Scriitorul zilei: Stelian Filip; poezia zilei; fotografii de autor...

Scriitorul zilei: Stelian Filip, n 18 septembrie 1924 - 3 ianuarie 2010

         

Unul dintre cei mai activi poeţi satirici de după Război, S.F s-a născut la Izlaz-Teleorman, din părinţi ţărani, tatăl devenit subofiţeri de jandarmi, mama o strănepoată a lui Octavian Goga. În 1926 familia este colonizată la Tuzla-Constanţa, unde copilul face clasele primare, 1932-1938, urmează un liceu industrial, secţia sculptură la Constatţa, terminat la Bucureşti. Va face 2 ani de Politehnică, alţi 2 de Conservator, secţia vioară, după care urmează Literele şi Filosofia la Universitatea din Capitală, 1950-1955, cu o licenţă din universul comic caragialian.

Debutase cu epigrame şi parodii , 1946, la revista Papagal; reîncepe la Tânărul scriitor, 1956; debut editorial abia în 1963, cu Azi pitic, mâine voinic, desigur o carte adresată celor mai mici ascultători-cititori. Colaborează la toate revistele cu rubrici umoristice, cu articole satirice, epigrame, parodii, dar şi cu versuri în prozodie fixă: sonete, rondeluri, în linia Topârceanu, însă agreabil nu doar prin umor, satiră (luând la rând absolut toate laturile discutabile ale firi umane, ale comportamentului social, însăilări nostime, spre final cu tentă moralistă, însă nelipsite de o undă sentimentală), dar şi prin subtile aluzii culturale. A publicat 70 de parodii privindu-i pe actanţii din lumea literară contemporană şi de pe scenele ţării. A scris delectabile cărţi pentru copii. Colaborator şi la programele umoristice de la radio şi televiziune, din 1968 şef de secţie la Unda veselă, care tuturor ne-a descreţit frunţile, în vremuri posomorâte rău...

Opera literară:  Azi pitic, mâine voinic, Bucureşti, 1963; Rime sprinţare, Bucureşti, 1966; Fabule dintr-un degetar, Bucureşti, 1970; Cartea cu zâmbete, Bucureşti, 1974; Minifabule, prefaţă de Aurel Baranga, Bucureşti, 1974; Un buchet de epigrame, Bucureşti, 1975; Flori de cactus, Bucureşti, 1977;
• Jocul cuvintelor, Bucureşti, 1982; Ce frumoasă este viaţa!, Bucureşti, 1986; Parodii... fără adresă, Timişoara, 1998; Triptic satiric, Bucureşti, 1999; Oglinda cu multe feţe, Bucureşti, 2001.
Citeşte mai mult:  http://www.crispedia.ro/Stelian_Filip

 http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Stelian+Filip
 http://scriitoridinbucuresti.blogspot.ro/2010/01/in-memoriam-stelian-filip-1924-2010.html
 http://www.stiri.botosani.ro/stire/11168/A+incetat+din+viata+Stelian+Filip,+tatal+cantaretei+Viorela+Filip!.html


poezia zilei
ion lazu: Sonetele verii

Jucărica    

Eu vă conjur: Lăsaţi-mi jucărica!

N-aveţi idee ce plăcere-mi face...

În viaţa asta ştearsă şi fugace

Unde-s stăpâne: Foamea, Frigul, Frica...

N-am vrut să-nvăţ nimic, nici atâtica

Din protocolul lumii şablonarde

Şi vreau să fac numai ce mie-mi arde,

Poet să fiu, în toată ziulica.

Şi dacă joaca-mi ieftină, săracă

Vă-ncurcă planurile voastre vaste,

Eu scri-voi mai departe versuri proaste

Şi nimeni n-o să aibă ce să-mi facă.

Doar versuri scriu, înşurubez doar rime,

Nu bombe fac, nu gloanţe şi nu crime.

30 august 2011.

Omega     

Spre prânz, prin parc haihui pornită-am iară...

Pe-alee vin doi oameni de la pază,

Sau de la cei ce-asfaltul perforează

La podul peste lac, încă din vară.

Bronzaţi, spătoşi, masculi în mare formă,

De parcă lumea-ntreagă le-aparţine,

Nici nu mă văd – şi trec pe lângă mine

Cu-o poftă-n ei de a trăi, enormă.

La o berică rece-i duce gândul

La umbră, pe-o terasă, nu? Şi pe-ormă...

Ei viaţa o înving mereu la scor. Mă-

Car că miza-i una cu pământul...

Ci, nezărit, eu le-am citit „planeta”

Buche cu buche: Alfa, Beta, Theta...

31 august 2011.

Clorofilă         

S-au luminat şi frunzele la faţă

Trecând de verdele adânc, din vară

Spre o culoare transparent-solară –

Sau va fi Spaima ce le-a prins în braţe?

În seve,-n fibre şi în clorofilă

E-o-nseninare care se răsfaţă

Şi o paloare-n arbori se agaţă

Şi-o resemnare. Şi o dulce milă.

În păsări e-o nelinişte febrilă

Şi o vibrare - şi un dor de ducă

Pe toate dintr-o dată le apucă

Şi orice rezistenţă-i inutilă...

S-au luminat şi frunzele la faţă –

E-o galbenă lingoare, ca de gheaţă.

31 august 2011.

ion lazu: Un comentariu la... comentariul dlui N.C.:
Stimabile NC, să le luăm pe rând, gospodăreşte... Asta pentru că tot ce scrii Dta aici e cu deosebire interesant şi mi se pare firesc/onest să iau aminte la orice aserţiune. Deci
"n-am ce stima la stimabilul"... totuşi la rubrica ce-am deschis, nu de stimă omenească e vorba, ci de consideraţia faţă de contribuţia la literatura română a celor în discuţie. Da, MP e maniheist, la modul evident, totdeauna în spatele preferinţelor/respingerilor/contestărilor/imputărilor Dsale îl simţi pe cel plasat pentru o viaţă într-o anume tabără, cu ochii mefienţi şi cu cartonaşele la îndemână... Nu prea agreez epitete gen "odios satrap", pentru bunul motiv că e vorba de critica literară, de istoria literaturii, unde vrând-nevrând trebuie despărţite apele, fiecare după harul lui... Şi apoi, ce e asta: îi urgiseşte pe cei pe-ai căror bani a ajuns în West?! Chiar aşa?!  D-apoi, câte nu s-au făcut la noi, de veacuri, bune-rele, toate pe banii celor de la talpa ţărişoarei?! Mereu a fost, este şi va fi aşa. S-au trimis şi pe vremuri în străinătate, la şcoli înalte, etc inşi atent selectaţi, (dar şi 2-3 piloşi), care apoi au adus faimă ţării, dar mai întâi au adus o viziune modernă, europeană în sensul valabil al termenului. Ca să nu spun, că, la momentul 23 august, toţi trimişii noşţri în străinătate: ambasadori, ataşaţi, profesori, studenţi, doctoranzi, alţi reprezentanţi oficiali, au rămas acolo - şi au făcut ce s-a mai putut pentru ţară, căci de fapt n-au fost lăsaţi cu dinadins să facă mai mult, nici de vestul pro-moscovit, nici de mâna cea lungă.... Iar, la drept vorbind, de rămâneai aici, sub comuniştii kgghebisti, toţi ar fi zăcut în puşcării. Mi-e groază să-mi imaginez generaţia de aur în puşcărie - cei ce au rămas acasă, fără excepţie, au zăcut şi au murit în Jilave, în Aiuduri.
Deci cultura în comunism s-a făcut cu materie nouă, prea puţin cu aportul interbelicilor reciclaţi. MP e prin forţa lucrurilor un astfel de product al vremulor culturnice...
"Pomelnicar", zici, aşa-i, însă în aste pomelnice sunt de găsit nume care mai apoi au dat lucruri bune. Literaţii din Dicţionarul MP Albatros 1977, pierduţi pe drum de şleahta cercetătorilor lui Zaciu, în 20 de ani de chiul, i-au pierdut pe parcurs: Inadmisibil! Dicţionarul MP era până una alta singurul instrument de lucru de acest fel, atunci.
Da, sunt de apreciat cei ce târâş-grăpiş, contra curent, şi-au văzut de operă.
Şi acum, punctul meu de vedere. Spune Dorin T.: Opera nu salvează omul. Eu duc mai departe ideea: Aşa-i, opera nu slavează omul, dar opera salvează literatura română. Mai puţin ne priveşte execrabilul individ Petru Dumitriu, în schimb fără Cronică de familie suntem amputaţi, nu? Avem Dicţionarul, avem cele 2 volume de Istorie. Să le luăm drept ce sunt: instrumente de lucru; să le citim cu grila personală, după ce ne-am făcut o idee ce şi cum...
Un gând bun, Lazu

ion lazu, fotografii...