Scriitorul zilei: Aurel Dumitraşcu; poezia zilei; fotografii de autor...

Scriitorul zilei: Aurel Dumitraşcu, n 21 noiembrie 1955 - d. 16 septembrie 1990      

Considerat unul dintre cei mai importanţi poeţi optzecişti-postmodernişti, A.D. s-a născut la Sabasa-Borca, unde şi-a făcut şcoala şi liceul, după care a urmat Filologia ieşeană, licenţa în 1987. Membru al cenaclului Universitas.  în răstimpul până la studenţie şi în cei nici 3 ani de după licenţă, a avut diverse funcţii, profesor în satul natal, muzeograf, ultima fiind cea de inspector cultural. A decedat la doar 35 de ani, la Spitalul Fundeni - nu mai trebuie precizat din ce cauză.

A debutat în revista constănţeană Tomis şi a reuşit să publice în timpul vieţii doar 2 volume, amânat de editurile ceauşiste. Având carismă şi vocaţia poeziei, mulţi colegi de aspiraţii literare, mai cu seamă moldoveni, s-au învârtit în preajma sa. Unii dintre aceştia, acum nume de primă mână în poezia noastră postmodernă (printre aceştia Liviu Ioan Stoiciu), vorbesc şi scriu în continuare impresionaţi de personalitatea lui AD, de destinul său tragic. Grupul de la Durău, asta spune ceva. Poetul Adrian Alui Gheorghe, cu sprijinul fratelui poetului, s-a îngrijit cu perseverenţă de publicarea tuturot poemelor rămase de la talentatul poet. Poetul ţinuse un jurnal, începând din 1974. Un concurs, un premiu ce-i poartă numele. Cazul lui AD, plecat pretimpuriu dintre noi, vorbeşte despre faptul că nu totul este pierdut în poezia românească.
Marian Popa îi acordă o colană şi un sfert, citând convingător din lirica poetului nemţean. Dl N.M nici măcar nu-i pomeneşte numele.

Opera literară: Volume publicate: Furtunile memoriei, Editura Albatros, 1984; Biblioteca din Nord Editura Cartea Românească, 1986.Postume: sub îngrijirea fratelui său Ion Dumitrașcu și a poetului Adrian Alui Gheorghe, au fost publicate mai multe volume: Mesagerul, Editura Canova, Iași, 1992;Tratatul de eretică, Editura Timpul, Iași, 1995; Mesagerul - Opera Poetică, Editura Timpul, Iași, 1997; Fiara melancolică, Editura Axa, Botoșani, 1999; Carnete maro - Jurnal, Editura Timpul, Iași, 2001.


Poezia zilei
Aurel Dumitraşcu:  

Cine va vorbi

Voi muri într-o dumninică dimineaţa. Când vei intra tu în
bibliotecă n-ai să mai vezi privighetorile moţăind
şoricelul cel roşu n-o să-ţi mai treacă prin faţă.
Un firicel de sânge (atât)ca ieşit dintr-o carte. El va vorbi.

Scene din viaţa poemului

Câteva cuvinte ies pe furiş de la şcoală când
domnişoara învăţătoare închide abecedarul şi
îşi priveşte îngândurată picioarele acolo
după catedră.

Tatăl nostru

Tatăl nostru carele umbli tehui prin biblioteci
şi te faci că asulţi şi te faci că-nţelegi
şarpele din mine se hrăneşte cu cărţi
nimeni acum n-l mai poate ucide.
Ştiu că emoţiile sunt mai reale decât aceste pagini
ce ziua şi noaptea muşcă din mine
şi ştiu că sunt singur pierdut că femeile mor
aşteptându-mă prin spitale
ştiu pe de rost aurorele ţărmul merii-nfloriţi
ştiu ştiu. Dar nu mai pot să aleg.

Text pentru divina paradoxalia

După o vreme toţi morţii familiei vin la mine
trufaşi să mă roage: mori şi tu într-un birt
crapă odată nu te mai fandosi printre ghete.
Nici măcar nu-s mirat. Ca iarba în mai rugile
lor.
Şi eu niciodată n-am ştiut sfanţ cu sfanţ să
laud
vrednica împăcare;de-aş fi fost bărbat cuminte
cele mai gălăgioase oraşe m-ar fi linşat.
Treceam fluierând cu marylin şi: nu prea departe
larma cărnurilor negre în cimitire. Ne distram.
Prin urmare: pe mine cine mă povesteşte în stele?
O vamă posomorâtă ca armele în bistrouri
poate o zestre în care ucenicii se vând. Măcar un
zidar fericit să mă văd tocmit de un mort
dimineaţa când se deschid cafenelele.
Cu mâinile lui cum ar face o casă a noastră (?)Sunt
numai ce am vrut să fiu. Ei pot să facă orice.

Am rămas cu tine

- Unicul privilegiu: am rămas cu tine
si am fost fericit precum pietrele de pe maluri.
N-am stiut cine esti. Apă om sau cuvânt.
Am stat numai cu tine multumit ca pot privi de pe mal
ca pot auzi.
Veghea mea peste smârcuri. Am vrut
sa fii o femeie si erai pasăre
am vrut sa fii apă si erai pasăre
cuvânt am vrut să fii si erai zare istovită

de păsări.
Abator cu flamingi tineri. Erai altceva
moartea cere pustiu vinisoare aurii
prin busole. Scâncete sonuri.
In alt anotimp ca un popor nemultumit
mâna mea pe coapsele tale. Nu erai femeie
nici apă
niciodată cuvânt. Erai altceva altceva.
Unicul privilegiu: am rămas cu tine
si am fost fericit
precum pietrele de pe maluri.

Cititorul trebuie să ştie

Vin acasă si singur mă joc doar cu Moartea.
Într-o altă iarnă o poveste cu grauri o plimbare
prin munti o altă sintaxă femeia.
O patrie de stele si carne.
Cititorului trebuie să-i spun acum adevarul:
vin acasă si singur mă joc doar cu moartea.
Fără conversatie faptele rele se stiu.
Un nume(al meu) răsărit deodată pe pagina albă
aproape trufas predispus la concerte. Si totusi:
cine sânt eu cine esti tu în ce magazii un principe mucezeste.
Vin acasă si singur ma joc doar cu Moartea.
Cititorul trebuie până la urma să stie.



ion lazu, fotografii: texturi xiloide...