O pagină de jurnal, 1991, Cărţile prietenilor mei, .Poezii regăsite...Fotografii de scriitori..

Scriitorul zilei , Romulus Cioflec: 
http://ilazu.blogspot.ro/2012/03/scriitorul-zilei-romulus-cioflec-poezii.html

ion lazu, O pagină de jurnal, 1991 

19 sept.  De două săptămîni în vacanţă şi nu am făcut mai nimic, doar m-am chinuit cu tirajul cărţii pentru copii, l-am lansat pe A. în noul an şcolar şi am încheiat prima repriză de reparat instalaţiile din apartament. Cu greu L. a adormit, cu mine alături, apoi tiptil m-am desprins şi am trecut dincolo pentru a nota unele lucruri, oarecum ca un maniac, simţind confuz/imperios că trebuie să notez.

Dintr-odată, azi la prînz, după zile şi zile buimace, mi-au venit sau re-venit nişte idei şi observaţii ce ar merita consemnate. Ce se întîmplă în fapt? Noi nu descriem/surprindem decît mici porţiuni de viaţă, cele cu care venim în contact direct şi imediat – ca şi cum am scruta cu totală atenţie porii şi pliurile de pe pielea pachidermului-viaţă, cu dorinţa expresă şi cu nădejdea intensă, dar prin nimic justificată, de a reuşi, cu efortul nostru, să dăm o idee despre dihanie, cînd noi nu avem sub simţuri decît porii şi cutele pachidermului, o cîtime din pielea care nu doar că protejază dar şi ascunde pe deplin trupul viu şi de neînţeles al respectivei  jivine. Ce e acolo, dedesubt, ce face ea, cum trăieşte şi în vederea căror chestiuni, asta am vrea noi să ştim şi să spunem altora, asta nu putem estima noi, cu viziunea de pureci rătăcitori pe imensa piele inexpugnabilă…

Scrii jurnal nu pentru a obţine aprecierea urmaşilor – e o uriaşă utopie să mai crezi azi că în vreun fel s-ar putea reedita minunea ce s-a petrecut în istorie – de a fi redescoperiţi oameni de excepţie, pe care contemporaneitatea îi neglijase, ca să-i recupereze apoi şi să-i valorizeze. Asta nu se mai poate întîmpla, mersul istoric e prea rapid şi îl fac prea mulţi actanţi deodată, nu avem timp pentru a ne pune cenuşă în cap. Caius a intuit asta, nu a lăsat nimic la întîmplare, şi-a deschis singur toate portiţele şi căile de acces spre valorizare imediată. Este chiar lucrul pe care îl face în plin de doi trei ani, poate mai de mult, dar nu observasem eu.

Azi pe la 10 dimineaţa căscam de zor pe stradă, în marş forţat, şi asta nu de oboseală, ci de sătul ce eram după atîtea frecuşuri cu tirajul Intîmplărilor - acţiune care nu a rezolvat nimic. Eu însumi văd în vitrine cărţi rîvnite cîndva şi pe care acum nu le cumpăr şi nu le cumpără nimeni – de săraci ce suntem, de ocupaţi ce suntem...

La cîte nu te gîndeşti, chinuit în pat, în imposibilitatea de a adormi! În huruitul mereu al maşinilor de pe bulevard, în hîrşîitul de bonfaiere, pentru că un vecin îşi închide balconul azi, altul a făcut-o ieri, altul o va face mîine – după ce le mai închiseseră cîndva şi apoi au fost nevoiţi să le scoată! – aceşti oameni au o slujbă, vin acasă, mănîncă, dorm, iar în rest îşi cheltuiesc timpul meşterind în apartament, făcîndu-şi cuibul – desigur în timpul lor liber, dar cu materiale furate de a uzină, de la statul român. Băutura, televizorul. Din cauza atîtor emisiuni de nimic, nu vor mai ieşi un veac la teatru, la o expoziţie. Necum să mai şi citească o carte, de autor român... Cam atît despre vecinii de palier, de cartier. Cu menţiunea că aceşti oameni sunt mulţumiţi de sine, probabil. Ei au prins sănătosul obicei de a trăi pe rupte şi, ca divertisment, de a da vina pe alţii…

Eu însumi mă agit pe acasă, însă ineficient. Jurnalul mă răzbună, în vreun fel, mi se pare că tot am dus ceva la capăt, fie şi cele două trei fraze.

M-am ocupat de romanul lui Bacalbaşa D.O., l-am predat la editură, i-am făcut şi un referat. Am dat pe la Mircea, e hărţuit de solicitanţi, de telefoane; apucă să-mi spună că Rămaşagul va pleca la tiporgafie în noiembrie, o să fie bine, repetă. Cînd să-l întreb de Ultimele zile…, vine Negrici şi-l răpeşte.

Cărţile prietenilor mei: Ion Murgeanu, Excelsior, Eseuri literare. Cronici, Ed. TipoMoldova, 2013, 675 pagini.

ion lazu, Poezii regăsite...

***

M-am trezit în zorii unei zile de duminecă

Tocmai cînd ar fi fost să dorm pe ruptele

Să mă satur de odihnă

Să mă lecuiesc de această oboseală care nu mai trece şi nu –

Însă eu m-am trezit de mult – şi nu de griji

Nici de sperietura unui vis urît –

m-am trezit cu mintea limpede şi cu inima încropită de iubire

şi ţie, care te-ai răsucit în somn spre mine

am prins să-ţi sărut încheieturile mîinii, podul palmei

şi falangele la rînd –

uşor, ca prin vis, să nu te trezesc

ţi le sărut ca pe cel mai temeinic lucru

din viaţa mea

le sărut cum n-am făcut-o nicicînd

în aceşti douăzeci şi doi de ani împreună

ţi le sărut de parcă ţi-aş săruta sufletul

pentru prima oară în această duminecă de dimineaţă

ţi le sărut de parcă ar fi de-un veac

oale şi ulcele

iar eu încă le mai sărut, în abstract

căci încă nu am apucat să-ţi spun iubirea şi recunoştinţa

şi tandreţea

şi devoţiunea – aceste lucruri pe care le simt

puternice şi distincte, vibrînd –

deşi mîinile tale sunt oale şi ulcele

şi cred că voi continua să ţi le sărut astfel

cu aceste buze care nici ele nu mai sunt

cu buzele astea devenite de mult

ele însele oale şi ulcele…

martie 1995


Fotografii cu poetul Ion Murgeanu
 .