Scriitorul zilei, D. Caracostea:  http://ilazu.blogspot.ro/2012/03/scriitorul-zilei-dumitru-caracostea.html

ion lazu, O pagină de jurnal, 1991

18 iunie. Scrisoare de acasă. Prima scrisoare şi desene de la Andrei. Le-am etalat pe peretele crem, cu tencuiala găurită de cuie. Ieri, pe deal la Veza, într-o vie răzleţită, văd o femeie cu sapa, într-o rochie lungă-albă, transparentă, slabă ca moartea. Lumina cădea din cealaltă parte, senzaţie stranie, te întrebai ce i-a venit acelei femei să se expună astfel? Nu cumva e nebună? Cred că aşa trebuie pictată Moartea: un schelet îmbrăcat într-un combinezon transparent. Moartea ca o nebună, nu?    

Alde Al. Bârlădeanu  şi ai săi, acum când văd că au jucat pe o carte greşită, nu admit că au pierdut, ci se agaţă de noua barcă; ei par convinşi că şi în noua variantă tot ei sunt cei mai buni, mai isteţi, mai capabili – că fără ei istoria nu s-a făcut şi nu se poate face pe aceste meleaguri.

Eu chel? Dar nici Domnul Dumnezeeu nu are mai mult păr deasupra frunţii Sale… La o anumită vârstă, e chiar indecent să-ţi ţâşnească părul de deasupra frunţii.

27 iun. Ieri, o zi f. grea la slujbă, pentru că nu voiam să vin la birou încă o zi. Negocieri de salarii, însă în stilul meu, “mă las pe mâna şefului”, ca apoi să aflu că a dat altora mai mult. Nemulţumită şi Lucica, neavând cât Gică, deci cât mine; în timp ce Angela e roşie de supărare, s-a luptat la cuţite…

Andrei a făcut impresie grozavă la servici, i-a cadorisit pe colegi cu câte un desen cu autograf, cum făcuse şi cu Popovici, cu o zi înainte. I-am spus lui C. Popovici povestea cu locotenentul Aurel Micu, primul căzut pe malul Nistrului şi că m-aş gândi la un monument pe promontoriul de la Mori. Mi-a arătat un exemplar din albumul lui nou apărut şi, deşi nemulţumit de calitatea hârtiei, reproducerilor etc, vrea să-l lanseze cu Dan Grigorescu, probabil săptămâna viitoare. Ar vrea neapărat să ne mai vedem până plec. Porumbelul Timbruţ zbura încolo şi încoace prin atelier, peste capetele noastre. C.P. tocmai mi se plângea că n-are un ban, dar vorbea cu duioşie despre o sticlă de vodcă ce ar trebui cumpărată. Nu marşez. Tocmai primise o comandă pentru Caracal, un monument Radu Şerban. Îmi declară că s-a radicalizaat în problema naţionalităţilor conlocuitoare şi că este şef cultural la o fundaţie româno-franceză.

În oraş, pe la palatul Şuţu îl întâlnesc pe Mircea Ciobanu cu eternul lui amic Mircea V. Strătescu şi facem împreună drumul până la Unirii. Aflu despre Ultimele zile… că este tehnoredactat şi va avea 70-80.000 tiraj, dar nimic despre bani. Nici despre Rămăşagul nu întreb. În schimb aduc vorba de C. Dr. şi-mi spune că a venit să-l întrebe dacă să accepte ori ba, iar M. C. i-ar fi spus: Eşti înalt, eşti frumos, du-te. Dacă niciunul dintre noi nu se va duce, o vor face alţii etc. Deci C. D. a acceptat, dar imediat s-a mutat la Mircea, pe care voia să-l convingă să vină adjunct, cu imaginea României. Eu am ce face, i-ar fi răspuns M. O carte de două pagini să scriu, dar cu care să dau marea lovitură. Apoi vorbim de Edit. Eminescu: a scos 40 de cărţi pe lună, cea mai productivă editură. Între timp, ne uitam pe la tarabe. Sunt un pictor pierdut! exclamă M.C., după ce le sorbise din priviri pe nişte ţigănci bătrâne cu tulpane negru cu roşu, de după tarabe. Trec pe-aici des, şi-mi place, zice. La despărţire, îl întreb de-ai lui. Cu examenele. Dar nu-i prea ia în seamă. Eu sunt un tată obosit, zice, cu un gest de predare: mâini, umeri, cap, trăsăturile feţei chiar asta ilustrau. Foarte nonşalant şi cu acea nepăsare la viaţă pe care am observat-o şi la înmormântarea lui D. Alex.

Azi dau telefon lui C. D. şi n-o găsesc decât pe maică-sa. Apoi lui Pan Izverna şi-mi spune de Ahoe, care are un cancer ce s-a generalizat după operaţia de prostată. Grav bolnav, la pat. Şi de Gh. Pituţ, care a făcut o comoţie cerebrală, a fost trepanat şi a intrat în comă. Îi găsiseră un hematom mare cât o pară. N-avea tulburări de echilibru şi la mers? întreb. Avea. Deci a fost cam ca la colegul Tibi Pâslaru.

Revin acasă cu cumpărături, îl iau pe A. şi, în drum spre parc, încerc telefoane spre centralele judeţene de librării. Nu funcţionează, la fel la poştă. Unde vom ajunge cu serviciile publice? Dacă nici ele, care aduc bani, nu merg bine, la ce să te aştepţi în alte sectoare ale economiei?! Ne ducem cu bicicleta la locul nostru şi eu, pregătit, mă apuc să curăţ cu fierăstrăul cele două pâlcuri de nuci care arată aşa de jalnic, cu crengi rupte, uscate etc. De la 10 la 13:30 lucrez aplicat, cu spor şi cred că reuşesc să fac un pic de ordine în plantaţia lăsată de izbelişte. Nu-i vorbă, unii m-au luat drept lucrător la spaţii verzi. Un botoşănean m-a ajutat un pic. Două doamne mi-au cerut voie să culeagă frunză pentru ceaiuri de păr. Curăţind copacii de jupuituri şi făcând acolo o treabă bună, mă gândeam că amicul C.D. cu totul altceva îşi doreşte, nu să se simtă bine în natură, ci să decidă soarta altora, desigur mai proşti decît el.

(va urma)

Cărţile prietenilor mei: Aurelian Titu Dumitrescu.

ion lazu, iarna paralelă