi apoi spre dl. Zăpodia, discutând, explicându-i diverse lucruri din agricultură, de unde şi noua lui idee: că atunci când va fi mare se va face inginer agronom, ca să le spună ţăranilor ce au de făcut, să nu mai rămână roadele pe câmp.

Pare impresionat că porumbul e nelucrat, că sfecla nu e copilită de frunze, că lanuri mari de grâu au rămas nesecerate. Îl învăţ ce e un spic, cum se freacă în palmă şi ce gust au boabele de grâu-ceară. Se apucă să plivească sfecla, cu acea pornire a lui inimoasă, din totdeauna.

Urcând din Sâncel spre Zăpodia Mare, ne ajunge din urmă un car cu boi (apoi am văzut că erau vaci, cufurite, - din cauza ierbii crude-ude - cum sunt toate vitele în sat.) A. a remarcat că băietanul tăcut şi cu cipilică din car seamănă cu Adi al lui Ionel. Ne-au îmbiat să urcăm în car, dar am refuzat. Apoi, văzând că am hărţi şi îl întreb de Hula lui Bucuroiu, îmi spune de cele trei Zăpodii; coboară din car, se uită pe hartă - ştie să le folosească de la armată. Ar avea nevoie ei de hărţile vechi, cu căile de altădată, nu astea tăiate de ceapeu, pentru că au mari probleme cu împărţitul pământuului. Cei de la Fondul funciar nu au aceste hărţi, spun că s-au predat, dar ele sunt şi chiar anul acesta a obţinut permis să se uite pe ele cu ing. agronom din sat. Vine în jos de pe deal un Trabant, îl cheamă pe popa din sat (dusese oamenii sus la lucru) se uită şi el pe hartă, le explic că le-o pot împrumuta, dar ei au nevoie de vechile hotare. Săteanul stă chiar lângă biserică, am ocolit-o chiar la întoarcere, e ctitorită 1834.

Ne ajunge din urmă un bătrân, e îmbiat în car, se urcă sărind peste loitră. Săteanul meu zice, admirativ: Uite un om de 88 de ani care sare în căruţă! Eu, tot admirativ: Bravo! Mai bine să nu te naşti! zice moşul. Aflu că a făcut armata, războiul doi ani la ruşi (nu erau aşa săraci, aveau vite, hambare, au sărăcit mai apoi, le dădeau săptămânal alimente…). Multe am pătimit pentru coţofana asta, spune moşul, arătând spre gură. O gură curată acum, fără nici un dinte! A fost dat chiabur, 300 de feldere de lua de pe câmp, unul nu-i rămânea, el nu reuşea să-şi plătească cotele, cereale nu găsea de cumpărat în zonă, se ducea după ele pe la Alba Iulia-Aiud. Altfel îl băgau la închisoare, ca duşman al poporului. Îl întreb: Ai primit pensie de veterean de război? Nici nu m-am dus! Dar de ce? E dreptul dumitale. Ţara îţi e datoare! Nici nu mă duc pe acolo! Mi-e urât de ei, să nu-i văd, să nu aud. Dar din ce o să trăieşti? l-aş fi întrebat. Şi probabil mi-ar fi răspuns: Din nimic, cum am trăit şi până acum. Şi mergem aşa vreo jumătate de oră, tot vorbind, ei din car, eu din urma lui, A. cu mâna pe loitră, opintindu-se să ajute la deal cufuritele de vaci, inimos ca todeauna.

Grâul e compromis din cauza ploilor neîntrerupte, a rămas pe tarlale, nimeni nu o să-l atingă până la primăvară; dar porumbul, din aceleaşi cauze, o să se facă, însă ca să-l culeagă depinde ce toamnă o să fie, scurtă, ploioasă, sau lungă şi călduroasă… Nu li s-au dat Glorii pentru secerat. Dar manual nu s-ar putea, cu secera, cu coasa? Nu se poate, că e tot la coletiv. Ba s-ar putea, crede moşul.

După masa de seară, refac în minte această discuţie. Spun cu voce tare, alterată de obidă: Bieţi oameni! Când va fi dreptate şi pentru voi?! Şi mă năpădesc lacrimile, cu hîrtiile în mînă.

Sondajele IRSOP de ieri arată o situaţie disperată: 8-12% din cei chestionaţi ar vrea să părăsească ţara. Oare ce zice C. despre situaţia jalnică ce reiese din sondaje? Tot i se mai pare că e bine şi că vina e a opoziţiei?

9 aug. La ora 11 a murit Cella Delavrancea, la 104 ani, perfect lucidă.

Snegur dezminte iar că ar vrea să semneze tratatul unional. Un subsecretar de stat pentru legăturile cu Basarabia.

Discuţii despre drepturile naţionalităţilor. Domokos Geza: şovinismul românesc! Am auzit-o şi pe asta!

 (Va urma)

Cărţile prietenilor mei : Vasile Andru, Muntele calvarului, Ed. Militară, 1991, 254 pagini.

 













 



ion lazu, Un comentariu pe Blogul poetului Ion Murgeanu

Nu sunt de părere că este potrivită iniţiativa ca Brâncuşi să fie reînmormântat la Hobiţa. Indiferent ce a simţit şi scris el în pragul morţii sale. Este foarte de înţeles dorinţa sa de a fi înmormântat lângă mama sa, căreia îi păstra o minunată amintire... Este şi mai impresionantă opţiunea sa de a nu renunţa la cetăţenia română până în ultimul an de viaţă... Ştim toate acestea... Totuşi, lucrurile sunt aşa cum sunt, atelierul a rămas unde a rămas, Brâncuşi însuşi a solicitat în ultimele luni cetăţenia franceză şi a cedat atelierul francezilor. (Indiferent că acum se iscă voci de circumstanţă care susţin contrariu etc.) Iar în fapt, sunt atâtea cazuri celebre când nu a fost respectată dorinţa  muribundului. Brâncuşi este cunoscut  la Paris (la New York, la Los Angeles...), în Franţa îl vizitează mii şi mii de admiratori în fiecare an. Acolo e atelierul, mormântul, Sărutul... Acolo îl ştie o lume, din 1957 încoace, deci de aproape 60 de ani. Personal, am lucrat câteva campanii în nordul Olteniei, în Gorj, la Tismana, la Peştişani etc şi am constatat că mai nimeni nu vizitează casa memorială de la Hobiţa, fie că este autentică sau înlocuită... Dar vizitatorul ajunge cu greu la Hobiţa, chiar dacă a venit să viziteze Complexul de la Tg. Jiu. Chiar dacă doreşte să ajungă la Mrea Tismana... E o realitate, greu de crezut că lucrurile se vor schimba  din temelii odată cu aducerea la Hobiţa a rămăşiţelor pământeşti ale lui Brâncuşi.
Sigur, regimul comunist a mutilat grav istoria românilor, mulţi mari creatori au murit în exil. Enescu,  e doar unul dintre numele celebre), dar întrebarea este dacă soluţiile propuse sunt cele ce vor îndrepta realmente starea de lucruri. A-l reîngropa pe Brâncuşi la Hobiţa ar putea însemna a-i îngropa numele, faima, nemurirea, în cazul său pe deplin meritată. Înseamnă a-l "ascunde" faţă de admiratorii săi din toată lumea.
Ion Lazu.

Fotografii...La MNLR, premierea câştigătorilor celui de al treilea Concurs  literar pentru elevi din toată ţara (organizat împreună cu Şcoala generală nr. 139 Mircea Sântimbreanu din Bucureşti)...Tema: Vis de copil (poezie, proză, jurnal)

Lidia Lazu în recital: Eminescu, Blaga, Bacovia...

Poeta Lidia Lazu, prof. Mioara Chiriţă, muzeograf prof. Oana Oros.