Lidia Lazu în Recital Blaga, V

            

ziuă verde, duh de nuc:

http://www.youtube.com/vaych?v=hDtJeHBip3I

            
Scriitorul zilei: Ioana Postelnicu, n. 18 martie 1910 - d.28 noiembrie 2004

 

Dintr-o străveche familie de oieri din Mărginimea Sibiului, I.P, pseudonimul Eugeniei Banu, a făcut liceul la Sibiu, primii doi ani de Filologie la Cluj, continuată la Bucureşti. Din 1937 frecventează cenaclul Sburătorul, iar în 1939 scoate primul roman Bogdana. Nu avem în toată literatura română cinci romanciere la nivelul Ioanei Postelnicu. Ciclul Vlaşinilor este o epopee a lumii pastorale din zona Mărginimii, acţiunea e plasată în secolul XVII şi îi are ca protagonişti pe antecesorii autoarei, personaje puternice, memorabile. A fost ea însăşi o fire puternică, directă,  tumultuoasă, frustă, de-o vitalitate care ilustrează de minune zestrea genetică a teribililor transhumanţi.  La 90 de ani, intervievată de poetul băcăuan Ovidiu Genaru, îşi păstrase intacte "memoria, vivacitatea, umorul...". Declara: "Meseria mea e să-mi aduc aminte... parcă-mi dictează cineva... eu nu revin pe text... nu schimb nici un cuvânt..."  Fericită natură. Pe care s-a altoit un talent nativ în afară de orice dubiu.

Opera: Bogdana, 1939; Beznă, 1943; 1953; Orașul minunilor, 1957; Șerfi, 1958; Adolescenții, 1962; Plecarea Vlașinilor, 1964; Toate au pornit de la păpușă, 1972; Roată gândului, roată pământului, 1977; Întoarcerea Vlașinilor, 1979; Frank and Smith Company, 1981; Milena și Crina povestesc, povestiri pentru copii, 1982; Seva din adâncuri, 1985; Eternele iubiri, nuvele, 1986; Remember, 1995; Urmașii Vlașinilor, 1999.

***

Am, cunoscut-o pe prozatoare încă prin 1980, şi nu oricum, ci la o întâlnire Învârtita Dorului, organizată la Vaideeni, jud.Vâlcea, comună de ciobani proveniţi de pe cealaltă parte a munţilor, din Mărginime. În acea zi de vară, ultima dumincă din iunie, când pornesc turmele la munte, scriitoarea era îmbrăcată în costumul ungurenilor, asta o făcea să trăiască o tinereţe dincolo de vârsta actelor: s-a prins în hora fetelor, în dansurile  specifice; nu e de mirare că se simţea în elementul său, integrându-se perfect, participând în modul cel mai firesc la toate fazele sărbătorii pastorale, în timp ce noi ne comportam potrivit statutului de invitaţi, prevenitori, oarecum ca la muzeu. La joc, în cămară, la masă, la parada portului popular, IP se simţea ca acasă, la părinţi. Se interesa de muzica pastorală, în vederea ilustrării filmului ce se punea la cale după Plecarea Vlaşinilor. Relatarea detaliată a epidodului, cu mulţi scriitori veniţi de la Bucureşti: Mihai Şora, Radu Cârneci, Grete Tartler, Ion Iuga, George Anca, dar şi indianista Amita Bhose, traducătoarea în hindu a lui Eminescu etc, este de găsit în Scene din viaţa literară, Ed. Ideea europeană, 2007.

Am revăzut-o pe teribila romancieră (coborâtă din Mărginime, ce-i drept, însă asemenea vreunei eroine dintr-o nuvelă de Slavici ) în anii de după Decembrie 1989, activă în viaţa literară, participând la conferiţe, la lansări, fie la Rotonda MLR, unde împreună cu Gh. Bulgăr şi subsemnatul am girat un debut în proză, fie la Sala Dalles, unde Lidia Lazu îşi lansa prima carte: Poezii de care uitasem, fie la Sala oglinzilor, în 1997, unde şi-a lansat ea însăşi romanul Remember, pe când subsemnatul îşi lansa Poemul de dimineaţă.. La prezidiu se aflau venerabilii Barbu Brezianu, Pan M. Vizirescu, C. Baciu, dar şi poeţii din generaţia mea: Nora Iuga, Cezar Baltag, mai tinerii N. Ţone, A.T. Dumitrescu. Intrigată că lumea nu se mai interesează de literatură, tocmai acum, când puteam scrie în deplină libertate, se întreba ce e de făcut. Să iasă pe stradă şi să-şi vândă cărţile la tarabă?

Cât s-a putut, am menţinut legătura, apoi mi-a comunicat că s-a decis să se mute la fiica Dsale, la Bacău. Unde a mai trăit încă 6 ani. Încântată de ambianţa pe care i-o creaseră confraţii de condei băcăoani.

Citeşte mai mult:   http://www.memoria.ro/?location=view_article&id=1057

Alţi scriitori:

         Lumină lină

Lumină lină, lumină senină,
licoare nouă din slava divină,
lucind în ape de ceruri te cerne
prin glasuri calde în cânt de vecerne.

Când tainic - vrajă de îngeri - tu susuri 
în câmpuri roşii de'ntinse apusuri, 
smerite inimi în cor ţi se'nchină,
lumină lină, lumină senină!

Pătrunde astăzi în sufletu-mi iară, 
să laud slava din ceasul de sară, 
lumină lină, lumină senină!

De tine, Doamne, mi-i inima plină.

Al. Colorian, n. 1896

Barbu Brezianu, n. 1909

Romul Munteanu, n. 1926

Poezia zilei, Valeriu Anania, n. 1921

 Gestaţie

Leneşe ceasuri. 
Vreme sleită. 
Spaţii prin sită. 
Gânduri, popasuri.

Dorul se plimbă 
prin aer, şopot, 
mişcând un clopot 
fără de limbă.

Ard trandafirii. 
Ruguri străine. 
Caldă e'n mine 
tainiţa firii.

Albe zăvoare. 
Gratii rotunde. 
Unde se-ascunde 
noul, mă doare.

Prin ou de iască 
sfâşie dinţii. 
Şarpele minţii 
va să se nască.

Din volumul Geneze, 1971

         Anotimpuri

Pe-acest mormânt - al cui o fi? - a nins. 
Nu plânge, heruvimul nu s'a stins.

Pe-acest mormânt a răsărit o floare. 
Nu plânge, heruvimul n'o să zboare.

Pe-acest mormânt se scutură cucută. 
Nu plânge, heruvimul o sărută.

Pe-acest mormânt s'a veştejit o fragă. 
Nu plânge, heruvimului i-i dragă.

Pe-acest mormânt se cântă o colindă. 
Nu plânge, heruvimul e'n oglindă.

Pe-acest mormânt nu s'a'ntâmplat nimic. 
O lacrimă se-aprinde'n cerul mic.

Din volumul Anamneze, 1984

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 1997

31 dec. 97. Pe o vreme nesperat/nefiresc de caldă încheiem încă un an dinspre sfîrşitul mileniului II. Ieri d. m., ieşind în centru, pe la ora 15 era în Piaţa Romană o lumină galbenă, de parcă toate faţadele ar fi fost zugrăvite, în stilul celor din Veneţia, senzaţie accentuată de faptul că baza clădirilor era deja în umbră, parcă umezită de apa lagunei…

Apoi merg la Ţone, unde mă uit pe cîteva pagini din numărul în pregătire al Faclei literare. Divinul Nicolae. Autorul se explică. Mai ieri îmi arătase Perahim, poezii scrise privind albumul lui J.P., primit astă vară la Paris. Acelea mai pasabile, bune chiar, căci sugerează suprarealismului picturilor, dar dincolo, revine aceeaşi dezlănţuire necontrolată, care îţi dă sentimentul că ţîşneşte irepresibil, de neoprit şi în fond exasperant de monotonă, cu toată parada metaforică, grandilocventă. Nu apuc să-i spun că n-a procedat bine expunîndu-se în acest prim număr, poezia fiind şi la el, ca la orice autor, călcîiul vulnerabil. Se vor repezi la aceste pagini cu poezii. Îi vor găsi diverse cusururi, reale sau nu, iar restul revistei, conţinutul ei  oricât de valabil, va trece neobservat. Îi spun că nu-mi place că îl publică pe Zodilă la poşta-redacţiei, după ce i-a scos volumul. A, zice, voiai s-o bag pe basarabeanca ta! Nu, zic, dar ce rost are această repetare? 
Îi spun că am scris un articol împotriva lui Fănuş Neagu, cu ordurile lui din Literatorul, intitulat Unde ni sînt teroriştii (din viaţa literară)? Zic: Ce a fost cîndva Barbu, care lovea în oricine, ca un om fără Dumnezeu, aia e acum F.N., care calcă pe cadavre – vezi aşa-zisul premiu acordat lui Mircea Veroiu, în exact ziua cînd în presă a fost anunţat decesul acestuia. Un suflet de hienă. Pe amicii de pahar i-a cădelniţat în Cartea cu Prieteni, pe duşmani îi miruieşte ca pe vremuri Barbu, cu zoaiele lui…literare. Ţone: De ce nu se iau alţii de el, Caramitru etc? De ce tu? Păi de cînd scrie Caramitru articole? De ce eu? Pentru că apăr un principiu, nu pe cineva anume dintre amici. N.Ţ.: că să-l ascult pe el, care s-a izbit de toate piedicile din lume. Să nu fiu naiv – un termen jignitor, aici. E mai grav decît m-ar face prost. Că nu vrea să intre în conflict, să fim abili etc. Nu bănuieşte că ăsta e lucrul pe care nu mi l-am dorit niciodată: să mi se pună pumnul în gură, ori să joc după cum mi se cântă. Eu vreau să pot scrie împotriva oricui, dacă mi se pare că e cazul: împotriva lui Liiceanu, a lui Pleşu, a lui Patapievici, inclusiv a lui D.R.P. şi a lui F.N., dacă îi prind cu şoalda. Azi m-am gîndit serios să rup cu Ţone. Să-i trimit o scrisoare?

Veneticii: Cel mai îndrăzneţ lucru la care pot spera: că aş fi la două treimi din viaţă: 58 cu 29 fac 87 – or, tata n-a trăit decît 85, mama 82...

Timofei: ce s-a ales din fraţii lui? Parcă nu ar fi trăit atîţia ani împreună - el fiind cel mai mic. Muriseră de mult. Deci existaseră, înainte, însă fiecare cu ale sale…Vera: ameţeală, negru înaintea ochilor, fierbinţeală la cap, cînd se ridica repede din pat. Tot ea: O boală e ca un bărbat: a intrat în tine, eşti a lui pentru totdeauna; te are cînd vrea …

Telefon de la Vlad N., despre blîndeţea firii mele. Numai miere în glas. Îi spun, cumva înspăimântat de asaltul lui: Să ne citim între noi. E timp pentru aprecieri înalte.

        (din Lamentaţiile Uitucului, în manuscris)
        
        Va urma 

Fotografii...la zi