Scriitorul zilei: Nicolae Labiş, m. 1956 http://ilazu.blogspot.ro/2012/12/scriitorul-zilei-nicolae-labis-poezia.html
Alţi scriitori din Calendar:
Virgiliu Monda, n. 1898 http://ilazu.blogspot.ro/2012/12/scriitorul-zilei-virgiliu-monda-poezia.html
Dan Mutaşcu, n. 1944
Lidia Lazu în recital
Ion Lazu - Poezia zilei
octombrie, 2006
Ion Lazu / O pagină de Jurnal, 1995
Va urma
Ion Lazu - Luxemburg în Decembrie, II
O poveste cu nori...
O explicaţie, o scuză. Cititorii acestui blog vor fi observat o anume disfuncţie la începutul acestei luni. În cele 10 zile la fratele din Differdange nu am putut manevra mulţumitor internetul, aşa că am postat la nimereală, câteva fotografii, fără o legătură explicită cu contextul aventurii noastre grand-ducale. Apoi, la revenirea pe plaiuri dâmboviţene, alte câteva zile lucrurile nu au mers cum se cuvine pe onor internet. Abia ieri am declanşat repovestirea vizitei în Marele Ducat şi sper să o duc la capăt, fie şi cu abrevieri, căci, vechi condeier hîrşit în multe ale vieţii, încă mi se mai pare că o poveste nespusă-nescrisă este doar o biată pată albă - dacă nu o jupuitură pe o veche hartă, aruncată în colţul cancelariei; concomitent cu derularea episoadelor acestei vizite luxemburgheze, voi relua sistematic postarea fotografiilor, renunţând din start să le mai comentez. La drept vorbind, privindu-le din nou, îmi dau seama că ele răspund emoţiei mele estetice dintr-un anumit moment, dar de fapt, într-un mod nu lesne de explicat, ele nu pot fi un sprijin îl demersul meu epic...
Ieri a fost Decolarea şi survolul Carpaţilor, imaginile s-au încheiat deasupra plafonului de nori de deasupra munţilor. Un ochi avizat ar putea desluşi imagini cu salba de lacuri de pe Colentina, cu Baloteştii, Snagovul, apoi sunt de ghicit muscelele, clina înzăpezită a masivului Iezer-Păpuşa şi apoi compactul plafon de nori de dedesubt...Nu pot spune decât că, întors cu tot trupul către hublou şi ignorând forfota de-acum cunoscută a pasagerilor porniţi către aeroportul Charleroy-Brussels (cei mai mulţi picotind, sau dormind de-abinelea, de cum ne-am desprins de la sol, cîţiva citind, ori concentrându-se asupra laptopurilor), priveam fascinat aceste imagini ce se îndepărtau micrometric, pierzându-şi în mod subtil concreteţea, abstractizându-se, devenind ceva de felul hărţilor la scara 100.000, dintre cele pe care le-am manevrat o viaţă de om, mereu străduindu-mă să realizez procesul invers, de mărire la scară, de refacere a legăturii dintre reprezentarea convenţională şi relieful propriu-zis al zonei cercetate...
Azi continuu cu fotografiile din momentul în care se sparge plafonul de nori, rămas neîntrerupt timp de aproape două ore, până în vestul Germaniei, cam pe aliniamentul Rinului, deasupra oraşului Frankfurt; se întrevede zona industrială a Saarului, dealurile Ardenilor, Mosella cea despletită, câmpia mănoasă a Valoniei, din nou câteva coline cu zguri de furnale, câteva baterii de instalaţii eoliene...Şi, subînţeleasă: aterizarea... Dar, cum spuneam, nu voi vorbi decât despre ce nu se poate vedea în fotografii.
Vreau să menţionez că fiind vorba de avionul unei companii micuţe, nici vorbă de monitoarele care îţi indică fără întrerupere: ora, altitudinea, direcţia, poziţia pe harta Europei, temperatura la înălţimea unde se află aeronava... aşa că ştiindu-mă pe un traseu ce se dirijază către Sibiu, Oradea, nord Budapesta, sud Praga, Frankfurt etc, încercam să dibuiesc, în măruntaiele norilor haotici, mici perturbaţii-discontinuităţi, cele pe care le poate determina prezenţa masivele muntoase de dedesubt: Carpaţii, Apusenii, Tatra, Ardenii... Pot găsi o satisfacţie în a percepe existenţa unui masiv muntos, undeva, la 2-3.000 metri sub plafonul norilor, după efectele sale asupra circulaţiei curenţilor de aer, a păturii groase de formaţiuni noroase, precum o stâncă submersă se pre-simte în mişcarea valurilor de la suprafaţa oceanului... Şi totuşi, nu doar din aceste aproximări vine fascinaţia de a privi hipnotic suprafaţa mării de nori. Deja i-ai străbătut, oblic, i-a retezat oblic aripa avionului, ai constatat că nu e voba doar de o pânză de nori, alergând înapoia avionului, ci e vorba de două, trei, patru mări noroase, superpozabile - de consistenţe şi viteze şi direcţii diferite, trăgând cortine, falduri, draperii şi crinoline care de care mai somptuoase. Acum survolezi marea de nori şi începi să distingi structuri, forme, grupări, nu doar simple văluriri, ci protuberanţe rotunde, asemenea unor clăi, sau creste alungite, şuviţe împletite unele în altele, asemenea covorului oltenesc . Percepi totuşi diferenţa dintre suprafaţa tălăzuită a mării, privită de pe un promontoriu şi formele mult mai capricioase ale valurilor de nori, asta ilustrând diferenţa dintre densitatea apei şi cea a vaporilor de apă... Ce mai vezi, scrutând faţa de maximă expresivitate a massei noroase? insule microneziene linse de curenţi, scăpărătoare bariere de corali, fiorduri spăimoase, dulci coline transilvane; sunt apoi de presupus trasee de râuri, meandre, plauri, delte, fluvii la cataracte, iezere alpine, dacă nu lungi şi înclinate patinoare. Suntem oare la Garmishpartenkirken?
Îţi spui: nici nu bănuim noi ce fac norii acolo, sus, cu câtă nonşalanţă imită şi persiflează ei formele de relief de la suprafaţa pământului... Zici; acolo, nişte nori, care mai mult încurcă decât aduc foloase, răzleţiţi în înălţime, sălbăticiţi, neaderenţi la viaţa şi nevoinţele oamenilor... Dar dă-i o şansă imaginaţiei şi vei constata în curând că nicio fantezie grafică nu e contrazisă, ci se relansează, cu aplomb. Norii de sus sunt contestarea monotoniei cu care i-am catalogat şi clasat şi ignorat, în necunoştinţă de cauză... Dar ce-ai zice de întrezărirea în masa norilor cenuşii a unui golf privilegiat prin care se străvede pămîntul albastru? O certitudine, pe care o scăpaseşi din vedere... Priveşti, te aprinzi de imaginile prodigioase, cu asupra de măsură. Iar de va fi să oboseşti, de la un moment dat încolo, să te simţi copleşit de acest exerciţiu al imaginaţiei, înţelege că nu fantezia norilor s-a epuizat, ci s-a sleit receptivitatea noastră. Pe când norii nu încetează cu aluziile lor nou-nouţe: despre o calotă polară, străbătută de fisuri şi spărturi, de sloiuri în dezbinare, plutind în derivă...
Şi acest enigmatic curcubeu circular, pe care l-ai detectat la un moment dat şi acum încă persistă la colţul hubloului, să fie oare efectul unei difracţii a luminii în masa vaporilor de apă, la această oră, legat de incidenţa razelor solare printre nori? sau cumva este un efect al curburii sticlei din care este croit hubloul însuşi? O iluzie în plus, mai puternică decât evidenţa...
Va urma
ion lazu / Fotografii luxemburgheze / O poveste cu nori...
Alţi scriitori din Calendar:
Virgiliu Monda, n. 1898 http://ilazu.blogspot.ro/2012/12/scriitorul-zilei-virgiliu-monda-poezia.html
Dan Mutaşcu, n. 1944
Lidia Lazu în recital
Eu nu strivesc corola:
ziuă verde, duh de nuc:
trăim sub greul văzduhului:
Ion Lazu - Poezia zilei
La Cazemată
Poetului Ion Murgeanu
Cum bate Marea-n zid, la Cazemată,
Plesnind la nesfârşit din mii de bice,
Un ciob roşcat, de amfore antice
Mi-a etalat, pe plaja înspumată...
Nisip, pietriş, granule de silice
Le scuipă şi le-nghite totdeodată,
Le-ndeasă şi le fură, exersată,
Sub talpa de vizitator factice.
În coamele ce către ţărm le mână
Şi-n urletul ce-a copleşit pământul
Încerc zadarnic să-ntregesc cuvântul
Pe care l-a-nceput de-o săptămână.
Eu ciobul roşu excedat ridic
Şi scriu pe zid: Nu înţeleg nimic!
Sonetul Stainless Steel.
Poetului Gh. Istrate.
Tu, Mare,
ai colane şi inele,
Ai
ghiuluri, ai brăţari şi nestemate –
Hoţeşte
le-ai subtilizat pe toate
Şi-acum te
faci că nici nu ştii de ele!
Ai viclenit
codane dintr-acele
Ce s-au
întins pe plajă, răsfăţate,
Privind
lasciv la valuri înspumate,
Cînd
tu-ngropai, la fund, podoabe grele…
Mi-ai
aruncat şi mie, de urgenţă,
Un lung
cuţit de suedeză marcă
În locul
aurului ce-ai ascuns, de parcă
Sperai
să-adoarmă treaza-mi vigilenţă.
Ci,
neclintit, pîndesc ca într-o vrajă:
Dositul aur
să-l vomiţi pe plajă…
Ion Lazu / O pagină de Jurnal, 1995
10 nov. 95. Frig la servici, frig polar în toată clădirea.
Valentin cu bască şi fular, fiind foarte rezistent, alţi cu căciulile, eu cu
şapca pe cap. Am pus folii de celuloid în ferestre, împotriva cascadei de frig
care ni se prăvale în creştet. Patru reşouri în priză şi totuşi, pe la ora 12
n-a mai rămas nimeni în birou.
11 nov. 95. A murit Corneliu Coposu, la 9,40, după ce anunţaseră o
ameliorare. Odihnească-se în pace sufletul lui chinuit, de om brav şi drept şi
altruist, care a dorit românilor ceea ce ei poate nici nu merită decît în
principiu. Cei care l-au prigonit şi i-au mîncat 17 ani din viaţă, au reuşit
din păcate, ca şi după decembrie 89 să facă din el o sperietoare pentru
ignoranţii acestei naţii – ironie a soartei, exact cei pentru care CC ar fi
dorit o viaţă mai omenească. Anume pentru că un nivel de trai mai bun îl ajută
pe om să se emancipeze, să se dumirească pe ce lume trăieşte, unde se află
adevărul, care-i sunt prietenii şi care duşmanii, cine sunt ticăloşii,
carieriştii, leprele acestei ţări.
A murit un om exemplar, de nobleţe sufletească, de
mare demnitate, marele senior al acestor vremuri tulburi. Spunea: Le e frică de
mine pentru că şi-au dat seama că nu pot fi cumpărat, că eu nu-mi doresc nimic
pentru mine. Va fi înmormîntat lîngă soţia sa, moartă cu mulţi ani în urmă, în
închisorile comuniste, pentru singura vină de a fi fost soţia lui CC.
L-am urmărit în tot ce a făcut pentru reinstaurarea
democraţiei, am dat mîna cu el la cîteva întruniri şi i-am zîmbit cu admiraţie.
Acum, păgînii care l-au progonit şi l-au umplut de insulte jubilează în sinea
lor, au scăpat de cel mai temut inamic al lor. Iau figuri triste, declară că
l-au apreciat şi respectat.
Iar tu, suflet nobil, odihneşte-te în pace, după lupta
cu balaurii roşii. De departe şi cu sfială, te-am admirat şi te-am iubit. Cam acestea am declarat unui
reporter la intrarea în sediul PNŢCD la ora 13, apoi am stat la rînd pînă la
17,40 ca să-i aducem ultimul omagiu acestui martir. Multe am vorbit la coadă,
lume venită de bună-voie, lumea bună a oraşului, un oraş care s-a dovedit
majoritar de partea opoziţiei. Deci nici o mirare că era o procesiune de sute
de mii de oameni, ce urmau să se perinde toată noaptea, mîine şi marţi de
dimineaţă. Gardul sediului, ca o panoplie cu flori înfipte, pe lîngă zid,
lumînările cu care venisem ardeau ca la înviere – cu flori şi cu lumînări, ca
la înmormîntarea unei rude, unui prieten de familie. I-am spus lui Ticu D.: Să
nu-i lăsaţi pe păgîni să se apropie de dl Coposu! Cineva de lîngă mine a oftat:
Poate că acest popor nici nu l-a meritat pe CC. Eu: Nici pe Iisus nu l-am
meritat şi totuşi el a venit de 2000 de ani şi aşteaptă ca noi să-i înţelegem
mesajul. În toată acea adunare de sute de mii de oameni, nici un singur ţigan.
Asta şi din cauză că oricum, nu au sentimentul religios, nici pe cel al
onoarei, al demnităţii. Deci lor CC nu le-a dat şi nu putea să le dea nimic, cu
atît mai mult de acum încolo! Şi pentru că toţi sunt, prin instinct, clienţii
unui om dubios precum Iliescu.
Despre Dispreţ. Vezi ms.
Pan Izverna, martorul şi cronicarul vieţii culturale
şi spirituale din Bucureştii ultimilor 25 de ani.
În acest jurnal au intrat şi au ieşit oameni, pe
nesimţite, s-au născut copii, a apărut binecuvîntatul Andrei, mi-au dispărut
prieteni, cunoscuţi, rudele, părinţii.
Mulţi s-au pensionat pretimpuriu, au ieşit din atenţia
mea definitiv, alţii au reapărut, s-au impus din noi perspective.
S-a văzut crescînd o teroare în ţară, pînă dincolo de limitele
firescului, a avut loc o zguduire socială nescontată, tiranii eternizaţi în
cîrca neamului au dispărut lamentabil. Am nutrit nădejdi abracadabrante,
nejustificate, lumea se reaşază altfel, cu mari hurducăieli. A dispărut de la o
zi la alta o ierarhie pe care în mare măsură o ignoram, acum alţi ipochimeni trag sfori, înşeală speranţe,
jupoaie, se bat cu pumnul în piept. Nu scăpăm de cei mai mari sceleraţi ai
ceauşismului, de Păunescu, de Vadim; de un bolnav al vorbirii, precum Iliescu,
de un activist incompetent şi tupeist: Văcăroiu. De atîţi şi atîţi…
(din Lamentaţiile Uitucului, în manuscris)
Va urma
Ion Lazu - Luxemburg în Decembrie, II
O poveste cu nori...
O explicaţie, o scuză. Cititorii acestui blog vor fi observat o anume disfuncţie la începutul acestei luni. În cele 10 zile la fratele din Differdange nu am putut manevra mulţumitor internetul, aşa că am postat la nimereală, câteva fotografii, fără o legătură explicită cu contextul aventurii noastre grand-ducale. Apoi, la revenirea pe plaiuri dâmboviţene, alte câteva zile lucrurile nu au mers cum se cuvine pe onor internet. Abia ieri am declanşat repovestirea vizitei în Marele Ducat şi sper să o duc la capăt, fie şi cu abrevieri, căci, vechi condeier hîrşit în multe ale vieţii, încă mi se mai pare că o poveste nespusă-nescrisă este doar o biată pată albă - dacă nu o jupuitură pe o veche hartă, aruncată în colţul cancelariei; concomitent cu derularea episoadelor acestei vizite luxemburgheze, voi relua sistematic postarea fotografiilor, renunţând din start să le mai comentez. La drept vorbind, privindu-le din nou, îmi dau seama că ele răspund emoţiei mele estetice dintr-un anumit moment, dar de fapt, într-un mod nu lesne de explicat, ele nu pot fi un sprijin îl demersul meu epic...
Ieri a fost Decolarea şi survolul Carpaţilor, imaginile s-au încheiat deasupra plafonului de nori de deasupra munţilor. Un ochi avizat ar putea desluşi imagini cu salba de lacuri de pe Colentina, cu Baloteştii, Snagovul, apoi sunt de ghicit muscelele, clina înzăpezită a masivului Iezer-Păpuşa şi apoi compactul plafon de nori de dedesubt...Nu pot spune decât că, întors cu tot trupul către hublou şi ignorând forfota de-acum cunoscută a pasagerilor porniţi către aeroportul Charleroy-Brussels (cei mai mulţi picotind, sau dormind de-abinelea, de cum ne-am desprins de la sol, cîţiva citind, ori concentrându-se asupra laptopurilor), priveam fascinat aceste imagini ce se îndepărtau micrometric, pierzându-şi în mod subtil concreteţea, abstractizându-se, devenind ceva de felul hărţilor la scara 100.000, dintre cele pe care le-am manevrat o viaţă de om, mereu străduindu-mă să realizez procesul invers, de mărire la scară, de refacere a legăturii dintre reprezentarea convenţională şi relieful propriu-zis al zonei cercetate...
Azi continuu cu fotografiile din momentul în care se sparge plafonul de nori, rămas neîntrerupt timp de aproape două ore, până în vestul Germaniei, cam pe aliniamentul Rinului, deasupra oraşului Frankfurt; se întrevede zona industrială a Saarului, dealurile Ardenilor, Mosella cea despletită, câmpia mănoasă a Valoniei, din nou câteva coline cu zguri de furnale, câteva baterii de instalaţii eoliene...Şi, subînţeleasă: aterizarea... Dar, cum spuneam, nu voi vorbi decât despre ce nu se poate vedea în fotografii.
Vreau să menţionez că fiind vorba de avionul unei companii micuţe, nici vorbă de monitoarele care îţi indică fără întrerupere: ora, altitudinea, direcţia, poziţia pe harta Europei, temperatura la înălţimea unde se află aeronava... aşa că ştiindu-mă pe un traseu ce se dirijază către Sibiu, Oradea, nord Budapesta, sud Praga, Frankfurt etc, încercam să dibuiesc, în măruntaiele norilor haotici, mici perturbaţii-discontinuităţi, cele pe care le poate determina prezenţa masivele muntoase de dedesubt: Carpaţii, Apusenii, Tatra, Ardenii... Pot găsi o satisfacţie în a percepe existenţa unui masiv muntos, undeva, la 2-3.000 metri sub plafonul norilor, după efectele sale asupra circulaţiei curenţilor de aer, a păturii groase de formaţiuni noroase, precum o stâncă submersă se pre-simte în mişcarea valurilor de la suprafaţa oceanului... Şi totuşi, nu doar din aceste aproximări vine fascinaţia de a privi hipnotic suprafaţa mării de nori. Deja i-ai străbătut, oblic, i-a retezat oblic aripa avionului, ai constatat că nu e voba doar de o pânză de nori, alergând înapoia avionului, ci e vorba de două, trei, patru mări noroase, superpozabile - de consistenţe şi viteze şi direcţii diferite, trăgând cortine, falduri, draperii şi crinoline care de care mai somptuoase. Acum survolezi marea de nori şi începi să distingi structuri, forme, grupări, nu doar simple văluriri, ci protuberanţe rotunde, asemenea unor clăi, sau creste alungite, şuviţe împletite unele în altele, asemenea covorului oltenesc . Percepi totuşi diferenţa dintre suprafaţa tălăzuită a mării, privită de pe un promontoriu şi formele mult mai capricioase ale valurilor de nori, asta ilustrând diferenţa dintre densitatea apei şi cea a vaporilor de apă... Ce mai vezi, scrutând faţa de maximă expresivitate a massei noroase? insule microneziene linse de curenţi, scăpărătoare bariere de corali, fiorduri spăimoase, dulci coline transilvane; sunt apoi de presupus trasee de râuri, meandre, plauri, delte, fluvii la cataracte, iezere alpine, dacă nu lungi şi înclinate patinoare. Suntem oare la Garmishpartenkirken?
Îţi spui: nici nu bănuim noi ce fac norii acolo, sus, cu câtă nonşalanţă imită şi persiflează ei formele de relief de la suprafaţa pământului... Zici; acolo, nişte nori, care mai mult încurcă decât aduc foloase, răzleţiţi în înălţime, sălbăticiţi, neaderenţi la viaţa şi nevoinţele oamenilor... Dar dă-i o şansă imaginaţiei şi vei constata în curând că nicio fantezie grafică nu e contrazisă, ci se relansează, cu aplomb. Norii de sus sunt contestarea monotoniei cu care i-am catalogat şi clasat şi ignorat, în necunoştinţă de cauză... Dar ce-ai zice de întrezărirea în masa norilor cenuşii a unui golf privilegiat prin care se străvede pămîntul albastru? O certitudine, pe care o scăpaseşi din vedere... Priveşti, te aprinzi de imaginile prodigioase, cu asupra de măsură. Iar de va fi să oboseşti, de la un moment dat încolo, să te simţi copleşit de acest exerciţiu al imaginaţiei, înţelege că nu fantezia norilor s-a epuizat, ci s-a sleit receptivitatea noastră. Pe când norii nu încetează cu aluziile lor nou-nouţe: despre o calotă polară, străbătută de fisuri şi spărturi, de sloiuri în dezbinare, plutind în derivă...
Şi acest enigmatic curcubeu circular, pe care l-ai detectat la un moment dat şi acum încă persistă la colţul hubloului, să fie oare efectul unei difracţii a luminii în masa vaporilor de apă, la această oră, legat de incidenţa razelor solare printre nori? sau cumva este un efect al curburii sticlei din care este croit hubloul însuşi? O iluzie în plus, mai puternică decât evidenţa...
Va urma
ion lazu / Fotografii luxemburgheze / O poveste cu nori...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu