consemnări, poezii, eseuri

Testul Roşia Montană, de Ion Pop, în revista Cultura, 3 oct.2013 http://revistacultura.ro/nou/2013/10/testul-rosia-montana/

Vezi, despre prof. univ. dr. Ion Pop, poet şi critic literar din Cluj : http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Pop

Vezi : http://proiectromania.wordpress.com/2013/09/29/tu-abia-iti-duci-zilele-iar-romania-doneaza-aproximativ-10-miliarde-de-dolari-stirea-deceniului-dovada-tradarii-nationale/

Scriitorul zilei: Georges Astaloş http://ilazu.blogspot.ro/2012/10/scriitorul-zilei-george-astalos-poezia.html

Poezia zilei - Gabriela Melinescu, n. 1942
Vedenia

Pe poetul Emil Botta
despre care auzisem că a murit
acum trei ani,
jucând viaţa în teatru,
după ce practicase strălucit
în viaţă teatrul,
l-am întâlnit într-un oraş necunoscut,
uimită că ştiam
cât de mult îi displace călătoria.
Stătea pe un pod de beton
cu aerul său hamletian
murmurând în graiul păsărilor:
ce minune, Gabrielina, ce minune.

Clopote

Clopotele vestitoare
din înalt s-au prăbuşit
ca trupuri de profeţi neascultaţi.
În ţărână stă ecoul.
Ce spune limba între dinţi?
Copiii pedepsiţi vor fi pentru părinţi.

Clopotele căzute
nimeni nu le poate clinti din loc
ca morminte de profeţi fierbinţi.
Sunet subteran ajunge până în somn.
Copiii pedepsiţi vor fi pentru părinţi.

Clopotele prin care Domnul vorbea au tăcut.
Reveniţi la viaţă, spui tu, limbă între dinţi.
Copiii pedepsiţi vor fi pentru părinţi.

(din Poezia românească din exil, Ed. ICR, 2006)

Lidia . Acropole 1... http://youtu.be/LNE1Lsvyv2k

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 1994

26 iulie, marţi. A trecut anul! exclamă Onu, panicat că am trecut de jumătatea verii, ca orice gospodar destoinic. După amiază cu găzdacii şi Sandu la fîn. Seara Onu revine la tema preferată: prea multă muncă în zadar, am să renunţ la toate animalele astea. Are scroafă cu 9 purcei de 5 săptămîni, scroafa i-a făcut mari stricăciuni în şop, nemaiavînd sîrmă în nas. Are bivolă cu viţel de o lună şi ceva, are vacă, e beteagă, se rătăcea la întoarcere, o căutau noaptea pe viroage; şi, pentru că nu era de-ajuns, a luat o mare trîntă răsturnînd carul cu fîn pe marginea şoselei, calul fiind speriat de un camion; are oi la stînă. Zice că va renunţa la toate aceste animale care îi mănîncă ziua şi vlaga, le-a ţinut ca să aibă copiii lapte, brînză, de acum o să cumpere de la piaţă “lucruri slabe”.

Ajutându-l la strâns fîn pe Onu, vine vorba de yoghini, Sandu îi consideră dăunători, nu ştiu de familie, de naţiune, de patrie. Eu: nişte monumente de egoism. Dar să-i vezi cum se solidarizează cînd e vorba de alt yoghin, atunci nu mai par izolaţi, ci gaşcă, sectă. Caută încrîncenaţi fericirea. Or, fericirea dă ea peste tine, dacă e să ai parte de ea…

Onu despre sceleratul de vecin, care îi stă ca un spin în carne. Patru neveste. Copii de la două, o fiică umblă cu turcii; are nepoţi pe care îi învaţă la rele. Un ţicnit, un tiran, ăsta dacă ar avea stăpînire pe mai mulţi ar fi un Hitler! Zugrav, s-ar zice, artist, îşi dă aere. Incendiator. Beat criţă, casa luase foc. Onu l-a udat o noapte întreagă cu furtunul, doar s-o îmbolnăvi, să scape de diavolul. Şi într-adevăr, s-ar putea imagina o mai flagrantă deosebire între aceşti doi oameni cam de aceeaşi vîrstă, locuind gard în gard, unul zdupăind din zori pînă la miezul nopţii, celălalt tăind frunză la cîini cu anii, într-o casă pustie, părăginită, din care uneori izbucnesc strigăte, înjurături, bufnituri… Ce eforturi supraomeneşti face Onu ca să nu-l strîngă de gît, în orice moment al vieţii lui! Parcă suntem în Slavici, nu? (Şi nu suntem decât la Avrig...)

Aseară îmi arunc ochii la tv, Simonne Signoret într-un film englezesc după Pescăruşul. Din nou m-a impresionat mărturisirea scriitorului Trigorin, alias Cehov, cum mereu e la pîndă după subiecte, după idei. Nemaiputînd să se bucure în tihnă de nimic. Zice: „Nu mă plac, ca scriitor; cartea cînd apare îmi e nesuferită. Totul îmi sună greşit. Numai peisajele îmi reuşesc, restul e fals. Laudele mă bucură, criticile mă indispun 2-3 zile. Bunicel, se spune despre mine; dar lui Tolstoi nu-i ajunge nici la genunchi. Faţă de cunoscuţi nu sunt într-o situaţie firească. Mereu mi se pare că îmi bat joc de viaţa mea. Numai cînd scriu îmi e bine.” Etc.

Deci scena cu fetişcana. Ea e atrasă de gloria, de personalitatea lui recunoscută. El joacă scena sincerităţii. Mai precis, în film el joacă pe cartea sincerităţii, însă la actorul interpret nu se vede premeditarea, cît de cît. Bine şi aşa. Îmi dau seama că modernitatea lui Cehov stă în îndrăzneala şi riscul de a vorbi fără menajamente despre propria persoană, ca scriitor. M-au chemat la masă, în termeni de urgenţă, ca la foc, aşa că nu am văzut ultima parte a filmului. Fata arunca un pescăruş pe care îl împuşcase Constantin, iubitul ei respins. Trigorin îşi notează un nou subiect: „o fată ce a crescut lîngă un lac, ca un pescăruş. Trece cineva pe acolo şi, din plictiseală, o nenoroceşte...” Cred că în realitate chiar aşa suna notiţa de la care a plecat totul.

Îi spun toate astea lui Niky O., cînd ne revedem, la el, în seara venirii şi din felul cum reacţionează îmi dau seama că sugestia i-a scăpat.

Ieri, la Arhivele armatei de la Piteşti, să iau situaţia frontului pentru unchiul Mihail; vorbesc cu o mulţime de veterani, toţi oameni cu scaun la cap. Dau pacheţelul cu mîncare unui moş în cîrjă, rufos, prăpădit, care a făcut la jandarmi. Toţi ar fi vrut Basarabia înapoi, inclusiv arhivarul.

Moldovenii semi-sălbatici de la Mîrşa, întorcîndu-se beţi de la lucru, înjurînd groaznic şi bătînd cărţile în compartimentul vecin. Clasa muncitoare merge în paradis. Pe culoar un ins cu sacoşa plină de ştiuleţi furaţi, voia să-i vîndă pe nimic. M-am abţinut să-i spun: Voiam să mă apuc şi eu de furat, dar văd că nu merită! Însă ce nu face omul pentru băutură?! Oricum, face ce n-ar face în ruptul capului pentru familia lui…

va urma

Cărţile din bibliotecă : Georges Astaloş, Nicolae Manolescu, Octavian Paler, Theodor Răpan.