Alţi scriitori din Calendar:
Nicolae Baltag, n. 1940 http://ilazu.blogspot.ro/2011/12/scriitorul-zilei-nicolae-baltag-poezii.html
Dimitrie Popovici, m. 1952 http://ilazu.blogspot.ro/2012/10/scriitorul-zilei-dimite-popovici-o.html
Mihail Drăgan, n. 1937
Oskar Walter Cizek, n. 1887
Poezia zilei: Lidia Lazu - Continuarea cuvântului, 1999
*
Am întîlnit tristeţea
Pe scoarţa unui copac singuratic
Şi am privit-o pe cînd încerca
Să se caţere în vîrful coroanei
n-a găsit printre crengi
nici o pasăre
să i se aburce în cîrcă
şi atunci a lunecat în jos
ca într-un vis o năpîrcă
acum nimeni nu mai poate
să vindece copacul spurcat
au să-l înghită depărtările
ca pe-o silabă neagră.
*
Cuvintele se holbează
Din pagină dar nu pot să vadă
Mai departe de ele însele
Ci mie îmi este de-ajuns
O singură silabă
Ca să ţîşnesc din loc
De parcă fiarele pădurii m-ar fugări
Să-mi sufle în ceafă
Continuarea cuvîntului
Să nu-l mai pot uita
Cît voi fi pe faţa pămîntului.
*
Filosofului Mihai Şora
Bisericuţa de lemn se vaietă la fiece pas
Dacă nu ştii să-i fereşti încheieturile bătrîne
Pe pereţi sunt zugrăviţi cîţiva meşteri
Cu priviri curate şi o maică neadormită
Care veghează
enoriaşii cîntă slujba de-odată cu preotul –
O doină care ţi se prinde de inimă
Să ai mai mult spor la drum
Şi bucată aleasă pe masă
Fum albăstrui şi lame de soare
Printre brazi
Bisericuţa de lemn este înconjurată de cruci
Ale căror suflete adastă prin preajmă
Şi se bucură de orice pălărie sau traistă
Aninată direct de braţul de piatră
Aşteptînd ca însuţi să mulţumeşti
Fiecărei clipe trecute aici
Fiecărui zbor pe care îl vezi sau îl presimţi
Bisericuţa de lemn ce nu putrezeşte vreodată
Este mai mîndră la mine în gînd
Decît o catedrală bogată.
Bacovia, Amurg violet - Lidia Lazu în recital
Pansele negre...:
CARBONIZATE FLORI, NOIAN DE NEGRU:
muzica sonoriza orice ecou:
acorduri, arpegii, armonii:
Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 1995
4 iunie 95. Duminecă, în fine, o zi frumoasă, însorită, de la prima oră şi pînă la apus, aproape de ora 21. Aseară mă duc la plimbare. Azi pe Gîrdoiaia pînă la obîrşii şi cobor în Şişeştii de Jos. Note pentru o povestioară cu ţestoasele, după ce Picioruş se arată impresionat de Întîmplări din pădure. Pe seară, o raită prin lunca Coşuştei.
Ţestoase inclusiv pe uliţa satului. Nu mai spun prin fîneţele de pe deal. Te opreşti, asculţi, priveşti şi vei vedea fînul mişcîndu-se: sunt ţestoasele în deplasare…
Veneticii: Scriu despre unii oameni ca şi cum ei ar mai fi în viaţă; scriu despre alţii ca şi cum ar fi pierit demult, ca şi cum nici n-au fost persoane reale ci nişte personaje născocite de mine, din necesităţi de construcţie epică.
Nu religia, ci politica poate fi un drog pentru poporul român. Ei nu se pot opri din a forfeca pe oricine, că doar de aia suntem deştepţi!– din păcate o fac cu convingerea intimă că nu se va schimba nimic, zădărnicie curată. De aceea nu vei observa la noi curente de opinie, două trei direcţionări bine conturate, ci vei auzi puzderie de păreri, cîrteli, negativism..
Să admitem că stăm foarte prost, însă dl Văcăroiu vede semnale bune. 37% trăiesc sub pragul sărăciei. Am fost toţi slugi, acum ce urmează să fim?
Oameni pe care i-am văzut: Ion Barbu, pe tortuarul de la filologie, scund cu o servietă burduhănoasă, rea, în mîna stîngă şi apoi pe catafalc, în holul filologiei; Octav Onicescu, l-am vizitat de două ori acasă, pe la Podul Izvor; Cezar Petrescu, la o conferinţă, apoi pe catafalc; Păstorel Teodoreanu, o conferinţă despre Topîrceanu, la drept, după ce ieşise din închisoare; Mihail Sadoveanu, coborînd din maşină, la Arhitectură; Henri Coandă, idem în faţa casei părinteşti.
Jurnalul este identitatea mea, fără el sunt nimic şi frunză-n vânt, precum un popor fără istoria sa.
Cît suferi, atîta eşti.
Şocul viitorului? Afli că alţii trăiesc mult mai bine decît tine şi ai tăi. Acest gînd te oprimă. Şocul trecutului? Afli că s-a trăit mult mai din greu şi că totuşi oamenii au clădit valori, au lăsat ceva în urma lor.
Alteori îmi spun că, dimpotrivă, umorul nu este cîmpul de activitate al celor veseli, hazlii, care în modul cel mai firesc se desfăşoară printre amici - ci al oamenilor nervoşi, sictiriţi, exasperaţi. Hazul de necaz…
6 iunie 95. Fragmente din Jurnalul Danei Dumitriu, din al Florenţei Albu: pline de dramatism, de amărăciune, dînd note rele unor literaţi care le merită, dar şi altora care poate nu merită: Pituţ, Bălăiţă – deşi poate greşesc, eu n-am fost în oala lor de literaţi. Frumoase notări despre Dorin Tudoran. Încă un jurnal care merită citit. FA a dat la teatru şi nereuşita a vexat-o.
Criminali supradotaţi, savanţii sectei Aum, care puneau la cale catastrofa din 97.
Citesc: Prin iubirea de Dumnezeu ura va dispărea, egoismul nu va mai exista Etc. Aceea nu va mai fi viaţă, aceia nu vor mai fi oameni. Nu mi-i pot imagina pe oamenii viitorului – dacă va mai exista un viitor - decît plini de defecte, ca pe vremea romanilor, ca pe vremea noastră - luptînd zi de zi cu fiara din ei.
Ar fi de analizat în profunzime ceea ce se numeşte, uneori în laudă, zeflemeaua, băşcălia românească, mai exact regăţeană. Nu e ironizarea cuiva, ceea ce ar însemna să iei distanţă, cu umor, pe moment, faţă de cine ştie ce aspect din personalitatea sau comportarea unui cunoscut, amic etc; nu înseamnă nici a fi maliţios, a strecura puţin venin, ca să-l dezumfli pe cel ce-şi ia avînt, fără merit: zeflemeaua ar fi ironie şi maliţie, dacă s-ar menţine doar la atît, însă ea nu respectă regula jocului, nu este a-ţi declara poziţia critică din perspectiva unor principii asumate explicit. Băşcălia înseamnă tocmai asta: anularea regulii jocului, a oricăror ierarhii şi scări de valori: rîzi de orice, la nimereală, după o toană a ta, chiar şi de lucruri în care crezi, rîzi ca un ticălos, de orice şi de toate, la rînd, numai ca să-l demolezi moraliceşte pe cel din faţa ta. Acum foloseşti pretexte naţionaliste, peste o clipă îţi arăţi dispreţul strivitor pentru metehnele acestui neam, nu-i dai nici o şansă, toţi ceilalţi sunt mai buni, mai harnici, mai de cuvînt, mai îndreptăţiţi să stea la masa istoriei. Spuseseşi că toţi vecinii ne jinduie, ne sfîşie, ne pîndesc, ei sunt vrăjmaşii noştri neiertători, revendicativi, inepuizabili în a ne coace răul. Zeflemişti ca Picioruş, ca Gicu V., hoitari, hiene. El ia în tărbacă neamul, ţara, religia, mama, monarhia, orice. Te dezmeticeşti şi-l întrebi pe şleau: Domnule, dumneata nu ai nici un Dumnezeu? Rîzi de orice? Înghite găluşca, se opreşte din rînjit, lasă capul în jos; recunoaşte: da, domnule, rîd, ce dracu să fac? Cum ce să faci?! Să nu mai spui enormităţi, numai ca să-l zădărăşti pe cel din faţa ta. Spune ce crezi, ascultă-l pe celălalt în ce crede. Nu să latri, ca Vadim. El dacă nu hămăie nu mai există. Dar dumneata, om cumsecade şi de rând, de ce să înşiri atîtea bazaconii?!
Va urma
Fotografii... Amurg atenian, 2012...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu