Scriitorul zilei: Iorgu Iordan, n. 11 octombrie1888 -d. 20 septembrie 1986
Opera lingvistică: Rumanische Toponomastik, Bonn & Leipzig, 1924. Istoria literaturii italiene, Iași, 1928. Introducere în studiul limbilor romanice. Evoluția și starea actuală a lingvisticii romanice, 1932. Gramatica limbii române, 1937 (ediția a II-a, 1946). Limba română actuală. O gramatică a „greșelilor” , 1943 (ediția a II-a, 1947). Stilistica limbii române, București, Institutul de Linguistică Română, 1944 (ediția a II-a, București, Editura Științifică, 1975). Lingvistica romanică. Evoluție. Curente. Metode, 1962 (ediția a II-a, 1970; tradusă în engleză, germană, spaniolă, rusă, portugheză și italiană). Toponimia românească, 1963. Istoria limbii literare spaniole, 1963. Introducere în lingvistica romanică, 1965 (în colaborare cu Maria Manoliu; tradusă în spaniolă). Structura morfologică a limbii române contemporane,1967 (în colaborare cu Valeria Guțu Romalo, Alexandru Niculescu). Scrieri alese, 1968. Alexandru I. Philippide, 1969. Crestomație romanică, vol. I-III, 1962-1974 (coordonator). Memorii, vol. I-III, 1976-1979. Limba română contemporană, 1978 (în colaborare cu Vladimir Robu). Dicționar al numelor de familie românești, 1983. Istoria limbii române (Pe-nțelesul tuturora), 1983. Manual de linguistica romanica, Madrid,1989 (în colaborare cu Maria Manoliu, Manuel Alvar).
Ion Lazu: Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale (în manuscris):
Cu ascendenţă bulgară, viitorul mare lingvist şi filolog a făcut liceul Costache Negri din Iaşi, 1908-1911, apoi Filologia din acelaşi oraş, avându-i profesori pe garabet Ibrăileanu şi pe Al. Philippide, al cărui discipol a devenit. Îndrumat să-şi desăvârşească studiile la cea mai mare şcoală de romanistică din Europa, cea germană, cu stagii la Bonn, la Berlin, apoi şi la paris. Tot cu Al. Philippide şi-.a luat doctoratul în 1919; profesor universitar de romanistică la Filologia din Iaşi , 1926-1946, după care vine la Universitatea din Bucureşti, 1946-1962. Un intermezzo ca ambasador al României la Moscova, 1945-1946. Fusese un intelectual orientat spre stânga, imediat l-au preluat comuniştii, devenind membru de partid în 1945. S-a ocupat de lingvistica românească, de istoria limbii române şi de influenţele slave asupra ei, în diverse stadii de evoluţie, exagerând importanţa acestora - când alţi mari specialişti susţineau că fondul principal de cuvinte este latin; a determinat scrierea cu î şi varianta sînt, precum şi alte opţiuni ce nu s-au dovedit viabile; preocupat de onomastică şi toponimie, pe urmele altor cercetători; a coordonat cu Al. Graur şi Ion Coteanu Dicţionarul Limbii Române; a condus Institutul de lingvistică Al. Philippide şi revistele de specialitate în romanistică; a editat Letopiseţul Ţării Moldovei de Ion Neculce şi opera lui Ion Creangă. A fost Doctor honoris cauza al unor universităţi din Germania, Belgia, Franţa, Spania şi Italia, practic din sfera romanisticii europene.
Opera lingvistică: Rumanische Toponomastik, Bonn & Leipzig, 1924. Istoria literaturii italiene, Iași, 1928. Introducere în studiul limbilor romanice. Evoluția și starea actuală a lingvisticii romanice, 1932. Gramatica limbii române, 1937 (ediția a II-a, 1946). Limba română actuală. O gramatică a „greșelilor” , 1943 (ediția a II-a, 1947). Stilistica limbii române, București, Institutul de Linguistică Română, 1944 (ediția a II-a, București, Editura Științifică, 1975). Lingvistica romanică. Evoluție. Curente. Metode, 1962 (ediția a II-a, 1970; tradusă în engleză, germană, spaniolă, rusă, portugheză și italiană). Toponimia românească, 1963. Istoria limbii literare spaniole, 1963. Introducere în lingvistica romanică, 1965 (în colaborare cu Maria Manoliu; tradusă în spaniolă). Structura morfologică a limbii române contemporane,1967 (în colaborare cu Valeria Guțu Romalo, Alexandru Niculescu). Scrieri alese, 1968. Alexandru I. Philippide, 1969. Crestomație romanică, vol. I-III, 1962-1974 (coordonator). Memorii, vol. I-III, 1976-1979. Limba română contemporană, 1978 (în colaborare cu Vladimir Robu). Dicționar al numelor de familie românești, 1983. Istoria limbii române (Pe-nțelesul tuturora), 1983. Manual de linguistica romanica, Madrid,1989 (în colaborare cu Maria Manoliu, Manuel Alvar).
Ion Lazu: Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale (în manuscris):
15 iulie 2008, marţi. Vreme a ploaie. Cobor la Izvor, cu gând să caut
Brezoianu 29-C, dar mă abat pe Schitu Măgureanu şi caut placa acad. Ştefan
Berceanu, unde mi s-a spus că exista şi o placă pentru Brunea-Fox. La firma de la parter cele trei femeiuşti nu ştiu
nimic, mă îndrumă alături, la cabinetul medical, dar îmi fac speranţe degeaba,
nu răspunde nimeni; urc la III unde mi se spusese că este administratorul, sun
la trei uşi, nu răspunde nimeni, bec pe hol nu este; cobor la II, aici alt
câine, negru, cel de la parter fusese alb, acesta deschide uşa batantă cu
gheara, expert. Sun la o uşă, nimic, sun la a doua, unde se aude radioul, iese
o femeie tânără, absolventă filologie, nu ştie să fi trăit aici reporterul
faimos Brunea-Fox, nici despre placa lui memorială, dar ştie că toate cele trei
apartamente de la acest palier II au aparţinut academicianului Iorgu Iordan. Sunăm alături. Iese un
domn foarte vârstnic, înalt, în pijama. Da, Brunea-Fox a locuit chiar în apartamentul
7, unde stă el acum, până în anul cutremurului, iar mai înaite aici stătuse
perechea Al. Bârlădeanu-Marcela Rusu. Dl Marius Demian îmi dă telefonul lui,
să-l sun peste 2-3 zile, seara, o să caute în cartea de imobil perioada cât a
stat aici Brunea-Fox: El contestă că ar fi existat o placă Brunea-Fox, dar mai
apoi, la MLR Florentin Popescu şi C. Turturică îmi spun că au văzut cu ochii
lor acea placă.
Poezia zilei
Ion Lazu: Sonetele verii
Strunga Albastră
Ne-ntrezărim
de-abia, printre ostreţe.
Vorbim ca
printr-o prea îngustă fantă.
Şi
dacă-alaltăieri ţi-am dat bineţe,
Răspunsu-i
la zi-ntâi şi-n viaţa-ailantă...
Destul o
bâtă la un car de... rime
Să simt că
NU, să înţeleg precum că...
Prin lunga
Strungă glasu-mi n-o să-ajungă
La Tine, pe
Negoiu, la-nălţime...
Nu dai vreun
semn - pe fix, mobil, e-mail,
Ori ca-n
vechime Cirus pe-un papirus.
M-ai
pricopsit în schimb cu-n aprig virus,
Pe care Zeul
doar la duşmani dei-l:
Să-nşir
sonete care se deşiră
Din pixuri,
din creioane cum ieşiră.
31 august 2011.
Apariţie
Venea-venea
şi nu-mi venea a crede
Că-atâtea
frumuseţi veneau de-o dată
Şi-ntruchipând
o-npodobită fată
Ce către
mine pas cu pas accede
Venea-venea
şi nu-mi veneam în fire
Că părul,
chipul, gâtul lung şi sânii
Şi talia şi
nurii, ah! păgânii
Săltau sub
pânza-n freamăt, în neştire...
Păşea
mirific, dureros-prezentă
Şi când
cotind, mi-a dispărut, ce lentă
Venea-napoi
o doamnă, prea-trecută,
Un jalnic
substitut - bătrâna slută...
Din dreptul
meu, doar o privire mută
Mi-a
aruncat... dar cât de elocventă.
31 august 2011.
Ion Lazu, fotografii... agate pe masă
Pe Omul Iorgu Iordan l-am cunoscut din Memorii-le sale (incomplet cetite), de prin anii aproximaţi'80... Primul gînd a fost să-l asociez cu (o) Maria Tănase-n plan lingvistic. Facilă sinapsă, pornind de la descoperirea că părinţii lor, respectivi, aveau ca mijloc de subzistenţă legumicultura.
RăspundețiȘtergereAsta mi l-a umanizat!
Fiindcă, nici poza, nici scrierile sale seci şi docte nu mă atrăseseră, deşi le aveam prin tot felul de bibliografii desigur obligatorii. Aş fi dorit să-mi fie simpatic, fiindcă mă cam săturasem de mult prea popularul Al. Graur care ne vrăjea auzul, zilnic, despre corectitudinea limbii în nici un caz a lui din născare... Cu toată strădania mea, nu am izbutit, decît prin medierea Memorii-lor. De pe atunci mi-am propus a-l reciti pe lingvist, debarasat de temerile examenelor de circumstanţă. N-am mai apucat!... Muncile puţin spus obşteşti, tracasările dătătorilor cu barda-n Învăţămînt, slugărirea la mai mulţi stăpîni (unul mai odios decît suma restului, ca şi reciproca) m-au ţinut constant departe nu numai de Lingvist...
Acum, azi "de m-aş întoarce, a-nţelege n-o mai pot", cu haloimăsul din "limbistica" actuală. De aceea, mi-am format propria "scriere"-n care "î" este rigă, dar "â" nu-i regină... Cel mult un pion otrăvit, apărat de piese puternice, ca să devină ce chiar nu merită.
Chestia cu "latinitatea" limbii (şi, nu-i aşa, Naţiei) noastre, de la (Unii!) hronicari preluată şi exacerbată de varii convecuitori eminescieni, mă lasă rece. Eu nu uit că primele pietre tombale sau votive scrise au fost greceşti,primele gramatici tij (că Văcăreştii le-au adaptat Graiului de atunci al neamului lor); şi că tablele de la Tărtăria, de la Sinaia zac ocultate, ostracizate şi anapoda de unii, interpretate.
Mă restrîng doar să constat că am fost adus pe lume într-un conglomerat de naturi dezbinate de politrucii puterilor trecătoare, în care oricine poate scrie orice, fiindcă ni s-a extirpat Coeziunea de gîndire şi (-n)făptuire.
Nu-l văd eu pe "bulgar" mai vinovat ca "sion" a fi impus "î" ca normă în scrierea "romînă", la moscovită comandă. (Că, de era moscovită acea comandă, alfabetul întreg ne-ar fi arătat ca la moldavii pruteano-nistreni, se ştie-n ce perioadă!)
Mai degrabă, acea măsură s-o fi luat pentru a simplifica efortul de alfabetizare-n mase, pe care şi eu l-am apucat în clasele primare... Cînd, timizi, cuminţi, mai silitori decît noi, în ultimele bănci luau loc, la orele de Citire şi Aritmetică megieşi de ai noştri cu setea de carte neostoită, dintr-o maşteră copilărie.
"Un om din Tecuci avea un motor./ Dar asta nu i-a folosit la nimic." Mihai Urschi. Ştia el poetul iaşiot ceva despre moldoveni, cu deosebire despre cei de "Pe drumul de costişă, ce duce la..."
RăspundețiȘtergereÎn ce-l priveşte pe Iorgu Iordan, tecucean şi dânsul, singurul lui "motor" va fi fost mintea-i strălucită, curiozitatea nesfârşită de a afla ce se ascunde îm spatele cuvintelor oricât de inofensive şi iubirea de limba română. A pornit de la ceea ce ştia mai bine, din familie, anume infiltrarea comunităţilor slave sud-dunărene pe cursurile de apă de la Nord de Fluviu. Cu toate consecinţele de rigoare, umane, de etnie şi cutumă, lingvisatice. Satele de pe lunca Jiului, a Oltului, a Teleormanului, Argeşului, Ialomiţei, Buzăului, dar şi de pe Siret în sus au fost ori întemeiate de (sau oricum completate cu) inşi veniţi incorpore din Bulgaria, îndeletnicindu-se în principal cu legumicultura-grădinăritul. Când faci grădinărie, nu prea mai ai timp şi energie pentru încă o meserie aducătoare de venituri pentru familie. Hârleţul, sapa, săpăliga etc şi prin consecinţă cu spinarea încovoiată câtu-i ziulica. Din stejar stejar răsare, idem din grădinar tot grădinar. Au venit să lucreze luncile, care acum 2-3 secole erau toate înmlăştinite, pline de zăvoaie, de lăstăriş sălbatic, de hugeacuri. A fost muncă de pionierat, oricât ne-am mira. Observaţia pe care se ridică subiectul din "Rămăşagul" este că, în timp istoric, dar mai exact în vremea mediavală, Câmpia română, încă stihinică, plină de Vlăsii şi Deliormane, a fost treptat luată în stăpânire de oierii subcarpatici, care de la o generaţie la alta, venind din sate submontane, s-au stabilit temporar cu turmele, apoi au întemeiat sate în Bărăgan, mereu păstrând legături de familie, până satele dunărene au devenit autonome; ultima cucerită în Principate a fost zona luncilor, căci ultima ridicată de sub regimul inundaţiilor. A fost rolul şi rostul bulgarilor. Iorgu Iordan, preocupat de istoria lingvistică, deci de venirile alogene, s-a izbit de fenomenele onomastice şi de toponimice, problemă dar şi argument pentru susţineri lingvistice. I-am consultat cu bune câştiguri lucrările pe aceste teme. Interesant ar fi ca din istoria unor familii aparent pur româneşti să se deducă provenienţa sud-dunăreană, bulgărească, sârbească, dar şi grecească. Mircea Cărtărescu, în al său "Orbitor I", se plasează pe sugestia unei legende care aduce un întreg sat devastat din Balcani, peste podul de gheaţă al Fluviului, cu redistribuire în preajma viitoarei cetăţi a lui Bucur Ciobanul. Bunicul Lidiei, dintr-un sat teleormănean, ca flăcău s-a dus la muncă în Bulgaria şi peste un timp a venit cu o preafrumoasă bulgăroaică, însă cam ursuză, dedicată bărbatului ei şi mulţilor copii, dar necomunicativă cu vecinele, căci neştiind nici până la urmă bine limba română...
Continuare(căci depăşisem spaţiul unui comentariu...):
RăspundețiȘtergereEu însumi, strămutat cu tot clanul nostru basarabean, la refigiul din martie 44, de pe malul Nistrului pe malul Oltului, într-o comună cu nume bulgăresc: Cireaşov, am putut constata că mai toate comunele din proximitate, despre care aflam din discuţii, înşirate de-a lungul Oltului, aveau nume slave: Clocociov (de unde provine Marin Mincu), Milcov (unde s-au găsit Elephas primigenius şi camelus alutensis), Dobrotinet (de unde vineDamian Stănoiu), Dranovăţ etc. Dar şi numele specific: Grădinari. Nostim nu este acest aspect istoric, de infiltrare şi asimilare, ci e nostimă uitarea bruscă a originilor, faptul că oltenii printre care am fost aduşi cu hârzobul, ne tratau de Venetici, când ei erau bulgari stabiliţi aici la a 2-a, la a 3-a generaţie, cu nume de familie Pârvu, Mudava...
În vizite la rudele noastre din Craiova, mi-a fost dat să văd în biblioteca vecinei lor, dna Despina Teodorescu, profesoară de română şi fostă directoare de liceu, un impozant volum "Omagiu Iorgu Iordan". Era încă pe atunci academician, era septuagenar sau deja octogenar. Un ditamai cărţoiul, care mi-a dat o primă idee de ceea ce va să zică un om celebru, încă în viaţă. (Poate, cândva vicepreşedintele Academiei. Şi a fost să-i pun eu placă memorială, pe când preş al AScad era unul dintre studenţii Dsale...)
Cât despre isprava cu Î din i, recunosc a fi foat o idee cum nu se poate mai norocoasă, mai ales pe direcţia unei limbi strict fonetice precum româna noastră. În timp, la incitările lui George Pruteanu, alt român-lingvist de-al lui Al Graur, am constatat eu însumi că buclucaşul sunet Î, prezent întâmplător şi în numele ţării, de fapt provine din aproape toate vocalele românei limbi, nu doar din a, cum s-a insistat, prin efracţie. În scrisul de mână, eu încă mai păstrez generalizarea lui Îî, comodă, salutară. În cel pe taste, revin de nevoie la Ââ, căci editurile nu te primesc cu abateri de la regula Academiei, de la spusele lui Marius Sala, alt lingvist graurian...Îmi aduc aminte cu stupoare starea euforică a unor Al. Paleologu şi Şt. Aug. Doinaş când (la o întâlnire la Liceul Mihai Viteazul) ne-au anunţat triumfal reintroducerea lui  â...
Un gând bun, Lazu